O pagină din jurnalul taberei de la Ghimeș

Am plecat într-o zi de vară din Bacău. Când umbrele umbrelelor lăsau cerc în cercuri concentrice. Am evadat. În pasul Ghimeș, verdele se întinde ca marea sub cer. 
Într-o zi la Buha, binoclul găsit în costumul popular al bunicului, un tânăr ce-avea nume de polonez l-a folosit să aprindă un foc. Pe plita din fontă, cele cinci mezine au gătit picioici foarte gustoase. Vântul a purtat fumul aromat la vecinul vrednic de peste drum, care își țesăla calul. O iapă. Steluța știa să necheze în două limbi. Cu tandrețe de mamă, s-a oferit să poarte în spinare copiii care-au animat valea cu visele lor transpuse în filme tot de ei regizate. Povești cu prinți și prințese, cu pielea la fel de albă ca laptele care, mai de demult, a fost folosit pentru a stinge flăcările ce-amenințau să înghită biserica veche.
În fiecare zi copiii au pictat și au luat lecții despre culori, lumină și compoziție de la artiștii plastici.  Artiștii poartă într-un secret buzunar lumina fermecată a făuririi vieții și frumuseții. Artiștii Taberei au fost: Geanina Ivu, fata cu buclele de aur; ea e pictorița care în urmă cu câțiva ani a „îmblânzit” marele urs carpatin. Iar din Drumul Crucii numai ea știe să facă un joc colorat de-a v-ați ascunselea; Marius Crăiță-Mândră, pictorul cu inimă mare; are capacitatea de a fermeca până și biții. 0100 1100 1011 0011 știu sub bagheta lui să danseze. Octete, valsați în culori! Elena Samburic, artista din Basarabia, venind de peste râul râurat de dor și românească durere, s-a împrietenit cu Calea Lactee. Ion Mihalache: el e ca un vulcan care mocnește pe dedesubt; seara îl prindea pe colinele din jur, pictând în plein-air. El a desenat din fericită treime de linii chipurile colegilor artiști și a făcut o nouă casă pictată în casa celor de-au fost gazdele noastre într-o zi de vineri - Ildiko și Andreea Juverdeanu. În curtea casei de la Buha am învățat să cosim. Să așezăm iarba pentru viitorul ei de fân bun. De la bunicul Andreei am învățat și prietenia sunetelor din cântecul de gorună și din melodiile cântate împreună.
La Buha, umbrele umbrelelor și umbrele umbrelor și orice fel de umbre se topesc în coronițe de raze de soare. La Buha, centrul centrului este cea dintâi trăire a omului: Iubirea.
Când ne-am întors înapoi din tabără, în oraș aproape era toamnă.

*„Tabăra de creație pentru tineri Palanca-Ghimeș-Făget” este proiectul Asociației „Time for art” (președinte, Geanina Ivu, vicepreședinți, Constantin Broșu și Oana Gheorghe), perioada de desfășurare: 20-27 august, proiect realizat cu sprijinul primarului municipiului Bacău și al Consiliului Local al municipiului Bacău, în cadrul „Bacău – capitala tineretului din România, în anul 2017”. Tabăra a fost bogată în activități: work-shop-uri, ateliere de pictură, fotografie și video, lecții de scriere creativă, drumeții, vizite la muzee, activități sportive etc. Au participat: Geanina Ivu, Elena Samburic, Ion Mihalache, Marius Crăiță-Mândră (artiști plastici, membrii U.A.P.), Constantin Broșu (fotograf), poetele Oana Gheorghe și Violeta Savu și următorii elevi și studenți: Maria Vlad, Diana Iftime, Bogdan-Ștefan Novac, Călin Silviu Vizante, Teodor Vlad, Mara Bucur, Andrada Broșu, Ana Trăistaru, Bianca Gheorghe, Carina Gheorghe, Teodora Tuduriu, Alexandra Creangă, Vlad Cazimir. Primul vernisaj al taberei va fi pe 4 noiembrie la Galeriile Karo. Se expun lucrările pictate în tabără și se proiectează scurtmetrajul „Psihoză” (regie și scenariu, Maria Vlad; montaj, Diana Iftime; imagine, Bogdan-Ștefan Novac; costume, Juverdeanu Ildiko; în distribuție: Vlad Cazimir, Maria Vlad, Diana Iftime, Bogdan-Ștefan Novac, cadre filmate în Buha, comuna Ghimeș-Făget. Cel de-al doilea vernisaj al Taberei va avea loc pe 18 noiembrie, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău.

Geanina Ivu - Casa de la Buha
Marius Crăiță-Mândră - Compoziție
Elena Samburic - Calea lactee


(articol publicat în Revista Ateneu, octombrie, 2017)

Niciun comentariu: