Regele e gol, dar și-a învățat lecția!

TEATRUL BACOVIA

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

dramatizare de Ciprian Huțanu
după Hans Christian Andersen

Distribuție: Mihăiță Cornea, Andreea Sandu, Neagu Alina Vasilica, Laurenţiu Budău, Tiberiu Gabor-Bitere, Ciprian Cârstiuc, Costras Adrian, Denise Ababei

Regia artistică: Ciprian Hutanu, Scenografia: Gavril Siriteanu, Muzica: Ciprian Emil Manta; Afiș: Mihaela Nazarie

Atmosfera de epoca, stralucire de curte imparateasca, un imparat ce nu se mai simte bine in propriile haine, drept urmare va primi unele asa-zis "fermecate", negustori escroci, profitand de naivitatea dar si servitudinea si ipocrizia unora.... Un spectacol viu, animat si de muzica excelenta, foarte reusit vizual, costumele superbe imbraca personajele ce par coborate direct din cartile de povesti, cateva tablouri, in culori pastelate, suspendate in aer, se constituie chiar intr-o mica si intima expozitie de pictura. Privind decorul minunat (reverențe plasticianului Gavril Siriteanu), fie ca esti om mare, dar mai ales daca esti copil, privirile iti vor fi atrase magnetic de cele doua marionete- Imparatul mic si cocosat, dar de o formidabila expresivitate si frumoasa, eleganta, inalta Imparateasa.

Toti actorii, cu o inepuizabila pofta de joc, într-un spectacol destul de solicitant pentru ei, dau viata unei povesti foarte amuzante, dar si pline de talc! Am remarcat jocul impecabil, chiar senzațional, într-un rol de compoziție, al lui Mihăiță Cornea, în rolul regelui. Disciplinată, Andreea Sandu, care mânuiește alături de Denise Ababei păpușa uriașă ce-o reprezintă pe împărăteasă, spune cu claritate toate replicile. Coerență și forță impresionantă (al jocului actoricesc) au demonstrat Alina Neagu și Laurențiu Budău, la Alina Neagu a fost transparentă bucuria jocului, nici Laurențiu Budău nu s-a lăsat mai prejos, interpretarea lui mi s-a părut c-a avut efect de echilibru în economia spectacolului. Cei doi au interpretat atât rolurile croitorilor pungași, cât și cele ale oamenilor simpli, din popor. 

Povestea (un pic schimbată față de cea originală a lui Andersen) e cam așa: Un rege destul de arogant, megaloman, narcisist dar și complexat, lipsit de perspicacitate, poruncește să i se aducă haine cu mult mai strălucitoare decât cele pe care le are deja, considerând că ar merita cele mai frumoase straie posibile. Așa că va fi păcălit de doi croitori escroci și i se va oferi... nimic, un nimic pe care-l plătește însă cu căruțe de lână de aur... Nici Împărăteasa nu e mai vrednică, deși poate prin intuiție feminină, a existat o secundă când ar fi părut că întrezărește  pericolul... Așadar regele va ieși în văzul lumii dezbrăcat, pentru că hainele oferite de croitorii speciali nici nu existau...  „Împăratul e gol!” strigă poporul, cu râs batjocoritor. Deznodământul e însă blând, regele și regina își asumă lecția umilinței, se smeresc, își cer și iertare, regele mai ales își recunoaște greșeala. E un final pozitiv, dar și optimist... oamenii se pot schimba în bine, pot evolua, chiar și fețe împărătești dacă ar fi. Și... ce bine ar fi dacă ar fi așa!

Cu acest spectacol al Secției de Animație,iată că s-a încheiat o altă stagiune la Teatrul Bacovia, a fost una excepțională, așa cum nu s-a mai întâmplat de ceva timp la acest teatru, iar pentru propunerile de spectacole bune și foarte bune, dar și diverse ca tematici, pentru un reușit Bacău FEST Monodrame (în care am urmărit spectacole de excepție, cele din recitalurile extraordinare pe toate le-aș revedea!, - recunosc că cel mai mult m-a impresionat Cerasela Iosifescu în „Obsesii”), pentru toate aceste frumoase realizări merită felicitări actrița Eliza Noemi Judeu, care din toamna anului trecut a devenit manager al acestei instituții, așadar în mai puțin de un an a reușit, cum s-ar spune, „să mute și munții din loc”.

Trei poveşti de dragoste - un spectacol sensibil

Noul spectacol de la Teatrul Municipal Bacovia, "Trei poveşti de dragoste", te face să crezi în iubire. Trei poveşti, "Sandwich cu pui" (de Matei Vişniec), "Împăiaţi-vă iubiţii" (de Theodor Mazilu) şi "Eu nu mai sunt iepuraşul tău" (tot de Matei Vişniec) s-au unit sub bagheta regizorului Geo Balint, un ingredient foarte important a fost şi coregrafia, de care s-a ocupat Lorette Enache.  Şi, nu în ultimul rând, remarcăm muzica foarte bine aleasă, autorul coloanei sonore fiind Ciprian Manta.
Cele "Trei poveşti de iubire" spun, in formule simple si sincere, adevăruri despre cupluri, despre efectele pozitive, pe termen lung, ale înţelegerii/toleranţei faţă de celălalt.
De mare efect este intro-ul acestui spectacol, un dans enigmatic, misterios prin ne-dezvăluirea lui în întregime, spectatorii privind fascinaţi doar baletul perechilor de picioare.

În prima poveste, amestec de simplitate şi modernism, Alina Simionescu şi Ştefan Alexiu spun o poveste veselă despre pragmatism, dar în combinație cu note de naivitate şi speranţă. Interpretările ambilor actori sunt convingătoare și transmit bună-dispoziție. Catherine se foloseşte de atu-urile ei feminine, în principal gingăşia şi fragilitatea, şi-l convinge pe Billy că deşi este însărcinată, ea este virgină. E doar o "mamă-purtătoare". Cei doi se decid să-și deschidă, cu banii primiți de la patronul lor Billy, un restaurant.


În a doua povestire, de mai mare impact, poate şi prin consistenţa sa (e cea mai lungă partitură dintre cele trei fragmente), Emilia este actriţă, are în jur de 40 de ani, e marcată de eşecurile din trecut, dar asta nu o împiedică să arate bine, e frumoasă. Îşi aşteaptă iubitul în garsoniera sa modestă, dar primitoare. Aranjează frumos masa, e veselă, dansează, dă muzica la maxim, se simte plină de energie. Valentin soseşte cu oarecare impetuozitate, dar treptat, deşi încearcă să-şi demonstreze superioritatea în faţa femeii, este dominat de aceasta şi îşi pierde energia. Valentin este regizor şi tot încearcă să-i demonstreze iubitei că numai de el depinde ca ea să primească sau nu un rol în noul spectacol pe care îl va monta. Rol pe care, de altfel, nici nu i-l oferă, dar nu atât pentru că, aşa cum îi aruncă în faţă cu dispreţ, ea nu ar avea talent, ci mai mult din gelozie.

Deşi bărbatul e regizor cu destulă faimă, apreciat de critica de specialitate, replicile tăioase, inteligente îi aparţin femeii. Excelent monologul Emiliei, interpretat perfect de Florina Găzdaru. Ca de altfel întregul rol, Florina Găzdaru a alternat frumos în interpretarea ei spontaneitatea cu reflexivitatea. Şi Bogdan Buzdugan a făcut un rol bun, creionând foarte bine caracterul infatuat al regizorului Valentin, dar şi nonconformismul acestuia. Emilia, în final, îl iartă pe Valentin pentru toate, pentru meschinărie, aroganţă, misoginism și multe altele, declarându-i în schimb că îl iubeşte. Dar nu pentru talent și inteligență, calități pe care ea i le recunoaște cu generozitate, ci pentru o singură trăsătură, dar răscolitoare: pentru frica lui de moarte. Şi în viitor cei doi vor forma o pereche.

A treia poveste "Eu nu mai sunt iepuraşul tău" începe poetic, cu dans plin de senzualitate între cei doi parteneri (Eliza Noemi Judeu şi Dumitru Rusu), ale căror şoapte de iubire se aud de pe o bandă înregistrată. (textul introductiv, de un lirism aparte, "Spune A", de Matei Vişniec). Liric, încărcat de emoţie, este şi dansul celor doi actori.

După povestea de amor, sugerată discret, cu umbre în spatele unei cortine albe, EA, frământată de probleme existenţiale, îşi doreşte să poarte un dialog cu partenerul ei. Numai că acesta trăieşte în alt mod frumuseţea acelui moment, căutând să-şi prelungească sentimentul de pace interioară, servind un pahar de vin bun şi fumând o ţigară. Se simte relaxat, dar din păcate, ignoră nevoile iubitei sale. EA (foarte caldă şi empatică interpretarea Elizei Noemi Judeu) gravitează în jurul Lui (o interpretare curată şi sinceră a lui Dumitru Rusu), se pisiceşte, dar face şi pe bosumflata, în fond căutând aproape cu disperare (aşa cum fac femeile de obicei) ca bărbatul să-şi manifeste dragostea faţă de ea nu doar fizic, ci şi prin cuvinte. În final, vine şi declaraţia de iubire a unui bărbat ce demonstrează că poate fi şi delicat, manifestând înţelegere pentru "capriciile" feminine. Şi totul se termină cu... dragoste.

Pe scenă rămân, învăluite în fum de ţigară, două scaune, lângă ele, o sticlă de vin şi două pahare. Două scaune ce aşteaptă să fie ocupate de alte două personaje. O altă poveste, cu aceeaşi nobilă trăire: Iubirea.
"Trei poveşti de dragoste" legate de sunetul duios al unei cutiuţe muzicale... Un spectacol simplu, frumos, optimist şi sensibil despre iubire. Iar câştigul, pentru spectator, este poezia de dincolo de cuvinte, din stări sugerate, eleganţa cromaticii, aşezarea obiectelor (recuzitei), muzica şi dansul, chimia dintre personaje.

Fotografii din spectacol: Mihaela Nazarie

Hello Photo Art

Din nou cu o generozitate artistică uimitoare, Viorel Cojan şi-a impulsionat colegii fotografi să realizeze un eveniment în care s-au îmbinat armonios eclectismul şi neconvenţionalul. Pornind de la spaţiul unde s-a deschis expoziţia fotografică se poate lesne afirma că fotografii au spart barierele şi au ieşit din tipare. Clienţii mall-ului Real din Bacău vor fi surprinşi la intrare să fie întâmpinaţi în loc de reclame sclipicioase, de... artă! Pentru că multe dintre imaginile expuse, cu precădere cele de pe partea stângă (cum intri în mall), sunt adevărate fotografii de artă. De la început eşti întâmpinat de o imagine care îţi induce recunoaşterea unei arhitecturi hiper-moderne celebre dar care este însoţită de un sentiment straniu, un fior al unei dispariţii a cărei amintire te cutremură şi acum. (Valentin Sarca). Alături un turn arhaic, medieval, din oraşul cu care ne mîndrim noi românii, Sighişoara. Realizare: Marius Vlad. Surorile Nazarie se desfăşoară într-o adevărată simfonie. Mihaela Nazarie propune lucrări mai enigmatice, de o melancolie şi tristeţe cu iz bacovian sau chiar psihedelice. Un turn al singurătăţii din Balcic, un cer înnegrit de grauri amintind spaimele din thriller-ul „Păsările”. Elena Nazare alege să fie pentru noi „chic”. Sunt imagini care decupează fascinaţia unor străzi din Munich despre care aş spune că au un anumit parfum franţuzesc. Mia Nazarie se dovedeşte o foarte bună portretistă, evidenţiază trăsăturile unei fete frumoase şi o învăluie în taină, în mister. Priviri şi gesturi ce denotă o vulgaritate a spiritului surprinde Mihai Andoni într-un colaj, el ne dezvăluie o lume a sordidului. Ovidiu Ungureanu îndeamnă la reverii şi meditaţii, la dorinţa de evadare în natură prin excepţionale şi romantice peisaje. Un alt stil întâlnim în peisajele lui Cristian Macovei: abstracte, suprarealiste. Ciudate, la modul de a transmite o contorsionare psihică, răni care vin din disperare şi nevindecate, crescând în intensitate, duc la deviaţii grave vizând patologicul, stări în care omul recurge la severe automutilări. Scenariu de Mădălina Anton. Dacă vreţi să uitaţi imaginea acestor viziuni sinistre, antidotul magic sunt nudurile semnate Viorel Cojan. Discreţia şi rafinamentul accentuează valoarea estetică, artistul oferindu-ne totodată o viziune a captivităţii femeii şi a zbaterii ei. O femeie de o frumuseţe copleşitoare este prinsă într-o pânză de pescar, precum victima în pânza de păianjen. Stările ei sunt succesiv de resemnare, incantaţie/rugăciune, la un moment dat printr-un impuls de energie reuşeşte să rupă pânza. Şi totuşi... se întoarce cu spatele, rămânând în captivitate. Cu siguranţă, ea plânge...

Viorel Cojan

Mia Nazarie

Elena Nazare

Mihaela Nazarie

Mădălina Anton

Valentin Sarca

Ovidiu Ungureanu

Cristian Macovei

Mihai Andoni

Pe culoarul celălalt: multă culoare şi bucurie de viaţă. Tinereţe şi exuberanţă într-un decor alb (Cezara Dragodan). Că bătrâneţea poate cuprinde valuri de expresivitate ne demonstrează Ionuţ Boncu. Din frumuseţile naturii la Anca Mihăilă şi Constatin Broşu.
Tot în această serie vedem fotografii de Răzvan Bibire, Gheorghe Frantz, Cezar Ivanof, Ilie Doru Narcis, Ionuţ Lungu, Liviu Maftei, Lucian Popa, Dragoş Ţiţei.

Cezara Dragodan

Constatin Broşu

Ionuţ Boncu

Impresii de la Salonul foto 2010

Metafore în desene cu lumini(articol publicat în Revista Ateneu, nr. 7-8, iulie-august, p. 24)
http://www.ateneu.info/2010/08/metafore-in-desene-cu-lumini/

Indubitabil, această ediţie a fost mai bună şi mai frumoasă decât prima. Un număr mai mare de participanţi, inclusiv cinci debutanţi, în Galeria „Nouă” Bacău au fost expuse lucrări în diverse genuri, fotografii de artă, fotoreportaje, alb-negru şi color, colaje şi fotomontaje. S-au făcut remarcaţi îndeosebi fotografii care au participat şi anul trecut la prima ediţie, dar anul acesta au părut mai motivaţi, au propus viziuni fotografice în interpretări diferite, au adus lucrări în zona experimentalului şi conceptualizării, câteva cu nuanţe de picturalitate abstractă.
Fotografiile care sensibilizează în mod deosebit privitorul, în faţa cărora te opreşti dorind să le „pătrunzi” interioritatea, care te seduc tocmai prin aceea că nu le poţi descifra secretul - aceste fotografii care te cuprind în propriul lor aer de „ceva misterios” sunt compuse din puţine elemente. Fotografia de artă se aseamănă astfel cu poezia, impresionează prin aparenta simplitate şi transmite bogăţie de emoţii prin simboluri şi semne grafice, discrete imagini eliberate de prozaice descrieri. Aşa cum sensul sublim al poeziei este conţinut în metaforă, fotografia atinge idealul artistic tot prin metaforă. Vom zăbovi un pic asupra unor astfel de fotografii pe care le-am admirat în expoziţie.
O „călugăriţă” („mantis religiosa”) - simbol al amorului sadic, îşi îndreaptă ameninţarea asupra unei concurente umanoide, o „frumoasă adormită”. Deşi absent din schemă, bărbatul nu are motive să răsufle uşurat, riscul de a fi devorat rămâne, insecta criminală nu are cum să-şi potolească setea de sânge: rivala ei este fără suflu de viaţă, e doar o Păpuşă Barbie. Într-un colaj, ipostazele unei femei îmbrăcată într-o rochie albă elastică, o hlamidă care-i înveleşte tot corpul, induc o asemănare cu zbaterile fluturelui înainte de a ieşi din crisalidă. Fotografii de Viorel Cojan.
