Se afișează postările cu eticheta poezie de dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poezie de dragoste. Afișați toate postările

2 poezii. Cerneală sepia. Iubirea ca o isterie




Cerneală sepia

 

Corpul are conștiință proprie.

Și sufletul are nevoie de o legătură

insondabilă cu materia.

 

În iubire, am nevoie

de intimitatea obiectelor personale.

 

Nu-mi este suficient erotismul

încadrat în peisajul fizic al bărbatului.

 

Într-un oraș străin,

am căutat liniștea în prima biserică.

 

După întâia noapte, în fața sfintei

cu chipul de os și pielea de pământ,

am stat amândoi.

 

El a fotografiat-o din unghiuri diferite.

 

Eu am rugat-o să facă o minune

și cerneala de animal marin

a iscăliturii mele să se întindă,

odată cu mângâierile,

pe buricele degetelor lui.

Să nu mă poată șterge,

să nu mă părăsească.

 

Poate nu se va împlini,

dar ceva tot va rămâne.

După developare,

amprenta invocației.

 

Iubirea ca o isterie

 

Fierbinte pe fierbinte,

întuneric pe întuneric,

umbre pe umbre,

lumină pe lumină,

din ce în ce mai multă –

când intensitatea ei crește,

otrava acționează rapid.

 

Boala ne cioplește oasele,

privirile s-au încețoșat.

Nu vedem oamenii,

doar proiecțiile lor,

într-un du-te vino spre nicăieri.

niciunde în niciunde.

 

Rostul și l-a pierdut

trupul de bărbat pe trupul de femeie –

doar un tub care adună lichidul seminal.

Gura dată cu var, umerii căzuți, tălpile uscate.

 

Îți amintești ultima despărțire?

Așteptam să se facă verde la semafor,

când lângă noi a frânat zgomotos

un motociclist. Fără caschetă,

cu fața smolită macabru.

 

Poți să râzi? l-ai întrebat.

A dat din cap că da,

nu am văzut niciun zâmbet,

era topit în noapte,

dar eu l-am ghicit

     molatic și imediat

                                 șters.

 Violeta SAVU


(poezii publicate în numărul 630 al Revistei „Ateneu”, februarie, 2022; p. 9)

creditfoto: Mari Bucur

Două poezii la TNCP 2014. Scrisoare cu pete de struguri. / Nu aș purta poșeta altei femei.

TNCP 2014 - Violeta Savu, lectura de poezie -
Video realizat de Victor Potra 

TNCP - Târgul Naţional al Cărţii de Poezie

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti
Tu Nu Citeşti Poezie?
Ediţia a V-a
Bucureşti, 14 - 18 mai 2014

18 mai, ora 13, Rotonda MNLR
Violeta Savu, lectura de poezie 
www.tncp.ro

AMINAMOR

pânza de păianjen se aşterne peste trupul lui
simt o tristeţe inexprimabilă în niciun sărut
văd cu ochii închişi bolta cerului
pe care pictorul a lăsat
o icoană cu maica îndurerată
faţa rotundă linie curbă continuă legând
buze nări ochi linie neagră linie caldă
absorbind lacrimi

pânza de păianjen îşi încâlceşte iţele
eu nu voi fi niciodată femeia acestui bărbat
vorbele lui cad grele în inima mea
visul meu lângă el este peliculă neagră

„uite ce frumos se poate muri”
îmi şopteşte exersând
erotisme pe pânze abstracte

în camera lui de Barbă Albastră
îmi oferă blând şi de la distanţă
un loc într-un fotoliu piesă de anticariat

doar aşa pentru a privi
din când în când pe fereastră
la o nelămurită tandreţe

din depărtare el mă vedea
frumoasă


(poezie din vol. Din depărtare el mă vedea frumoasă, 2011, Ed. Tracus Arte)