Acțiunea din filmul Empire of light (2022, regie, Sam Mendes) se desfășoară în anii
’80, în interiorul și în jurul unui cinematograf situat pe coasta estică a
Marii Britanii. Empire of light este
un film frumos mai ales la nivel vizual (director de imagine, Roger Deakins), dar
majoritatea criticilor de specialitate i-au reproșat lui Sam Mendes, care
semnează și scenariul, ambiția de-a ataca prea multe subiecte de greutate:
politica rasială din timpul lui Margaret Thatcher, abuzul de putere la locul de
muncă, blazarea, sănătatea mintală, singurătatea, magia cinematografiei, puterea
cathartică a artei. Filmul reușește să emoționeze, la aceasta contribuind din
plin performanțele celor doi actori din rolurile principale, Olivia Colman și
Micheal Ward.
Olivia Colman este briliantă în Hilary Small, o
femeie albă, între două vârste, încă atrăgătoare, angajată a cinematografului Empire, deține funcția de administrator,
dar se ocupă și de vânzarea de dulciuri și snackuri la standul de la intrare,
iar uneori face curățenie în sălile de cinema. Deși comunică lejer cu colegii
și clienții, Hilary este o singuratică, iar aparenta ei docilitate (înșelătoare,
după cum se va dezvălui mai târziu) îl face pe nesuferitul patron al
cinematografului (interpretat impecabil de Colin Firth) să-i solicite favoruri
sexuale. O scenă de pe la începutul filmului ne-o arată pe Hilary la o vizită
medicală și înțelegem rapid că a trecut printr-o depresie severă. Doctorul, cam
lipsit de empatie, îi recomandă tratament cu litiu, ceea ce nu schimbă faptul
că viața ei rămâne prinsă într-o rutină care o macină sufletește. Până într-o
zi, când la locul de muncă apare un nou angajat: tânărul Stephen. Micheal Ward strălucește
și el în rolul lui Stephen, un alt personaj din categoria marginalilor. Are
mintea ascuțită, dar fiind negru, discriminarea rasială îl împiedică să
progreseze profesional. Chiar dacă a suferit încă din copilărie umilințe,
Stephen este jovial, cordial și sociabil, fiind imediat simpatizat de colectivul
solidar de la Empire.
Un foc de artificii de Anul Nou, admirat de pe terasa
fascinantului cinematograf vechi și părăsit (un corp nefuncțional al clădirii
modernului Empire – senzațională
această idee a lui Sam Mendes de a introduce ceea ce-am putea numi cinematograful în ramă), îngrijirea
aripii rupte a unui porumbel, confidențele sincere îi apropie din ce în ce mai
mult pe Hilary și pe Stephen, între ei se înfiripă o poveste, dar amândoi știu
că relația lor este lipsită de viitor. Ceea ce-i va lega iremediabil va fi
prietenia. Asta se vede clar atunci când se reîntâlnesc după ce s-au despărțit
și între timp ambii au trecut prin perioade complicate, el căzând victimă unui
atac rasist extrem de violent, iar ea trecând printr-o severă recidivă a bolii.
De fapt, dintre cei doi, personajul trist este
Hilary, în cele din urmă Stephen își atinge țelul, este admis la facultatea de
arhitectură, orizonturi frumoase i se vor deschide pe toate planurile. Hilary,
despre care intuim că a avut cândva o profesie intelectuală (citește cărți
chiar și atunci când așteaptă comanda la restaurant, recită cu pasiune poezii
de Alfred Tennyson, W.H. Auden sau Philip Larkin) rămâne singură, să lupte în
continuare cu răvășitoarea ei boală psihică. Însăși mama regizorului a suferit
de bipolaritate, un element în plus, în afara celui de elogiu adresat
cinematografiei, pentru ca despre Empire
of light să putem spune că are, parțial, caracter autobiografic. Probabil
că Hilary va mai încerca din când în când, așa cum făcea și înainte de a-l
cunoaște pe Stephen, să scape din furcile caudine ale depresiei, participând la
cursuri de dansuri de societate. La aceste cadre din film, cu Hilary la
cursurile de dans, părând și mai singură acolo, marcată de sentimentul
zădărniciei, negăsindu-și partener, înconjurată de perechi apatice dansând, mi-a
fugit gândul instantaneu când, citind cel mai recent roman al lui Mihai Radu – Repetiție pentru o lume mai bună (Iași,
Ed. „Polirom”, 2022), am dat de acest pasaj: „Era un pub undeva prin Amzei, o
zi de iunie. Când am ajuns acolo, am văzut că e un curs de salsa înăuntru. Am
privit pe fereastră la acele mișcări de o grație forțată și am rămas șocat:
Mădălina exersa, practica salsa, trudea alături de un domn în cămașă albă, se
frecau unii de alții, toți cu toți, n-am văzut în viața mea atâta singurătate
ca-n aglomerația aia de oameni transpirați”. Într-un fel, Mădălina și Paul
(personajul-narator) din Repetiție pentru
o lume mai bună mi-au adus aminte de April și Frank din Revolutionary road (2008, film regizat
tot de Sam Mendes, adaptare a unui roman de Richard Yates), pentru că o
tensiune asemănătoare, ce ascunde neîmpliniri, resentimente, dureri, devastează
ambele cupluri.
În Empire
of light, Stephen și Hilary nu devin un cuplu, dar s-au modelat unul pe celălalt.
Stephen a învățat de la Hilary că poate îndrăzni, poate visa, poate oricând să
o ia de la capăt, cu atât mai mult când are atuul tinereții. Hilary, la rândul
ei, cu ajutorul lui Stephen își recapătă stima de sine. Ea
descoperă că alinarea poate fi găsită în bucurii simple. Amintindu-și de
recomandările insistente ale lui Stephen, se încumetă să pășească în lumea
fascinantă a cinematografiei și va viziona, pentru prima oară în viața ei, un
film. Dintre toate filmele din arhiva cinematografului Empire, colegul ei, proiecționistul Norman (Toby Jones, cu o bună,
nuanțată interpretare), alege Being there
(1979). Alegere ce rotunjește lista altor filme din acea perioadă, citate
metaforic, precum Chariots of fire (1981)
sau 9 to 5 (1980).
Nu este singurul film recent bazat pe magia
filmelor, tot în 2022, Steven Spielberg a lansat The fabelmans, iar Damien Chazelle, Babylon. Toate sunt realizări frumoase, dar nici unul, deci nici filmul
lui Sam Mendes, nu suportă apropieri de magistralul lui Giuseppe Tornatore, Cinema paradiso (1988). Și totuși, există
magie în Empire of light. Aflăm cu
încântare, nu doar din vorbele personajului proiecționist descriind fenomenul
phi, că din cadre statice se pot
obține paradoxuri ca iluzia de mișcare,
iluzia de viață. Și, în esență,
„nimic nu se întâmplă fără lumină”.
