Carmen Poenaru - Creaţia e visare

Carmen Mihalache despre expoziţia pictoriţei (vernisajul a avut loc pe 19 noimebrie 2010):

Mereu plină de surprize, în necontenită căutare şi reinventare, Carmen Poenaru ne propune, în expoziţia de la Galeria Frunzetti, de la începutul lui decembrie, o incursiune în lumea interioară, urmând fluxul memoriei. Imagini diverse, amalgamate, se înlănţuie, îi dansează în faţa ochilor şi se înşiruie ca într-o frescă. Sunt imagini, secvenţe disparate, recompuse apoi printr-un ingenios decupaj, în care imaginaţia deţine rolul principal. “Rupestre” şi-a intitulat pictoriţa o serie de lucrări, inaugurând o nouă tematică din creaţia sa. În care, în mod evident, se întâlnesc ecouri din ”Universul copilăriei”, “Oglinda magică”, “Ritmuri”, “Grădini interioare”. Ca de fiecare dată, ea reuşeşte să spună ceva nou iubitorilor de artă, să le mişte sufletul, să-i facă să redescopere frumuseţea şi farmecul lumii. Pentru Carmen Poenaru, arta e prioritatea absolută, raţiunea ei de a fi. Dialogul cu sine nu încetează la ea niciodată, şi nici competiţia cu ea însăşi. Mereu îşi cere mai mult, vrea altceva, noutate, prospeţime. Creaţia e visare, spune ea. Şi multe căutări, multă trudă, mai trebuie adăugat. Dar rezultatul e admirabil. Şi de această dată, pasionala Carmen ( semănând cu personajul celebru din cunoscuta operă a lui Bizet, un personaj devenit o metaforă a spiritului liber ca viaţa însăşi, imposibil de definit, de prins în formule, şi tocmai de aceea atât de seducător) deţine secretul de a ne încânta pe deplin. Ea a alternat lucrări de mici dimensiuni, cu cele pe suprafeţe întinse, pictura cu grafica şi cu colajul, în fine, a folosit numeroase tehnici mixte şi elemente decorative pentru a transmite senzaţii diverse şi un flux intens de emoţie. Cromatica este extrem de vie şi luminoasă, transmiţându-ţi un sentiment tonic, reconfortant. Lucrările de grafică, minunat asamblate, sunt ca nişte mici bijuterii. Numai bune de dăruit, că tot suntem în luna cadourilor.

Galerie de imagini

Rupestră
Menestrelul
Universul copilăriei

Instantanee


Linkuri:
Vernisajul Dialog un adevărat succes
Dialog artistic

Niciun comentariu: