Mergi pe marginea de
lumină. Vino spre mine.
Ascultă cum apa duce
Ascultă cum apa duce
în pământ foşnetul
mantiei.
În negru m-am învelit. Nu te teme, cine
spune că un înger nu poate avea
strălucirea corbului?
Îngerul bun, cu aripile lui negre
şi grele, lasă în trecere, o umbră
în stea.
Mereu se întoarce în acest ascunziş,
în care am crescut ca o liană.
Port pe frunte două foliole mari.
Neştiutorii le-au numit coarne.
Cu ele respir. Să nu le atingi.
Sângerează.Violeta Savu
Concept foto: Mia Nazarie, Shot: Adrian Topor
3 comentarii:
Frumos. Propunere: culoarea corbului. Ca sa curga versul.
Multumim, Peter Sragher! Foarte buna propunerea dvs, voi edita. Multumesc pentru sugestie!
Cu totii avem ''coarne'' ! M-am regasit in pestera neagra a cuvintelor tale! Intunericul de sine. In intuneric esti mai tu ! ..cand iti ascunzi chipul dupa par, cand razi, cand plangi si nu vrei sa se vada.. in momentele tale sau ale lui, ale voastre.. cand te adancesti in mai intuneric, cand ele, coarnele, exista!! daca nu se vad se SIMT. Pot fi mai multe interpretari aici! pozitive sau negative! suferinta-fericire ! ...de aici, un poem, un cuvant,o poveste intreaga despre universul meu..al tau.. '' Port pe frunte doua foliole mari./ Nestiutorii le-au numit coarne./Cu ele respir./Sa nu le atingi. /Sangereaza.'' Violeta Savu .. Multumesc!
Trimiteți un comentariu