 |
| Robyn Cara, Will Forte, Siobhán Cullen |
Primul sezon al serialului Bodkin (2024; coproducție SUA-Irlanda) mi-a captat atenția, din următoarele motive: mi-a propus o lume misterioasă (cultura populară irlandeză), a avut suspans și întorsături de situații, dialoguri și monologuri reușite, confruntare între tradiție și modernitate, actori devotați, umor (mult umor negru; satiră și parodie), peisaje minunate (s-a filmat în West Cork și Dublin), montaj bun. Regia și scenariul au destule minusuri, însă filmul e ridicat de o cinematografie bună, realizată de doi directori de imagine experimentați: Cathal Watters și Piers McGrail.
Dacă ești un
spectator român, s-ar putea să-ți câștige simpatia un personaj secundar: Sean
(interpretat convingător de Chris Walley) poartă tricoul naționalei de fotbal,
ascultă Paraziții și exclamă cu
mândrie: „Eu sunt din România!”. Sean este un tânăr taximetrist din micuțul și
izolatul sat irlandez Bodkin (localitate fictivă), convins că a fost adoptat din
România. El este angajat pe post de șofer de o echipă formată din trei
detectivi amatori: Gilbert Power, un podcaster american, care încearcă să-și
salveze cariera, căsnicia și situația financiară, totodată e în căutarea
originilor sale irlandeze (sociabil, sensibil, un bărbat vesel la suprafață,
trist în interior; interpretare nuanțată realizată de Will Forte), asistenta
lui, tânăra Emmy Sizergh (ambițioasă, un pic snoabă, moralistă și imprudentă, dar
perspicace și abilă; interpretată corect de Robyn Cara) și jurnalista de
investigație Dove Maloney, reporter de succes la ziarul The Guardian, dar în urma unei greșeli comise într-o anchetă,
sancționată de editorul ei prin încredințarea unei misiuni în îndepărtatul și
izolatul sat Bodkin (Dove este o tânără inteligentă, autoritară, impertinentă, temerară,
conflictuală și autodistructivă; personajul e bine conturat de actrița Siobhán
Cullen). Cei trei fac echipă pentru a cerceta un caz din trecut: în urmă cu 25
de ani, în 1998, trei oameni au dispărut în mod misterios din Bodkin, în noaptea
de Samhain (sărbătoare păgână, de origine celtică, marcând sfârșitul sezonului
de recoltare și începutul iernii). Dove, Gilbert și Emmy tratează în mod
diferit cazul, uneori având intuiții bune, alteori urmând piste greșite. Adesea
se contrazic, treptat ajung la unison, învață unul de la celălalt (fie din
reușite, fie din eșecuri), împreună reușesc să se apropie de adevăr, în
situații critice dovedesc solidaritate.
Cum era de așteptat, disparițiile din trecut au multe în comun cu prezentul. Suspectul principal al lui Dove (ea erijându-se lider al trio-ului) devine în scurt timp Seamus (un tip dubios, cu un trecut întunecat de contrabandist, încă din 1998, se ascundea în Bodkin sub o identitate falsă, iar una dintre cele trei persoane dispărute era Fiona, iubita lui; Seamus este excelent interpretat de
 |
| Will Forte și David Wilmot |
David Wilmot, un actor titrat, care din poziția unui rol secundar, pare a conduce întreg spectacolul). Gilbert dorește să facă un true crime podcast despre misterioasa dispariție din trecut. Idealist, el consideră suficient să te comporți din primele clipe prietenos cu oamenii, iar ei vor răspunde sincer la cele mai indiscrete întrebări. Poate cu amabilitatea în exces, ar fi obținut rezultate acolo de unde venea (din California), dar irlandezii din Bodkin sunt mizantropi, superstițioși, suspicioși, țâfnoși, închid ușa în nas unui necunoscut înainte de a răspunde la „bună-ziua”. Paradoxal, dar nu gratuit, față de Gilbert e binevoitor Seamus, care poate fi plin de venin în relațiile cu alte persoane.
Dacă filmul
ar fi urmat intriga polițistă, concentrându-se mai mult asupra psihologiei
personajelor (fiecare personaj important are câte un secret întunecat), dezvoltând în plus dramatismul
(relațiile de prietenie, de iubire și de familie), ar fi câștigat în coerență.
Din păcate, defectul major al miniseriei ține de compozit. Filmul adună: agenți
de la Interpol infiltrați în sat, trafic ilegal de anghile, reminiscențe ale
conflictului IRA, pseudo-călugărițe (sectante new-age), hipioți, ferme de
servere, excroci mărunți, idile superficiale etc. Amalgamul se explică prin
faptul că primul sezon al serialului (sau al miniseriei, deocamdată sezonul al
doilea nu este confirmat) are mulți regizori (Bronwen Hughes, Nash Edgerton, Johnny
Allan, Paddy Breathnach) și mulți scenariști (Jez Scharf, Oneika Barrett, Paddy
Campbell, Mike O’Leary, Alex Metcalf, Megan Mostyn-Brown, Ursula Rani Sarma;
ponderea o deține Jez Scharf, el ocupându-se și de producție).
Bodkin putea fi un film mai bun,
fiind interesant conceptul de a dezvolta o intrigă polițistă concomitent cu
realizarea unui podcast. Castingul bun, chimia dintre personaje, momentele de
suspans, superbele peisaje de coastă sunt calități ale filmului. Din păcate, ultimele
două din cele șapte episoade dezamăgesc, sunt absurde și plictisitoare. Totuși, spectatorul rămâne ceva timp în inimă cu vocea din off a lui Gilbert, cu care începe și
se încheie aproape fiecare episod. Printre platitudini, se strecoară câteva
idei profunde: „Se pare că moartea e tot atât de complicată ca viața. Cu
răsturnări de situație, surprize și explicații. Uneori crezi că ai găsit
răspunsurile. Dar n-ai găsit altceva decât alte întrebări”; „Cândva vedeam adevărul
ca pe o singură lumină uriașă. Dar în Bodkin am învățat că adevărul e ca lumina
trecută printr-o prismă. Mai multe culori și perspective, un mister încâlcit”.
Pentru că fraza sa sună frumos, îi ierți personajului confuzia dintre adevăr și
realitate – adevărul este unic, realitatea poate avea multiple fațete.
(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 662 al Revistei „Ateneu”, Octombrie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe site-ul https://revista-ateneu.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu