.jpg) |
Sunt foarte curioasă de traseul celei mai noi cărți semnate de Oana-Mihaela Savin, mai ales că volumul de proză scurtă „Milionarul și alte povestiri” (Bacău, Ed. „Ateneul scriitorilor”, 2022) se distinge prin rafinament și o surprinzătoare maturitate a scrierii.
„Milionarul și alte povestiri” cuprinde opt proze scurte, desfășurate în plan realist. Cititorul va fi cucerit de întâmplările inedite, de fondul lor etic, de personajele ferm conturate, de analiza lucidă a unor experiențe de viață. Autoarea nu urmărește să frapeze, nu caută cu dinadinsul senzaționalul, ci firescul, căruia îi conferă o aură specială, atunci când îl infuzează din belșug cu aroma visului. Cu toate acestea, proza Oanei Savin nu este onirică, am putea spune chiar că refuză oniricul. Dar evocările sunt străbătute latent de ceva misterios și reușesc să captiveze cu atât mai mult cu cât cititorul este incitat să-și pună frecvent întrebări. Rareori însă va afla răspunsurile exacte. Finalul de obicei lasă loc de continuare, se cultivă cu grație elipsa, iar inexorabilul Timp pare a îndeplini rolul unui personaj invizibil, dar puternic în opoziția sa față de dorințele omenești.
Unele relatări se fac la persoana I, altele la persoana a III-a, prin aceasta autoarea demonstrând că este un prozator desăvârșit care stăpânește toate mijloacele narative. Dialogurile sunt bine conduse, monologurile conving pentru că au finețe psihologică, iar descrierile sunt vibrante. Fiecare povestire are farmecul ei, dar piesele de rezistență ale volumului sunt „Milionarul”, „Îl iubeam” și „Fără tine acasă”.
„Milionarul” e povestea unui marginal, a unui bărbat american aflat la pensie ce duce un trai modest. Rămas văduv de ani buni, se luptă cu problemele bătrâneții, e chinuit de singurătate. Chiar dacă suferă de o „timiditate maladivă”, are puterea de a-și depăși crizele existențiale confecționându-și, din nimic, iluzii. Vizita pe care și-o oferă în fiecare sâmbătă la mall-ul din oraș o trăiește ca și cum ar fi o mare aventură. Din substraturile acțiunilor lui ce pot părea ridicole (unele chiar sunt, dar umorul, ironia și autoironia sunt absolut savuroase!) transpare însă sensibilitatea acestui bărbat, un anonim într-o mulțime pestriță. Numele lui nu-l aflăm nici măcar la sfârșitul povestirii când el se va întâlni la ieșirea din mall, din întâmplare, cu o veche cunoștință, de care nici nu-și amintea prea bine, un ins căpătuit, ajuns între timp milionar. Grobian, milionarul e chiar opusul bătrânului văduv. Gesturile milionarului sunt bolovănoase, iar atitudinea sa e sfidătoare. Din aroganță și probabil din neatenție, milionarul îl umilește pe bătrânul cu suflet de copil. Dar eroul nostru are puterea de a trece peste jignirea ce i-a fost adusă și de a se refugia rapid în introspecție. Nostalgia îl năpădește: „Inexistența lui căpătase, dintr-odată, dimensiuni uriașe. Renunțase la Ely, [...] la micile lor bucurii, la tot ceea ce-i dădea un sens... Să știe că nimic din ce avuseseră nu se va mai întoarce, să se simtă abandonat pentru totdeauna și să învețe să ia totul de la capăt, însemnase, într-adevăr, ceva... «Sâmbetele la mall asta fac, de fapt: iau totul de la capăt», realiză el și oftă, trecându-și mâna peste față”.
Despre „Îl iubeam”, Carmen Mihalache (critic de teatru), în eseul „Povestirile Oanei” („Deșteptarea”, 5 iunie 2022), a afirmat: „Preferata mea din volum este povestirea «Îl iubeam», scurtă și percutantă analiză a eșecului unei relații de cuplu în care femeia este puternică și vulnerabilă în același timp, pentru că este idealistă și crede în dragoste, pentru care face sacrificii, susținând necondiționat ascensiunea profesională, cariera bărbatului. [...] Povestirea este bine construită, cu o excelentă gradație, cu elemente imprevizibile, cu intens gust amărui, dar cu un final revigorant, în fond, pentru că femeia se va elibera de relația falsă, va scăpa de autoiluzionare, de naivitate, oferindu-și o nouă șansă de a găsi fericirea”.
„Fără tine acasă” atinge și tema inadaptării emigrantului. Acțiunea se desfășoară într-un oraș universitar din Elveția și gravitează în jurul a trei personaje: Gicu și Mia Mitrea, un cuplu stabilit de multă vreme în Elveția, ambii în jur de 57 de ani, fără copii; și chiriașul lor, Ștefan, un tânăr de 22 de ani, sosit din România în Occident, pentru studii universitare. Mia, dar mai ales Ștefan sunt nevoiți să se confrunte, fiecare în felul său, cu extaticele confuzii ale lui Gicu, generate de dorința acestuia, îndelung reprimată, de a trăi bucuria paternității.
Merită o menționare și povestirea „Lira”, o lecție solidă despre prejudecăți, remarcabilă prin doza de candoare și sensibilitate.
Eroii din prozele acestui volum provin din lumi diferite, dar fie că fac parte din înalta societate sau se află la extremitate, au ceva în comun: își depășesc limitele existențiale prin pofta de ludic și prin recursul la vis. Eroii Oanei-Mihaela Savin visează, dar în mod curios, visează rațional. Nu visul a ales să-i locuiască, ci ei au ales cu bună știință visul, ca formă de evadare dintr-o realitate coercitivă. Ei se folosesc de vis, în mod conștient, pentru înviorarea propriului spirit. Nu-i deloc întâmplător citatul din Mark Twain ales ca motto al volumului: „Nu te despărți de iluziile tale. Când ele nu vor mai fi, vei continua să exiști încă, dar vei înceta să trăiești”. Nu știu cât de fericiți pot fi cei ce au puterea de a visa, dar am convingerea că în sufletul unui visător pot să încapă, chiar și în vremuri întunecate, toate stelele de pe cerul unei nopți senine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu