Când lipseşte ceva din corpul femeii şi nevoia de iubire

Cartea din colet

Poetici ale traumei (III)

Cartea Iulianei Lungu, „KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie”, abia apărută în toamna anului 2018 în Bucureşti, la Editura „Fractalia”, a avut deja parte de recunoaştere din partea criticii. A fost nominalizată la Premiile „Mihai Eminescu”, aflându-se pe „lista scurtă” la secţiunea debut în poezie, alături de volumele semnate de Daniela Hendea, Mina Decu, Vlad Serdarian şi Ioana Vintilă. La Botoşani, premiul i-a revenit Minei Decu, dar după spusele unui membru al juriului departajarea a fost dificilă. La Premiile „Sofia Nădejde” pentru Literatură Scrisă de Femei, premii care au produs multe discuţii pro şi contra mai ales în mediul internautic, polemica purtându-se asupra criteriului „de gen”; la secţiunea debut-poezie cartea  Iulianei Lungu a fost câştigătoare. Iată argumentul juriului făcut în momentul nominalizării la Premiile „Sofia Nădejde”: „O poezie austeră şi dramatică, minimalistă şi totalizatoare, care oferă o cameră de rezonanţă memorabilă biografiei unei femei contemporane”. Cartea a fost încă de la lansarea ei salutată şi întâmpinată entuziast de trei nume mari ale poeziei contemporane: Nora Iuga şi Ioan Es. Pop semnând scurte introduceri, iar Angela Marinescu scriind cu fervoare despre Iuliana Lungu şi poezia ei pe coperta a IV-a. Mai aproape de autoare ca generaţie, Medeea Iancu, pe care Iuliana Lungu o recunoaşte drept mentor, face şi ea o prezentare succintă, mergând la esenţă: „Iuliana Lungu scrie despre identitate, despre feminitate şi acceptarea/ rediscutarea genului; poemele ei sunt un ritual de purificare şi eliberare de prejudecăţi, şabloane, un ritual aparte care priveşte sinele şi adevărul. Poemele ei vorbesc despre cutumele, tiparele care ne-au fost impuse de societate, despre vinovăţie, cenzură, dar mai ales despre vina şi ruşinea de a fi tu însăţi, de a fi femeie. Iuliana asumă partea feminină şi bine face! destructurând limbajul, adevărul devine violent şi violenţă. Poemele ei refac o hartă a condiţiei femeii, o hartă istorică şi mitică, care dezvăluie dintre bandaje şi triumful”.
Cartea atrage atât vizual, prin rafinata şi elocventa fotografie de pe coperta I, realizată de artistul Cristian Crisbăşan, cât şi prin titlul intrigant, complex, totodată de mare impact. „KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie”... În tragedia greacă, lamentaţiile se desfăşurau în jurul patului în care zăcea decedatul; iar kommos era o jelanie a corului însoţit de actori. Chiar structura a ceea ce am putea considera un poem-fluviu seamănă cu formatul tragediei antice, având vocile corului, a corifeului, a corifeei etc. Autoarea este o bună cunoscătoare a literaturii vechi, evocă personaje remarcabile din teatrul antic, criticând ideologia patriarhală din epoca respectivă. Ea se identifică sau schiţează paralele cu Antigona, Medeea, Elena din Troia...
Histerectomia, conform dicţionarului medical, „reprezintă îndepărtarea pe cale chirurgicală a uterului”. Nu ni se spune explicit cum de personajul principal al cărţii a suferit această traumă, dar din descrierile tratamentelor medicale şi spitalizărilor presupunem că a fost o formă de cancer. Cartea este autobiografică, aşadar ne confruntăm la fel ca la douămiişti cu (hiper)autenticismul. Caracteristică ce apare în literatura multor autoare feministe. Autoarea evocă întâmplări neplăcute din copilărie. O atmosferă ostilă femeii, desconsiderată şi umilită în permanenţă, privită ca fiinţă inferioară bărbatului. Prejudecăţile sunt întreţinute asiduu chiar de către o femeie, cea mai misogină fiinţă posibilă, bunica Rada (mama tatălui). Nimeni din familie nu se bucură atunci când apare pe lume o fată...: „la naştere/ mama mi-a spus:// erai neagră,/ slabă/ şi urâtă de/ mă-ta// mare./ Îi era „ruşine/ cu tine. ne-a zis:/ ce-aţi mai făcut-o şi/ p-asta? tot// fa-tă? ni se duce/ numele”. În consecinţă, primeşte un nume de botez care putea fi uşor masculinizat, Iulianei până la o anumită vârstă i se spune simplu, Iuli. Nu are voie să poarte semne ale feminităţii, i se taie părul foarte scurt, băieţeşte, este obligată să poarte pantaloni aspri etc. Alcoolismul tatălui îi întunecă anii copilăriei. Din păcate, fetiţa nu primeşte nici de la mamă dovezi de afecţiune: „am întrebat-o pe/ mama cum/ mă liniştea, să aflu// dacă m-a ţinut cineva în/ braţe vreodată./ mi-a răspuns:// întindeam O// mână printre gratii/ [şiiiiiiiit]/ tăceai. direct// proporţional cu supra-/ faţa neatinsă. eram// absenţa mâinilor/ pe mine”. Confesiunea este dureroasă. Pentru a sugera: angoasele, stările de panică şi tot felul de fobii, durerea atroce sufocând respiraţia; poeziile sunt redate în versuri foarte scurte, putând fi alcătuite şi dintr-un singur cuvânt. Întâlnim cuvinte-şnur ale căror litere sunt dispuse unele sub altele una câte una. Cu aceste cuvinte-versuri-şnururi şi cusături, discursul liric al Iulianei Lungu are o structură inovativă. Autoarea stăpâneşte tehnica poeziei şi arta ingambamentelor. La fel ca mulţi alţi poeţi moderni, Iuliana Lungu scrie şi ea poezie despre poezie, despre arhitectura propriului lirism: „mă recompun din caractere tipografice,/ după fiecare întâlnire,/ să mă poţi avea oricând la-ndemână/ ca pe o carte virtuală./ pierd integritatea tradiţională// în favoarea uneia complicate./ întrerup dialogul liniar şi creez/ intenţionat un discurs/ rupt şi dezmembrat”.
Versurile sunt lucide şi tăioase, chiar brutale. Poeta este o revoltată. Iar revolta ei principală este legată de inegalitatea de gen. Aşa că îşi caută în permanenţă identitatea, este preocupată de condiţia ei de femeie, de corp şi limbaj, asociind şi disociind deopotrivă aceste două elemente. Construieşte şi deconstruieşte. Confesiunea e sinceră, rareori alunecă în patetism. Dar dincolo de forţă (iar discursul ei are forţa curajului de a vorbi despre stigmate şi tabuuri) întrevezi fragilitatea, sensibilitatea, graţia, luminozitatea. Dragostea e un sentiment trăit cu intensitate, uneori face tandem cu moartea (Eros-Thanatos, cum altfel?!), alteori cu boala: „iubitule,/ nu-ţi pot scrie/ despre pierdere/ cu perfuzia asta în mână.// firul dintre noi e prea întins,/ cuvintele ar ajunge fără emoţii,/ ai spune că nu înţelegi nimic.// ce-aş fi vrut să-ţi pot scrie:/ Eu nu am fost în stare.../ în timp ce inima mea/ dădea din sânge ca dintr-o coadă.// doar că sângele meu/ o ia mereu înapoi./ am crezut într-o singură direcţie// firul e foarte întins acum,/ o ia mereu înapoi”. (momentum) Poeta îl citează pe Nichita Stănescu, apelează la intertextualism şi în alte texte, afirmând într-o notă de la sfârşitul cărţii că a utilizat citate „fiind inspirată de anumite articole, discuţii, corespondenţă personală şi producţii artistice (fotografie, pictură, film, teatru, literatură etc.)” Poezia Iulianei Lungu este feministă ca manifest, autobiografică, experimentală, livrescă, autentică, modernă. Există pasaje în care alternează lirismul tranzitiv cu cel reflexiv. Dar firea poetei fiind prin excelenţă meditativă, caracterul reflexiv este cel dominant. Se autoportretizează: „Mă consider în primul rând:/ o fată/ cu faţa albă,/ părul negru,/ privirea ageră,// mâini,/ braţe,/ ridicată pe vârfuri/ în balerini,/ sînt// mai mică decât/ ţi-ai închipuit vreodată,/ într-o alcătuire de/ oase şi carne,/ chiar dacă nu semăn,// voi numi corp, tot/ ceea ce mâinile şi gura/ ating fără castitate./ Nu sînt autoflagelare,/ nu sînt celibatul,// nu sînt şi/ culminez cu/ a/ fi/ femeie”. Biografia poetei e presărată cu numeroase episoade triste, sumbre. Un necaz de dată recentă e operaţia de histerectomie. Dar amputarea unui organ care face parte din aparatul genital feminin NU echivalează cu pierderea feminităţii. Trauma reactivează dureri ancestrale: „scriu povestea asta/ despre corpul meu/ astăzi, când lipseşte/ ceva din// el. născut de/ corpul perfect ne-/ iubit al mamei mele, născut de// corpul perfect ne-// iubit/ de generaţii”. Când lipseşte ceva din corp...
Deosebit de elaborată, cartea „KOMMOS. Procesiune pentru histerectomie”, alcătuită din cinci secţiuni: „Melancholia”, „Kommos”, „Revolta”, „Akedia”, „Odă”, precedate de „Poemul înainte”, este definită de Angela Marinescu „poezie proiect”: „Proiectul moderează şi detaşează sufletul de trup şi trupul de iubire (aici Iuliana a excelat). Mă gândesc că şi iubirea are nevoie de un proiect (al deficitului de putere)”. În prefaţă, Nora Iuga exclamă: „Iată, Iuliana Lungu, o voce nouă, inedită, răscolitoare, respectându-şi propriul sistem de gândire, intelectuală, dar revoltată, cultă fără ostentaţie, indiferentă la ce se poartă, nesinchisindu-se de cei care socotesc livrescul o infracţiune, intertextul un plagiat şi obscenitatea singurul mod al limbii de a fi autentică. Ea scrie cum respiră: inspiră-expiră!” Ioan Es. Pop declară la rându-i impresionat: „Există în poemele din această carte o înfrigurare care se învecinează cu disperarea şi se materializează în versuri scurte, spasmodice, contorsionate de contrarietăţi”. Chiar dacă s-ar putea face câteva paralele cu lirismul specific unor voci importante din lirica feminină românească: Marta Petreu, Angela Marinescu, Mariana Marin, Medeea Iancu, Iulia Militaru, poezia Iulianei Lungu este cât se poate de personală. Iuliana Lungu scrie într-un mod tulburător despre propriile experienţe. Aşadar iată, o voce nouă în poezie, puternică şi autentică! Un debut convingător!  
(articol de Violeta Savu, publicat în Revista "Ateneu", februarie 2019)

Niciun comentariu: