Mari BUCUR: „În fața pânzei, zilnic, sunt într-un loc frumos”

Violeta Savu în dialog cu Mari Bucur 

Violeta Savu: – Dragă Mari, cum te-ai prezenta prin cuvinte, din punct de vedere artistic, cuiva care nu cunoaște suficient activitatea ta?

Mari BUCUR: – M-am născut în 1976, în Piatra-Neamț, unde am și făcut Liceul de Arte  „Victor Brauner”, cu niște profesori minunați, dedicați și modești. Îi port cu mine mereu în tot ce fac, i-am asimilat, sunt primii mei formatori de frumos și încredere.  Din 1995 am urmat Universitatea Națională de Arte București, unde mi-am ales profesorii după tiparul celor din Piatra, calzi și buni. Mi-am obținut licența după cinci ani, în 2000, cu o lucrare despre Facerea Lumii. În Bacău, orașul în care m-am mutat din 2001, sunt mulți artiști buni și harnici, lângă care am expus des. Am făcut zece expoziții personale, începând cu una de icoane pe lemn, în anul 2005, Chipuri; au urmat expoziții de pictură, în anul 2008, Simțiri; în 2012, o personală la Mall Bacău – HelloArt; în 2013, Square; în anul 2017, Fireștenii; în anul 2018, Viețuiri; în anul 2018, Mari Bucur – pictură; în 2021, Suntem valuri ale aceleiași mări, suntem frunze ale aceluiași copac, suntem flori ale aceleiași grădini; anul acesta, Raiul meu, un căpătuț de lume.  În 2023, sub titlul 4NEST, am expus împreună cu Katy Andrieș, Florența Bogdan și Anca Mihăilă. Particip doar la expoziții care îmi fac plăcere și vreau să scap de clasicele formate de expunere sau prezentări. Sunt membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Bacău, din anul 2010. Îmi place să citesc, să trăiesc în prezența animalelor și a păsărilor, care mă relaxează și-mi dau idei. Pictez doar pe muzică, cel mai mult îmi plac Mozart, ABBA, Queen și muzica tradițională din toată lumea. Îmi puteți scrie la adresa maribucurpictura@gmail.com și mă găsiți pe Facebook și Instagram, căutând simplu, cu numele meu.  

 – Frumoase titluri ai la expoziții, poetice. E multă culoare și destul de multă poveste în picturile tale. Care sunt resursele interioare care declanșează explozia de culori?

– Îmi plac mult culorile, dar mai mult decât culorile, îmi plac nuanțele care se formează din culori. Mie îmi aduc bucurie. Îmi creează o stare după care tânjesc mereu. Culorile sunt viață. Te ridici dintr-un loc și faci câțiva pași și deja ochii tăi văd alte imagini, alte culori, alte forme. Lumina e cea care evidențiază, ne bucură, avem o stare bună; umbra, în schimb, întunericul, estompează valul de culori și subit devii mai meditativ, poate mai trist. Mie îmi fac bine culorile și nu mă mai satur de frumusețea lor. Asociez culorile cu latura pozitivă a vieții. Am câteva lucrări cu nuanțe de gri, negru, brun la care-mi doresc să pun mereu o pată de culoare, să le reduc din tristețe...

 

Mari Bucur - Câmpii înflorite

– Te desfășori la fel de bine atât pe pânze mici, cât și pe pânze de dimensiuni mari. Cum hotărăști de ce dimensiune va fi viitoarea lucrare? Se întâmplă să lucrezi simultan la o lucrare mică și una mare?

– Îmi place mult să lucrez pe mare, hârtie, pânză sau perete. Eu am terminat Artă murală, acolo am făcut frescă, sgrafitto, icoană, alsecco, mozaic, tempera cu emulsie, desen după model în mărime naturală creion&cărbune, documentare – foi mici de desen – după plante, insecte, animale în peniță, acuarelă, și toate mă ajută acum să mă desfășor și pe mic, și pe mare. Într-o expoziție, după cum gândesc eu acum, e monoton să ai doar lucrări mari sau doar lucrări mici. Lucrez în același timp la câteva lucrări mici, 6 sau 8 pânzuțe, sau doar la una mare. Nu combin mari cu mici. În ziua respectivă aleg dimensiunea, după cum mă simt, pentru cele mari îmi trebuie energie multă.

 

Mari Bucur - Copacul gândurilor

– Ținând cont că în arta contemporană se merge mult pe simplificare și minimalism, cum explici „aglomerarea” de imagini din lucrările tale?

– E o etapă, o poveste din viața mea. Se întâmplă multe, prea multe pentru cum sunt eu, sunt și dragi, dar sunt și urâte, merg toate prea rapid, sunt  concentrate, simplificate... Iar eu le adun pe pânze. Zi de zi un cântec de măcăleandru sau de codroș dimineața, cu un zgomot de drujbă, un fragment de poveste la piață între doi târgoveți și picăturile de rouă de pe fiecare firicel de iarbă, un metru pătrat de toporași în curtea școlii și nepalezii care pun dale. Aud și văd în același timp vibrația unui loc care se trezește, crește cu fiecare oră din zi. E altă trăire în fiecare zi, mă descompun și mă adun mereu, iar seara îmi aleg 6-7 culori, mereu altele, pun pe paletă câte un grăunte și povestesc ce mi-a rămas din zi. Voi simplifica și eu cu timpul, o să aleg doar sunetele și imaginile care-mi plac. Arta contemporană are la bază o idee, un concept. Tu poți să pui acolo și mult, și puțin. 

 – În expoziția recentă, Raiul meu, un căpătuț de lume, am descoperit că Mari Bucur e interesată și de arta ceva mai experimentală, de desfășurarea ideilor plastice pe suporturi atipice. Iar coperta Revistei Ateneu din iunie 2025 este ilustrată cu o pictură de-a ta. Mi-ai zis că e din perioada studenției tale. Lucrarea e mai abstractă față de cele din etapele ulterioare. Așadar, e mai veche această preocupare a ta pentru arta experimentală?

– Învățam atunci la tehici să folosim hârtia groasă pentru desen și pictură, o cașeram, măsuram 1 cm de jur împrejur și cu dosul caterului și rigla simulam o tăiere, apăsam ca să îndoim marginea pe care apoi o dădeam la dos cu aracet și o lipeam pe o planșetă mare, de 2 x 1,2 m, după ce aracetul se usca bine, dădeam foaia cu apă și iar așteptam să se usuce, iar rezultatul era o foaie perfect întinsă, era ușor să tragi linii drepte, fără riglă, să ștergi, să speli... Pictam cu emulsie de gălbenuș, ulei de in, oțet și miere, așa culorile erau extrem de prețioase, elegante. Nu am vândut lucrări din perioada de studenție, mi se spunea că-s frumoase, dar cam triste, pictam mult cu albastru de Prusia și verde vescică, așa că am căutat alte moduri de exprimare, alte tehnici, mi-am cumpărat o sută de culori acrilice, pânze, foiță și mixtion, șerlac, grunduri și-am lăsat tempera cu ou în mapă la păstrare pe câteva foi să-mi amintească de profii mei faini de atunci.

 

Mari Bucur - În mișcare

– Ești căsătorită cu un reputat critic de artă, Iulian Bucur. Bănuiesc că de multe ori primul ochi care vede o nouă creație de-a ta este al soțului tău, adică ochiul ce ar putea fi sever, cel al unui critic de artă. Faptul acesta te incită sau te incomodează?

– Mai degrabă îl întreb dacă se înțelege ce scriu. Ideea i-o povestesc și zice, da, e bine sau aaaa, asta ai vrut să zici? Că nu s-a înțeles asta... După ce termin un text și-l pun pe Facebook, mă sună să-mi spună că acolo nu sună românește, să izolez ceva între virgule, să scot o virgulă care nu are ce căuta acolo... Referitor la artă, îmi zice doar să mai repet lucrări care i-au plăcut ca temă. Nu mă incomodează, a învățat să nu mai fie așa sever cu timpul, doar calitatea îl interesează, nu doar la mine, la oricare dintre artiștii pe care-i promovează. Pe Mara, fata mea, o întreb și-mi zice tare fain. Fiul meu, David, nu se bagă, el îmi spune doar că asta i-a plăcut, iar asta nu.

 – Ești artistă și mamă a doi copii. A fost dificil de-a lungul timpului să împaci dragostea ta pentru artă cu obligațiile de familie? Timpul necesar dedicat educației copiilor ți-a „mâncat” din timpul pentru creație?

– Da, a fost cam greu, dar și tare, tare frumos. Acum mi-e dor constant de ei, sunt la școală de ani buni, adică plecați mereu, dar mă bucur că fac ce cred ei că e bine pentru ei. E firesc să ai și perioade mai lungi de pauză, se așază gândurile frumos după un timp, se țes idei noi, te maturizezi.

 

Mari Bucur - Inimă

– Din postările tale de pe Facebook, am observat că știi multe despre secretele și istoria icoanelor vechi creștine. De unde această pasiune? Când ai pictat pentru prima oară icoane?

– Am pictat în facultate câteva icoane. Am învățat să aleg lemnul, partea pe care se pictează, cum se șlefuiește, cum se prepară, lipești mai întâi tifon cu clei de oase încălzit la baie, apoi faci un amestec de cretă, clei, apă, și timp de 7 zile, 7 straturi cu o pensulă lată dau pe verticală și pe orizontală. Și după atâta efort, pictam icoana. Cu emulsie de gălbenuș, miere, ulei de in și oțet. De la închis la deschis... de la întuneric, spre lumină. Mulțumesc celor care m-au învățat toate astea, erau minunați toți, acum nu mai sunt printre noi, pictează cerul.

 

Mari Bucur - Lumi. Cer. Pământ. Ape

– Mi-e cunoscută dragostea ta pentru natură, ea se vede în multe dintre lucrările tale. Și în expoziția de grup 4Nest am remarcat la tine multe amintiri despre joc și joacă, destule secvențe duc cu gândul la o copilărie idilică, petrecută la bunici, aproape de natură...

– Doamne-Doamne a creat așa frumos... nu e zi să nu mă minunez de cum se nasc și cum apun cele vii, cum viață au, cum viață dau... Am pus la un moment dat desene făcute de copii în lucrările mele, tare bine s-au integrat. Eu am copilărit la Piatra-Neamț, am stat doar la bloc, mă jucam mult afară în vacanțe: Șotron, Omul negru, Țară, țară, vrem ostași!, Pătrățel, Coarda, Fazan... Cred că mi-a rămas o nostalgie... și tot dezvolt și repet jocul în arta pe care o fac.  

 – Te știu o iubitoare de cărți. Ce iubești mai mult: proza sau poezia?

– Cum am starea. Poezia e frumoasă, când vrei să asculți multe cuvinte frumoase adunate, așa ca o esență prețioasă, iar cu proza mă întind pe zile întregi, fac parte din povestea pe care o citesc, sunt ca într-un vis în care aștept să fiu purtată fără să fac vreun efort fizic și mă minunez mereu cât de frumos sunt înșiruite toate, cum și-au găsit locul și simțirea...

 – Chiar am constatat la tine o lejeritate a cuvântului așternut pe hârtie. Ai scris vreodată poezii sau proză?

– Nu am scris niciodată poezii. Îmi place mult să-mi povestesc lucrările. Cu fiecare am o legătură tare frumoasă și caldă. Le consider terminate când se așterne peste ele o pace, o lumină, câteodată chiar o vibrație. Știu când o lucrare e gata. Nu pot să povestesc mult, nu sunt așa construită, dar o părticică dau cu ușurință și cu plăcere.

 – Caietele pe care le aduci în expoziții, în care inviți vizitatorii să-și scrie impresiile, ar putea fi un material catalizator pentru proză (povestire sau jurnal). Ce sunt pentru tine aceste Caiete?

– E tare frumos ce primesc acolo. Martorii unei expoziții, care a fost la un moment dat. Scrisul de mână, pe care tot mai rar am ocazia să-l văd, mă înduioșează și-mi amintește de copilărie. Nu am timp să vorbesc despre lucrări cu lumea care-mi trece pragul expoziției și rămân nespuse atâtea gânduri frumoase și prețioase, m-am gândit că un caiet le păstrează, rezistă timpului. Le mulțumesc pentru puntea care se creează în timp, primim și dăm, oferim. Ne bucurăm împreună. 

 – Multe dintre picturile tale sunt muzicale, armonia culorilor făcându-le să vibreze. Te-a inspirat vreodată o lucrare din literatură sau un fragment muzical?  

– Așa cum am zis deja, am zile când pictez doar cu muzică. Muzica instrumentelor e cea care mă inspiră cel mai mult; mă ajută. Orașul are o muzică a sa cu un zgomot de fundal amestecat, multe zgomote la un loc egale și dense pulsează la unison, mai aproape de tine, auzi câteva secunde un fâlfâit de aripi, un ciripit sau un scârțâit; sunt sunete care completează povestea lucrărilor mele... Da, armoniile muzicale fac schimb cu armoniile cromatice. Ne integrăm.   

 

Mari Bucur - Cerc pe ape

– Am mai spus-o: arta ta mi se pare ca o terapie pentru suflet. Așa o gândești și tu, ca forță cathartică?

– Eu cred că toată arta trebuie să fie terapie. Când ești lângă o lucrare expusă într-un anumit loc ar fi plăcut să ai o stare bună, să-ți întreții gândurile și să le așezi la taifas cu lumea de acolo... De asta ținem artă în casă, la birou, în cabinet, nu?! E sigur terapie. Și pentru mine, după o zi grea cu muncă și stres, mă ajută gândul că am culori care îmi plac mult, le întind pe paletă și pornim în călătoria asta vie a stărilor, unde liniile se destramă, punctele se înmulțesc, cresc... Astfel, încet-încet apar motive de bucurie.

 – Picturile tale mă fac să călătoresc cu gândul în lumi fantastice. Tu ești o călătoare? Ce cauți să „vezi” într-o călătorie?

– Cu mintea mă plimb cel mai mult, călătoresc unde aș ajunge mai greu. În fața pânzei, zilnic, sunt într-un loc frumos. Locurile cu dealuri, munte sau câmpie au pornit toate de la o imagine adevărată, existentă. Mie îmi plac poveștile care încep din viața reală și se transformă în textură, strălucire, momentul zilei cald sau cel rece al nopții, stele și cer plumburiu și reflexele lor... Vibrații.

 

Mari Bucur - Călătoria fluturilor

– La final, să-mi fie iertat că-ți adresez o întrebare-clișeu: Ce proiecte ai?

– Încep mereu ceva. Unele idei rămân doar cu mine, altele prind forme și apar în lucrări. Îmi place mult când vă aud pe voi cum îmi continuați poveștile oral sau în scris, câteodată sunt diferite de-ale mele, alteori seamănă și eu cred că de asta e așa frumoasă lumea, pentru că suntem diferiți și ne completăm prin ceea ce muncim și creăm. Un proiect ar fi să schimb în dreptul meu puțin lumea.  

 

Dialog realizat de Violeta Savu (interviul a fost publicat în Revista „Ateneu”, noiembrie-decembrie 2025, pp. 24-25)

 

 

 

 

 

 

4Nest sau cuibul cu patru raze

Sub genericul 4Nest s-au întâlnit patru plasticiene, care au expus la Galeriile „Frunzetti” din Bacău lucrări de pictură, colaj, ceramică, grafică. Artistele sunt diferite ca stil și formă de expresie, dar unitatea expoziției vine din tema propusă: nest (engl.) sau cuib, în limba română. Este demn de menționat că la vernisajul care a avut loc pe 17 noiembrie, Katy Andrieș, Florența Bogdan, Mari Bucur și Anca Mihăilă au fost susținute de doi maeștri ai artei contemporane românești: pictorul Mihai Chiuaru și sculptorul Gheorghe Zărnescu.

 

Antropoformismele lui Katy Andrieș

Artista a ales ca reprezentare zona antropomorfică a simbolului cuib. Conform propriilor ei spuse, cuibul îl vede „deformat în forma uterului; oul capătă margini triunghiulare, ce duc mai degrabă spre ideea de piatră, poate mai ales de piatră filozofală”. Alchimiștii pretindeau că dețin o substanță denumită piatră filozofală, care transforma metalele comune în aur; această substanță era și un elixir al tinereții. 

Nu știm dacă alchimiștii au găsit de-adevăratelea piatra filozofală, dar e inspirată propunerea artistei de a sugera plastic, în locul legendei, un autentic miracol: procesul de procreare. Desenele în care personajele se dublează pot fi, de asemenea, conectate cu studiile empirice – ne amintim că alchimiștii desenau perechi de animale sau de oameni, care unite deveneau o singură entitate. Celor atrași de ezoteric le este familiar desenul cu două păsări flamingo care-și hrănesc puii cu propriul sânge. Ideea de sacrificiu o găsim și la Katy Andrieș, în reprezentările de trupuri ce par calcifiate, unde se evidențiază viziunea monumentală a artistei. Pictura lui Katy Andrieș este riguroasă, dar nu e lipsită de dinamică și de emoție, nudurile reprezentate nu sunt în mod gratuit senzuale, studiile despre concepere relevând iubirea arhetipală. Cromatica este restrânsă, artista preferând griurile, astfel în discursul ei plastic se remarcă grafismele, texturile, formele figurative.

 

Aer și rafinament la Florența Bogdan

Pe Florența Bogdan au inspirat-o foșnetele din cuiburile păsărilor, mesajul transmis fiind cel de înviorare, de renaștere. Ea găsește asemănări între urmele tăioase ale pensonului pe hârtie și acea foială nervoasă când păsările încep construirea cuibului. Dar iuțimea manifestată la punerea bazei pentru noul culcuș se potolește, iar păsările încep să construiască stratificat, împletind crenguțe, paie, fire de iarbă, folosind uneori noroi, dovedind răbdare și, în unele cazuri, incredibile abilități de arhitect. 

Prin lucrările ei, Florența Bogdan atrage atenția asupra asemănărilor dintre procesul cuibăritului specific păsărilor și conceperea unei lucrări de către un artist: căutarea frisonantă, bucuria manifestată la descoperirea ideii artistice, apoi lucrul riguros asupra compoziției. Este evident că Florența Bogdan este un observator atent și inteligent al minunilor din natură: în compozițiile din 4Nest ne revelează, optând pentru exprimarea abstractă, habitatul păsărilor. Stratificările sunt intens și inspirat folosite de artistă, în tehnica mixtă, jucându-se cu suprafețele. Suportul este atacat prin răzuiri, zgârieturi, colaj, decolaj, uneori prin spargerea suprafeței; astfel Florența Bogdan și-a propus să realizeze o poartă, o legătură între lumea noastră și lumea păsărilor. Pe pânză, artista se joacă gentil și tandru cu griurile, compozițiile ei sunt aerisite și rafinate.

 Mâini albe și manșete colorate, în instalația Ancăi Mihăilă

Anca Mihăilă e pasionată de ceramică. Ea a expus o instalație, pe un suport masiv negru a montat obiecte lucrate în ceramică: mai multe vase poziționate în paralel, din fiecare vas ieșind câte două mâini. Mâna este subiectul predilect al ceramistei, dar pentru această expoziție a lucrat în mod special, pentru a sugera ideea de cuib. Omul se folosește de mâini pentru a-și face o locuință, fie că e vorba de o casă sau un apartament, un cuib, dacă alegem să folosim sensul figurat al cuvântului – acesta este manifestul artistic al Ancăi Mihăilă în 4Nest. Eu m-am gândit și la mâna pe care o poate întinde omul ca să apere păsările de potențiali agresori. Sunt destule exemple din viața reală, când păsări sălbatice și-au făcut cuib cât mai aproape de locuințele oamenilor, uneori chiar în gospodăriile acestora, căutând astfel protecție. Revenind la instalația montată în sala de expoziție, am admirat suplețea incredibilă a mâinilor albe. Pentru că mâinile sunt situate față în față, cu degetele răsfirate și bine întinse, sentimentul indus poate fi cel de rugăciune: „Întins-am către tine mâinile mele, sufletul meu, ca un pământ însetoșat”, spune psalmistul David. Desigur, nu e de neglijat nici sensul de punere în oglindă, ideea dublului sau noțiunea de pereche. Realizate tot din ceramică, manșetele viu colorate sugerează vegetalul, fără de care un cuib nu poate avea căldura specifică vieții.

 

Arta terapeutică a lui Mari Bucur

Mari Bucur ne-a obișnuit cu exploziile de viață din picturile ei. Această artistă are o înclinație specială pentru poveste, așa cum lesne se poate observa și în lucrările expuse în 4Nest. Compozițiile ei denotă spontaneitate, înveselesc privitorii prin bogăția de culori tonice și multitudinea imaginilor ce amintesc de joc, de copilăria petrecută cândva la bunici, cu tot universul aferent (păsări, animale, flori, semințe, nori hazlii, baloane colorate, melci, insecte, fluturi etc.). 

Din colțurile pânzelor mijesc mulți ochi, ochi curați, de copil, capabili de a cuprinde toate frumusețile lumii. Arta lui Mari Bucur este deosebit de tandră, dar nu naivă; e multă rigoare în execuție, dar rațiunea nu sufocă; dimpotrivă, potențează afectivitatea. Dacă alchimiștii ar fi întâlnit-o pe Mari Bucur, nu ar fi avut nevoie să caute piatra filozofală; arta ei este o adevărată terapie, demonstrându-ne că oricând putem fi tineri în suflet dacă nu uităm jocul, dacă nu ne reprimăm visele, fanteziile. Într-o expoziție, nu de mult, artista a atârnat pe pereți câteva caiete; senzația era că din filele răsfirate alunecau multele desene spre privitori, ca o chemare la joacă. În expoziția curentă, ea a adus o ghirlandă mare, cu multe discuri din hârtie, pe care a realizat tot felul de desene. Mie îmi place să mă gândesc că Mari Bucur a lipit acele discuri colorate pe o creangă de măslin și un porumbel uriaș va veni, va culege ghirlanda din 4Nest și va zbura cu ea peste tot în lume, împrăștiind gânduri atât de necesare în aceste timpuri: gânduri de pace.

* Porumbelul 4Nest

Porumbelul îl întâlnim, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin vizibil, în lucrările celor patru artiste, care au reușit să facă un cuib al lor într-o galerie de artă. Undeva, într-un colț, poate s-ar fi potrivit și lucrarea artistului George Braque, L’oiseau et son nid, iar ca motto, aceste versuri ale lui Ion Mureșan: „Azi-dimineață am găsit/ un soare extrem de vorbăreț,/ un soare extrem de gălăgios,/ ca un cuib de rândunică/ sub streașină./ Și zicea printre razele mototolite/ [...]/ Că el lucrează/ ca să facă/ puișori de soare/ iar când le vor miji razele/ o să-i învețe să zboare/ «așa că vreți, nu vreți/ o să aveți/ zile cu două și cu trei dimineți»”. Sau zile cu patru dimineți, m-am gândit eu că ar fi posibile pentru admiratorii expoziției 4Nest.

(articol publicat de Violeta Savu în numărul 651-652 al Revistei „Ateneu”, noiembrie-decembrie 2023)

Florența Bogdan, Mari Bucur, Katy Andrieș, Anca Mihăilă

Caietul expoziției „Suntem valuri...”

„Suntem valuri”, scrie pe un afiș superb, viu colorat. Dacă te uiți atent poți observa că sunt îmbinate armonios două concepte plastice diferite. Căutând informații suplimentare, vei descoperi numele a două artiste: Mari Bucur și Silvia Tiperciuc. Expoziția a fost deschisă între 6 și 31 august 2021, la Galeriile „Frunzetti” din Bacău, iar titlul este începutul unei fraze care a circulat des pe internet anul trecut, în perioada de carantină, și care aparține filozofului Seneca: „Suntem valuri ale aceleiași mări, frunze ale aceluiași copac, flori din aceeași grădină”. Suntem toți plămădiți din aceeași materie, consideră filozoful stoic. Tot el spunea, într-una dintre scrisorile sale către Luciliu: „Nu trăiește decât cel care e de folos altora, nu trăiește decât cel ce dă un rost vieții”. Seneca era un admirator al artei, de aceea credem că le-ar fi stimat în mod deosebit pe cele două artiste (care l-au citat în și prin expoziția lor) atât pentru mesajul lor, cât și pentru spectacolul de lumină, vibrație și culoare pe care l-au oferit cu generozitate iubitorilor de frumos. Artistele nu au dorit să facă vernisaj, dar au lăsat, într-un loc discret pe care e posibil să-l descoperi doar dacă parcurgi toate ungherele expoziției, un caiet în care vizitatorii puteau scrie câteva idei personale. Recunosc că nu m-am putut abține și l-am răsfoit un pic. Deși am vizitat expoziția la doar o săptămână după deschidere, destule pagini erau completate. Cineva care a semnat cu inițialele I. B. a notat: „Silvia Tiperciuc ne încântă cu pastelul, transpus într-o matematică și o geometrie, pe care cu emoție îl urmărești; iar Mari Bucur cu pictura-i bogată, de o dureroasă frumusețe, ne arată calea altruismului, invitându-ne să avem grijă de oamenii trăitori cu sufletul”. Un alt vizitator a cărui semnătură este indescifrabilă întocmește, la rându-i, o micro-cronică plastică: „Dragă Mari, lumea ta e fabuloasă, cu multe «ferestre» deschise către un trecut cu care noi adulții, în mare parte, am cam pierdut conexiunile. [...] Dragă Silvia, o mare încântare pentru ochi și pentru spirit sunt aceste «rezolvări cromatice» pe simple foi dintr-un caiet de matematică!”. Foi de matematică pe simeze, foi pline de impresii entuziasmante în caietul expoziției! Din picturile pline de povești ale lui Mari Bucur (unele parcă ar fi ilustrații de cărți pentru copii), din abundența de imagini și culori, uneori curge – precum un val – câte un îndemn transmis prin cuvinte: „Aveți grijă de oamenii trăitori cu sufletul!”

Scene din viața de zi cu zi sunt reflectate, cu gingășie dar și cu o deosebită acuratețe, de Mari Bucur. Geometriile interiorioare ale Silviei Tiperciuc te incită să parcurgi labirinturi, te invită la introspecție. Senzitivitatea, ingeniozitatea și expresivitatea celor două plasticiene au impresionat-o și pe Carmen Mihalache (critic de teatru și de artă), care și-a mărturisit impresiile sale în cotidianul „Deșteptarea”, în articolul „Valuri de bucurie, de înseninare”, din care decupăm: „Lucrările lui Mari Bucur au ceva dintr-un patchork, un quilt, din fiecare pătrățel sărind o plăcută surpriză. Sunt gânduri colorate prinse acolo, figuri și ființe năstrușnice, personaje diverse, istorioare, aduceri aminte, reverii, totul fiind reprodus cu pasiunea detaliului, cu indicibilă savoare. Și cu un simț special al culorii, al poeziei culorii, mai precis. E o stenică dezlănțuire de armonii cromatice în lucrările ei, care conțin o încântătoare notă de spontaneitate, de ingenuitate, de prospețime țâșnită din îndrăzneala asociativă. La Silvia Tiperciuc, observ o evoluție în sensul conciziei expresiei picturale, a unui rafinament al simplității. Talentată și activă, căutând noi modalități de expresie, iubitoare de profunzimi, artista ne propune acum o suită de lucrări nonfigurative, abstracte, cu diferite tipuri de contraste, cu tensiuni ascensionale, urmărind o logică a ritmurilor și subtile tranziții cromatice. De efect sunt și micile colaje: creative, imaginative, realizate cu măiestrie, cu minuțiozitate și acuratețe tehnică. Traseele de culoare din micile și grațioasele lucrări îți captează privirea, îți transmit o stare de bine, colorându-ți ziua. De fapt, asta face expoziția celor două artiste minunate: îți oferă bucurie curată, înseninare, de care avem atâta nevoie”!

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, septembrie 2021, p. 21)

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur și pictura ca terapie pentru suflet

Avem multă nevoie de culoare, de optimism, de visare. Așa se face că atunci când artista Mari Bucur deschide câte o expoziție, se adună multă lume. Pe 6 iulie, la ora 17.00, plasticiana a deschis, la Sala „Nouă” a Galeriilor „Frunzetti” din Bacău, expoziția cu titlul „Viețuiri”, în care prezintă în culorile ei specifice, vii, lumea minunată în care trăiește (viețuiește). Pe pânze mici, delicate, ni se prezintă un univers fantastic, dealul cu pădurile lui, florile de colț, satul, cu drăgălașe animăluțe domestice (câini, pisici), cu oamenii ce trăiesc în căsuțe curate și modeste, dar care par la fel de viu colorate precum cele ale orașului mexican Guanajuato. 

Pictura lui Mari Bucur emană multă poezie. A parcurge universul magic al acestei artiste e o adevărată terapie pentru suflet. E multă însuflețire, curățenie și candoare în picturile expuse, lucrate cu deosebită migală și cu o impecabilă stăpânire a tehnicii compoziționale. Expoziția are ceva cinematic, îmi și închipui un film animat făcut pe baza imaginilor din „Viețuiri”. Iar asta cred că ar fi posibil și pentru că „Viețuiri” e organizată cu rațiune, respectând o ordine bine definită, ceea ce contribuie la efectul său reconfortant. Dacă aveți vreo tristețe, vreo apăsare sufletească, nu mai mergeți la terapeut, vizitați expoziția lui Mari Bucur, efectul binefăcător este garantat! 

La vernisaj a fost prezent un public numeros, din care au făcut parte oameni de cultură, pictori, sculptori, actori, poeți. Artista Mari Bucur a primit aprecieri de la sculptorul japonez Yoshin Ogata. De asemenea, sculptorul român Napoleon Tiron și-a exprimat întreaga sa admirație.

Violeta Savu (în „Cadran Cultural”, nr. 2/2018)

Anuala Bacau 2010

Vernisajul expozitiei a avut loc pe 17 decembrie 2010. O galerie cu lucrari atractive pentru publicul iubitor de frumos. Anul 2010, din punct de vedere plastic, a fost fructuos. Galeriile bacauane au fost ofertante pentru iubitorii de arta. Dintre cele de grup, expozitiile cu cel mai mare impact la public au fost Salonul foto 2010, Zoomorfe, Atelier 35, Erotic Art, Bacau-Limousin, B'20. Dintre expozitiile personale imi amintesc cu deosebita placere de cele semnate de Dionis Puscuta si Mihai Docea, Teodora Nicodim, Carmen Poenaru, Elena Lupascu si, cu precadere, de doua expozitii ce au avut si un aer de maretie vizuala, semnate de : Dumitru Macovei, respectiv Ion Mihalache, cei doi au castigat premiul "Artistul Anului 2010", iesind la egalitate in urma votului dat de juriul profesionist.
O frumoasa reusita pe plan international, dar din pacate trecuta oarecum cu vederea chiar de catre bacauani, a fost cea a artistilor Mihai Docea si Carmen Poenaru care au expus in Emiratele Arabe Unite, la Abu-Dhabi (Salwa Zeidan Gallery) unde au avut un deosebit succes, starnind admiratia publicului. O parte din lucrarile celor doi artisti au ramas in Emirate, fiind achizitionate de colectionari de arta. [dati click pe numele artistilor pt a vedea lucrarile lor pe site-ul salwazeidangallery]
La Saloanele Moldovei amintim ca au obtinut premii valoroase artistele Viorica Zaharia si Luminta Radu.
Expozitia aniversara Anuala 2010 nu da o nota caracteristica pentru evenimentele de arta ale anului 2010. Au fost artisti care s-au manifestat cu deosebita maiestrie in 2010, care au obtinut rezultate frumoase fie in premii, fie recunoasterea unei valori deosebite din partea publicului sau a breslei, care nu sunt neaparat reflectati sau evidentiati in expozitia Anualei. Expozitia Anuala 2010 este in acest sens o reuniune in care un artist daca a dorit a adus un cadou vizual pentru publicul spectator. Mie mi-a placut expozitia, mi s-a parut din punct de vedere valoric cu cel putin un grad mai ridicata decat cea din anul 2009. Putem trece expozitia Anuala 2010 in randul expozitiilor de grup cu succes la public.
In concluzie, 2010 a fost in Bacau, un an plin de imagini artistice incantatoare.

Galerie de imagini din expozitia Anuala Bacau 2010

Iustinian Scarlatescu, Cristi Gaspar, Dionis Puscuta, Marius Craita-Mandra, Dragos Burlacu, Sergiu Mazerschi
Mihai Docea
Cristina Ciobanu
Vasile Craita-Mandra
Marius Craita-Mandra
Dionis Puscuta
Dumitru Macovei
Luminita Radu
Mari Bucur
Oana Vasai
Viorica Zaharia
Geanina Ivu-Vlad
Constantin Tanasache