Persefona, acum și odinioară
Imagine și cuvânt
în oglindă... imaginea reflectând, completând poezia... Nu e prima dată când un
scriitor și un artist vizual colaborează făcând împreună o carte, dar „Deliver
ME”, proiect al artistelor Mia Nazarie (fotografie) și Maja Engler, care se
semnează adesea ME (poezie), se distinge din multe puncte de vedere: e un proiect
frumos, dar și tulburător, e puternic și senzual, îndrăzneț și fermecător. E
modern, depășind cu mult modelele timpului, dar e și clasic – face trimitere directă la legenda Persefonei, din
mitologia greacă. Maja Engler a scris textele, fiind totodată model pentru
fotografiile underwater realizate de
Mia Nazarie. Cu siguranță munca depusă de cele două a fost dificilă, cerând
sacrificii. Ne amintim că Elizabeth Siddal, atunci când i-a pozat lui John
Everett Millais pentru tabloul „Ophelia”, s-a îmbolnăvit de pneumonie. În
„Deliver ME” ședința foto intuim că s-a produs în condiții destul de aspre. Fotografiile
reprezentând nuduri artistice s-au făcut în natură, sub cerul liber, într-un
moment când toamna era deja avansată. John Everett Millais a încălzit apa din
cada în care stătea scufundată Lizzie cu câteva lămpi de gaz, dar deși astăzi
sunt dezvoltate atâtea mijloace tehnice, ne punem retoric întrebarea cum s-ar
putea încălzi apa curgătoare a unui râu! Despre frig vorbesc și poeziile Majei
Engler, dar nu se referă neapărat la temperatura mediului, ci e vorba mai ales de
înghețul din interior, abisul sufletesc. Și apoi, cum să nu vorbească despre
spaima venirii anotimpului rece, căci ea este întruchiparea Persefonei?! Fiică
a lui Zeus și a Demetrei, o jumătate de an, când e cald, stă pe pământ;
cealaltă jumătate, coboară în Infern, stăpânind împreună cu soțul ei, Hades,
lumea umbrelor. Persefona e cuprinsă de disperare atunci când își urmează
destinul și coboară sub pământ. Privirea Persefonei când se apropie anotimpul
rece e plină de spaimă, ea își dorește eliberarea din blestem.
Mia Nazarie spune
această poveste în imagini, artista a lucrat cu multă precizie și grijă
deosebită la detalii, la dramatismul și coerența poveștii, la expresivitatea și
psihologia personajului. Este remarcabilă inventivitatea epică a artistei
fotograf. Pe de altă parte, Maja Engler a răspuns ideal la cerințele
fotografului, poeta cu vers deosebit de armonios se dezvăluie o formidabilă
interpretă într-o artă nonverbală (ca model pentru fotografii), e truculentă
atunci când trebuie și cât trebuie, senzuală în momentele de tihnă, de
așteptare, accentuat onirice. Interpretarea ei este minimalistă, tot așa cum îi
sunt și versurile.
Poeziile Majei
sunt ermetice, în replică, în fotografiile underwater, timpul pare încremenit.
Artista Mia Nazarie s-a folosit de natură pentru a sugera captivitatea
personajului. Modelul e încadrat mereu de frunze și crengi veștejite, iar apa
râului e vânăt-întunecată. Câte un ochi de cer albastru se reflectă în oglinda
lacului, simbol al undei de speranță.
În „Deliver ME”, eroina
suferă profund atunci când își amintește de o iubire pătimașă și distructivă dintr-un
trecut recent, traumele obsedante sunt corelate cu anotimpul înghețului în
mitul Persefonei. Despărțirea survine cu puseuri de mânie și revoltă. Zbuciumul
mușcă din inimă, chinuind-o. Amintirea este devoratoare. Durerea, aproape
viscerală. Odată cu iertarea, suferințele sufletești scad în intensitate, se
anunță venirea primăverii, vegetația renaște. Luntrea, altădată simbol pentru
moarte, devine acum vehicul pentru ajungerea la liman. Barca nu mai transportă
morții în lumea subpământeană, ci scoate la suprafață șansa unui nou început.
Barca leagănă două nereide, iar somnul liniștit va fi, credem, tămăduitor. „Bâtiment
de guerre. Erre./ A sec, désaffecté, dans un faux élément./ Le voile emporté
par le vent. En avant...// Prisonniers de guerre d´eux-mêmes dans la galère,
dans le dilemme./ Morceaux d´épaves, corps brisés à vie/ par le chant de
Sirène/ Nostalgie.” Rămâne însă temerea că această poveste ar putea fi, la fel
ca drama Persefonei, ciclică. Metaforic vorbind, Maja (modelul) e un fel de
Euphrosyna, eroina lui Mircea Eliade din „Cele trei grații”. Și aceea, deși
poartă nume de amazoană, e o întruchipare a Persefonei, trăind „ca florile,
după soare”, jumătate din an fiind o tânără și frumoasă bacantă, în cealaltă
jumătate supunându-se trecerii inexorabile a timpului.
În poeziile din
acest album, traumele psihice sunt sugerate prin scurte afirmații sau chiar
prin folosirea unui singur cuvânt. Limbajul criptic reduce intensitatea
disperării, făcând-o cât de cât suportabilă. Cuvântul, chiar și-atunci când
reflectă stări apăsătoare, e mai mângâietor, nu are acel efect de țipăt de groază à la Munch. Așa cum se
întâmplă de multe ori în poezie, se apelează la sugestie, iar Maja Engler ca o
alchimistă scrie despre ea (uneori ca alter ego, Persefona, Nereide) în coduri
simbolice. Sentimentul de autoînvinovățire este exprimat prin referința la
gestul Persefonei de a se fi înfruptat dintr-o rodie. Subliminal, în toate
fragmentele există frica de a nu mai putea găsi vreodată dragostea (înghețul/iarna
sentimentelor). Planează și un soi de malum
futurum. Decorul pare să fie făcut din metal și piatră, în fapt efecte
speciale surprinse de ochiul fotografei, oglindind stările eului liric. Nu știi
ce a fost mai întâi: fotografia sau cuvântul? Dar nici nu trebuie să afli acest
secret, pentru că ai diminua (sau în mod fatal, chiar anula) câteva trăsături fundamentale
ale spectacolului „Deliver – ME”: metafizicul, oniricul, stranietatea.
Paradoxal, în
lirica ei, ME este laconică, dar și evocativă. Când o privești în fotografiile
nud îi bănuiești erotismul, iar poezia ei e ca un tango plin de senzații. Mia
Nazarie a avut inspirația de a sublinia senzualitatea personajului. Autoarea
fotografiilor a procedat asemenea unui fin psiholog, descoperind soluția
ideală: propriul trup îi este interlocutor modelului Maja-Persefona.
În fotografia cu
barca și cele două nereide identificăm nu doar posibilitatea evadării din tirania blestemului, ci și trimiterea la
motivul dublului, mitul androginului. Toate imaginile incluse în volum par că
duc la concluzia că trupul are memorie. Umbrele întunecate din Hades însoțesc,
ca niște gardieni, corpul fizic. Fotografiile sunt dark. Decorul e tenebros.
Doar câte un ochi de apă e limpede într-un ținut mlăștinos, iar lumina se
concentrează pe pielea netedă a modelului. Când Maja interpretează episodul trecerii
în lumea subpământeană, deslușim în privirile ei disperarea, pentru că de la
Emil Cioran știm: atunci când sufletul e cuprins de disperare, „orientarea
privirii e furată de lumini și umbre îndepărtate”. Dar personajul întruchipat
de Maja pendulează între amintire și uitare, cade în reverii. Iubirea rămâne
suspendată, există, trebuie să existe, undeva, în viitor. Odată cu descoperirea
ei, sufletul își va găsi eliberarea.
Violeta Savu (textul a fost publicat și în Revista Ateneu, numărul 587-588, iulie-august, al Revistei Ateneu, în cadrul rubricii „Cartea din colet”)
Persephone, now and then
The image and the word mirroring each other, to fill in the poetry... It is
not for the first time when a writer and a photographer work together, but “Deliver-ME”, project of the artists Mia Nazarie
(photography) and Maja Engler (poetry), who often signes her works as ME, is an
atypical one from many points of view: it is beautiful and stirring, powerful
and voluptuous, daring and charming at the same time. It is modern, surpassing
today’s trends in literature, but also classic, relating to the legend of
Persephone, from Greek mythology. Maja Engler wrote the texts, being, at the
same time, the model for the underwater
photographs taken by Mia Nazarie. It is for sure that their attempt was not an
easy one. We should remember that Elizabeth Siddal caught pneumonia while
sitting for John Everett Millais as he painted “Ophelia”. As for the project “Deliver-ME”,
the pictures, artistic nudes, were taken outdoor, under harsh conditions,
during late autumn days. So while John Everett Millais had the opportunity to
warm the water in the bathtub where Lizzie sat, using gas lamps, it would be
virtually impossible for anyone to warm the water of a river. Maja Engler’s
poems speak about the cold, the inner freezing, the soul abyss. How could she
not speak of her fear of the cold
season’s arrival, when she is the embodiment of
Persephone? Persephone, daughter of Zeus and Demeter, spends the warm
season, half a year, above ground. She goes to the underworld for the other
half, where she dwells together with her husband, Hades. She falls into despair
when she follows her destiny and goes down, to the Inferno. When the cold
season approaches, Persephone’s look becomes fearful. She longs to break the
spell. Mia Nazarie’s pictures tell this story. The artist works with special
care for precision and details, for the drama and the coherence of the story,
for the expressiveness and the psychology of the character. She is a remarkably
resourceful artist. On the other hand, Maja Engler answers perfectly to the
demands of the photographer. The creator of the harmonious verse unveils
herself as an excellent performer in the non-verbal art. She is daring when
needed, she is voluptous during times of peace and waiting, which are mostly
oneiric. In acting and in verse, she is a minimalist. Maja’s poetry is hermetic
and, in response to this, time seems to be still in the underwater pictures. The
artist Mia Nazarie uses details from nature to suggest the captivity of the
character. The model is always framed by leaves and dead branches and the water of
the river is livid-dark. Here and there, small patches of blue sky mirror
themselves in the water of the lake, symbolizing the ray of hope.
In “Deliver-ME”,
the poet is in deep pain when she remembers a devouring love from a recent
past, the obsessive traumas being related to the meaning of Winter in Persephone’s story. The
breakup brings along fits of anger and rage. The anguish tortures the heart.
The memories are unbearable. The pain kills her. But, as forgiveness comes
along, the intensity of the inner torment diminishes, spring settles in and
nature comes back to life. The skiff, symbolizing death (as Charon is Hades’
boatman in the Inferno), turns now into a means of survival. The boat doesn’t
take the dead to the underworld any longer, but it brings about the chance of a
new beginning. The boat slowly sways two Nereids and the calm sleep is believed
to be healing. Anyway, a secret fear still lurks that the sad story might come
back one day, just like Persephone’s curse. Metaphorically speaking, Maja
resembles Euphrosyne, Mircea Eliade’s character from the story “The three
Graces”. Although she carries the name of an Amazon, Euphrosyne is the
embodiment of Persephone, being a young
and beautiful bacchant for half a year and living under the law of time for the
other half.
In all the poems
from this album, the psychological traumas are suggested through short
affirmations or even the use of a single word. The cryptic phrase diminishes
the intensity of despair, making it bearable. The word is less harsh even when
it tells of oppressive moods; it doesn’t
spread terror like The Scream by
Munch. In what poetry is concerned, the suggestion is often called forth, so
Maja Engler, like a true alchemist, writes about herself (Persephone and Nereid
being her alter-egos) in symbolic
codes. The feeling of self-blame is expressed through reference to Persephone’s
gesture of greedily eating a pomegranate. Subliminally, the fear of never
finding love again (the freezing of feelings) governs all the poetic fragments.
A sort of malum futurum is also in
the air. The setting seems to be made of metal or very fine porcelain, in fact
special effects caught by the photographer’s eye, and it mirrors the poetic
feelings, thus making us wonder which was the first: the picture or the word?
But there’s no need for us to reveal this secret because some of the main
features of the “Deliver-ME” show would be lessened (or fatally, even
annulled): the metaphysical, the oneiric and the strangeness.
Paradoxically,
ME’s lyric is concise, but also evocative. When you see her nudes, you can
guess her eroticism, and her poetry is like a thrilling tango. Mia Nazarie has
the inspiration to underline the sensuality of her model. She works like a
skilled psychologist, coming up with an ideal solution: Maja-Persephone seems
to speak to her own body. In the picture with the boat and the two Nereids, the
chance of breaking the spell emerges, leading us also
to the myth of the androgynous. Considering all the pictures in the album, we
can infer that the body has a memory of its own. The shadows of Hades follow
the body, guarding it. The photographs are dark. The setting is tenebrous.
There are only a few small ponds of clear water in a marshy land and the rays
of light fall on the soft skin of the model. When Maja interprets the episode
of going to the underworld, despair can be seen in her eyes, because, as Emil
Cioran says: when the soul is in despair, “the look is lured by faraway lights
and shadows”. But Maja’s character oscillates between memories and oblivion,
often daydreaming. Love hovers above, it does exist, it must exist, somewhere
in the future. And once found, love would set the soul free!
Violeta Savu, writer, editor for “Ateneu” Literary Review
The English translation was made by the writer Mir Bălan (Mirela Bălan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu