 |
| Svetlana Cârstean, foto: Khashayar Naderehvandi |
Volumul de debut individual, Floarea de menghină (2008) a fost recompensat cu Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie.
Floarea de menghină a fost publicată în Suedia la editura Rámus, în 2013, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în germană, franceză, engleză, italiană, catalană, cehă. O parte din aceste traduceri pot fi citite pe site-ul www.lyrikline.org.
Coordonează la Editura Pandora M (Grupul Editorial Trei) propria colecție de poezie, Cercul Poeților Apăruți.
B. Din poezia Svetlanei Cârstean, fragmente
„Eu, cel care am inventat cu atîta bucurie şi entuziasm floarea de menghină, lucrînd cu spor în atelierul meu, eu, nefericitul inventator, vreau să mărturisesc acum suferinţa şi umilirea mea. Aşa cum de la început le-am presimţit.
Căci gîndul, mintea şi sufletul meu nu-şi mai pot găsi locul decît între petalele ei în nenumărate culori, între aripile ei mai mult zbuciumate decît îmblînzite.
Din strînsoarea lor nu mă mai pot desface şi mă văd stînd între ele ca o altă floare presată, neputincioasă, sugrumată.”
„Cînd sînt fericită nu scriu.
Cînd sînt fericită nu-mi trebuie alte jucării, nu-mi trebuie cărţi, prăjituri, bărbaţi.”
„Pentru binele patriei am inventat floarea de menghină, pentru frumuseţea şcolilor, atelierelor şi instituţiilor ei. Datorită mie, de-a lungul holurilor plicticoase, pe pervazuri, vor sta în ghivece flori de menghină. Cînd vor ieşi la plimbare în grădini şi în parcuri, toţi se vor bucura de priveliştea nenumăratelor straturi de flori de menghină aşezate în fel şi chip.
Toţi vor afla noul şi adevăratul chip al patriei.
Chipul florii de menghină.”
„astăzi te-ntreb
cît mă poate ridica de la pămînt poezia
cît
nu-mi plac magicienii
nici circul
dar micul taur poate levita
aici
laolaltă cu mine
și pot înghiți
flori carnivore
precum fachirul
săbii
și te pot ascunde
în orice dulap din bucătărie
de zece ori mai mic decît tine
printre foi de dafin,
zahăr vanilat și esență de rom,
și te pot scoate de-acolo
întreagă
de cîte ori vreau
cît mă poate ridica de la pămînt poezia
te-ntreb
pînă la tine
mă poate ridica?
cînd voi fi și eu
ca peștele-n apă
în aer?”
„Dragă Mamă,
aici merg cu spatele.
Pe drumul înapoi întîlnesc mai întîi gravitația,
apoi durerea
la urmă de tot frica
și peste toate vinovăția.”
„Durerea asta nici nu există,
nu-i așa,
sînt numai gîndurile mele
alergîndu-se unul pe altul
o boare
o rumoare a corpului
nemulțumit de mine.
Iar cuvintele sînt
moneda de schimb
și singurul mod
de a păcăli gravitația.”
C. Ce spune critica literară despre poeta Svetlana Cârstean
Mircea Cărtărescu: „Svetlana Cârstean aduce din amintirea unei poezii trecute (aromele anilor ’90) sofisticarea întunecată a «Florii de menghină», un poem arhetipal de mare forță, dar o completează cu gestualismul și nevoia de sinceritate a poeziei de după anul 2000, ce au produs «poemele în format electronic» din final. O poezie bogată și atentă la detalii ce prevestește, pe lângă o viitoare poetă notorie, și o viitoare prozatoare.”
Alexandru Matei: „Pe Svetlana Cârstean, prin valoare, aș așeza-o imediat în prelungirea Marianei Marin.”
Simona Sora: „E cineva care n-o cunoaşte pe Svetlana Cârstean? Există vreun cititor de poezie care n-a citit cărţile părinţilor, iubirii şi singurătăţii din Floarea de menghină? Mai e cineva care nu aşteaptă, deja de ani buni, cea de-a doua carte a Svetlanei, de preferinţă rhomanul, cum se poartă acum, cum ni se cere şi cum sîntem împinşi să facem? Dacă, totuşi, mai e cineva care n-o cunoaşte pe Svetlana Cârstean (iar cine o cunoaşte, de obicei o cunoaşte mai bine decît se cunoaşte ea însăşi), cineva care nu i-a citit minunatul volum de debut ce a luat şi a meritat toate premiile literare ale lui 2008, cineva care nu i-a aşteptat rhomanul, ei bine, chiar şi acel cineva, fără prejudecăţi şi aşteptări constrîngătoare, va înţelege apariţia firească a noului volum de poezie Gravitaţie. Carte a greutăţii şi a harului, Gravitaţie e un perfect mecanism al înălţării, al levitării, al vulnerabilităţii răscumpărate, al d.u.r.e.r.i.i., revoluţiilor şi resurselor afective („cine nu e mîngîiat nu există”), al iubirii materne. Dar mai e ceva: e ultima carte (jucată) a poeziei. Ea răspunde – într-un fel inconfundabil, inegalabil şi inenarabil – la întrebarea: cît mă poate ridica de la pămînt poezia? Pe Svetlana Cârstean a dus-o „în grădina de liliac de dicolo de rîu”, unde Alejandra Pizarnik găsea ţara poeziei adevărate. În Ţara Gravitaţie totul e inocent, totul e, din nou, perfect învelit de ultimul acoperămînt al poeziei.”
D. Svetlana Cârstean despre Svetlana Cârstean
„Floarea de menghină este cea mai scurtă definiție a prizonieratului meu.” (Svetlana Cârstean, în interviul cu Florina Pîrjol)
E. Cele două mari poeme, aparent atât de diferite între ele, „Floarea de menghină” și „Gravitație”, primul optând pentru amplitudinea limbajului, preferând prozopoemul, al doilea formule esențializate, cu versuri dense, lapidare, tensionate, impresionează prin frumusețea imaginilor cu jocuri de lumini și umbre. Cu blândețe se rostesc adevăruri crude, iar cruzimea este cea în care sunt uneori mascate tandreți și sentimente inocente. Dacă vom citi cu atenție, vom rămâne uimiți cum, în ambele cărți, există o sudare incredibilă, de natură aproape miraculoasă, între copilărie și... moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu