Ioan Burlacu, artistul care visează


Pe 8 iunie, la Galeriile de Artă ale Centrului Cultural Moinești, plasticianul Ioan Burlacu a deschis o expoziție de artă - obiect & grafică. Însuși curatorul Constantin Țînteanu, pe marginea acestei expoziții, a scris o foarte aplicată cronică plastică, apreciată și publicată de Revista Tribuna din Cluj (numărul 380), din care desprindem câteva idei: „În circumstanţele date s-ar cere aflat daca există corespondenţe dintre obiectul Dada şi cel făcut de artistul Ioan Burlacu. Desigur, în ambele cazuri se porneşte de la ceva preexistent, manufacturat, găsit şi recuperat, modificat, pus într-un context nou. Asemănările se opresc însă aici. […] Analiza formei, texturii, proporţiilor, abordarea aparentului cu şablonul sau şublerul ne-ar îndemna să privim nu mai departe de interfaţă, să pierdem ce este mai important, sensibilitatea şi gestul poetic. […] Carton gofrat jupuit, tăiat cu bisturiul, contur zoomorf, stilizare puternică. Cere un pasaj de trecere spre rama de lemn”.
Probabil criticul plastic nu este singurul pe care frumoasele și abstractele lucrări ale artistului Ioan Burlacu l-au dus cu gândul la Marchel Duchamp: „Asemănarea cu Marcel Duchamp fiind vagă, îmi place totuşi să o întrezăresc, amândoi pictori atraşi de tridimensional şi de produsul extras din seria manufacturată, la unul lucrarea este subversivă iar la celălalt poetică”. De altfel, Ioan Burlacu reușește să se exprime cu eleganță în mai multe forme ale artei: pictură, grafică, sculptură, poezie... Poate că poetul se află puțin în umbră, forța plastică fiind dominantă. O umbră cam nedreaptă, pentru că cine va avea curiozitatea să deschidă volumul „Blick-ul efemeridei” (Ed. Vicovia, Bacău, 2011) se va bucura de o lectură de calitate. 

Poezia efemeridelor, a efemerului respiră și în preocuparea artistului pentru instalații, recuperând și dând sens unor piese și fragmente pe care cei mai mulți dintre noi le-am considera inutile. Apropierea de arta lui M. Duchamp este justificată, dar așa cum spunea și C. Țânteanu, e vagă. Mult mai aproape mi se pare Ioan Burlacu, în zona aceasta a obiectului, de sculpturile lui Joan Miró, ca L’horloge du vent (Wind Clock), Figure (The work Figure), Le roi guerrier (The warrior king), Jeunne fille (Young girl, lucrarea din bronz), Femme sur la place d’un cimetière (Women at the square in a cemetary). Găsim la ambii artiști preocuparea pentru formă, chiar dacă abia sugerată, dar redată într-o tehnică mecanică bine gândită și perfect stăpânită, estetica fiind ideal completată prin compoziție și expresivitate. La Ioan Burlacu, expresivitatea este generată de o sensibilitate profundă. De fapt, cred că Ioan Burlacu este, indiferent de forma de expresie în care se manifestă, pictură, desen, obiect, poezie, un idealist, un visător, artistul oniric prin excelență. Și pentru a-i convinge și pe iubitorii de literatură, redăm din creația lirică a artistului, poemul „poza ascunsă”: „Adaugi la adunarea de seară/ ca niște mărgele înșirate frumos/ toate cuvintele zilei de azi și începi să le deșiri/ după degetele tale rotunde subțiri// arzi depărtările vechi din piele de păstrăv/ singura apă înotând în amonte se întoarce/ încerci să cauți haruri și clipe ce privesc înainte// cu mâini ridicate dezlegi panglica roșie/ ce ascunde totdeauna pe bucurate/ sub hârtia înflorată darul// doar pozele există în beciurile minții/ cu mult înainte de a fi declanșate/ cu mult înainte”.
Violeta Savu (în „Cadran Cultural”, nr. 2/2018)

Mari Bucur și pictura ca terapie pentru suflet


Avem multă nevoie de culoare, de optimism, de visare. Așa se face că atunci când artista Mari Bucur deschide câte o expoziție, se adună multă lume. Pe 6 iulie, la ora 17.00, plasticiana a deschis, la Sala „Nouă” a Galeriilor „Frunzetti” din Bacău, expoziția cu titlul „Viețuiri”, în care prezintă în culorile ei specifice, vii, lumea minunată în care trăiește (viețuiește). Pe pânze mici, delicate, ni se prezintă un univers fantastic, dealul cu pădurile lui, florile de colț, satul, cu drăgălașe animăluțe domestice (câini, pisici), cu oamenii ce trăiesc în căsuțe curate și modeste, dar care par la fel de viu colorate precum cele ale orașului mexican Guanajuato. 
Pictura lui Mari Bucur emană multă poezie. A parcurge universul magic al acestei artiste e o adevărată terapie pentru suflet. E multă însuflețire, curățenie și candoare în picturile expuse, lucrate cu deosebită migală și cu o impecabilă stăpânire a tehnicii compoziționale. Expoziția are ceva cinematic, îmi și închipui un film animat făcut pe baza imaginilor din „Viețuiri”. Iar asta cred că ar fi posibil și pentru că „Viețuiri” e organizată cu rațiune, respectând o ordine bine definită, ceea ce contribuie la efectul său reconfortant. Dacă aveți vreo tristețe, vreo apăsare sufletească, nu mai mergeți la terapeut, vizitați expoziția lui Mari Bucur, efectul binefăcător este garantat! 



La vernisaj a fost prezent un public numeros, din care au făcut parte oameni de cultură, pictori, sculptori, actori, poeți. Artista Mari Bucur a primit aprecieri de la sculptorul japonez Yoshin Ogata. De asemenea, sculptorul român Napoleon Tiron și-a exprimat întreaga sa admirație.

Violeta Savu (în „Cadran Cultural”, nr. 2/2018)