Noul spectacol de la Teatrul Municipal Bacovia, "Trei poveşti de dragoste", te face să crezi în iubire. Trei poveşti, "Sandwich cu pui" (de Matei Vişniec), "Împăiaţi-vă iubiţii" (de Theodor Mazilu) şi "Eu nu mai sunt iepuraşul tău" (tot de Matei Vişniec) s-au unit sub bagheta regizorului Geo Balint, un ingredient foarte important a fost şi coregrafia, de care s-a ocupat Lorette Enache. Şi, nu în ultimul rând, remarcăm muzica foarte bine aleasă, autorul coloanei sonore fiind Ciprian Manta.
Cele "Trei poveşti de iubire" spun, in formule simple si sincere, adevăruri despre cupluri, despre efectele pozitive, pe termen lung, ale înţelegerii/toleranţei faţă de celălalt.
De mare efect este intro-ul acestui spectacol, un dans enigmatic, misterios prin ne-dezvăluirea lui în întregime, spectatorii privind fascinaţi doar baletul perechilor de picioare.
În prima poveste, amestec de simplitate şi modernism, Alina Simionescu şi Ştefan Alexiu spun o poveste veselă despre pragmatism, dar în combinație cu note de naivitate şi speranţă. Interpretările ambilor actori sunt convingătoare și transmit bună-dispoziție. Catherine se foloseşte de atu-urile ei feminine, în principal gingăşia şi fragilitatea, şi-l convinge pe Billy că deşi este însărcinată, ea este virgină. E doar o "mamă-purtătoare". Cei doi se decid să-și deschidă, cu banii primiți de la patronul lor Billy, un restaurant.
În a doua povestire, de mai mare impact, poate şi prin consistenţa sa (e cea mai lungă partitură dintre cele trei fragmente), Emilia este actriţă, are în jur de 40 de ani, e marcată de eşecurile din trecut, dar asta nu o împiedică să arate bine, e frumoasă. Îşi aşteaptă iubitul în garsoniera sa modestă, dar primitoare. Aranjează frumos masa, e veselă, dansează, dă muzica la maxim, se simte plină de energie. Valentin soseşte cu oarecare impetuozitate, dar treptat, deşi încearcă să-şi demonstreze superioritatea în faţa femeii, este dominat de aceasta şi îşi pierde energia. Valentin este regizor şi tot încearcă să-i demonstreze iubitei că numai de el depinde ca ea să primească sau nu un rol în noul spectacol pe care îl va monta. Rol pe care, de altfel, nici nu i-l oferă, dar nu atât pentru că, aşa cum îi aruncă în faţă cu dispreţ, ea nu ar avea talent, ci mai mult din gelozie.
Deşi bărbatul e regizor cu destulă faimă, apreciat de critica de specialitate, replicile tăioase, inteligente îi aparţin femeii. Excelent monologul Emiliei, interpretat perfect de Florina Găzdaru. Ca de altfel întregul rol, Florina Găzdaru a alternat frumos în interpretarea ei spontaneitatea cu reflexivitatea. Şi Bogdan Buzdugan a făcut un rol bun, creionând foarte bine caracterul infatuat al regizorului Valentin, dar şi nonconformismul acestuia. Emilia, în final, îl iartă pe Valentin pentru toate, pentru meschinărie, aroganţă, misoginism și multe altele, declarându-i în schimb că îl iubeşte. Dar nu pentru talent și inteligență, calități pe care ea i le recunoaște cu generozitate, ci pentru o singură trăsătură, dar răscolitoare: pentru frica lui de moarte. Şi în viitor cei doi vor forma o pereche.
A treia poveste "Eu nu mai sunt iepuraşul tău" începe poetic, cu dans plin de senzualitate între cei doi parteneri (Eliza Noemi Judeu şi Dumitru Rusu), ale căror şoapte de iubire se aud de pe o bandă înregistrată. (textul introductiv, de un lirism aparte, "Spune A", de Matei Vişniec). Liric, încărcat de emoţie, este şi dansul celor doi actori.
După povestea de amor, sugerată discret, cu umbre în spatele unei cortine albe, EA, frământată de probleme existenţiale, îşi doreşte să poarte un dialog cu partenerul ei. Numai că acesta trăieşte în alt mod frumuseţea acelui moment, căutând să-şi prelungească sentimentul de pace interioară, servind un pahar de vin bun şi fumând o ţigară. Se simte relaxat, dar din păcate, ignoră nevoile iubitei sale. EA (foarte caldă şi empatică interpretarea Elizei Noemi Judeu) gravitează în jurul Lui (o interpretare curată şi sinceră a lui Dumitru Rusu), se pisiceşte, dar face şi pe bosumflata, în fond căutând aproape cu disperare (aşa cum fac femeile de obicei) ca bărbatul să-şi manifeste dragostea faţă de ea nu doar fizic, ci şi prin cuvinte. În final, vine şi declaraţia de iubire a unui bărbat ce demonstrează că poate fi şi delicat, manifestând înţelegere pentru "capriciile" feminine. Şi totul se termină cu... dragoste.
Pe scenă rămân, învăluite în fum de ţigară, două scaune, lângă ele, o sticlă de vin şi două pahare. Două scaune ce aşteaptă să fie ocupate de alte două personaje. O altă poveste, cu aceeaşi nobilă trăire: Iubirea.
"Trei poveşti de dragoste" legate de sunetul duios al unei cutiuţe muzicale... Un spectacol simplu, frumos, optimist şi sensibil despre iubire. Iar câştigul, pentru spectator, este poezia de dincolo de cuvinte, din stări sugerate, eleganţa cromaticii, aşezarea obiectelor (recuzitei), muzica şi dansul, chimia dintre personaje.
Fotografii din spectacol: Mihaela Nazarie
