În urmă cu câţiva ani, Asociaţia
de locatari angajase un muncitor pentru curăţenia de pe casa scării, a aleilor
dintre blocuri şi a micii curţi interioare.
Era un bărbat scurt, îndesat,
avea mâinile mici cu degete groase. Se îmbrăca în haine din postav aspru.
Vorbea rar şi de fapt doar răspundea. Poate nu l-aş fi privit cu
atenţie dar într-o zi mama mi-a zis despre el că este gospodar şi face curăţenie mai bine decât
o femeie.
Dimineţile apărea sub ferestre
cu un măturoi pe care-l meşteşugise singur din vreascuri cu muguri. Mă trezeam
în zgomotul pe care-l făcea, calm şi armonic.
Atunci când o persoană traversa
curtea interioară, se oprea din îndeletnicirea lui. Dacă în caldarâm se mai
păstra un ecou vag de tocuri înalte, nu-şi relua lucrul deîndată. Stătea nemişcat pentru câteva
momente, privind lung aerul prin care trecuse o siluetă feminină. Apoi căuta
pieziş răsăritul de soare.
Era modest şi se
lipea de perete când ne întâlneam pe casa scării. Într-o zi a dispărut de parcă
nici nu ar fi existat.
Locul lui a fost luat de o
femeie cu năframă, sprinţară, vorbăreaţă, suficient de harnică.
Ea nu are un măturoi cu muguri
şi dimineţile, inutil, îşi lipeşte urechea de uşile vecinilor.
Curăţă cu sârg scările şi
asfaltul din spatele blocului dar habar nu are că înaintea ei, cineva aducea cu
o mătură lipsită de viaţă, un foşnet odihnitor ca un cântec de leagăn.
Într-un ochi de lumină, o văd pe mama stând pe o băncuţă şi vorbind cu acel bărbat. Despre spirit.
Într-un ochi de lumină, o văd pe mama stând pe o băncuţă şi vorbind cu acel bărbat. Despre spirit.
(prozopoem publicat în Revista Ateneu, iulie-august 2014)
 |
| Will Kurtz |
Un comentariu:
Frumos! Citindu-l, mi-a împlinit ziua!
Trimiteți un comentariu