Într-un experiment 3D video, surorile Mihaela Nazarie şi Elena Nazare au contopit picurii de lumină cu stropii de apă. Expansivul dialog al fetelor în mediul acvatic se desfăşoară sub privirile atente ale unui bărbat cu o expresie facială severă, el pare atât un martor uimit de jocul fetelor, cât şi un regizor din umbră. Şi-au păstrat copilăria şi candoarea doi bătrâni, un cuplu surprins într-un moment de contagioasă bună-dispoziţie, ei se prind de mână, se joacă şi se bucură împreună iar bătrâneţea lor se împleteşte firesc cu exuberanţa. O metaforă a sentimentului că poţi rămâne tânăr cu inima, indiferent de trecerea timpului. Realizare: Elena Nazare. În faţa unui portret de femeie cu ţinută mexicană, „recunoscând” profilul carismatic al celebrei pictoriţe, am exclamat: „Asta e Frida Kahlo!”. De fapt, e un remake de Mihaela Nazarie.
Portretele unei fetiţe de o gingăşie serafică în ochii căreia intuieşti o lume magică, îngereşti întrupări fotografice la Ovidiu Ungureanu. O tânără diafană pare a împlini visul eminescian din poemul „Lacul”. Ipostază descoperită de Constantin Broşu. Poetice sunt fotografiile cu tente suprarealiste propuse de Cristian Macovei, privindu-le parcă auzi sunetul paşilor pierduţi pe străzile pustii peste care se aşterne înserarea. Două din fotografiile lui Andrei Venghiac le-aş acorda cu tangoul, cu partea lui lentă, melancolică. În altă fotografie, lângă doi pereţi desenaţi cu graffiti, un bărbat înalt, cu redingotă lungă, fumează, faţa nu i se vede, stă întors cu spatele la privitor - secvenţa pare desprinsă dintr-un misterios police story. Rămânând în zona aluziilor la genuri din filme, Mihai Andoni, combinând armele de foc cu imaginea dură a seducţiei feminine, ne propune un thriller fotografic. De altă factură sunt peisajele din natură, dealuri ondulate ne invită la reverii melancolice, un soare se uneşte cu marea la apus în unduiri rubinii şi diamantine. Într-un alt registru, fotoreportajul lui Justinian Scărlătescu sfidează prin abordarea frustă şi total lipsită de luciu estetic.
Nu putem trece cu vederea participarea decanului de vârstă al Salonului, domnul Valeriu Bogdăneţ a imortalizat expresii, dificil de surprins, fugare pe chipuri dar pline de semnificaţii, înţelesuri tainice sau încărcate de dramatism.
La Salonul Foto 2010 au participat: Viorel Cojan - coordonatorul proiectului, Mădălina Anton, Mihai Andoni, Valeriu Bogdăneţ, Adrian Cristea, Constantin Broşu, Ionel Cuculiuc, Mihnea Baran, Gheorghe Frantz, Eugen Grigore, Cezar Ivanof, Ilie Doru Narcis, Remus Lupuleasa, Anca Mihăilă, Mihaela Nazarie, Elena Nazare, Mariana Nazarie, Liviu Maftei, Cristian Macovei, Lucian Popa, Justinian Scărlătescu, Valentin Sarca, Dragoş Ţiţei, Ovidiu Ungureanu, Andrei Venghiac, Marius Vlad. Vernisajul expoziţiei, desfăşurat pe 9 iulie la Galeria Nouă Bacău, a fost urmat de proiecţia a trei filme: „Tu poţi face diferenţa” regizat de Elena Nazare şi Mihaela Nazarie, „Experiment atelier” de Mădălina Anton şi „Dragostea”, o producţie de Eliza Noemi Judeu, Marius Curucli, Horia Suru şi Alex Judeu.
La vernisaj a fost prezent un public numeros iar evenimentul care a depăşit aşteptările, l-am caracteriza într-un singur cuvânt ca fiind eclectic.
Violeta Savu

Lucrari din Expozitia Salonul foto
Vizionati si:
Imagini de ansamblu din galerie
Imagini de la vernisajul expozitiei


Anunt: Salonul foto s-a mutat la Arena Mall

Salonul Foto 2010 Bacau

Viorel Cojan



Mihaela Nazarie


Elena Nazare

Mihaela Nazarie, Elena Nazare

Justinian Scărlătescu

Mariana Nazarie

Mihai Andoni

Constantin Broşu

Andrei Venghiac

Cristian Macovei

Vizionati si:

Imagini de ansamblu din galerie

Imagini de la vernisajul expozitiei

Articolul Metafore in desene cu lumini

Arena photo 2009

Arena Mall Bacău găzduieşte în perioada 2 octombrie – 10 noiembrie o inedită expoziţie de artă fotografică. Au expus 11 fotografi (Mădălina Anton, Mihai Andoni, Dan Abălaşei, Titi Broşu, Ioan Viorel Cojan, Eugen Grigore, Liviu Maftei, Mihaela Nazarie, Elena Nazare, Ovidiu Ungureanu, Andrei Venghiac) reunindu-se la „Salonul Anual al artiştilor fotografi”. Proiectul a fost iniţiat şi conceput de Viorel Cojan.
Imagini deosebite pot fi admirate prin ochii artiştilor fotografi care privesc lumea relevându-i farmecul. Fini cunoscători ai psihologiei umane, prin jocul lor de lumini şi umbre, ei surprind în portrete, diverse tipologii. În decoruri desprinse din cotidian, elementele subtile din compoziţie determină aspectul estetic şi armonios.
O bancă de lemn ocrotind semne ale gingăşiei materne, acoperişuri de biserici adăpostind apropieri de suflete, frunze care au contururi de inimi fragile, o eşarfă în adiere descoperind goliciunea graţioasă feminină, o urmă de toc pe un asfalt fie el şi din New York, manechine imobile cu zâmbete triste, petale efemere de flori, freamătul gărilor în care secretele călătorilor se îmbină într-o notă comună de mister, o umbrelă agăţată de cer printr-un pas de dans, zmeie care ne amintesc inevitabil de copilărie, un puşti muşcând cu expresia suferinţei umane dintr-un codru de pâine, arbori cu siluete înalte, dorinţa omului de a prinde aripi şi a zbura, preaplinul de senzualitate feminină, atitudini carismatice ale unui artist, un felinar cu abajur rotund exacerbând tandreţea lunii – toate acestea şi altele pe deasupra se pot admira în fotografiile expuse.
Am vizitat expoziţia şi în altă zi decât cea a vernisajului care a avut loc pe 2 octombrie, curioasă fiind să aflu ce impact are asupra trecătorilor ocazionali. Nu mică mi-a fost bucuria când cineva zăbovea asupra acestor imagini atât de frumoase. Unele dintre ele au parfumul din filmele vechi, altele au mesajul direct al reportajului iar dintre cele mai distinse sunt cele cu reflexe picturale. Parcurgând expoziţia îţi rămâne gustul subtil şi plăcut că te-ai întâlnit cu frumosul.
[Revista de cultura Ateneu, nr. 10 (482), oct. 2009, Bacău; p. 17]

Galerie imagini

Ioan Viorel CojanZbor

Gigolo

Între cer şi pământ

Mihaela Nazarie


Mădălina Anton

Mihai Andoni


Elena Nazare
Ovidiu Ungureanu

Vernisaj


Notă: Pentru mai multe imagini şi un text de excepţie, despre frumuseţea fotografiei artistice, semnat Ioan Viorel Cojan, vizitaţi

Mihaela Nazarie Arena photo 2009