Sentimentul izolării în piesele lui Viorel Savin

Se întâmplă nu de puține ori în cazul unor scriitori puternici, care au cu adevărat ceva de spus, ca timpul să demonstreze caracterul premonitoriu conținut în unele dintre creațiile lor. Traversăm de mai bine de un an de zile o perioadă pandemică, în care ne-au fost recomandate sau chiar ni s-au impus distanțarea de ceilalți semeni și izolarea. Cine va avea curiozitatea să recitească dramaturgia lui Viorel Savin va descoperi că sentimentul claustrării este una dintre temele sale predilecte în piesele cu fior tragic, cuprinzătoare de neliniști metafizice cum sunt, spre exemplu: „Poarta”, „Doamne, fă ca Schnauzer să câștige”, „Tu nu ești trupul tău”, „Bătrâna și hoțul”. Totodată, aceste piese reflectă pregnant și pasiuni de-ale autorului: poezia (de subliniat că Viorel Savin este deopotrivă un prozator și poet remarcabil, fapt notat deja de critica de specialitate), admirația pentru arta actorului, prețuirea artei plastice. Excelentă ideea editurii ieșene „Princeps edit” de a grupa cele patru piese într-un volum cu titlul „Poarta” și un subtitlu aluziv: „texte pentru lectură și înscenări”. (Cartea a fost publicată în 2011, cu o prefață de Daniel Corbu.) În anexă găsim opinii critice semnate de Constantin Călin, Constantin Ciopraga, Mircea Dinutz, Mircea Ghițulescu, Petre Isachi, Valeria Manta-Tăicuțu, Ion Rotaru, Valentin Silvestru, Vasile Sporici, Laurențiu Ulici. Eu am descoperit recent această bijuterie (cartea beneficiind și de condiții grafice excelente) cuprinzând piesele care fac parte dintr-un top 5 personal (desigur, subiectiv) din dramaturgia lui Viorel Savin (eu aș fi adăugat „Lucruri și ființe”). Sper să nu se înțeleagă greșit: chiar sunt convinsă că fiecare piesă de teatru semnată de Viorel Savin este reprezentativă pentru dramaturgia românească. Anul trecut, la Editura „Ateneul scriitorilor” a apărut volumul „De-ale revoluției”, cu patru dintre piesele social-politice ale dramaturgului Viorel Savin: „Funia sau Comèdia supunerii”, „Greșeala”, „Închisoarea de sunete (Clopotul)” și „Bustul – politică și mahala”, în care autorul dovedeşte o percepere lucidă a actualității. Dar inclusiv în cazul când temele dramei sunt istorice, personajele lui Viorel Savin cochetează cu reflecția filozofică. Fie că sunt sau nu ființe morale, personajele sale sunt înclinate spre meditație. Iată, spre exemplu, ce spune BĂRBATUL (în piesa „Greșeala”): „Frica este începutul morții. Eu nu pot muri înainte de a fi mărturisit, înainte de a fi fost răzbunat!... Frica este un vânt aspru care tulbură doar celulele animalelor. Eu pot s-o stăpânesc! Este sclava mea, pentru că în mine eu sunt stăpânul meu!” Sau în „Tu nu ești trupul tău”, unul dintre cele mai emoționante texte despre speranță și cultivarea artistică a eului, EL i se dezvăluie EI: „Ai măcar atâta curaj și ascultă: sunt Cineva, trecând pe Aici, spre Undeva. Contează doar senzația de curgere, adierea, trecerea! Sunt Cineva... trecând pe Aici... spre Undeva!... În Aici, ești tu. Așteptai cu Lăuntrul tău această trecere. Trecerea prin Aici te atinge”.

Din punctul meu de vedere, Viorel Savin este un dramaturg modern, cu nerv, spontaneitate, tensiune dramatică, știința replicii, abilitate de a crea conflicte convingătoare, persuasiune, inteligență, imaginație și intuiție, înclinație pentru mistic și alegoric. Teatrul său abordează o varietate de subiecte, neocolind metafora.

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, aprilie 2021, p. 11)