Casting pentru viață

Teatrul Municipal „Bacovia” și-a surprins publicul cu o nouă premieră: spectacolul „Audiția”, după piesa scriitorului rus Alexander Galin, în regia lui Octavian Jighirgiu, este o adevărată reușită. Jocul actorilor este nemaipomenit de bun, e un spectacol de echipă, în care în mod deosebit „personajul colectiv” a transmis starea aceea de bine pe care o caută în general spectatorii când se duc la Teatru. Regia lui Octavian Jighirgiu este remarcabilă prin fluență, prin asamblarea momentelor într-un tot unitar, prin lucrul excelent cu actorii și, nu în ultimul rând, printr-o excelentă înțelegere a textului dramatic.   
 Combinația de tragic și comic din „Audiția” a cucerit publicul, s-a râs la numeroase momente, aplaudându-se la scenă deschisă, dar lacrima neevaporată, rămasă în colțul ochiului, s-a datorat mai mult caracterului tragic. 

Acțiunea are loc într-un oraș mic rusesc, unde în jurul anului 2000, în sala unui cinematograf dezafectat, se adună șase femei (patru sunt mature; două, adolescente) revoltându-se că nu au fost acceptate la „audiție”. Au venit la audiție, după ce au citit într-un ziar că japonezii „angajează tinere femei talentate. Dansul și cântatul constituie un atu”. Ele solicită „angajatorului” un fel de pre-examinare pentru a intra în concurs.
Sigur că totul pare o farsă, începând de la faptul că femeile adulte par extrem de naive, neînțelegând că japonezii vor să angajeze viitoare strip-teaseuze, iar adolescentele, trecute printr-o nedorită „școală a vieții”, victime ale societății și ale familiei (vândute la propriu de o mătușă ticăloasă), par a fi singurele care înțeleg „dedesubtul” anunțului de angajare.
Pe măsură ce femeile își vor etala talentele, vor ieși la iveală dramele din viețile lor personale. Ele sunt victime fie ale infidelității soțului, fie ale violenței domestice, fie ale sărăciei, fie ale subestimării intelectualității de către un sistem corupt, cu tare totalitare. Blazate sau/și deprimate, ele vor totuși să evadeze din „închisorile” lor fără gratii, să se emancipeze, să demonstreze soților lor (cele trei care sunt măritate) că pot fi independente, având impresia că Audiția la concursul lansat de japonezi este șansa lor de a-și schimba în bine viitorul. Una dintre ele este o „falsă” concurentă, ea este o văduvă săracă, și vine la audiție doar pentru a-și susține fiicele, pe cele două adolescente. Cu toate acestea este capabilă să ofere un adevărat show-women. Văduva este interpretată de Daniela Vrînceanu, iar performanța actriței e la cote înalte, pitorescul ei personaj fiind adesea „sufletul” petrecerii (adică al „Audiției”). Un excelent rol de compoziție realizat de Daniela Vrînceanu! Eliza Noemi Judeu este fermecătoare în rolul sensibilei, timidei și inteligentei Nina. Îmi era cunoscută versatilitatea ei actoricească, chiar dacă am văzut-o evoluând mai ales în roluri dramatice, dar aici m-a surprins coloratura (împrumut acest termen din muzică) ei în registrul comic. Florina Găzdaru este și ea convingătoare în rolul unei femei bogate, încă frumoasă, deși trecută de prima tinerețe, bolnavă de gelozie. Simona Nica a susținut o partitură dificilă, ea reușind să contureze personajul deopotrivă ridicol și tragic al Tamarei. Și i-a stat foarte bine cu acordeonul, pe care l-a mânuit excelent.

Eva Cosac și Mădălina Mihai le-au interpretat pe cele două adolescente cu multă dezinvoltură, ele au adus prospețime în sudatul lor personaj, părând siameze. 

În partea a doua au apărut soții concurentelor, și în cazul lor, sunt tipologii: omul de afaceri arogant și lipsit de scrupule (Matei Bogdan, excelent în rol), intelectualul depresiv (Bogdan Buzdugan, interpretare bună, sensibilă), bețivul brutal (Ștefan Ionescu, convingător într-un rol incomod). Liantul este studentul Albert (interpretare tonică a lui Alexandru Bodron). Dumitru Rusu, în rolul japonezului, a îmbrăcat (cu brio) o mască impenetrabilă (la propriu, dar mai ales la figurat). 

Mi s-a părut interesant cum e împărțit spectacolul : în prima parte, cea mai consistentă, sunt puse în evidență femeile și poveștile lor de viață; în a doua parte, bărbații cu frământările lor; iar în cea de-a treia parte se adună cuplurile, se intensifică tensiunile dintre femei și bărbați, dar prin reciprocitate se ajunge la înțelegeri/împăcări, se reîntregesc cuplurile.
Și totuși, ceva rămâne neliniștitor de dramatic: soarta adolescentelor... 

La Audiția, pe scenă s-a râs și s-a plâns, s-a cântat și s-a dansat, personajele (și actorii care le-au interpretat cu fidelitate) au visat și au disperat, iar spectatorii s-au putut bucura de un spectacol emoționant, plin de culoare, de viață, și de sens (chiar dacă unul cam... dramatic). 

(Violeta Savu)

AUDIȚIA de Aleksandr Galin

Traducere: Liudmila Szekely Anton

Regia: Octavian Jighirgiu

Scenografia: Aurel Asanache

Coregrafie: Alice Veliche

Video design: Andrei Cozlac

Lighting design: Adrian Buliga

Distribuția : Daniela Vrînceanu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Simona Nica, Eva Cosac, Mădălina Mihai, Bogdan Buzdugan, Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Alex Bodron, Dumitru Rusu.

Notă: Premiera a avut loc pe 13 și 14 aprilie 2024

Bacãu Fest Monodrame, ediția XXIX, Teatrul Bacovia

 Devenire și fragilitate umană

Uneori cineva din apropierea noastră (legătura e de fiecare dată mai mult sufletească decât fizică, dar realizăm întotdeauna mai târziu) se stinge, pleacă din această lume lăsându-ne mai înspăimântați decât eram de spectrele bolii, singurătății sau chiar ale morții; uneori anxietatea își înfige în psihicul omenesc tentaculele sale; uneori în țări mai aproape sau mai depărtate se duc războaie nedrepte și sângeroase; uneori cineva drag sau chiar noi înșine suferim din cauza anumitor nedreptăți de la cei cunoscuți sau din cauza unui sistem social nedrept (dar există oare sistem social drept?); uneori chiar noi suntem cei care îi rănim pe ceilalți sau un întreg univers, din rea-voință, egoism sau ignoranță, și, de multe ori, nu ne mai putem găsi liniștea pentru simplul fapt că ne-am trădat pe noi înșine și propriile sentimente și credințe. Câteodată, în viață, apar fericirea, bunătatea, iubirea, prietenia și, mai ales, speranța în triumful acestora. Despre frământările, durerile și bucuriile vieții cu greu ne putem exprima în cuvinte, dar dintre toate artele este rostul teatrului să ne sensibilizeze, să formuleze în locul nostru frazele încărcate de acele emoții, pe care noi le-am trăit, experimentat sau observat în jurul nostru; mesagerii care fac să ajungă la public frumusețea acestei arte sunt actorii. De aceea a avea un festival de teatru în propriul oraș este ceva rar și care trebuie prețuit pentru folosul social și mai ales spiritual.

Dacă am început cu tonalitate gravă această prezentare este pentru că la ediția din acest an, cea de XXIX-a, a manifestării Bacău Fest Monodrame, referitor strict la recitalurile prezentate în concurs, majoritatea textelor au avut un fond existențialist, vorbindu-ne despre devenirea și fragilitatea ființei umane, despre singurătate, alienare și/sau neant. Ca argument este suficient să redăm titlurile spectacolelor, notând distribuțiile și fragmente din descrierile preluate din prietenosul caiet-program, menționând că la fiecare în parte, cu mici excepții, actorul/actrița a conturat un personaj credibil, diferențele au ținut mai mult de nuanțe, de intensitatea emoțiilor sau de experiența scenică: Amalia respiră adânc (cu Mihaela Alexandru, text de Alina Nelega, regie, Rodica Sîrbu) – „Textul vorbește, cu umor, despre privațiunile, visele frânte și viața grea din perioada comunistă și proaspăt dobândită în democrație.”; Sufletul pereche (cu Bogdan Buzdugan, text de Petre Barbu, direcția de scenă, Gheorghe Balint) – „Sufletul pereche este o comedie. Una umană. A fiecăruia dintre noi și a daimonului însoțitor. Care ne locuiește pe dinlăuntru și ne asigură o permanentă androginie mântuitoare.”, afirmă Doru Mareș; #NuEu (cu Andreea Tănase, după un text de Samuel Beckett, regie, Casandra Topologeanu) – „O femeie aflată în izolare încearcă să-și recupereze viața confruntându-se cu propriul trecut.”; Pattern (cu Daniel Beșleagă, un spectacol de Daniel Chirilă) – „Un fiu care și-a imaginat de-a lungul vieții figura paternă din povestirile și întâmplările trăite de ceilalți, un tată creat asemenea unui puzzle, o figură dominantă chiar și prin absență”, punctează însuși regizorul Daniel Chirilă; Iona (cu Alexandru Beteringhe, text de Marin Sorescu, regie și scenografie, Mateea Marin) – „Tema este singurătatea ființei umane, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui. Iona întruchipează figura speranței eterne până la ultimul său gest pe care îl săvârșește în acest sens.”; Oglinda neagră (cu Ionuț Caras, după nuvelele Roaba și Suflul, de Luigi Pirandello; regia, Roberto Bacci) – „Luigi Pirandello ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm. Dar cine se află, cu adevărat, în fața acelei oglinzi? Să fie oare «personalitatea» noastră? [...] Sau este oare «esența» noastră?”, astfel ne interoghează Roberto Bacci; Nu atingi niciodată victima (cu Ecaterina Hâțu, text de Maria Manolescu Borșa, regie, Irina Slate) – „Olga este o mamă aflată în căutarea fiului pe care l-a înstrăinat din cauza propriilor prejudecăți.”; Fata din Curcubeu (cu Marcela Motoc, text și regie de Lia Bugnar) – „Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană.”; Kontrabass (cu Ihor Titov, text de Patrick Suskind, regie, Pavel Gatilov) – „Toate sentimentele pozitive ale personajului sunt legate de muzică, dar aceeași muzică îi aduce și tragedia în viață.”; Individual compus (cu Bogdan Iancu, text, regie și lumini, Andrei Măjeri) – „Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia.”; Vinovat-ă (cu Oana Pușcatu, text și regie, Sînziana Koenig și Nico Vaccari) – „Vinovat-ă este un one-woman show care confruntă criza schimbărilor climatice, cea mai mare amenințare a dreptății sociale din zilele noastre.” După cum lesne se poate constata, în recitalurile-concurs nu a fost nicio comedie, poate ici-colo s-a mai strecurat, subtil, câte o farsă... tragică. Dar adevărul este că de la fiecare recital, noi, spectatorii, am plecat mai îmbogățiți, mai atenți la jocurile existenței cu semnificațiile profunde.

Bogdan Buzdugan

Spre exemplu, Sufletul pereche vorbește despre degradarea fizică și psihică versus dorința de tinerețe și de creație, iar Bogdan Buzdugan a creionat foarte bine stările, nuanțând lupta dintre corporalitate și idealul artistic; în Iona se deschid firave căi de a câștiga libertatea, pentru ca la scurt timp să se închidă automat, aruncând personajul într-o nouă și atroce disperare – mi s-a părut că lui Alexandru Beteringhe i-au ieșit mai bine pasajele reflexive, că la cele de revoltă ceva nu a funcționat în interpretare, poate și din cauza vârstei prea tinere pentru un text încărcat simbolic și, de asemenea, folosirea în partea introductivă a unei asistente care a mânuit o marionetă cred că n-a ajutat prea mult, ci a îngreunat jocul protagonistului.
În Oglinda neagră, în prima parte, personajul se autoanalizează fără menajamente, nu ezită să fie caustic cu proiecția lui din oglindă, a doua parte e un regal despre moarte, privită și analizată ca putere misterioasă, ce poate surprinde prin dimensiunea ei tragică, dar și prin frapantul potențial tămăduitor. 

Ionuț Caras
Trofeul Bacău Fest Monodrame

Paradoxal, cel mai reflexiv spectacol a fost și cel mai reușit. Paradoxul este că un astfel de text e mult mai solicitant pentru actor decât pare la prima vedere și riscul este că poate părea monoton unui public mai puțin avizat. Dar Ionuț Caras a fost atât de convingător, încât fiecare frază rostită a fost instant asimilată de auditoriu, e drept că publicul acestui festival de la Bacău după atâtea ediții putem spune că s-a rodat... Cred că nu a existat spectator să nu fi plecat marcat de la Oglinda neagră, cu dorința de a-l revedea pe actor, cât mai curând. 

Marcela Motoc

Fata din Curcubeu, cu accente melodramatice, ne-a prezentat cazul trist al unei tinere, care în ciuda faptului că este nevoită să își ofere serviciile sexuale pentru a putea supraviețui, își păstrează candoarea, sinceritatea și delicatețea; personajul a fost interpretat de Marcela Motoc, care a transmis căldură și emoție, a trecut cu rafinament prin stări diferite și, ceva ce mi-a fost dat mai rar să văd, pur și simplu s-a transfigurat în timp ce juca, ea a avut cel mai luminos chip din întreg festivalul. 

Toate spectacolele s-au jucat, cum s-ar spune, cu „casa închisă”, dar la Individual compus, publicul a dat pur și simplu năvală, atrași atât de notorietatea regizorului de teatru Andrei Măjeri, cât și de personalitatea tânărului actor Bogdan Iancu, cunoscut și pentru prestațiile sale din cinematografie. Individual compus a fost un spectacol plin de dinamism, sper să nu greșesc, dar cred că a fost singurul din concurs care a avut și o coregrafie profesionistă, semnată de Sergiu Diță, iar Bogdan Iancu a confirmat marile așteptări: a debordat de energie și ne-a făcut să apreciem și mai mult textul cu care anul trecut Andrei Măjeri câștiga, în cadrul aceluiași festival, premiul II, la concursul de dramaturgie Valentin Nicolau. Un alt spectacol care merită subliniat a fost Kontrabass, o psiho-dramă despre un instrumentist marcat de singurătate și vanitate, în care actorul ucrainean Ihor Titov a fost convingător, mai ales tehnic, dar în jocul lui s-a putut observa o anumită oboseală. Foarte emoționant a fost discursul său de la sfârșit, când s-a adresat direct publicului, vorbind despre tragediile războiului din Ucraina, îndemnându-ne „să prețuim fiecare clipă”. Venite de la el, aceste cuvinte simple au căpătat greutate (a tradus pentru noi, nu știu dacă din limba rusă sau ucraineană, actrița Daniela Vrînceanu). Oana Pușcatu a demonstrat o deosebită capacitate de a trece prin registre diferite și abilitatea de a prinde, într-un adevărat maraton, mai multe personaje, în recitalul Vinovat-ă, un spectacol complex și solicitant, atât prin gravitatea poveștilor relatate, cât și prin scenografia semnată de Gabi Albu.

După atâta încordare și tensiune dramatică, am găsit că au fost foarte inspirate alegerile organizatorilor pentru spectacolele invitate, publicul având ocazia să se deconecteze serile la „comedii ușoare”, bucurându-se totodată de performanțe actoricești de înaltă clasă. În prima seară ne-am distrat cu Tzuki și Tati (cu Marius Bodochi și Florin Piersic Jr., text și regie, Florin Piersic Jr.), au urmat Ciao, Bella! (cu Clara Flores, Ioana Farcas și Maria Miruna Lazar, text și regie, Antoaneta Zaharia); Moș Nichifor (cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, după Moș Nichifor Coțcariul, de Ion Creangă, regie, Alexandru Dabija) și One Man aproape show, cu și de Pavel Bartoș. În ultima zi a festivalului, Centrul Replika a oferit pentru cadrele didactice din Bacău spectacolul Limite (cu Mihaela Rădescu, text de Michaela Michailov și Radu Apostol, versuri de Bobi Dumitraș, regie&light-design, Radu Apostol). Festivitatea de premiere a fost urmată de producția Teatrului „Bacovia”, Uzina artiștilor (text de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan; regie, Matei Lucaci Grunberg), spectacol comentat de Carmen Mihalache, critic de teatru, în cotidianul Deșteptarea, din cronica intitulată Un spectacol de echipă cuceritor decupăm: „Dar teatrul înseamnă, în primul rând, echipă, pentru că este o artă colectivă, iar în acest spectacol chiar vedem o echipă bine sudată, tânără, dinamică, mlădioasă, adaptându-se inteligent la mai multe stiluri de joc, într-un spectacol de declarată factură eclectică, în genul unui musical istoric”.

Ne întoarcem la programul festivalului ca să spunem că a conținut și două importante conferințe: „Metode și mecanisme de construcție a rolului” și „Rolul teatrelor în dezvoltarea culturală a comunităților locale”. Publicul s-a arătat interesat și de spectacolele-lectură ale celor trei piese nominalizate la Concursul de Dramaturgie – Monodramă; au intrat în finală dramaturgii Codruța Cadar, Andrei Măjeri și Dana Voicu, cu textele Chimia unei gume de mestecat aruncate pe stradă, True blue și, respectiv, 8 Martie, iar lecturile au fost susținute de actori ai Teatrului Bacovia – Vlad Nicolici, Ștefan Alexiu, respectiv, Alina Simionescu.

În acest an, am remarcat la recitalurile din concurs că nu s-a urmărit divertismentul, ci s-a pus accent pe arta actorului, textele prezentate au avut teme profunde, iar juriul preselecției și-a făcut datoria, respectând criteriul valoric. Cât despre membrii juriului concursului putem spune că nu au fost deloc capricioși: nu s-au zgârcit cu aplauzele, nu s-au ferit să discute unul cu celălalt pe holurile teatrului, analizând nivelul performanței artistice a concurentului/concurentei (chiar dacă erau auziți și de simpli spectatori). Mi-a plăcut această transparență, a contribuit la aerul de familiaritate. A fost o ediție prietenoasă, iar publicul a umplut, în unele cazuri până la refuz, sălile de spectacol, iar o asemenea efervescență umple inimile de bucurie. Și chiar dacă vremea a fost doar în primele două zile favorabilă, în teatru era lumină și o căldură domoală.

 Câștigătorii

La ediția a XXIX-a a manifestării Bacău Fest Monodrame, desfășurate în perioada 5 – 10 mai 2023, juriul recitalurilor în concurs a fost format din criticul de teatru Maria Zărnescu, regizorul Sânziana Stoican și actorul George Ivașcu, decanul Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. În urma vizionării celor 11 spectacole care au intrat în finală, juriul a nominalizat trei actori: Ionuț Caras, Marcela Motoc și Oana Pușcatu, și a decis ca Trofeul Bacău Fest Monodrame să-i revină actorului Ionuț Caras, de la Teatrul Național din Cluj, pentru spectacolul Oglinda neagră.

Premiul actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor – Dinu Apetrei”, a fost acordat lui Bogdan Buzdugan, pentru rolul din spectacolul Sufletul pereche. Premiul voluntarilor – Ștefan Iordache a fost acordat actriței Marcela Motoc, pentru rolul din spectacolul Fata din curcubeu.

Juriul Concursului de Dramaturgie – Monodramă, alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Artitudini, Claudiu Groza, critic de teatru şi Andrei Huțuleac, actor și regizor, a decis ca Premiul Valentin Nicolau să meargă la Codruța Cadar, pentru textul Chimia unei gume de mestecat aruncate pe stradă.

Premiul al doilea a fost câștigat de Andrei Măjeri, iar premiul al treilea de Dana Voicu

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, nr. 645, mai 2023; p. 6)

Flavius Lucăcel, un dramaturg cu fior liric

Sunt rare festivalurile de literatură care oferă distincții pentru scriitorii ce aleg ca modalitate de expresie dramaturgia. Însă un festival dedicat scriitorului Vasile Alecsandri, considerat de mulți „creatorul teatrului românesc”, nu avea cum să ignore acest gen literar. Astfel, la ediția din 2019, la Reuniunile Culturale „Alecsandriada”, desfășurate în Bacău, laureatul Premiului de excelență pentru dramaturgie a fost Flavius Lucăcel.

Născut în Aluniș, la Sălaj, avea să debuteze în 1992 cu poezie în revista „Tribuna”, dar din 1993, când publică pentru prima oară teatru în revista „Thalia”, dramaturgia devine o prioritate. Scriitor cu aplomb, stăpânind dialogul, în care presară inspirat aserțiuni sau chiar aforisme, abordând subiecte de actualitate și incitante, având talentul de a spune o poveste, punând atunci când trebuie accentul pe umanitate, Flavius Lucăcel e un autor cu palmares în dramaturgie. A publicat mai multe volume: „Trilogia spațiului închis” (Cluj-Napoca, Ed. „Eikon”, 2006), „Marțianul Telemah”(idem, 2008), „Ceai de fluturi/ Butterfly tea” (Cluj-Napoca, Ed. „Limes”, 2009), „Tutungeria”(idem, 2010), „Trecătoarea pisicii”(idem,   2011), „Nu te pune cu îngerii”(idem, 2016), iar cel mai recent este „Corporația” (Pitești, Ed. „Paralela 45”, 2018) și asupra căruia ne vom opri o clipă atenția. Cartea cuprinde trei piese: se deschide cu omonima „Corporația”, continuând cu „Singurătatea pietrelor” și „Trecătoarea pisicii”. Piesa „Corporația” satirizează dorința omului contemporan de a obține o poziție socială superioară, indiferent prin ce mijloace. Sigur că arivismul e o temă clasică, nu doar în dramaturgie, ci în general în literatura română și universală (ne amintim de Stănică Rațiu din „Enigma Otiliei”, de Dinu Păturică din „Ciocoii vechi și noi”, de Tănase Scatiu din „Viața la țară” sau de Julien Sorel, din „Roșu și negru”). Flavius Lucăcel ne arată noul tip de arivist, prezentând cazul celui care lucrează într-o multinațională, dorește să avanseze ierarhic, e servil, lingușitor cu cel de care depinde promovarea sa (șef pe care de fapt îl disprețuiește și îl bârfește fără scrupule). Egoist, preocupat doar de sine, devine neglijent în viața de familie. În plan secund, există o poveste de dragoste între doi emigranți: o femeie ucraineană frumoasă și inteligentă (nevoită să lucreze ca femeie de serviciu) și un bărbat arab, un idealist, visător incurabil. Dramele prin care emigranții sunt nevoiți să treacă emoționează, provocând cititorului compasiune. Morala piesei este că lupta pentru ascensiune, fără pic de preocupare pentru o autentică perfecționare, e stupidă și derizorie.

„Singurătatea pietrelor”, piesă cu un număr redus de personaje, doar trei: Mama, Tatăl și Copilul, relatează povestea unui tânăr cuplu și a scindării relației lor. Piatra de încercare este confruntarea celor doi părinți cu autismul fiului. Fiecare acționează sau re-acționează diferit: tatăl e iritat, fără răbdare, în cele din urmă părăsindu-și familia, iar mama, dimpotrivă, e blândă și iubitoare, devine creativă, lucrând fără contenire la compunerea unei povești care-ar putea să aline nervii băiatului. Personajul principal e copilul, un geniu neînțeles chiar și de propriii părinți. Monologurile sale interioare, foarte expresive, emoționante, iau de multe ori forma unor prozopoeme: „Realitatea cu care mă hrănesc eu e densă ca o lespede nesfârșită. Pășesc peste ea, dau peste cap, fac salturi ample. Mai mereu e înțepenită, neinteresantă. Mai mereu simt cum realitatea asta mă scapă pe pământ, printre ceilalți copii, unde nu mă simt apropiat. Eu sunt cel mai apropiat de umbra îngerului meu, mama. Eu sunt cel mai fericit când soarele usucă urmele roților tricicletei mele pe asfalt. Privesc pe geam, stau singur, mă chinui să-mi prind nasturii cămășii, aranjez mereu scaune, șervețele, lucruri. Și aceasta e viață, și acestea sunt evenimente importante, și în felul acesta ceva esențial se pierde, puțin câte puțin ajungând la liniște. Realitatea cu care mă hrănesc eu e scufundată aproape permanent adânc în ființa mea. Mii de fire rupte, încercări epuizante. Niciodată când am vrut să spun căldura nu am ajuns până la voce. Nu am trecut niciodată mai departe de mine. Totul se înghesuie acolo, se cimentează, se uită. Uit. Ce nu pot spune zâmbesc, ce nu pot simți ocolesc. Nu e teamă. Astfel reușesc să nu fiu și mai complicat decât sunt. Umbra îngerului meu, mama, când dorm, e transparentă. Și atunci când e transparentă mă ia de mână și zburăm într-un loc unde nu e nevoie de realitate. Ce ne spunem, câte minuni ni se deschid în față, cum arată o umbră de înger fericit ținând o mână de copil în mâna ei, asta trebuie singuri să vă imaginați. Imaginați-vă!”

La vârste diferite (copilărie, adolescență), gândurile copilului nu diferă prea mult, iar universul său înconjurător este limitat; cu toate acestea el e foarte atent la relațiile dintre părinții săi. E un fin observator, decupând detalii din imagini sau întâmplări. Nici unul dintre cei doi părinți nu-i remarcă precocitatea, poate și din cauza faptului că el nu articulează cuvintele, nu reușește să dea voce frământărilor. Spre final, monologul lăuntric al Copilului e esențializat, dens, fracturat. Prin repetițiile făcute se imprimă un ritm special, iar dacă rândurile ar fi dispuse în alt mod, nimic nu ne-ar împiedica să considerăm fragmentul respectiv poezie: „Împreună. Îi văd îmbrățișați. Împreună. Râd, stau ghemuiți în fotoliu. Își spun nimicuri. Râd, rezemați, în grădină, unul de altul. Ascultă la căști muzică. Gătesc. Se uită la filme. Se prostesc. Se prostesc în camera lor. Râd. Aleargă în fiecare dimineață. Își beau cafeauau și ceaiul pe terasă. El citește corespondența. Își amintesc nenumărate întâmplări. Ea mai multe, el câteva, aceleași. Râd. Stau îmbrățișați. Vorbesc despre următoarea vacanță. Se sărută. Mie mi se pare scârbos, dar mi se pare frumos. Sunt drăguți. Râd. El aduce flori, ea le miroase împreună cu mine. El aduce zilnic ceva pentru ea. Ea zâmbește de fiecare dată. Eu sunt curios. Ea e fericită. Așa trăim noi. Așa vom trăi mereu. Împreună. Mamă-tată-copil, tată-mamă-copil, copil-mamă-tată. Copil. Realitatea cu care mă hrănesc eu e nesfârșită. Sunt un copil, nu-i așa?”

Este puternică în această piesă metafora pietrelor care nu reușesc să-și facă auzite strigătele, iar delfinul care apare ca laitmotiv sugerează fragilitate și candoare.

Volumul „Corporația” se închide cu piesa „Trecătoarea pisicii”, o piesă existențialistă, abstractă, filozofică, despre predestinare, dualitate și raportul contrastelor: rău-bun, victimă-călău, bogat-sărac etc. Textul, care analizează transformarea caracterului unui individ în funcție de contextul social și cel istoric, se încheie elegant, cu motivul gemenilor.

Am citit cu plăcere volumul „Corporația”, realizarea unui dramaturg care a avut șansa ca o parte dintre piesele sale să se desprindă din filele de carte pentru a prinde viață pe scenă. Din creațiile sale montate pe scenă menționăm „Fisura” (în regia lui Victor Olăhuț), „Scoici pe nisipul fierbinte - Hell's cabaret” (regia, Sorin Misireanțu), „Nu te pune cu îngerii – Miorița reloaded” (regia, Chris Nedeea). Din volumul prezentat, piesa „Corporația” se joacă cu succes la Teatrul Național din Cluj-Napoca, în regia lui Chris Nedeea.

Tentez să cred că „Singurătatea pietrelor”, la o eventuală montare (ceea ce ne-ar plăcea să se realizeze), va fi o adevărată piatră de încercare pentru regizor. Nu pentru că va trebui să ordoneze cronologic întâmplările (în textul scris, timpurile alternând), ci adevărata provocare va consta în a face dintr-un fenomen natural un personaj dramatic, căci vântul, în textul scris, e prezență, iluzie și stare. Iar asta demonstrează că Flavius Lucăcel e un dramaturg aparte, având și darul poeziei.

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, iunie 2019, în cadrul rubricii „Cartea din colet”)

Melania, o egretă albă

Foto: Chromatique Photo Studio (Bacău)

Melania e mai mult decât o bătrânică simpatică din Basarabia,

ea e bucuria și speranța, tristețea și demnitatea, puterea și

gingășia copilului abia trezit dintr-un somn odihnitor.

Ea știe să „prefacă” păsări și iubește cel mai mult cocostârcii, 

păsările venirilor, plecărilor și reîntoarcerilor. 

Melania e nostimă chiar și-atunci când se află în apropierea morții,

„De ce-ai murit măi, Timofte?!” îl întreabă pe cel din fotografia de pe noptieră.

Melania culege numele știuților și neștiuților de pe monumentele funerare,

construiește o genealogie. Melania e plină de viață, Melania e obosită,

Melania așteaptă, Melania se-ntoarce la tot ce-a legat-o cu iubire. Își

amintește. Prietenele din copilărie, jocul de-a avionul.

Amintiri. Mama. Școala, de trei ori

la clasa întâi. Au venit rușii, apoi am fost numai românii, 

apoi iară o venit rușii. Și-apoi privirea cată-n oglindă frumusețea din tinerețe.

Prima noapte de dragoste „așe și așe”. Dar au urmat unele

din ce în ce mai frumoase. Până când bărbatul

a plecat la război. S-a-ntors. Nu mai era ce-a fost.

Iar acum Melania e bătrână și plină de doruri.

A părăsit-o Timofte,

de tot. S-a dus în ailaltă lume în care-ajungi

după ce treci niște vămi. Melania e singură. Copiii

și nepoții stau într-o țară care-i departe. „Pe unde

o mai fi și Grecia asta?!” Îi răspunde strident un sunet de

telefon. Alo, alo... vii, nu vii, nu te știu dacă ești,

dacă nu ești... Alo, alo... Îi răspunde un vuiet.

De ce să vină așa curând iarna, totul se albește,

totul e alb. Visul. Speranța. Vălătuci de alb.

Apa e albă. Dorința e albă. Și ghipsul...

Genunchii se-ndoaie de frig.

Rugăciunea ridicată-nspre icoană,

Albă și ușoară ca volbura. 

Albă și grea ca prima zăpadă.

Dar Melania e o republică, singura țară

ce-și are capitala în suflet. Peste care

ninge cu petale de flori, ninge și o
fâșie de lumină se așază peste o fâșie de noapte,
ninge și o bucată de întuneric se așază peste
șalul de lână neagră... 

Bătrâna care locuiește într-o râpă,
într-un sat în care totul e amorțit,
bătrâna dulce ca zahărul candel, 
care-a îndrăgit toate vietățile cu suflet,

care-a prefăcut atâtea și-atâtea păsări, 
s-a prefăcut, iată, într-o egretă albă. 

Și-acum va pluti... 

(violeta savu)

Astfel am „simțit”-o eu pe minunata actriță Rodica Mandache, în rolul Melaniei din piesa „Republica Melania”, de Irina Nechit

Regia: Gelu Colceag
Scenografia: Adrian Damian
Asistent regie: Alexandru Bogdan
Light-design: Cristian Niculescu
Video: Luca Achim

Spectacol văzut la Teatrul Municipal Bacovia, la Bacău-Fest Monodrame, 2019

Ce vom vedea la BACĂU FEST - MONODRAME 15 - 22 aprilie 2018

Joi, 29 martie 2018, a avut loc Conferința de presă organizată de conducerea Teatrului Bacovia.
Doamna director Eliza Noemi Judeu a informat jurnaliștii prezenți ce anume și-a propus să urmărească în această nouă ediție a festivalului, totodată comunicând suficiente detalii despre conținutul programului. Precizăm că „Festivalul Internațional al Recitalurilor Dramatice” a ajuns la ediția a XXIV-a.
Spre deosebire de anii predecenți, festivalul include și două noutăți: Ateliere și, respectiv, lansări ale unor importante cărți de teatru. Atelierele se adresează copiilor, adolescenților și adulților și au ca scop de a-i învăța pe cei care se vor înscrie la aceste cursuri (participarea este gratuită) să-și poată exprima gândurile, ideile, sentimentele, în fața unui public. Altfel zis, cum să faci să fii mai deschis față de ceilalți și cum să-ți educi/dirijezi emoțiile. Atelierele sunt conduse de Emilia Pop și Ilinca Istrate. Mai multe detalii aici: http://teatrulbacovia.ro/bacau-fest-monodrame-2018-sectiunea-workshop-uri/ 
Cartea de teatru Se vor lansa: „Teatru la filtru”, de Carmen Mihalache; Ed. Junimea; „Ce dorește domnul?”, de Pascal Bruckner, traducere de Doru Mareș; Ed. Trei; „Ei sunt printre noi” (cartea monologurilor), de Mihai Ignat; „Teatrul la persoana I”, de Octavian Saiu.
În CONCURS s-au înscris 23 de recitaluri dramatice, iar la dramaturgie, o coincidență simpatică, tot un număr de...23, desigur, texte. După o preselecție severă, la recitalurile dramatice, au rămas în concurs opt finaliști. La dramaturgie vor fi, ca și-n anii precedenți, trei finaliști, nominalizările vor fi anunțate săptămâna viitoare. Textele nominalizate în concursul de dramaturgie se vor face cunoscute publicului prin spectacolele-lectură ce vor avea loc la GIO PUB.
RECITALURILE EXTRAORDINARE Eliza Noemi Judeu a afirmat că nu și-a propus să aducă vedete, ci tot ceea ce vom vedea la recitalurile extraordinare sunt alegeri făcute din dorința de a arăta „arta actorului la un nivel înalt”. Vom avea șansa să-i vedem (sau revedem) pe scenă pe: Gheorghe Ifrim, Marius Manole, Șerban Pavlu, Zymberaj Mentor, Richard Bovnoczki, Mihai Călin.
Continuă ciclul de MĂRTURISIRI. Anul acesta ni se va confesa Coca Bloos. Însoțită de acordurile fado ale Cristinei Dăscălescu.
Încă de anul trecut, Eliza Noemi Judeu și-a propus să întoarcă acasă artiștii băcăuani. În consecință, vom avea bucuria să vedem la festival, două spectacole realizate de tineri regizori originari din Bacău: în seara de 15 aprilie de festival vom vedea „Dragă Elena Sergheevna”, în regia lui Mădălin Hîncu; iar pe 16 aprilie, la orele 16.00, spectacolul „Bastien & Bastienne”, regie de Irina Crăiță-Mândră.
JURIUL La recitalurile de monodramă, juriul este format din: Coca Bloos, Liviu Dospinescu, Nina Mazur.
              La secția de dramaturgie, juriul este alcătuit din: Monica Andronescu, Doru Mareș, Elise Wilk.
Premiile speciale la secția Recitaluri Dramatice Juriul format din actori ai Teatrului Bacovia vor oferi „Premiul Dinu Apetrei”; iar juriul publicului tânăr vor oferi „Premiul Ștefan Iordache”.

PROGRAMUL  BACĂU FEST - MONODRAME 2018

DUMINICĂ, 15.04.2018

·         16.30 – Sala Petru Valter: Valentin Braniște - Maidanez, text și regie Valentin Braniște, Teatrul Bacovia, Bacău

·         18.00 – Sala Petru Valter: Luminița Bortă: City Break, după P. M. Arsch, regia Ania Cazan, proiect independent, Pitești

·         20.00 – Sala Mare: PREMIERĂ - Dragă Elena Sergheevna, după Ludmila Razumovskaia, regia Mădălin Hîncu, Teatrul Bacovia, Bacău

LUNI, 16.04.2018

·    ·        11.00 – Sala Petru Valter: Cartea de teatru-Cartea despre teatru: Prezentarea colecției specializate a Editurii Nemira; Lansare de carte: Teatru la filtru, de Carmen Mihalache, Ed. Junimea; Ei sunt printre noi, de Mihai Ignat; Ce dorește domnul?, de Pascal Bruckner, traducerea Doru Mareș, Ed. Trei
           15.00 – Ateliere

·         16.30 – Sala Mare: Tiberiu Gabor-Bitere – Eu i-am îngropat pe Hamneți, eu l-am îngropat pe Gahudius, text și regie Laurențiu Budău, Teatrul Bacovia, Bacău

·         18.15 – Sala Petru Valter: Alina Neagu - Spovedania unei videochatiste, text și regie Valentin Braniște, Teatrul de Kartier, Bacău

·         20.30 – Sala Mare: Gheorghe Ifrim - Gigel, după Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, proiect independent, București

MARȚI, 17.04.2018

·         11.00 – GIO PUB:  „Eu îl rog pe Dumnezeu unele lucruri” – spectacol lectură după textul cu același nume de Tincuța Horonceanu-Bernevic, nominalizat la Concursul de Monodramă; Interpretează: Denise Ababei; Regia: Irina Crăiță-Mândră

·         15.00 – Ateliere

·         16.30 –Sala Mare: Concurs – Alexandra Cheroiu – Psihoză 4.48 A.M.,  după Sarah Kane, regia Cristian Grosu, proiect independent, Cluj

·         18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Sebastian Lupu – Groparul, după Mihaela Mihai, un spectacol de Sebastian Lupu, Teatrul Art Emotion, Oradea

·         20.30 – Sala Mare: Marius Manole și Șerban Pavlu în  Demnitate, text și regie Ignasi Vidal, Teatrul Avangardia, București

MIERCURI, 18.04.2018

·         11.00 – GIO PUB: „Iulia, biata de ea” – spectacol lectură după textul cu același nume de Gabriel Sandu, nominalizat la Concursul de Monodramă; Interpretează: Adelaida Perjoiu; Regie: Irina Crăiță-Mândră

·         16.00 – Sala Mare: Bastien & Bastienne, după W. A. Mozart, regia Irina Crăiță-Mândră, Opera Comică pentru Copii, București

·         18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Andrei Merchea Zapotoțki – Despre femei. One-man show, după Nicoleta Esinencu, regia Tudor Tăbăcaru, Teatrul Tineretului, Piatra Neamț

·         20.00 – Sala Mare: Concurs – Andreea Darie – Trei, după Marguerite Yourcenar, regia Octavian Jighirgiu, Teatrul Bacovia, Bacău

JOI, 19.04.2018

·         11.00 – GIO PUB:  „Jurnalul muribundei” – spectacol lectură după textul cu același nume de Laura-Antonia Ionescu, nominalizat la Concursul de Monodramă; Interpretează: Eliza Noemi Judeu; Regie: Irina Crăiță-Mândră

·         15.00 – Atelierele

·         18.00 – Sala Petru Valter: Ilinca Istrate, - Râzi paiață, spectacol de Ilinca Istrate, producție independentă, Iași

·         20.00 – Sala Mare: George Albert Costea – Dorian, spectacol de dans contemporan de Oana Răsuceanu, Asociația Culturală Control N, București

VINERI, 20.04.2018

·         11.00 – Sala Petru Valter:  Colocviul Fețele Monodramei și lansarea volumului Teatrul la persoana I de Octavian Saiu, în prezența autorului

·         15.00 – Ateliere

·         16.30 – Sala Mare: Concurs – Isabela Neamțu – Gronded, regia Ligia Ciornei, Asociația Culturală Doctor's Studio, București

·         18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Edith Alibec – De ce fierbe copilul în mămăligă?, după Aglaia Veterany, regia Dana Paraschiv, București

·         20.30 – Sala Mare: Andreea Bibiri - O femeie singură, Teatrul de Artă, București

SÂMBĂTĂ, 21.04.2018

·         11.00 – Sala Petru Valter: Spectacolul laureaților IDFest 2017, Ana Maria Codiță și Rareș Fota

·         15.00 – Ateliere

·         16.30 – Sala Mare: Concurs – Alexandra Gîtlan - Rapsody in blue glue (#Bluebird), scenariu după Charles Bukowski și Alexandra Gâtlan, regia Tapastó Ernö, coproducție Teatrul Maszk (Ungaria) și Aradi Kamaraszínház, Arad

·         18.00 – Sala Petru Valter: Concurs – Denisa Nicolae – Tot ce-i minunat în lume, după Duncan Macmillan și Johnny Dahoe, regia Nicolae Constantin Tănase, Vanner Collective, București

·         19.30 – Sala Mare: Coca Bloos - Mărturisiri

·         20.15 – Sala Mare: Cristina Dăscălescu – Foi Deus, concert de muzică Fado

DUMINICĂ, 22.04.2018

·         11.00 – Sala Petru Valter: Atelierul cu Vise

·         12.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adolescenți

·         13.30 – Sala Petru Valter: Atelierul pentru adulți

·         18.00 – Sala Petru Valter: Zymberaj Mentor – Actor in the box, spectacol de Zymberaj Mentor, The House Movie Theater Akt, Kosovo

·         19.45 – Sala Mare: Festivitatea de premiere

·         20.30 – Sala Mare: Richard Bovnoczki și Mihai Călin în Schneider și Schuster, după Joshua Sobol, regia Lucian Pavel, ARCUB, București

Prețuri bilete: 30 / 35 lei la Recitalurile extraordinare
                       8 lei la Recitalurile în Concurs
                       15 lei la spectacolele: „Bastien & Bastienne”, „City break”, „O femeie singură”. 

 Notă: Sala „Petru Valter” este sala în care a funcționat librăria Glissando. 

          PUB GIO este fosta Casa Subway (lângă Colegiul de Artă „George Apostu”) 

Regele e gol, dar și-a învățat lecția!

TEATRUL BACOVIA

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

dramatizare de Ciprian Huțanu
după Hans Christian Andersen

Distribuție: Mihăiță Cornea, Andreea Sandu, Neagu Alina Vasilica, Laurenţiu Budău, Tiberiu Gabor-Bitere, Ciprian Cârstiuc, Costras Adrian, Denise Ababei

Regia artistică: Ciprian Hutanu, Scenografia: Gavril Siriteanu, Muzica: Ciprian Emil Manta; Afiș: Mihaela Nazarie

Atmosfera de epoca, stralucire de curte imparateasca, un imparat ce nu se mai simte bine in propriile haine, drept urmare va primi unele asa-zis "fermecate", negustori escroci, profitand de naivitatea dar si servitudinea si ipocrizia unora.... Un spectacol viu, animat si de muzica excelenta, foarte reusit vizual, costumele superbe imbraca personajele ce par coborate direct din cartile de povesti, cateva tablouri, in culori pastelate, suspendate in aer, se constituie chiar intr-o mica si intima expozitie de pictura. Privind decorul minunat (reverențe plasticianului Gavril Siriteanu), fie ca esti om mare, dar mai ales daca esti copil, privirile iti vor fi atrase magnetic de cele doua marionete- Imparatul mic si cocosat, dar de o formidabila expresivitate si frumoasa, eleganta, inalta Imparateasa.

Toti actorii, cu o inepuizabila pofta de joc, într-un spectacol destul de solicitant pentru ei, dau viata unei povesti foarte amuzante, dar si pline de talc! Am remarcat jocul impecabil, chiar senzațional, într-un rol de compoziție, al lui Mihăiță Cornea, în rolul regelui. Disciplinată, Andreea Sandu, care mânuiește alături de Denise Ababei păpușa uriașă ce-o reprezintă pe împărăteasă, spune cu claritate toate replicile. Coerență și forță impresionantă (al jocului actoricesc) au demonstrat Alina Neagu și Laurențiu Budău, la Alina Neagu a fost transparentă bucuria jocului, nici Laurențiu Budău nu s-a lăsat mai prejos, interpretarea lui mi s-a părut c-a avut efect de echilibru în economia spectacolului. Cei doi au interpretat atât rolurile croitorilor pungași, cât și cele ale oamenilor simpli, din popor. 

Povestea (un pic schimbată față de cea originală a lui Andersen) e cam așa: Un rege destul de arogant, megaloman, narcisist dar și complexat, lipsit de perspicacitate, poruncește să i se aducă haine cu mult mai strălucitoare decât cele pe care le are deja, considerând că ar merita cele mai frumoase straie posibile. Așa că va fi păcălit de doi croitori escroci și i se va oferi... nimic, un nimic pe care-l plătește însă cu căruțe de lână de aur... Nici Împărăteasa nu e mai vrednică, deși poate prin intuiție feminină, a existat o secundă când ar fi părut că întrezărește  pericolul... Așadar regele va ieși în văzul lumii dezbrăcat, pentru că hainele oferite de croitorii speciali nici nu existau...  „Împăratul e gol!” strigă poporul, cu râs batjocoritor. Deznodământul e însă blând, regele și regina își asumă lecția umilinței, se smeresc, își cer și iertare, regele mai ales își recunoaște greșeala. E un final pozitiv, dar și optimist... oamenii se pot schimba în bine, pot evolua, chiar și fețe împărătești dacă ar fi. Și... ce bine ar fi dacă ar fi așa!

Cu acest spectacol al Secției de Animație,iată că s-a încheiat o altă stagiune la Teatrul Bacovia, a fost una excepțională, așa cum nu s-a mai întâmplat de ceva timp la acest teatru, iar pentru propunerile de spectacole bune și foarte bune, dar și diverse ca tematici, pentru un reușit Bacău FEST Monodrame (în care am urmărit spectacole de excepție, cele din recitalurile extraordinare pe toate le-aș revedea!, - recunosc că cel mai mult m-a impresionat Cerasela Iosifescu în „Obsesii”), pentru toate aceste frumoase realizări merită felicitări actrița Eliza Noemi Judeu, care din toamna anului trecut a devenit manager al acestei instituții, așadar în mai puțin de un an a reușit, cum s-ar spune, „să mute și munții din loc”.