Mia Nazarie la Festivalul "Visa pour l’Image"


Între 27 august şi 16 septembrie s-a desfăşurat la Perpignan (Franţa), Festivalul internaţional de Fotojurnalism Visa pour l’image. Dintre fotoreporterii de renume mondial, în acest an au participat: Niels AckermannClaire Allard , Peter Bauza, Yannis Behrakis, Marie Dorigny , Laurence Geai , David Guttenfelder, Yuri Kozyrev , Aris Messinis, Dominic Nahr , Frédéric Noy , Andrew Quilty , Marc Riboud. În cei aproape 30 de ani de existenţă, adunând un total de aproape 1000 de expoziţii, acest festival a atras peste un milion de vizitatori.
La fel ca în anii precedenţi, în 2016 expoziţiile de artă şi fotografie au umplut nu doar galeriile din Perpignan, ci toate magazinele şi cafenelele, tot oraşul s-a îmbrăcat în Imagine!
Ne mândrim că la ediţia din acest an, fotografa româncă Mia Nazarie, ca o încununare a frumoaselor ei realizări de dată recentă, a făcut parte din acest proiect, 14 lucrări de-ale ei au fost expuse în patru galerii neconvenţionale, una dintre expoziţii se numeşte „Visa gloups” (numele artiştilor participanţi se regăsesc în afiş). 
Fotografiile Miei au reuşit să atragă atenţia, remarcându-se prin calităţi deosebite: forţă descriptivă, multă fantezie, tehnică ireproşabilă, senzualitate enigmatică. Visa pour l'image este pasul prin care Mia Nazarie intră în fotografia internaţională, acolo unde îi este locul! Felicitări, Mia Nazarie!


Din atmosfera Festivalului :


Aşa cum îi stă bine unui artist care îşi îmbogăţeşte din ce în ce mai mult palmaresul, cu proiecte mereu surprinzătoare, Mia Nazarie a deschis de curând un site personal de fotografie, PANDORAPHOTO, pe care dacă doriţi să plonjaţi în lumi total onirice şi să vă bucuraţi privirea cu frumuseţe, vă invităm să-l parcurgeţi: http://miafotoconcept.wixsite.com/pandoraphoto

Un comentariu:

Mia Nazarie spunea...

Multumesc Violeta Savu !! Salutari vizitatorilor :)