 |
| Imagine din filmul The kindergarten teacher (2018) |
Filmul The kindergarten teacher
(2018, regie, Sara Colangelo) ne prezintă cazul lui Jimmy Roy (interpretat de
Parker Sevak): un copil de cinci ani compune, în momente ca de transă, versuri
minunate. În familia lui, nimeni nu observă talentul său ieșit din comun. De
altfel, mama nici nu e prezentă, pentru că l-a părăsit lăsându-l în grija
tatălui, iar acesta, managerul unui bar de noapte, e mercantil și desconsideră pasiunea
pentru artă. Există totuși un unchi scriitor, dar care e blazat din cauza
muncii de rutină de la ziarul unde-i angajat „doar ca să corecteze greșelile
altora”; nici pe el nu îl impresionează talentul nepotului său. Filmul începe cu
cadre din viața educatoarei acestui copil, Lisa (Maggie Gyllenhaal, cu o
interpretare nuanțată, magistrală), o femeie un pic trecută de 40 de ani,
dezamăgită de viața pe care o duce: soțul este cumsecade, dar insipid; fata ei
adolescentă obișnuiește să o persifleze, iar alegerea băiatului de a se înscrie
în Marină, în loc să opteze pentru studii universitare, o întristează. Pentru a
umple golul din viața ei searbădă, se înscrie la un curs de poezie, adresat
adulților. Din păcate, la primele ore, ceilalți cursanți îi critică versurile, pentru
abundența de metafore „obosite”. Într-o zi de lucru, la grădiniță, Lisa îl aude
pe elevul ei, timidul Jimmy, șoptind ca pentru sine propoziții scurte și
armonioase. Cum nu-i lipsește sensibilitatea, femeia remarcă îndată frumusețea
unei poezii simple, dar pline de prospețime: „Anna e frumoasă./ Suficient de frumoasă
pentru mine./ Soarele strălucește deasupra casei sale galbene./ E aproape
ca un semn de la Dumnezeu”. Impresionată de această descoperire, o roagă pe
bona (Rosa Salazar) care tocmai venise să preia copilul, dacă se mai întâmplă
astfel de „episoade” miraculoase, să noteze imediat pe hârtie versurile
murmurate.
Toate bune și frumoase până aici: nu poate fi decât lăudabil ca o
educatoare să identifice talentul special al unui copil și să depună eforturi
pentru a-l stimula. Lisa îi caută pe membrii familiei lui Jimmy, vrând să-i
câștige drept aliați în dezvoltarea talentului poetic al copilului, dar reacțiile
lor sunt contrare celor scontate, variind de la indiferență, la ostilitate.
Pentru a fi mai convingătoare, ea face o paralelă cu geniul lui Mozart, care a
început să compună muzică clasică încă de la vârsta de cinci ani: „Dar Mozart a
fost hrănit de regi și regine. I-au masat mâinile obosite, l-au hrănit cu
bomboane în timp ce el cânta la pian”, îi spune ea tatălui lui Jimmy. Norocul
ei că individul nu știa nimic despre biografia lui Mozart, geniul-copil, care a
strălucit la doar șase ani, când a fost special chemat pentru a concerta în
fața familiei imperiale. Mozart a avut într-adevăr o copilărie fericită, dar viața
sa, în care adesea s-a confruntat cu crize financiare, s-a dovedit zbuciumată
și scurtă, artistul sfârșind în mizerie, prematur, la 35 de ani. Mentorul lui
Mozart a fost propriul lui tată, el însuși artist, un violonist de excepție. Lisa
își asumă ea acest rol pentru Jimmy, dar multe dintre acțiunile ei sunt lipsite
de principii, de-a dreptul imorale sau necugetate. Mai întâi, la cursul de
poezie, ea citește poezia lui Jimmy despre Anna ca și cum ar fi a ei. Am
sperat că era doar o încercare de a le da o lecție colegilor de curs, cam
ipocriți și aroganți, și cu proxima ocazie va deconspira identitatea micuțului
autor. Însă la următoarea întrunire, ea primește cu satisfacție aprecierile
profesorului (Gael García Bernal) pentru o nouă creație, fără să spună un
cuvânt despre faptul că e compoziția unui copil de cinci ani. Dacă primul poem
e caracterizat de o simplitate candidă și luminoasă, cel de-al doilea este mai
dezvoltat și întunecat, atingând profunzimi referitoare la solitudine,
neîmplinire și moarte: „Taurul stătea singur în curtea din spate./ Era atât de
întuneric./ Am deschis ușa și am ieșit afară./ Vântul adia printre ramuri./ El
mă privea,/ Ochi albaștri./ Continua să respire ca să rămână în viață./ Nu îl
voiam./ Eram doar un băiat./ Spune da,/ spune da, orice ar fi”.
Filmul crește în tensiune după ce educatoarea îl forțează pe Jimmy să-și
recite poemele într-o lectură publică, în acest mod autodemascându-se, dar nu e
clar dacă intenția ei a fost de la bun început să facă acest lucru. Dorința ei
înfocată este de a salva poezia din sufletul copilului. Dar această obsesie se amplifică,
frizând fanatismul, iar în final femeia va fi condamnată pentru răpire de
minori.
The kindergarten teacher (2018) este un remake al filmului israelian Haganenet (2014),
 |
| Imagine din filmul Haganenet (2014) |
scris și regizat de Nadav Lapid. Ambele filme sunt excelente, rezistă vizual (directorii de imagine sunt Pepe Avila del Pino, în 2018; și Shai Goldman, în 2014), iar actorii se achită cu succes de rolurile încredințate. Adaptarea din 2018 pune mai mult accent pe aspectele sufletești și psihologice. Haganenet, avându-i în rolurile principale pe Sarit Larry și Avi Shnaidman, conține cantitativ mai multă poezie decât remake-ul din 2018. O secvență ne-a prilejuit întâlnirea cu poezia celebrului scriitor israelian Meir Wieselteir: „În această seară citim poezii./ Dar lumea nu citește poezii în această seară,/ nici în alte seri./ Nici în cele mai frumoase seri./ Lumea nu va citi niciodată cel mai frumos poem,/ chiar dacă i-am implora, nu ar fi de acord”. Dacă în Haganenet, Nadav Lapid abordează tangențial tema conflictelor etnice, Sara Colangelo optează pentru o pacifistă deschidere multiculturală; spre exemplu, copilul din rolul principal are origini indiene, iar în ceea ce privește poezia folosită pentru scenariu, regizoarea a colaborat cu scriitorii Ocean Vuong (poet și prozator vietnamez), Kaveh Akbar (poet iraniano-american) și Dominique Townsend (poetă americană).
Copii-actori Avi Shnaidman și Parker Sevak (Shnaidman este Yoav în Haganenet, iar Parker Sevak este Jimmy în The kindergarten teacher) ne uimesc cu interpretări puternic individualizate. În fond, ei spun aceeași poveste, cea a unui puști de cinci ani, care nu pare diferit de alți copii de vârsta lui, dar în esență e ursit Poeziei.
(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 643 al Revistei „Ateneu”, martie 2023)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu