ID FEST 2016. Interviu cu actorul Ștefan Huluba

„Este cel mai viu eveniment cultural al Bacãului“

Ștefan Huluba, unul dintre trainerii cu tradiție ai I. D. FEST, a avut amabilitatea de a rãspunde la câteva întrebãri despre ediþia de anul acesta și despre ce înseamnã acest festival pentru el, pentru Bacãu și pentru teatrul românesc.

– Abia s-a încheiat I.D. Fest. Cum ți s-a pãrut aceastã ediție? Ce s-ar putea îmbunãtãți? Ștefan Huluba : – Da. S-a încheiat și aceastã ediție, cea de-a 17-a. Pentru mine doar a 12-a. Din punctul meu de vedere, a fost una dintre cele mai bune, dar și cele mai grele. A fost ediția cu cel mai mare numãr de participanți, peste 250, în toate cele trei secțiuni (spectacole de grup, recitaluri, dramaturgie). Au fost foarte multe spectacole invitate bune și mulți dintre actorii din distribuțiile acestor spectacole au fost, la rândul lor, de-a lungul anilor, participanți în I.D.Fest. I.D.Fest poate reprezenta un loc de „întoarcere“ pentru mulți dintre noi. Cred cã un punct forte au fost spectacolele liceenilor. Majoritatea foarte bune, prin temele abordate (specifice vârstei lor), dar și prin modul de realizare, precum și implicarea lor surprinzãtoare în realizarea sarcinilor. Bravo lor!! Bravo și celor de la secțiunea „One Man Show“, unde am vãzut personalitãți foarte interesante și, cred, cu un viitor frumos, indiferent de drumul pe care și-l vor alege. Bravo tuturor! Energia organizatorilor și pofta de a face lucruri interesante pentru comunitatea lor este un alt punct forte. Din punctul meu de vedere, este cel mai viu eveniment cultural al Bacãului și am putea învãța și noi, cei „mari“ multe de aici. Îmbunãtãțiri... evident cã da. Cred cã ar trebui sã atragã și mai multi „oldies“ (foști participanți sau organizatori), care acum studiazã sau lucreazã în multe domenii (nu doar cel teatral) și care ar putea sprijini, fiecare dupã propriile posibilitãți. Spuneam mai devreme de „întoarcere“... Poate doar simpla poveste personalã legatã de acest festival ar putea sã-i inspire pe cei „mici“ în alegerile lor viitoare. Prin I.D.Fest au trecut de-a lungul celor 17 ediții oameni care acum sunt foarte activi și se bucurã de mult succes în meseriile lor (altele decât cele artistice!!).

– La categoria festivalurilor de teatru tânãr cam la ce nivel s-ar situa I.D. Fest?

Ștefan Huluba : – Este evident cã în ultimii ani acest fenomen al teatrului tânãr a luat amploare. Sunt foarte multe festivaluri de acest gen în mai toate colțurile țãrii. Fiecare are un specific pe care și l-a conturat în timp sau și-l formeazã acum. Cred în valoarea impactului pe care un festival de acest gen îl are asupra beneficiarilor sãi. Mai cred cã aceste festivaluri ar trebui sã se inspire unele pe altele având ca obiective educația și dezvoltarea tinerilor, nicidecum orgoliile și ambițiile coordonatorilor lor. Mai cred cã aceste festivaluri existã atâta vreme cât beneficiarii au nevoie de ele și beneficiarii, adicã adolescenții, au nevoie sã se exprime, în primul rând dar sunt și în cãutare, mai mult sau mai puțin conștientã, de repere. Revenind la I.D.Fest, cred cã se situeazã la nivelul la care vrem noi sã fie. Noi, însemnând bãcãuanii. Toți. Acest festival ar trebui sã fie al nostru, al Bacãului, pentru cã, chiar dacã principalii beneficiari sunt liceeni (cei care participã și cei care îl organizeazã), putem profita și noi, comunitatea. La Alexandria, datoritã festivalului, s-a adus teatrul într-un oraș care nu avea NIMIC în acest sens. Era zero pe plan cultural, iar acum se „bat“ artiștii ca sã ajungã acolo. Exemplele de acest fel sunt nenumãrate. Pot vorbi ore întregi despre cât de mult bine poate face un astfel de eveniment pentru o comunitate. Iar I.D.Festul mai are un mare atu: este organizat în proporție de peste 90% de liceeni; care credeți-mã se organizeazã foarte bine. Surprinzãtor! Și nu sunt singuri. I.D.Fest face parte dintr-o „familie“ mai mare de festivaluri, alãturi de T4TTimișoara, MagicFest-Suceava, AmFiTeatru-Botoșani; toate având acest numitor comun: sunt organizate de liceeni! (iatã, o alta formã utilã de educație pluridisciplinarã). Acest lucru conferã „viul“ I.D.Festului, de aceea nivelul la care a „ajuns“ este unul special și foarte valoros.

– Ai fost trainer. Ce a însemnat aceastã experiențã pentru tine?

Ștefan Huluba : – Dupã ce mi-am „încheiat“ activitatea de licean-participant am încercat sã revin cât mai des posibil ca trainer. Aceastã experiențã mi se pare cea mai frumoasã. An de an intru în contact cu oameni care încã sunt „curați“, care viseazã, care au pasiuni, care iubesc, care suferã, care au mari dileme, care nu știu ce vor cu adevãrat, care cred cã știu ce vor, care se luptã cu certitudini (ale lor dar mai ales ale altora), care se rãzgândesc, care sunt deștepți, informați, sensibili, diferiți dar nu au încredere în calitãțile lor, care uneori exagereazã, care sunt încrâncenați sau foarte relaxati... Toți acești oameni mã ajutã, de fapt, sã rãmân conectat la realitatea și lumea pentru care, pânã la urmã, lucrez ca actor. Chiar dacã între timp am mai crescut și începe sã devinã evidentã diferența dintre generațiile noastre, întâlnirile din aceste ateliere mã fac sã rãmân viu și mã impulsioneazã sã „cresc“ și eu. Îmi place foarte mult sã ascult. Îmi place sã și vorbesc și cel mai mult îmi place sã mã joc, iar atelierele sunt o altã formã de spectacol în care performeri suntem cu toții. Ideal este sã avem cu toții de câștigat de pe urma acestor „spectacole“ și sã ne stimulãm reciproc. Satisfacția cea mai mare este când observãm aceste câștiguri. Însã pentru acest lucru avem nevoie de timp și de rãbdare.

– Atunci când ai fost licean ai fost și tu membru al unei trupe de teatru? Ce amintiri ai de atunci?

Ștefan Huluba : – Ooo, da. Am fost în trupa Nobody’s Group. Am o grãmadã de amintiri. Multe în I.D.Fest, dar și celelalte festivaluri la care mergeam (T4T-Timișoara, D.O.T.- Brașov, Ideo Ideis etc.). M-am îndrãgostit, am visat, am cãlãtorit, am invidiat, am admirat, mi-am cunoscut viitorii (mult mai târziu) prieteni, am avut eșecuri. Mi-am dorit foarte mult sã fac asta în liceu. Strângeam bani pe toate cãile (nu mâncam la școalã; plimbam un cãțel; strângeam toate „cadourile“, inclusiv cel de la 18 ani pentru școala de șoferi) pentru a putea merge la aceste festivaluri. Îmi plãcea, simțeam cã asta vreau sã fac și nu regret drumul pe care am luat-o.

– În rândul liceenilor și chiar al elevilor de gimnaziu, teatru câștigã din ce în ce mai mulți simpatizanți. Mulți se organizeazã în trupe de teatru. Uneori copiii sunt îndrumați de profesioniști din lumea teatrului, alteori de profesorii de la școalã, iar alții sunt doar pe cont propriu. Cred cã de aici rezultã niște diferențe vizibile între trupe. Care ar fi aceste diferențe?

Ștefan Huluba : – Da, cum am mai spus acest fenomen este în plinã creștere. Acest lucru nu ne spune decât cã liceenii au o foarte mare nevoie de exprimare, iar teatrul le oferã acest lucru. Și nu numai!! Pânã când nu se vor lua mãsurile necesare și anume - introducerea în sistemul de învâțãmânt a cursurilor de „educație teatralã“ sau cum se numește în vest „drama“ - copiii se vor organiza singuri pentru a-și satisface aceste nevoi. Fiecare trupã cum poate. Acum, ce fac ei acolo, este o altã problemã. Unii reu- șesc sã facã lucruri extraordinare trecând peste multe neajunsuri, alții rãmân blocați în niște preconcepții care se dovedesc a le fi dãunãtoare. Profesorul meu de la facultate (dl. Nicolae Mandea) ne spunea cã nu existã o anumitã metodã bunã și cã orice metodã care funcționeazã este bunã. Iar eu cunosc foarte multe trupe de teatru din întreaga țarã. Multe dintre ele cu rezultate excelente, dar condițiile și modurile de lucru sunt foarte diferite. Acum, aș vrea sã lãmuresc puțin faptul cã prin „rezultate“ eu nu înțeleg deloc „premii“. Sunt altele obiectivele care cred cã trebuie urmãrite, iar dacã acestea sunt atinse, dacã mai e nevoie și de ele (eu cred cã nu!!!) vin și premiile, care trebuie sã fie un efect, niciodatã o cauzã. Eu în aceste festivaluri nu urmãresc „crearea“ de actori (dacã existã date în aceastã direcție, cu siguranțã aceștia se vor „crea“ mai târziu). Nu aici. Ce mi se pare minunat la „educația prin intermediul mijloacelor teatrale“ este cã obiectivul principal este definirea personalitãții proprii prin conștientizarea și stimularea simțurilor, prin cunoașterea mediului în care trãim precum și prin dezvoltarea relațiilor cu cei din jurul nostru. Toate aceste lucruri se realizeazã prin intermediul JOCULUI, fie cã este un exercițiu de consolidare a grupului, de coordonare, de ascultare, de improvizație, de lucru pe un anume text sau chiar un spectacol. Acum, cum facem asta? Am mai spus: fiecare cum poate. Interesante sunt, din punctul meu de vedere, trupele din Bacãu (Nobody’s Group, ACT, In The Spot, Transparency), care la ora actualã nu au un coordonator stabil și își conduc singure „existența“. Cei mai „mari“ îi antreneazã pe nou-veniți, din ce au învãțat ei la rândul lor, din festivaluri. Mi se pare un proces viu care responsabilizeazã mai mult pe cei implicați și este foarte interesant sã urmãrești evoluția lor atât ca grup cât și individualã.

– Te-am vãzut pe scena Teatrului Bacovia de douã ori, prima datã în 2012 la Gala STAR, cu recitalul „Camil. Un oarecare“ de Rãzvan Ropotan, iar anul acesta, la FIRD (o continuare de fapt a festivalului Gala STAR), cu „ISH“, un spectacol de autor, tu semnând și textul și regia. Douã spectacole de facturi diferite. Ce înseamnã fiecare gen pentru tine și de care te simți mai atras?

Ștefan Huluba  : – Cred cã fiecare actor ar trebui sã încerce mãcar o datã experiența unui „One Man Show“. Mie îmi place foarte mult și cred cã îți dezvoltã abilitãți speciale acest gen de spectacol. Cu „Camil. Un oarecare“ a fost prima mea încercare și mi-a folosit foarte mult. Tocmai terminasem facultatea și îmi doream sã lucrez. Mi-a plãcut foarte mult acest personaj creat de colegul meu, Rãzvan Ropotan, pentru un alt proiect care nu s-a mai concretizat și împreunã am decis sã-l dezvoltãm într-o monodramã; el autor și regizor, eu actor. L-am jucat destul de mult, în foarte multe spații înclusiv în strãinãtate (în Letonia). A avut un impact foarte interesant și special. Nu a fost un spectacol „hit“, dar demersul a fost foarte sincer din partea amândurora și chiar și acum, dupã ceva ani, mai sunt unii oameni care mã întreabã „ce mai face Camil?“. Îmi plac spectacolele interactive; în care publicul îmi este partener direct, mai ales când pe scenã sunt... singur. Cu „...ish“ povestea e mai interesantã, provocatoare și cred cã va dura mult mai mult. Este un format de improvizație, solo (cred cã singurul din țarã, în aceastã formulã), nu are un text stabilit și nici o regie. Are doar o structurã și un concept (gramelot-ul este o formã de expresie prin care imiți fonetic limbi strãine; se întâlnește des în jocurile de improvizație și mult mai des o utilizeazã copiii foarte mici atunci când se chinuie sã învețe o limbã). Eu mã joc foarte mult cu acest gramelot, pe diferite limbi strãine, mai ales în show-urile de impro cu trupa mea. La un moment dat m-am hotãrât cã vreau sã fac un spectacol în care sã nu depind de absolut nimeni; sã dureze cât vreau eu și sã pot sã-l joc unde și când vreau eu și sã fie în gramelot, ca sã nu depind nici de un text (pe care publicul sã trebuiascã neapãrat sã-l înțeleagã). Provocarea a fost sã spun totuși o poveste coerentã. Și sã fie și interactiv și improvizație. Am gândit un concept (ideea cu mai multe personaje anchetate cu privire la o crimã) care s-a potrivit cu cerințele de la Gala Hop din 2014 și am mers acolo sã-l verific. Acolo a funcționat foarte bine o variantã de maxim 20 de minute, apoi m-am decis cã meritã sã încerc varianta mai lungã, de o orã. Este o „jucãrie“ cu care cred cã mã voi juca mult timp și de care nu mã voi plictisi ușor.

– Ce planuri de viitor ai? Te vom revedea în curând la Teatrul Municipal Bacovia?

Ștefan Huluba : – În viitor voi continua pe toate aceste planuri, care mã intereseazã în egalã mãsurã: actorie, teatru și film. Cât mai mult! Improvizație - explorarea si dezvoltarea domeniului, care la noi este înțeles și tratat încã superficial (deopotivã de public dar și de noi, improvizatorii) și pedagogia, pentru care cercetez în continuare la UNATC. În ceea ce privește Teatrul Municipal Bacovia mi-aș dori sã vin nu doar în turneu sau spectator, ci mai mult, poate chiar sã și lucrez un proiect, de ce nu? ...mai ales cã sunt unii oameni care sunt deschiși și dornici sã încerce lucruri noi și sã nu „amorțeascã“ într-o „instituție publicã pãrãsitã“ (dar pe fațada cãreia au inceput sa crescã crude, verzi crenguțe).

A consemnat Violeta Savu

Interviul a apărut în nr 563-564 al Revistei Ateneu, iulie-august 2016, p. 19. Același număr al Revistei Ateneu dedică 2 pagini evenimentului ID FEST. Adrian Jicu a coordonat paginile 16-17, ID FEST 17 - „Un festival viu”. 
(Revista Ateneu poate fi citită în format pdf pe site http://www.ateneu.info/)