Luminița Radu: „Albul şi negrul sunt suficiente pentru a spune tot.”

 Violeta Savu în dialog cu Luminița Radu 

Violeta Savu: – Ești pasionată de grafică și gravură, specialități exigente ale artei și care sunt tot mai rar practicate. Care au fost primii tăi pași în artă și ce anume te-a determinat să studiezi cu predilecție grafica?

Luminița Radu: – Am început să studiez grafica din anii de liceu, însă abia în anii de facultate am înţeles că era mai mult decât desluşisem până atunci. În facultate am descoperit gravura, pe care am învățat-o atât de la profesori, cât și împreună cu colegii din diverşi ani de studiu. După ce am terminat facultatea, am cochetat cu pictura, iar câţiva ani mai târziu am lucrat mult în peniță, pe hârtie manuală. Semnalul că menirea mea era alta a fost declanșat de

caietul meu de matematică din clasa I, pe care l-a păstrat învățătoarea mea și ea însăși mi l-a restituit după ani buni. Acel caiet era foarte frumos, subliniat cu roşu şi albastru, avea decupaje din cărţi ce reprezentau mulţimi de cifre încondeiate, dar şi accidente stângace ale mânuirii incorecte a stiloului. După 2010, am redescoperit gravura şi de atunci nu mă mai satur experimentând-o.

– Grafica și gravura pot părea arte mai sobre, față de pictura în ulei de exemplu, unde artistul are posibilitatea să se joace încurajat de diversitatea culorilor. Și totuși, care e partea de ludic în arta grafică? Ce-ți place mai mult: grafica sau gravura?

Luminița Radu: – Bună întrebare! M-am întrebat si eu adesesa. Chiar dacă am învăţat din cărţile de istoria artei că sunt genuri diferite, pentru mine ele se completează. Mai corect ar fi să spun că ele mă completează în a transpune o idee în cea mai bună formă. Recunosc că paleta mea este redusă, aproape inexistentă, pentru că albul şi negrul sunt suficiente pentru a spune tot. Nu simt că trebuie să strig emoţia prin roşu! Ac rece, linogravură, cologravură sunt tehnicile care-mi slujesc şi cu care mă joc. În 2019 am avut o expoziţie la Galeriile „Karo” cu lucrări de gravură, în care am vrut să arăt că știu tehnicile enumerate. Nu era suficient! Atunci am înţeles că trebuie să-mi îngădui să simt fiecare ştergere a plăcii ce urmează să fie imprimată, fapt care m-a eliberat de tensiunea lucrului făcut ca la carte şi mi-a permis jocul. Fiecare imprimare este unică, fiecare imprimat nu poate fi anticipat şi este o surpriză.

– Cum îți alegi subiectele, temele și motivele pe care le ilustrezi în arta ta?

Luminița Radu: – Fiecare preocupare s-a întors ca un bumerang sub forma unei expoziţii, astfel că în 2008 am expus pentru prima dată în Bacău; de altfel a fost expoziţia cu care aspiram pentru postura de membru U.A.P. al Filialei Bacău. Expoziţia s-a numit „X si 0”, la fel

ca jocul cel mai popular din lume, iar tema personifica o sumă de reprezentări existente sau închipuite. Nebunia pentru cifre şi litere ca formă de exprimare a continuat şi a triumfat în „Caietul de matematică”, amintit mai devreme, care a fost practic pasul decisiv spre gravură. Apoi, în 2010 am început o frumoasă corespondenţă cu sora mea. Ea călătorea foarte mult. Din fiecare loc în care ateriza îmi expedia o carte poștală, ce devenea apoi sursa mea de hrană artistică. Tehnicile de gravură şi grafică mi-au fost suport pentru ceea ce a devenit „Aproape de casă”. Subiectele mele se precedă unul pe altul!

– Într-una dintre expozițiile din pandemie ai tema motricității, în acele lucrări ai imprimat mult dinamism. Cum de-ai ales o astfel de temă – despre mișcare – într-o perioadă marcată de izolare?

Luminița Radu: – În perioada pandemiei, am lucrat foarte mult! Timpul oprit pentru alţii a însemnat pentru mine răgaz de reflecţie şi reorganizare mentală a propriului ritm. Etapa „picioarelor”, cum o numesc eu, am început-o mult înaintea pandemiei, însă atunci am scos-o din atelier. Practic, tema s-a suprapus cu înghețarea omenirii pentru câteva luni. Am avut bucuria de-a fi invitată într-o expoziţie colectivă, „Cu ochii întredeschişi”, curatoriată de Constantin Ţînteanu, şi acolo ai văzut primele lucrări din seria respectivă. Am expus alte „picioare” şi în expoziţia colectivă „IzolArt”, de la Galeria „Frunzetti”, împreună cu colegii de la atelierele de pe Mioriţei nr. 21. Suprapunerea temporală a celor două teme complementare, izolarea generală și mișcarea din lucrările mele, a fost doar o coincidenţă!

– Anul trecut, în februarie, ai expus la galeria „Nouă” din Bacău lucrări tulburătoare, capete de copil, în care ai folosit mult negru. De unde a apărut acest, vorba poetului, noian de negru?

Luminița Radu: – În ultimii doi ani am crescut un proiect foarte personal, poate prea personal! Capete de copil cu şi fără chip, reprezentând imaginea stereotip a individului în transformarea şi trecerea din lumesc în nefiinţă. Sunt expresii şi trăiri diferite ale suferinţei, transformării şi cimentării în pietre vii, trovanţi. S-a întâmplat ceva în acea perioadă... cei din familia noastră extinsă au pierdut pe cineva drag, a fost un moment foarte greu pentru toți. Iar eu așa am simțit nevoia să exprim în artă acea suferință...

– Anul trecut ai avut expoziție, împreună cu Bianca Rotaru, la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi. Cum a fost vernisajul și cu ce impresii te-ai întors de la Sângeorz?

Imagine de la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi
Constantin Țînteanu, Luminița Radu și Bianca Rotaru

Luminița Radu: – Expoziția „Jurnal” de la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi a fost curatoriată de Constantin Ţînteanu şi am expus alături de artista şi prietena mea Bianca Rotaru. A fost un proiect care a adunat atât de multe trăiri şi emoţii contrastante, cam cât pentru trei expoziţii. A cuprins doi ani intenşi, cu lucrări multe, ieşite din spaţiul comodităţii în care am săpat în propria fiinţă ca să mă pot scutura de toată încărcătura de care nu eram capabilă să scap altfel. Este vorba despre emoţia naşterii şi a morţii în egală măsură, de stări de fericire şi de dezamăgire, toate ascunse sub masca aparenţei. Chipul încremenit al prototipului, transpus de mine prin chip de copil, reproducere a unui cap de ghips, a stat la baza schimbării. Pot spune că în ultimii doi ani a fost o conlucrare foarte strânsă între noi artiştii. N-a fost numai lapte şi miere, au fost şi trăznete şi ploi, dar a meritat fiecare secundă. La final, am fost fericiţi. Expoziţia „Jurnal” este un vis împlinit, fiind un gând proiectat acum zece ani, când am vizitat prima dată Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi. Fondatorul muzeului, sculptorul Maxim Dumitraş, ne-a primit în spaţiul expoziţional, deja înveşmântat, al muzeului său cu ziduri albastre, într-o zi din luna august 2022. Locul pare rupt din Rai, un Rai al artei! Am savurat fiecare secundă petrecută acolo!

– Am observat că ești foarte dedicată și activității tale didactice, ești foarte activă și pui multă pasiune. Care-s secretele prin care îi atragi spre artele vizuale pe elevii tăi? Ce satisfacții ai ca profesor la un colegiu de artă?

Luminița Radu: – Îmi place să fiu în mijlocul elevilor, îmi placc energia lor, studiul în atelier cu ei, liniştea palatului de cleştar, cum îmi place să-mi numesc atelierul de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”! Lucrez mult la școală, învăț multe lucruri cu şi de la elevii mei, iar relaţia o găsesc echitabilă şi egală. Cred că evoluţia mea depinde de interacţiunea cu adolescenţii aceștia. Secretul fericirii acestei relaţii este acela că ne ascultăm şi ne respectăm nevoile reciproc. Sunt profesor de 20 de ani, am multe generații de elevi care între timp s-au făcut mari şi mă bucur ascultându-le poveștile, mă bucur să-i întâlnesc pe simeze sau să ne salutăm pe holurile şcolii, iar toate acestea îmi aduc un sentiment indescriptibil de împlinire.

– Ce proiecte ai?

Luminița Radu: – Acum „clocesc” o nouă etapă, însă sunt într-o fază incipientă, de căutări, de descoperiri. Măștile capetelor fără chip nu mai reprezintă nicio provocare. Până la urmă au fost suficienţi doi ani cât am stors acest subiect! Aşa că voi exploata ce a mai rămas din corpul uman. Probabil peste un an voi putea să-ţi spun mai multe despre acest nou început, însă deocamdată, fără nicio intenţie de-a fi misterioasă, nu prea am ce să-ţi povestesc. Îmi doresc o expoziție personală, însă nu am o direcţie. Anul acesta l-am început fără planuri deja făcute, dar sunt sigură că se vor organiza astrele la un moment dat.

Luminiţa Radu este artist plastic, licenţiată a Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din  Iaşi, secţia grafică, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Bacău. Artista are participări la numeroase expoziţii de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate. Totodată a realizat multe expoziţii personale, dintre acestea amintim: „X şi 0” (Galeria „Nouă”, Bacău); „Trei” (Galeria de Artă Contemporană, Bacău); „Caietul de matematică” (Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, Bacău), „128 Aproape de casă” (Galeria de Artă „N. Tonitza”, Iași); „256 Aproape de casă” (Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău). Din 2018 până în 2022, a realizat în parteneriat cu artista Bianca Rotaru trei expoziţii: „360⁰” (Galeriile „Karo”, Bacău); „Între timpi” (Galeria „Nouă”, Bacău) şi „Jurnal” (Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi). Printre premiile cele mai importante cu care a fost onorată se numără Premiul pentru pictură – Atelier 35 al U.A.P., filiala Iași (2010); Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei („Saloanele Moldovei”, ediția XX, 2010); Premiul III la Bienala de Gravură (Chişinău), Premiul Anualei Bacău şi menţiune la Bienala Națională de Gravură „Gabriel Popescu” (Târgovişte).

Cine se va apleca asupra creațiilor Luminiței Radu va observa două caracteritici importante, aparent contradictorii, ale artei sale: rigoarea și sensibilitatea. Ea e un colecționar de emoții, fapt remarcat de Valentin Ciucă, încă din 2010, reputatul critic de artă apreciind-o în egală măsură pentru tehnica impecabilă: „Mizând pe o bună capacitate evocator-simbolică, Luminiţa Radu ne împărtăşeşte emoţii trecute destinate neuitării. Arta ei ţine de un fel de arheologie sentimentală, însă nu ignoră luciditatea măsurii prin care expresia să nu poată aluneca în sentimental”. Prodigioasa ei activitate din ultimii 4 ani a atras alte valoroase aprecieri, în acest sens, Constantin Țînteanu (sculptor, curator, critic de artă) constata într-un eseu publicat în revista noastră: „Tehnica Luminiței Radu e complexă, cu experimente complicate, ca de laborator, cu încercări repetate şi calcule matematice. [...] Suprafeţele rezultate sunt microreliefuri tactile citite cu vârful degetelor şi ochii închişi. O stare aproape metafizică răzbate din lucrările ce se dezvăluie, reprezentarea umană ajungând adesea un simplu pretext pentru explorarea eului interior; artista porneşte într-o călătorie de autocunoaştere cu fiecare pânză începută”. 

Dialog realizat de Violeta Savu (interviul a fost publicat în Revista „Ateneu”, ianuarie 2023, p. 7)