Un joc serios pe simeze, expoziţia DADA Characters

Fiind anul centenar al mişcării DADA, dintre vernisajele desfăşurate de Noaptea Muzeelor în data de 21 mai 2016, de o importanţă însemnată a fost cel al expoziţiei „DADA Characters”, de la Muzeul de Artă Bacău. Mai întâi această expoziţie a fost deschisă la Moineşti, la Galeriile de Artă „Geneza”, vernisată pe 15 aprilie, în cadrul amplei manifestări „Simpozionul Internaţional «Tristan Tzara şi Cultura DADA»”. Panotată acum şi în municipiul Bacău, sărbătorită la Noaptea Muzeelor, lucrări importante au putut fi admirate de un public foarte numeros.

Despre acest eveniment am vorbit cu artistul plastic Dionis Puşcuţă, preşedintele Filialei U.A.P. Bacău, el a fost curatorul expoziţiei.

- Care sunt principalii organizatori ai expoziţiei?

Dionis Puşcuţă : - A fost o colaborare sub egida Muzeului de Artă Bacău, în parteneriat cu Primăria Moineşti, Consiliul Judeţean Bacău, Filialele U.A.P. Bacău, U.A.P. Iaşi şi „Chromatique photo studio & art”.

- Ideea de la care aţi plecat este strâns legată de mişcarea DADA. Am văzut multe portrete ale lui Tristan Tzara, părintele dadaismului.

Dionis Puşcuţă : - Da, este o expoziţie omagială Tristan Tzara, personalitate a Moineştiului, a Bacăului. Când ne-am propus să facem această expoziţie nu ne-am aşteptat să aibă un impact atât de bun.

- Am văzut câteva rarităţi în expoziţie, iar în deschidere privitorul este întâmpinat de un obiect compus dintr-o revistă.

Dionis Puşcuţă : - Da, asta pentru că am colaborat cu colecţionari de artă, un rol foarte important avându-l Octav Olaru. El ne-a adus lucrări inedite de Marcel Iancu şi Harry Guttman. De la el avem şi revista „Turnul de fildeş”. De fapt, punctul de plecare a fost revista, considerând-o kilometrul 0. Este o revistă foarte rară, prin aceea că în ea se află semnăturile originale ale autorilor în dreptul fiecărui articol. Sunt foarte puţine exemplare în toată ţara.

- Da, am observat semnături deosebite, de la scriitori marcanţi ai momentului: Camil Baltazar are un grupaj de poeme, unul intitulându-se „Ierusalim”, A. L. Zissu conduce o anchetă incitantă „Ce-i Judaismul?”, Al Dominic dedică şi el un poem Ţării Sfinte, F. Aderca publică nuvela „Soluţia dela Piteşti”, iar B. Fundoianu e prezent cu poemul devenit ulterior celebru, „Privelişti”, care dă şi titlul cărţii din 1930, singurul său volum de poezii publicat în timpul vieţii.

Aşadar, o colecţie de semnături rare, iar coperta a fost realizată de Marcel Iancu! Iată cum se leagă frumos literatura de plastică!

Dionis Puşcuţă : - Da, şi mă voi întoarce la plastică pentru a spune că o altă lucrare importantă este colajul lui Maxy Max Herman, din colecţia Muzeului de Artă.

- S-a mai întâmplat până acum să fie expuse aceste lucrări sau e o premieră absolută?

Dionis Puşcuţă : - Doar una dintre ele a mai fost inclusă în expoziţia „Artişti evrei în colecţii particulare”, vernisată în urmă cu câţiva ani la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, celelalte sunt pentru prima oară incluse într-o expoziţie publică.

- Spuneai că expoziţia este şi o colaborare frumoasă între artiştii ieşeni şi cei băcăuani...

Dionis Puşcuţă : Da, nu este prima dată când colaborăm. De la Iaşi participă în această expoziţie Manuell Mănăstireanu, un portretist bun, de factură Baba, dar destul de modern. Un portret realizat de Mănăstireanu dă şi imaginea afişului. Felix Aftene are grafică şi sculptură, Bogdan Teodorescu o instalaţie, triptic pictură şi obiect. Tot din Iaşi sunt şi Sorin Purcaru, Florin Petrachi, Cristian Diaconescu. Bineînţeles ponderea cea mai mare o au artiştii băcăuani: Ilie Boca, Marius Crăiţă-Mândră, Elena Lupaşcu, Dumitru Macovei, Ovidiu Marciuc, Ion Mihalache, Carmen Poenaru, Mariana Popa, Dionis Puşcuţă, Bianca Rotaru, Ovidiu Ungureanu (cu fotografie), Silvia Tiperciuc.

- Această expoziţie ar merita poate itinerată în toată ţara. V-aţi gândit la acest aspect?

Dionis Puşcuţă : - Ce pot să spun, deocamdată suntem foarte bucuroşi de ecourile pozitive. Că sunt meritate ne-am putut da seama şi din reacţia domnului acad. Răzvan Theodorescu, el s-a aflat sâmbătă, 11 iunie în Bacău şi a vizitat mai multe galerii de artă. A remarcat că „DADA Characters” este o expoziţie unitară şi a spus că i-ar plăcea să o ducă chiar la Academie. Deocamdată a fost o idee, un gând, nu ştim dacă se va concretiza sau nu, dar cert este că expoziţia s-a bucurat de aprecierea lui Răzvan Theodorescu.

- Cum ai descrie în câteva cuvinte expoziţia, din punct de vedere plastic şi nu numai, ce anume crezi că o face să fie specială?

Dionis Puşcuţă : - Este o expoziţie cu contemporani şi cu cei ce nu mai sunt, dar care au o legătură, sub ideea de DADA. Este o expoziţie unitară, dintre participanţi nu pot spune că unul este mai bun decât altul. Exact cum se joacă scriitorii cu cuvintele, noi ne jucăm cu pictatul. DADA e joc. Expoziţia „DADA Characters” e joc.

A consemnat Violeta Savu

(articol publicat in Revista Ateneu, iunie 2016, p. 12)

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2016_06net.pdf

Mai puțin despre portocale, mai mult despre iubire

Deși se intitulează OrAngeLove, în filmul ucrainean din 2007, apar doar vreo două cadre cu... portocale. Evident, or -ange- love...Filmul începe într-o frumoasă și răcoroasă zi de toamnă. Din primele secunde realizăm că ni se va relata o poveste tristă. Scenariul păcătuiește un pic prin împrumuturile din alte povești de dragoste foarte cunoscute, dar este salvat de surprinzătoare schimbări de situații. Dar nu scenariul contează în acest film, ci toate celelalte, imaginile sunt încântări vizuale, fiecare cadru este o fotografie de artă, ritmul alert captivează, montajul este perfect, interpretările actorilor sunt senzoriale, la transmiterea emoțiilor din cele mai intense, contribuind și muzica. Este filmul cu care debutează Alan Badoev (n. 1981, Rusia). Despre OrAngeLove, criticii de film europeni au facut următoarea afirmație: ”the first real movie of Ukrainian cinematography”. Director de imagine a fost Yaroslav Pilunskiy. Muzica aparține lui Zeljko Marasovich.

      Dar despre ce este vorba în film? Doi tineri se întâlnesc întâmplător și se îndrăgostesc. Povestea lor de dragoste va fi arzătoare, pătimașă, sufocantă. El, Roman (Aleksey Chadov) este pasionat de fotografie, ea, Katya (Olga Makeeva) cântă la violoncel. Par a se dedica total unul celuilalt și tocmai asta va favoriza deznodământul fatal. Destinele celor doi vor fi influențate și de intervenția unui personaj straniu și obscur. Săraci fiind, cei doi îndrăgostiți nu aveau unde locui. Dar într-o zi, ea, Katya (nu întâmplător în primele secunde ale filmului se inserează imaginea unui măr din care s-a mușcat cu poftă) vede un anunț într-un ziar. Un bărbat care își trăia ultimele zile de viață oferă cadou un apartament pentru un cuplu de îndrăgostiți. Singura condiție era ca iubirea lor să fie testată în acel apartament pe care nu aveau voie să-l părăsească. Locuința este lugubră și are un secret zguduitor...
     Faptul că finalul este trist nu contează chiar atât de mult. Sub motto-ul „А что ты знаешь про любовь?” (”What do you know about love?”), mesajul filmului este că atunci când dragostea dintre doi oameni este foarte puternică, ea poate fi distructivă și, în cele din urmă, unul dintre cei doi va fi anihilat (sau absorbit) de către celălalt. Cel care pare mai slab se poate dovedi mai puternic. Capabil de sacrificiu se dovedește tocmai acela care nu-și declară iubirea prin rafinate retorici. Este multă poezie și senzualitate în acest film, dar ele nu sunt conținute în cuvinte, ci în imagini și gesturi. 
      Melancolia filmului este atenuată de secvențele idilice în care îi vedem pe cei doi împărtășindu-și unul altuia iubirea oriunde se aflau, în locul unde s-au văzut reciproc prima oară (în tramvai), pe străzile pe care s-a așternut un covor de frunze... portocalii, pe podurile pe care le traversează prin ploaie, în localul unde servesc o cafea sau... în apartamentul claustrofobic unde vor fi sechestrați. Acolo le va fi testată nu doar iubirea ci și dorința de libertate și, în mod special, va fi vorba despre libertatea de creație.
       O altă latură interesantă este alternanța timpului prezent cu trecut. Dualitatea feminin-masculin este foarte bine subliniată. Ea, o roșcățică silfidă, feminină și foarte delicată, cu o paloare care-i accentuează senzualitatea. Violoncelul este un accesoriu care o completează, simbolizând împlinirea ei, nu doar artistică. El, masculin, cu alura sportivă. În cazul lui, aparatul foto este o armă pe care o folosește pentru a cunoaște lumea înconjurătoare și interiorul oamenilor. Este de un dramatism copleșitor autoportretul în care Roman își lipește aparatul de tâmplă. O fotogafie abstractă. Abstracte sunt și toate vederile care îl includ pe proprietarul acelui apartament misterios. Abstract și absurd este în întregul lui acest fantastic thriller pasional... un film care s-ar putea să-ți inducă dorința de a mai vedea și o altă realizare a regizorului Alan Badoev.
      Și... poate că dorințele unora vor fi satisfăcute dar alții vor fi dezamăgiți. Conform informaţiilor de pe imdb, din 2007 Alan Badoev nu a mai realizat niciun film de lungmetraj. Cu toate astea, a avut o activitate foarte bogată. Badoev are numeroase contracte cu companiile de televiziune, ocupându-se de regia multor spectacole de divertisment. Din 2000 și până în prezent, el este liderul la producția de videoclipuri în Comunitatea Statelor Independente și în țările baltice. Faima lui a depășit aceste granițe, ajungând să o coopteze într-un amplu proiect muzical pe celebra cântăreață belgiană Lara Fabian. În 2013 avea să apară muzicalul „Mademoiselle Zhivago”.