Se afișează postările cu eticheta miniserie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta miniserie. Afișați toate postările

Bodkin. Locul perfect unde să nu faci un podcast

Robyn Cara, Will Forte, Siobhán Cullen 

Primul sezon al serialului Bodkin (2024; coproducție SUA-Irlanda) mi-a captat atenția, din următoarele motive: mi-a propus o lume misterioasă (cultura populară irlandeză), a avut suspans și întorsături de situații, dialoguri și monologuri reușite, confruntare între tradiție și modernitate, actori devotați, umor (mult umor negru; satiră și parodie), peisaje minunate (s-a filmat în West Cork și Dublin), montaj bun. Regia și scenariul au destule minusuri, însă filmul e ridicat de o cinematografie bună, realizată de doi directori de imagine experimentați: Cathal Watters și Piers McGrail.  

Dacă ești un spectator român, s-ar putea să-ți câștige simpatia un personaj secundar: Sean (interpretat convingător de Chris Walley) poartă tricoul naționalei de fotbal, ascultă Paraziții și exclamă cu mândrie: „Eu sunt din România!”. Sean este un tânăr taximetrist din micuțul și izolatul sat irlandez Bodkin (localitate fictivă), convins că a fost adoptat din România. El este angajat pe post de șofer de o echipă formată din trei detectivi amatori: Gilbert Power, un podcaster american, care încearcă să-și salveze cariera, căsnicia și situația financiară, totodată e în căutarea originilor sale irlandeze (sociabil, sensibil, un bărbat vesel la suprafață, trist în interior; interpretare nuanțată realizată de Will Forte), asistenta lui, tânăra Emmy Sizergh (ambițioasă, un pic snoabă, moralistă și imprudentă, dar perspicace și abilă; interpretată corect de Robyn Cara) și jurnalista de investigație Dove Maloney, reporter de succes la ziarul The Guardian, dar în urma unei greșeli comise într-o anchetă, sancționată de editorul ei prin încredințarea unei misiuni în îndepărtatul și izolatul sat Bodkin (Dove este o tânără inteligentă, autoritară, impertinentă, temerară, conflictuală și autodistructivă; personajul e bine conturat de actrița Siobhán Cullen). Cei trei fac echipă pentru a cerceta un caz din trecut: în urmă cu 25 de ani, în 1998, trei oameni au dispărut în mod misterios din Bodkin, în noaptea de Samhain (sărbătoare păgână, de origine celtică, marcând sfârșitul sezonului de recoltare și începutul iernii). Dove, Gilbert și Emmy tratează în mod diferit cazul, uneori având intuiții bune, alteori urmând piste greșite. Adesea se contrazic, treptat ajung la unison, învață unul de la celălalt (fie din reușite, fie din eșecuri), împreună reușesc să se apropie de adevăr, în situații critice dovedesc solidaritate.

Cum era de așteptat, disparițiile din trecut au multe în comun cu prezentul. Suspectul principal al lui Dove (ea erijându-se lider al trio-ului) devine în scurt timp Seamus (un tip dubios, cu un trecut întunecat de contrabandist, încă din 1998, se ascundea în Bodkin sub o identitate falsă, iar una dintre cele trei persoane dispărute era Fiona, iubita lui; Seamus este excelent interpretat de

Will Forte și David Wilmot

David Wilmot, un actor titrat, care din poziția unui rol secundar, pare a conduce întreg spectacolul). Gilbert dorește să facă un true crime podcast despre misterioasa dispariție din trecut. Idealist, el consideră suficient să te comporți din primele clipe prietenos cu oamenii, iar ei vor răspunde sincer la cele mai indiscrete întrebări. Poate cu amabilitatea în exces, ar fi obținut rezultate acolo de unde venea (din California), dar irlandezii din Bodkin sunt mizantropi, superstițioși, suspicioși, țâfnoși, închid ușa în nas unui necunoscut înainte de a răspunde la „bună-ziua”. Paradoxal, dar nu gratuit, față de Gilbert e binevoitor Seamus, care poate fi plin de venin în relațiile cu alte persoane.

Dacă filmul ar fi urmat intriga polițistă, concentrându-se mai mult asupra psihologiei personajelor (fiecare personaj important are câte un secret întunecat), dezvoltând în plus dramatismul (relațiile de prietenie, de iubire și de familie), ar fi câștigat în coerență. Din păcate, defectul major al miniseriei ține de compozit. Filmul adună: agenți de la Interpol infiltrați în sat, trafic ilegal de anghile, reminiscențe ale conflictului IRA, pseudo-călugărițe (sectante new-age), hipioți, ferme de servere, excroci mărunți, idile superficiale etc. Amalgamul se explică prin faptul că primul sezon al serialului (sau al miniseriei, deocamdată sezonul al doilea nu este confirmat) are mulți regizori (Bronwen Hughes, Nash Edgerton, Johnny Allan, Paddy Breathnach) și mulți scenariști (Jez Scharf, Oneika Barrett, Paddy Campbell, Mike O’Leary, Alex Metcalf, Megan Mostyn-Brown, Ursula Rani Sarma; ponderea o deține Jez Scharf, el ocupându-se și de producție).

Bodkin putea fi un film mai bun, fiind interesant conceptul de a dezvolta o intrigă polițistă concomitent cu realizarea unui podcast. Castingul bun, chimia dintre personaje, momentele de suspans, superbele peisaje de coastă sunt calități ale filmului. Din păcate, ultimele două din cele șapte episoade dezamăgesc, sunt absurde și plictisitoare. Totuși, spectatorul rămâne ceva timp în inimă cu vocea din off a lui Gilbert, cu care începe și se încheie aproape fiecare episod. Printre platitudini, se strecoară câteva idei profunde: „Se pare că moartea e tot atât de complicată ca viața. Cu răsturnări de situație, surprize și explicații. Uneori crezi că ai găsit răspunsurile. Dar n-ai găsit altceva decât alte întrebări”; „Cândva vedeam adevărul ca pe o singură lumină uriașă. Dar în Bodkin am învățat că adevărul e ca lumina trecută printr-o prismă. Mai multe culori și perspective, un mister încâlcit”. Pentru că fraza sa sună frumos, îi ierți personajului confuzia dintre adevăr și realitate – adevărul este unic, realitatea poate avea multiple fațete.  

(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 662 al Revistei „Ateneu”, Octombrie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe site-ul https://revista-ateneu.ro/)



Infracțiuni în lumea artei


            Există thrillere polițiste de un deosebit rafinament, în care acțiunea (fictivă sau inspirată din realitate) este plasată în lumea artei plastice. Majoritatea acestor filme au ca subiect furtul unei capodopere sau falsificarea uneia cu scopul de a o vinde drept autentică. S-au făcut filme notabile pe această temă, de la memorabila comedie romantică How to steal a million (1966), până la recentul, dar deja ignoratul thriller The burnt orange heresy (2020). Tema infracțiunilor comise în lumea artei a fost destul de vizitată în cinematografie, încât ar fi dificil pentru cineaști să găsească o nouă abordare. Cu toate acestea, primul sezon al unui serial lansat anul trecut – Codename: Annika – ne-a surprins în mod plăcut. Deși nu se feresc de anumite clișee, creatorii serialului (Aleksi Bardy și Mia Ylönen) aduc un suflu proaspăt, propunând un subiect prea puțin exploatat în cinematografie: spălarea de bani prin comerțul cu opere de artă. Regia este condusă cu mână sigură de Antti-Jussi Annila, iar cinematografia este semnată de Sari Aaltonen.

      Filmul convinge mai ales prin prestația actriței din rolul principal, Sannah Nedergård, care joacă, la cei 30 de ani ai săi, pentru prima dată un rol important într-un film. Ea o interpretează cu aplomb pe Emma Hake, o tânără polițistă ce încă nu-și finalizase instrucția când superiorii o trimit să cerceteze infracțiuni grave, petrecute în lumea afacerilor cu opere de artă. Annika Stormare este pseudonimul pe care ea și-l alege din motive subiective, ce se vor revela treptat, periclitând investigația și scoțând la suprafață traume grave din copilăria ei.

       Annika Stormare, folosindu-se de competențele sale de a depista falsuri în artă, va pătrunde în lumea magnatului Rasmus Ståhlgren (Ardalan Esmaili, un actor carismatic),

convingându-l să o angajeze în luxoasa lui galerie de artă. Rasmus era anchetat în secret de poliția finlandeză, deoarece anumite informații indicau cooperarea acestuia cu o puternică rețea mafiotă internațională. Odată intrată în lumea coruptă a artei, în jurul Emmei/Annikăi gravitează tot felul de personaje, unele pitorești, enigmatice, altele, abjecte, capabile de crimă: dealerul de artă Rasmus Ståhlgren, pomenit mai sus; colecționara de artă Béatrice Joly (Clarisse Lhoni-Botte); evaluatorul de artă Micke Rask (Jimmy Lindström), talentatul pictor Sherwan Kamil (Omid Khansari), gangsterul Denver Carpentier (Charles Martins), galeriștii de artă Agatha și Magnus Torstensson (Helena Bergström, respectiv, Thomas Hanzon). Sunt câteva figuri importante și printre cei ce lucrează de partea legii, dintre aceștia, Rina Olander (o excelentă Eva Melander) se va dovedi un personaj crucial. În viața personală a Emmei, doi oameni sunt foarte importanți: logodnicul ei, Sampo (Miro Lopperi e șarmant în rol de „aiurit”) și tatăl ei, Jouko Haka, suferind de demență (rol de compoziție executat impecabil de Carl-Kristian Rundman).

Hilma af Klint

 Impresia vizuală a filmului este ridicată de referințele importante din istoria artei nordice, mie personal oferindu-mi prilejul de a descoperi plasticieni pe care nu îi știam: Anna Cassel, Hugo Salmson, Helene Schjerfbeck. În episodul al treilea este introdus în intrigă un tablou al artistei Hilma af Klint (1862 – 1944). Am vrut să aflu mai multe despre ea și am găsit câteva articole disponibile pe internet. Marcată în copilărie de moartea tragică a surorii ei mai mici, artista suedeză Hilma af Klint se refugiază mai târziu în misticism, fondând împreună cu patru prietene de-ale ei chiar o societate secretă – la întrunirile lor, acestea studiau din cărțile sfinte, dar organizau și ședințe de... spiritism. Aceste experiențe au influențat arta Hilmei, spre exemplu, în seria Paintings for The Temple, ea introduce elemente astrale. Actualmente considerată o pionieră a artei abstracte, în timpul vieții, Hilma af Klint a expus doar peisaje, portrete și câteva desene pentru studiul științelor naturale. În testamentul ei, artista a stipulat ca lucrările ei abstracte să fie cunoscute publicului doar după 20 de ani de la moartea ei. Pentru cei care doresc să afle mai multe despre opera și viața artistei, pe youtube sunt disponibile mai multe documentare, recomand scurtmetrajul realizat de Paul Priestley.

       Revenind la film, precizez că primul sezon din Codename: Annika este alcătuit din șase episoade. Deocamdată, sezonul al doilea nu are confirmare oficială, fiind posibil ca serialul anunțat să rămână miniserie. Dar miniseria aceasta are consistență, mai ales prin evoluția psihologică a personajului principal Emma/Annika, interpretată nemaipomenit de actrița Sannah Nedergård, care își seduce spectatorii cu privirile ei intense, dicția impecabilă și o remarcabilă expresivitate a mimicii faciale. 

    Cine va urmări Codename: Annika poate va înțelege ceva în plus despre posibilitățile pozitive și negative ale comerțului cu opere de artă. Dacă o lucrare de artă se vinde cu o sumă exorbitantă, nu înseamnă că acea lucrare chiar este foarte valoroasă din punct de vedere artistic. Din păcate, în unele cazuri, activități nelegiuite nu pot fi excluse. Iar când o galerie va anunța cu surle și trâmbițe expunerea unor lucrări inedite ale unui pictor celebru, trecut în eternitate, mai ales dacă expoziția va fi cu licitație, simpatizanții Annikăi își vor aminti că există experți în „a crea o proveniență pentru un tablou fals”. „Proveniență” care poate fi creată chiar și pentru un tablou original, dar foarte probabil, intențiile curate vor lipsi cu desăvârșire.

(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 656 al Revistei „Ateneu”, Aprilie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe ateneu.info)