„Fotografia este infinită.” Interviu cu Ovidiu Ungureanu

Violeta Savu : Ovidiu, cum ai devenit atât de pasionat de fotografie? Când ai avut primele încercări?

Ovidiu Ungureanu: Prima dată nu a fost o pasiune, ci o activitate. În anii 80, mai precis eram în clasa a IV-a şi aveam 10 ani, toţi copiii erau obligaţi să aibă activităţi şi se înscriau undeva la Casa Pionierilor. Am intrat şi eu pe poarta acelei instituţii, dar peste tot erau cam ocupate locurile de care m-aş fi simţit atras: carting, aeronautică. Dar pe o uşă am văzut scris: foto-video şi am bătut acolo. Aveam deja un aparat Smena şi lucram în compania fratelui meu, mai mare cu şapte ani, care avea acasă în atelierul său de fotografie inclusiv aparatură de developat. Atunci m-am înscris la acel cerc. Cred că a fost o alegere inspirată, am avut şi rezultate frumoase, am obţinut în acea perioadă un premiu III pe ţară la artă fotografică.

V.S.: Ne poţi descrie fotografia cu care ai câştigat premiul?

Ovidiu Ungureanu: Da. O bicicletă Tohan era rezemată de un copac foarte mare, din Parcul Trandafirilor, se vedea şi o sacoşă de rafie în care erau o sticlă de vin şi o pâine. Tot în acea perioadă am câştigat primii mei bani. Făceam poze cu artişti: Elvis Presley, Marilyn Monroe.

V.S.: Mă uimeşte ce spui. Cum ai realizat acele fotografii?

Ovidiu Ungureanu: Existau nişte negative. Fotografiai direct de pe o revistă. Decupam de acolo, multiplicam şi colegii voiau câte o poză cu Elvis Presley. Alte amintiri frumoase sunt din excursiile şcolare, când eu eram fotograful echipei. Îmi amintesc că la început am avut un blitz cu sursă Chaika, un aparat foto Zenit.

V.S.: Ştiu că tu ai fost o perioadă marinar.

Ovidiu Ungureanu: Da, am fost navigator, am navigat timp de aproape nouă ani. Am avut ocazia să văd trei sferturi din Planeta Pământ, pe mările şi oceanele globului. În mod special m-au impresionat Cercurile Polare. La vremea de atunci, foloseam aparate foarte ieftine, unele erau de unică folosinţă, pentru că nu aveam posibilităţi materiale. Mai târziu am reuşit să-mi iau un aparat bun. Dar cu fotografiile realizate acolo, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, e vorba de nişte orizonturi, voi face un proiect. În acel proiect voi prezenta publicului imagini de la cele două cercuri polare, cu locuri care din păcate acum nu mai există: gheţari, banchize. S-au topit demult. E altă formă geografică, efect al încălzirii globale.

V.S.: După ce ai navigat, ce ai făcut?

Ovidiu Ungureanu: Am revenit la pasiunea pentru fotografie.

V.S.: Ce înseamnă că ai revenit? Nu a fost continuă?

Ovidiu Ungureanu: Am muncit, am navigat, am făcut poze, dar nu am făcut expoziţii în perioada aceea, până în ’99. Odată cu venirea mea pe uscat am început să mă dedic cu adevărat fotografiei.

V.S.: Iar anul trecut ai adus în faţa publicului multe proiecte frumoase, atât pe fotografie cât şi la film-video. Cred că a fost anul cel mai prodigios pentru tine.

Ovidiu Ungureanu: Da, unele proiecte le-am început de prin 2015 şi chiar de mai înainte, dar într-adevăr anul 2016 a fost pentru mine foarte productiv. La ora actuală îmi place foarte mult să documentez. Am şansa să trăiesc într-un oraş cu artişti plastici foarte valoroşi şi nu aş pierde niciodată ocazia să documentez pe cineva, de a-l imprima sau a-l fotografia. Sunt interesat să realizez fotografie-document. Dintre cei mai fotografiaţi şi documentaţi este Ilie Boca, la expoziţia retrospectivă Ilie Boca a fost proiectat şi un film realizat de mine, cu fotografii din colecţia personală a domniei sale. De câte ori am avut şansa de a-l vizita acasă, şi pot spune că nu s-a întâmplat de puţine ori, nu am ratat prilejul de a înregistra video momente cu acest artist important, maestru al picturii. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi viaţă lungă! Ilie Boca a fost cel care m-a trimis la şcoală. El m-a întrebat dacă am făcut vreun curs sau o şcoală de artă. I-am răspuns că nu ştiu dacă timpul îmi permite să mai urmez încă o facultate la zi, aveam deja un master în peisagistică şi consideram atunci că ar fi suficient. Dar Ilie Boca mi-a spus că studiile superioare la o facultate de calibru obligatoriu mă vor ajuta. M-a convins şi am mai făcut încă un master, foto-video la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, pe care l-am absolvit cu nota maximă şi unde am avut şansa să învăţ de la profesori extraordinari: Matei Bejenaru, Bogdan Teodorescu. Având colegi masteranzi foarte talentaţi şi plini de entuziasm, au apărut taberele făcute cu studenţii, în colaborare cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, cu Filiala Bacău a Uniunii Artiştilor Plastici. Cu colegii de la master am făcut, punând la dispoziţie partea tehnică prin Studioul Cromatique, două tabere de cercetare, una de documentare Nicu Enea, în 2015, şi cealaltă, în 2016, despre George Bacovia. Taberele au fost subvenţionate de Consiliul Judeţean Bacău. Parteneri au fost Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” şi Facultatea de Arte „George Enescu” Iaşi. În cele două tabere am reuşit să realizăm două filme documentare: „Casa memorială Nicu Enea” şi „Casa memorială George Bacovia”. Acestea fac parte dintr-o dorinţă mai veche a mea, cea de a puncta reperele băcăuane. Anul acesta aş dori să realizez un film despre George Apostu. În afară de taberele axate pe partea documentară, am iniţiat şi alte tabere, cu artişti plastici: Tohani, Pralea, pentru ambele realizând albume de fotografie şi pictură.

Pentru mine a fost o onoare că am fost invitat într-o altă tabără, cea de la Tescani, şansă pe care am folosit-o pentru a face documentarul „Tescani 40 de ani”. Iar albumul „Tescani 40” e producţia proprie a Studioului Cromatique, în parteneriat cu Muzeul Naţional „George Enescu” Bucureşti.

Dacă tot am ajuns la capitolul de filme documentare pe care le-am realizat ca producţii ale studioului propriu Chromatique, tot în 2016, am mai scos „Repere culturale. Pictori băcăuani”, un proiect de asemenea cofinanţat de Consiliul Judeţean Bacău, de data aceasta am avut drept partener Asociaţia Conştiinţa Europeană, domnul Emil Berceanu ocupându-se şi de scenariu.

V.S.: Îmi amintesc şi de un proiect deosebit, inedit pentru Bacău, o proiecţie 3D, lansată în luna mai, la Noaptea Muzeelor.

Ovidiu Ungureanu: De fapt, am avut în acea zi, pe 21 mai, mai multe evenimente. La iniţiativa doamnei Mariana Popa, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, s-a organizat la Galeriile Alfa vernisajul expoziţiei taberei Pralea, cu lansare album şi vizionarea filmului documentar al taberei. Publicul care a fost interesat de Noaptea Muzeelor, a putut vizita şi expoziţia de fotografie Take or Make, de la Galeriile Frunzetti, care se vernisase cu o seară înainte, proiect realizat împreună cu colegii masteranzi de la foto-video, coordonator a fost universitarul Bogdan Teodorescu. La Muzeul de Artă Bacău a fost vernisajul expoziţiei „DADA Characters”, la organizarea expoziţiei unde au expus lucrări artişti importanţi din Bacău şi Iaşi, colaborând şi „Chromatique Photo Studio & Art Gallery”, alături de Primăria Moineşti, Consiliul Judeţean Bacău, Filialele U.A.P. Bacău, U.A.P. Iaşi. Dar foarte mulţi au considerat momentul de graţie al Nopţii Muzeelor proiecţia 3D video-mapping.

V.S.: Da, mulţi au apreciat acel moment ca fiind inedit şi de excepţie. Presa a fost receptivă şi te-a felicitat, îmi aduc aminte de încântarea jurnalistului Gheorghe Bălţătescu: „M-au trecut fiorii la proiecţia 3D mapping, realizată extraordinar de Cromatique Studio&Art Gallery, de artistul fotograf Ovidiu Ungureanu.”

Să revenim un pic la fotografie, artă prin care te-ai impus mai întâi în spaţiul artistic băcăuan, ai avut câteva expoziţii personale şi de grup, chiar şi până în anul 2016. Am observat că ai fotografii cu imagini poetice. Îţi place poezia?

Ovidiu Ungureanu: Da, bineînţeles, am avut şi câteva încercări în scris, dar erau modeste. Ai observat bine, mi-a plăcut întotdeauna partea poetică a fotografiei. Îmi doresc să transmit starea mea celui care priveşte o fotografie făcută de mine. Evit temele abstracte, cu chei de interpretare. Aleg emoţiile, stările. Prefer liricul, îmi place prin fotografie să spun o poveste, iar cel care o priveşte să simtă că aparţine şi el acelei imagini. Ochii mei caută în permanenţă stări, personaje, locuri. Sunt un vânător de fotografie. Sunt tot timpul în căutarea unui pixel de aur.

V.S.: Ce artişti fotografi îţi plac în mod deosebit?

Ovidiu Ungureanu: În facultate am studiat istoria fotografiei, am aflat despre foarte multe stiluri de fotografie. Sunt mulţi artişti mari pentru care am un respect deosebit. Dar dacă ar fi să dau un singur nume, spun: Ion Grigorescu, am avut ocazia să-l cunosc personal la evenimentul organizat anul trecut la Galeriile Karo, „Podul lui Ion Grigorescu”. Ion Grigorescu mi-a făcut plăcerea de a-mi vizita studioul, unde am avut lungi discuţii despre artă. Găsesc că există similitudini între genul lui de fotografie şi al meu, moduri asemănătoare de documentare. Dar aş vrea să subliniez că m-am ferit tot timpul să mă asemăn cu cineva. Am recunoştinţă faţă de artistul fotograf Viorel Cojan, care m-a încurajat foarte mult, atât pentru fotografie, cât şi pentru filme documentare. Viorel Cojan este un maestru al fotografiei, foarte modest din fire. Am fost încurajat şi de alţi plasticieni, cum ar fi Carmen Poenaru, Dionis Puşcuţă.

V.S.: Ce aparat ai: Canon sau Nikon şi de ce?

Ovidiu Ungureanu: Am o gamă de aparate Nikon. Primul a fost cadoul soţiei pentru mine. Şi aşa am rămas la Nikon.

V.S.: O alegere sentimentală. Ştiu că ai o fetiţă, crezi că îţi va urma pasiunea pentru fotografie?

Ovidiu Ungureanu: Fetiţa mea, Anastasia, are deja propriul ei aparat Olympus, rezistent la intemperii şi şoc. Da, cred că deja e pasionată de fotografie. Fotografiază mult oamenii, îi plac personajele.

V.S.: Ce anume crezi că face diferenţa între un fotograf artist şi unul amator?

Ovidiu Ungureanu: Aparatul foto este o unelată folosită de un deţinător, care l-a achiziţionat din diferite motive: imortalizarea unor evenimente importante, imortalizarea unor stări, trăiri. Fotograful artist vede cu ochiul sufletului, de acolo cred că-i diferenţa. Idei pentru fotografie există peste tot. Nu sunt aparate disponibile pe planeta Pământ şi fotografi care să surprindă cât de departe poate să ajungă fotografia. Fotografia este infinită. Din acest infinit eu am ales să documentez locurile în care m-am născut, zona mea, ţara mea, planeta mea, oamenii care îmi sunt cel mai aproape.

V.S.: Proiecte de viitor?

Ovidiu Ungureanu: Film documentar George Apostu, o expoziţie personală artă foto la Paris. Voi colabora în continuare cu importante instituţii de cultură din Bacău şi din ţară. Şi, desigur, cel puţin o tabără de creaţie, poate chiar două, voi vedea. Mai am şi alte proiecte, dar nu le divulg acum. Sper că vor fi surprize plăcute.

Ilie Boca în atelierul său

Ion Grigorescu

Ovidiu Ungureanu

Interviul a fost publicat în Revista Ateneu, februarie 2017, http://www.ateneu.info/

Expoziţie Tabăra de la Straja

La Galeriile Alfa din Bacău se poate vizita, după cum s-au exprimat deja unele voci (mult mai avizate decât a mea), una din cele mai frumoase expoziţii de artă din acest an. Sunt expuse lucrări realizate de plasticieni băcăuani în tabăra de la Straja. Un reportaj bun, relevant, despre tabără şi artiştii participanţi, a scris Doina Cernica în revista Ateneu (iulie-august, p. 16-17)

Expoziţia de la Galeriile Alfa ne-a prilejuit bucuria de-a vedea ce au lucrat artiştii în tabăra de creaţie. Toate lucrările sunt frumoase şi au "ceva" aparte, o energie spirituală deosebită care, înclin să cred, a fost împrumutată din natura fermecătoare de la Straja. Tablourile artiştilor băcăuani parcă sunt mai luminoase ca niciodată şi, mai optimiste. Poţi să faci o plimbare prin expoziţie şi simţi aceeaşi relaxare ca după o plimbare minunată prin pădure. Zăboveşti în faţa multor case şi ţi-ar face placere să le treci pragul. Căpiţele de fân presărate prin pânza unuia şi altuia dintre artişti îţi înveselesc inima şi parcă te invită la joacă. Am privit amuzată cum Ilie Boca a pus la câteva "acoperişuri" dar apoi am descoperit, în fotografii făcute la faţa locului, că erau aşa şi în realitate. Dar bineînţeles că ... nu exact aşa, Ilie Boca imprimând în numeroasele tablouri pe care le-a pictat, spiritul său inconfundabil. Peisajele lui Ilie Boca mie mi se par melancolice, poate datorită griurilor speciale în care sunt lucrate. Imagini din realitate sunt zugrăvite şi de Silvia Tiperciuc dar şi ea are o manieră extrem de personală, parcă expune o vedere din interior spre exterior, prin nişte coloane (ce făceau parte in facto din arhitectura unei clădiri) ce te duc un pic cu gândul şi la cele greceşti... Cel puţin pe mine aşa m-au purtat gândurile, visele... Un tablou al lui Marius Crăiţă-Mândră m-a transpus într-o stare fantastică, eliadescă, aşa ca într-o secvenţă din "Noaptea de sânziene". Rafinament, stil si eleganta am admirat in picturile lui Dumitru Macovei, Vasile Craita-Mandra, Stefan Pristavu. O lumina speciala radiaza in picturile Biancai Rotaru. Imagini frumoase, instantanee sau panorame de la Straja, se regasesc la aproape toti expozantii. Iti dai seama de asta chiar daca nu ai avut prilejul sa vizitezi acele locuri, din faptul ca le regasesti in imagini la artisti diferiti, cu modalitati de expresie si interpretare personale. Doar doua plasticiene n-au ales sa ilustreze in panzele lor, peisajul de la Straja. Danny Zarnescu celebrand, cum ii sta in obicei, magia negrului iar Mari Bucur jucandu-se in picturile ei cu tot felul de culori si forme geometrice.

Danny Zarnescu

Imagini frumoase, instantanee sau panorame de la Straja, se regăsesc la aproape toţi expozanţii. Îţi dai seama de asta chiar dacă nu ai avut prilejul să vizitezi acele locuri, din faptul că regăseşti imagini asemănătoare la artişti diferiţi, deosebindu-se prin perspectivă, unghi, culori sau... interpretare.
Dar total ieşite din orice fel de canoane sunt tablourile lui Ion Mihalache. Ar fi un non-sens să spun că s-a depăşit pe sine însuşi pentru că în cariera sa artistică, I. Mihalache se află într-o continuă auto-depăşire, în permanenţă vine cu ceva nou, schimbă tematici, subiecte, formulele de exprimare, mereu îi reuşeşte foarte bine. Când am ieşit de la expoziţia ce abia se vernisase, sub imboldul impresiilor foarte proaspete am spus despre lucrările lui Ion Mihalache că sunt mai "altfel" decât orice "mai altfel" am văzut eu până acum. E drept, că nu sunt totuşi o cunoscătoare de artă, ci o modestă admiratoare. Dar mi se par formidabile aceste desene, despre care Irina Băcăoanu îmi mărturisea, la rându-i, în cele mai elogioase aprecieri vizavi de ele, că-i amintesc de felicitarile vechi, din copilăria noastră. Ea se mira de ce i-a putut provoca inspiraţia artistului, nişte banali stâlpi!
Să faci artă din ceva aparent banal, iată o reală măiestrie. I-am arătat, pe calculator, dnei Carmen Mihalache (critic de artă şi teatru) din desenele postate de artist pe pagina lui oficială de fb. Carmen Mihalache a exclamat: "parcă ar fi solfegii muzicale!" Şi da, chiar că după aceea am văzut şi eu portative cu chei sol deşi ele nu există în desene. De fapt, cred că poţi vedea în aceste desene şi mai mult dar totodată şi mai puţin decât a reprezentat artistul, exact în asta constă farmecul lor. De exemplu, eu am văzut într-un desen nişte siluete feminine, când i-am zis asta Irinei Băcăoanu ea mi-a răspuns că da, da, aşa e, foarte bine am observat. Dar nu sunt convinsă dacă nu cumva i-am indus propria iluzie optică.

Ion Mihalache

În alt desen , de-o parte şi de alta a tulpinei unui copac, am desluşit două zoomorfe miniaturale. Deasupra unei case, în locul unde ar fi trebuit să planeze nori, umbre ale pădurii... M-a impresionat şi percepţia deformată asupra timpului şi anotimpului. Tabăra a avut loc în mijlocul verii dar crochiurile lui Ion Mihalache mi-au transmis o nostalgie specifică lunii noiembrie. Mă-ntreb dacă le-aş fi văzut în martie, aş fi simţit oare boarea primăverii?! Picturile în ulei au o anumită blândeţe şi nu doar desfată ci şi liniştesc ochii privitorilor. Unele vederi mi s-au părut frontale, iar în cele mai multe lucrări se suprapun două sau chiar mai multe planuri. În lucrările realizate de Ion Mihalache la Straja, punctul pare aş fi dat întâlnire nu cu infinitul (nimic nu mă duce cu gândul la ... nesfârşit) ci cu veşnicul, cu împietrirea timpului.
Şi... se spune că aşchia nu sare departe de trunchi... La doar 12 ani , fiica artistului, Smaranda Mihalache a debutat pentru prima oară pe simeze. Mi-au plăcut mult desenele Smarandei. Se pare că moşteneşte talentul tatălui şi, la fel ca şi acesta, se pricepe să facă portrete. Unul din portrete a fost deja publicat în revista Ateneu, în desenul respectiv micuţa artistă o "prinde" (şi o face foarte bine) pe pictoriţa Bianca Rotaru. Îi conturează principalele trăsături ale chipului, captează şi ceva din personalitatea acesteia, iar întregul desen pare făcut ca şi cum creionul nu s-ar fi desprins de hârtie. Celălalt portret în care e zugrăvită iarăşi Bianca Rotaru este esenţializat, poate că nu o recunoşti neapărat pe cea reprezentată, fizic e posibil sa nu o recunoşti - pentru că, în opinia mea, portretul acela este un simbol elevat al prieteniei, trăsăturile Biancăi sunt transfigurate, spiritualizate. Şi lui Ştefan Pristavu i-a făcut portretul din câteva linii simple. Admirabil copilăreşti sunt cele două desene zoomorfe, în care Smaranda strecoară tandreţe dar şi un umor cald.

Ion Mihalache

Ilie Boca

Bianca Rotaru

Ştefan Pristavu

                                       

Dumitru Macovei

Silvia Tiperciuc

Marius Crăiţă Mândră

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.564710470286813.1073741857.367354726689056&type=1

Expoziţie aniversară B'20

În urmă cu douăzeci de ani, la iniţiativa maestrului Ilie Boca se deschidea în Bacău Filiala Facultăţii de Arte „Mihai Eminescu” Iaşi. Din păcate, această facultate a dus trei generaţii de studenţi, desfiinţându-se mai apoi din motive legate de spaţiu.
După cum demonstrează şi expoziţia aniversară „B’20” (deschisă la Galeriile „Frunzetti” pe 12 februarie 2010) licenţiaţii acestei facultăţi au devenit cu timpul adevăraţi profesionişti. Fiecare şi-a găsit drumul lui artistic în funcţie de temperament, orizont de cunoaştere sau perseverenţă. Panotate cu dibăcie, lucrările de pe simeze sunt dovada talentului celor care au fost altădată studenţi, în marea lor majoritate atingând astăzi un nivel de maturitate artistică. O expoziţie luminoasă, cu o notă de familiaritate, în care profesorii şi studenţii de altădată se întâlnesc în calitatea de artişti consacraţi. Subiectele centrale, limbajele plastice, manierele de lucru, apartenenţele la un anumit curent artistic sunt diverse şi diferite de la un artist la altul. Expoziţia cuprinde genuri multiple: peisaje, portrete, compoziţii cu elemente abstracte sau figurative, colaje, grafică, sculptură. O parte din lucrările expuse sunt remarcabile prin culoare, armonii pastelate, altele prin bogăţia imaginaţiei şi metaforă vizuală pregnantă.
Să-i amintim pe cei care ţin afişul (profesori - Ilie Boca, Vasile Crăiţă-Mândră, Ovidiu Marciuc, Carmen Poenaru, Gheorghe Zărnescu, Danny Zărnescu; absolvenţii Marius Crăiţă-Mândră, Viorica Zaharia, Geanina Ivu-Vlad, Dumitru Macovei, Dionis Puşcuţă, Liliana Dumitriu, Adrian Paiu, Tamara Antal, Doina Munteanu, Constantin Tănăsache, Ştefan Suditu, Dan Palade, Dorel Făcăoaru, Constantin Ciupercă, Carmen Istrate, Monica Carp şi regretatele Viorica Cocioiu şi Camelia Budău). Cele aproximativ 70 de lucrări strânse de aceste semnături justifică din plin atenţionarea pe care o făcea însuşi domnul Ilie Boca la vernisajul expoziţiei. În centrul universitar băcăuan, este necesară înfiinţarea unei secţii de artă! Argumentele?! Vizitaţi expoziţia „B’20” şi deja ar fi suficient pentru a vă convinge că în oraşul Bacău există artişti valoroşi. Ar fi păcat ca tinerele talente, elevi în prezent la Liceul de Artă „George Apostu”, să se piardă în timp din cauza lipsei de oportunităţi.
Cei care mai ieri erau la început de drum au avut şansa de a fi luptat pentru ei până la capăt, doi artişti de mare valoare, şi care, pe deasupra au avut şi vocaţie pedagogică, Ilie Boca şi Vasile Crăiţă-Mândră. Au făcut aceasta din generozitate, nobleţe şi mai ales din dorinţa ca în Bacău spiritul artistic să se păstreze viu. Gestul lor ne induce în memorie celebrul motto stenheirdtian devenit dicton „Dăruind vei dobândi!”.
Pe 21 februarie Ilie Boca împlineşte respectabila vârstă de 73 de ani - ne înscriem în rândul admiratorilor care îi preţuiesc deosebita valoare artistică şi modul de a trăi frumos, şi îi spunem un cald şi sincer „La Mulţi Ani, Maestre!”
[Revista de cultură Ateneu, nr. 2 (486), februarie 2010, p. 19]

Galerie imagini

Marius Crăiţă-Mândră

Viorica Zaharia

Geanina Ivu-Vlad

Dumitru Macovei