Cartea din colet. Variații metonimice în poezia scaldică

O adevărată bijuterie este cartea Flaviei Teoc „Limbajul poeziei scaldice”, lansată de Editura „frACTalia”, din București, la Târgul „Gaudeamus” din această toamnă. Este unic în spațiul aparițiilor editoriale românești acest studiu despre „metafore kenning și termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII”. Așa cum suntem avertizați din scurta prezentare făcută de Mircea Borcilă pe contracopertă, Flavia Teoc dezvoltă „un comentariu hermeneutic la tratatul de poetică Skáldskaparmál, partea centrală a monumentalei Edda în Proză, alcătuită în secolul al XIII-lea de învățatul islandez Snorri Sturluson”, subliniindu-se „emergența sensului poetic simbolic-mitic al fascinantei lumi spirituale a Nordului european din perioada zorilor creștinismului”. Studiul cuprinde noțiuni de teorie literară specifice poeziei scaldice (pentru înțelegerea acestui termen voi reda din prefața eruditei autoare: „skáld este termenul în limba nordică veche ce desemnează poetul care compune versuri cu subiect istoric, dedicate marilor regi din perioada vikingă”). Deşi poeții scalzi aveau o cultură bogată și o educație aleasă, majoritatea acestor poezii s-au transmis pe cale orală și autorii au rămas anonimi. Abia în secolul al XIII-lea, o parte din creații apar sub formă tipărită. Prin conținutul epopeic, dar și prin structura metonimică a versurilor, poezia scaldică are un caracter particular, iar studiul Flaviei Teoc ne descifrează misterele sale, pornind de la definirea și descrierei metaforei kenning („un kenning este format din două substantive aflate în relație genitivală, expresie poetică elaborată de scalzi pentru a substitui un substantiv”) și mergând până la redarea câtorva din miturile și legendele populației precreștine scandinavice și islandeze. O cunoaștere măcar relativă a mitologiei nordice va înlesni lectura acestei cărți; totuși grație numeroaselor informații, notițe de subsol etc., cartea se poate citi chiar și în cazul în care nu știi foarte multe despre vikingi, raiul Valhalla, craniul lui Ymir, copacul Yggdrasyl, Odin, Thor sau alte figuri legendare. Nu este o lectură tocmai ușoară; se adresează cititorilor fascinați de „cultura” vikingilor, dar care sunt interesați și de studiul lingvistic al poeziei. Așadar, lectorul trebuie să aibă organ de receptare atât pentru epic, cât și pentru liric.
    Metaforele kenning sunt coduri lingvistice; fără descifrarea lor, poezia ar rămâne ermetică. Scalzii compun kenning dublu, dar și triplu. Aceste metonimii aduc un suflu diafan în povestirile epice, îmblânzind caracterul lor adesea războinic. Snorri Sturluson oferea învățăceilor scalzi lecții de scriere creativă. Iată un extras despre plăsmuirea unui kenning: „Mării să-i spuneți sângele lui Ymir, gazda zeilor, soțul zeiței Rán, tatăl fiicelor lui Aegir, (...), cale a regilor mării, inel al insulelor, casă a nisipului, casă a algelor și a brizei răcoroase”.
     Bărbatului, frecvent asociat cu epitetul viking, îi este rezervat un capitol amplu, care începe cu etimologia termenului viking. Din rafinatele kenning care desemnează bărbatul (războinicul), amintesc „zeu al inelelor”, „cel care rotește fierul săbiilor”, „zeul Baldr al toporului”, „arțar al tărâmului șarpelui”, „copacul de aur”. Acest kenning apare în poemul „Brudkaupsvisur”, citat în corpusul, de asemenea consistent, dedicat femeii. Într-o lume dominată de spiritul masculin, femeia este privită ca element decorativ, legată definitiv de viața domestică, însă doar ei îi pot reveni rolurile enigmatice, cum ar fi de exemplu cele de ursitoare și/sau vrăjitoare. Dacă bărbatul este desemnat prin metafore kenning ceva mai fruste, cele referitoare la femeie sunt mai fine: „stejarul îmbrăcat în pânze de in”, „valkirie a bijuteriilor prețioase”, „bradul semeț al miedului”, „zeița Hlin a inelului înflăcărat” (de remarcat că numele de arbori pot fi folosite ca kenning atât pentru bărbat, cât și pentru femeie). Un elegant kenning triplu apare în poemul compus de episcopul Bjarni Kolbeinsson în secolul al XIII-lea: „carul înflăcărat al câmpiei peștelui” (desemnând metaforic femeia (carul), aurul (flacăra) și marea (câmpia peștelui)). Alte concepte desemnate metaforic în poezia scaldică, și cărora autoarea le acordă spații însemnate, sunt Cerul, Pământul, Inima, Iubirea, Corabia, Iarna, chiar și Iisus Hristos.
   
Flavia Teoc
Mulți cititori vor fi însă total cuceriți de frumoasele legende evocate, cum ar fi cea despre „bătălia fără sfârșit” sau legenda despre apariția piticilor, despre miedul poeziei (o minunată poveste despre inspirație și izvoarele poeziei) sau cea plină de vrajă despre „comoara lui Thjazi”, în care sunt implicați pe lângă uriașul Thjazi, care va lua formă de vultur, trei zei (Odin, Loki și Hoenir) și zeița Idunn („în trena acestui mit – subliniază Flavia Teoc – coșurile încărcate cu mere devin accesorii trecerii în veșnicie”).

Flavia Teoc este poetă, eseistă, prozatoare și traducătoare. După lectura acestui studiu, am recitit cartea „Fiord” (Cluj-Napoca, Ed. „Limes”, 2014), urmărind dacă anumite caracteristici ale poeziei scaldice au contaminat versurile poetei. Nu am reușit să identific metafore kenning, dar Flavia Teoc aduce în poezia sa misterul lumilor de gheață, al fiordurilor din ținuturile nordice, versurile sale fiind bogate în construcții metaforice pe care nu le-am întâlnit nicăieri în altă parte.

(articolul „Variații metonimice în poezia scaldică” a fost publicat în Revista Ateneu, noiembrie-decembrie, 2017, la rubrica semnată de Violeta Savu, „Cartea din colet”)
Violeta Savu, fotocredit: Mia Nazarie


Lansare de carte la Târgul Gaudeamus, 2017, „Limbajul poeziei scaldice”. (vorbitor: Paul Gabriel Sandu)
   


Niciun comentariu: