Theaterstock, evenimentul anului în Bacău

Chiar în orașul meu, în Bacău, primele două săptămâni din august, cred, sper, visez... vor fi miraculoase. Vara aceasta nu plec în vacanță, dar nici nu-mi voi dori alte călătorii, căci voi avea parte de unele imaginare, la festivalul Theaterstock.
N-am avut minunata șansă de a descoperi fascinația teatrului de copil. Totuși, bunica era pasionată de teatrul radiofonic și, în vacanțele la țară, așteptam, cred că în zilele de marți, pe la orele șapte, ca din radioul de tip rusesc, casa din caramidă, să fie inundată de sunetele unor drame tulburătoare...
Profesorul meu de română din liceu, care mi-a fost și diriginte timp de trei ani, ne spunea că de fapt, teatrul nu se citește, ci se... vizionează. Și ne îndemna să ne ducem la teatru ori de câte ori avem ocazia. Îmi amintesc că eram prin clasa a zecea și mama a luat într-o zi bilete la teatru și am mers toate trei, ea, eu și sora mea la Teatru. În prima clipă m-a fascinat sala Teatrului îmbrăcată în brocardul ei roșu, iar faptul că aveam locurile la lojă intensifica uimirea și bucuria mea. Am văzut "Profesorul de franceză" atunci. Scena era neverosimil de aproape de ochii mei, încât am trăit senzația, pe care o simt palpabilă și în clipa de acum, că și eu aș face parte din poveste.
Apoi, din păcate, multă vreme n-am frecventat Teatrul, încercam doar să nu ratez vreo piesă care, din când în când, se difuza la televizor. Iar adevărul este că am redescoperit fascinația teatrului, am început să-mi încarc bateriile cu energiile lui, datorită unei foarte talentate actrițe a Teatrului Bacovia, Eliza Noemi Judeu. Reușind să mă apropii de Eliza, ea mi-a vorbit adesea cu vie pasiune despre teatru și arta actorului. Cu Eliza Noemi Judeu am făcut și un interviu, l-am publicat în Revista Ateneu și se poate citi și pe blogul meu, aici.
Au fost spectacole pe care le-am văzut la Teatrul Bacovia și care mi-au plăcut foarte mult, unele mi-au rămas întipărite adânc în minte și, poate mă voi gândi la ele și voi zâmbi cu nostalgie când anii vor trece...
Iar anul acesta între 1-16 august cred că voi avea șansa de a mă întâlni din nou cu personaje memorabile, cu destine impresionante, cu povești, cu stări, cu emoții... dar și cu mine însămi. Teatrul îți oferă adesea ocazia să te cunoști și să te descoperi așa cum te știi sau, puțin mai altfel.

Programul complet al Festivalului Theaterstock
„16 zile de eveniment (1 – 16 august), peste 300 de ore de spectacol, 94 de companii invitate, peste 1600 de artişti din Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova şi Romania, 137 de producţii, 23 de spaţii de manifestare artistică sunt doar câteva dintre coordonatele evenimentului Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015” (http://www.desteptarea.ro/theaterstock-festivalul-de-teatru-din-bacau/)

Amintindu-mi de Alexandru Mușina

    De Alexandru Muşina, omul, mă leagă o întâmplare cu zâmbet. Cu doar doi ani înainte de dispariţia sa, eram la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, în 2011, eu aveam în pregătire la Editura Tracus Arte o carte şi nu ştiu cum de-am îndrăznit să mă apropii de Alexandru Muşina şi să îi adresez o rugăminte. Eu am debutat mai târziu şi în lumea literară de la Bucureşti eram atunci o figură nouă, cvasi necunoscută, de aceea spun că mare a fost îndrăzneala mea de a-l ruga pe Alexandru Muşina să citească manuscrisul cărţii mele. M-a refuzat cu eleganţă, dar nu pot spune că în acel moment nu mi-a părut rău. Peste câteva săptămâni, l-am reîntâlnit la Bookfest, la lansarea volumului „Cinci” şi dintr-un impuls absolut copilăresc, imediat după ce ne-am salutat reciproc, i-am spus: „Mi-a apărut cartea!”. Muşina mi-a răspuns, zâmbindu-mi cald: „Ştiu, am văzut!” A rămas în amintirea mea cu acel zâmbet discret şi luminos. Nu întâmplător am încercat atunci să vorbesc cu el, citisem din scrierile lui, îl admiram foarte mult, nu ştiam prea multe despre biografia lui şi iniţial am crezut că a studiat şi ceva matematici, mi se părea algoritmică poezia lui şi foarte cerebrală, impecabilă logic, chiar şi atunci când era de expresie suprarealistă.

    Nu am idee dacă şi câtă influenţă a avut şi are poezia lui Alexandru Muşina asupra tinerilor scriitori dar ştiu că mulţi dintre ei îl iubesc şi îl consideră un model. Iar că Alexandru Muşina are locul lui în poezia şi literatura română contemporană, asta este sigur. Am sentimentul că locul lui va fi şi mai bine evaluat în viitor, este posibil ca destinul poetic al lui Muşina să se asemene cumva cu cel al lui George Bacovia. Cred că şi Muşina a depăşit cu modernitatea scrierilor sale timpul în care a trăit. Poetica lui Alexandru Muşina este destul de diversă, volumele lui de versuri nu prea seamănă unul cu celălalt, încât ar fi putut semna heteronimic, precum Pessoa.

      Dacă e să vorbim despre urmarea unui model de scriere, ideal pentru aceasta mi se pare volumul de prose poetry, apărut în mod straniu, la şase luni după moartea autorului, la Editura Tracus  Arte, „dactăr nicu & his skyzoid band”. Aş recomanda-o ca lectură oricărui scriitor care se plânge că trece printr-o criză de creaţie. E o lecţie de construcţie şi deconstrucţie a limbajului poetic, iar ludicul şi umorul sunt tării energizante. Totodată găseşti exemple că te pot inspira întâmplări obişnuite, cotidiene, însă trebuie să le acorzi atenţie, să îţi dezvolţi un anumit simţ al observaţiei. La tot pasul, găseşti aproape oriunde pe stradă personaje asemănătoare, idei, te recunoşti în mici experienţe mai mult sau mai puţin fericite.

     Nu de mult, am intrat într-un magazin de haine, am vrut să probez o rochie, un unicat expus în vitrină. Vânzătoarea m-a măsurat din ochi şi mi-a zis: „Sigur vă vine bine, manechinul nostru poartă mărimea 38!” Mi-am amintit atunci de cuvintele lui Alexandru Muşina din prozopoemul „Filosofii”: „manechinele au fost cândva oameni. Nu chiar ca noi, ci din plastic şi cauciuc. Se plimbau pe stradă, se duceau la coafor, salutau vecinii, îşi duceau nepoţii la grădiniţă, aplaudau pe la mitinguri... ca omul! Pînă cînd Dactăr Nicu le-a spus: «Ce vă tot pierdeţi vremea?! Nu vedeţi că oamenii-oameni vă exploatează? De ce să nu staţi liniştiţi, fiecare în colţul lui de magazin, şi să vă uitaţi în zare? Voi aveţi trupuri de filosof, contemplaţia-i vocaţia voastră. Unii oameni vă maimuţăresc. Degeaba, că nu le iese, v-o spun eu, dactăr Nicu.»” 

     Alexandru Muşina, deopotrivă excelent teoretician, afirmă: „Poetul nu actualizează un text, ci provoacă un text. (...) Nu reiterează valori comunitare, «eterne» şi «stabile», ci propune valori individuale, perisabile şi schimbătoare. În felul acesta, se adresează nu tuturor odată, ci fiecăruia în parte.” Sunt fraze desprinse din cartea „Paradigma poeziei moderne” pe care am citit-o în anul când l-am întâlnit prima oară fizic pe poetul Muşina, şi din acel an încoace, 2011, adeseori mă reîntorc la această carte, de fiecare dată când simt nevoia să înţeleg mai bine poezia. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine şi mai îndeaproape pe Alexandru Muşina dar am totuşi şansa să o fac citindu-i sau recitindu-i opera.

Notă: Text publicat în Revista Ateneu, nr. 550, iunie 2015