blue moon: Expoziţie Tabăra de la Straja

Expoziţie Tabăra de la Straja

La Galeriile Alfa din Bacău se poate vizita, după cum s-au exprimat deja unele voci (mult mai avizate decât a mea), una din cele mai frumoase expoziţii de artă din acest an. Sunt expuse lucrări realizate de plasticieni băcăuani în tabăra de la Straja. Un reportaj bun, relevant, despre tabără şi artiştii participanţi, a scris Doina Cernica în revista Ateneu (iulie-august, p. 16-17)

Expoziţia de la Galeriile Alfa ne-a prilejuit bucuria de-a vedea ce au lucrat artiştii în tabăra de creaţie. Toate lucrările sunt frumoase şi au "ceva" aparte, o energie spirituală deosebită care, înclin să cred, a fost împrumutată din natura fermecătoare de la Straja. Tablourile artiştilor băcăuani parcă sunt mai luminoase ca niciodată şi, mai optimiste. Poţi să faci o plimbare prin expoziţie şi simţi aceeaşi relaxare ca după o plimbare minunată prin pădure. Zăboveşti în faţa multor case şi ţi-ar face placere să le treci pragul. Căpiţele de fân presărate prin pânza unuia şi altuia dintre artişti îţi înveselesc inima şi parcă te invită la joacă. Am privit amuzată cum Ilie Boca a pus la câteva "acoperişuri" dar apoi am descoperit, în fotografii făcute la faţa locului, că erau aşa şi în realitate. Dar bineînţeles că ... nu exact aşa, Ilie Boca imprimând în numeroasele tablouri pe care le-a pictat, spiritul său inconfundabil. Peisajele lui Ilie Boca mie mi se par melancolice, poate datorită griurilor speciale în care sunt lucrate. Imagini din realitate sunt zugrăvite şi de Silvia Tiperciuc dar şi ea are o manieră extrem de personală, parcă expune o vedere din interior spre exterior, prin nişte coloane (ce făceau parte in facto din arhitectura unei clădiri) ce te duc un pic cu gândul şi la cele greceşti... Cel puţin pe mine aşa m-au purtat gândurile, visele... Un tablou al lui Marius Crăiţă-Mândră m-a transpus într-o stare fantastică, eliadescă, aşa ca într-o secvenţă din "Noaptea de sânziene". Rafinament, stil si eleganta am admirat in picturile lui Dumitru Macovei, Vasile Craita-Mandra, Stefan Pristavu. O lumina speciala radiaza in picturile Biancai Rotaru. Imagini frumoase, instantanee sau panorame de la Straja, se regasesc la aproape toti expozantii. Iti dai seama de asta chiar daca nu ai avut prilejul sa vizitezi acele locuri, din faptul ca le regasesti in imagini la artisti diferiti, cu modalitati de expresie si interpretare personale. Doar doua plasticiene n-au ales sa ilustreze in panzele lor, peisajul de la Straja. Danny Zarnescu celebrand, cum ii sta in obicei, magia negrului iar Mari Bucur jucandu-se in picturile ei cu tot felul de culori si forme geometrice.

Danny Zarnescu

Imagini frumoase, instantanee sau panorame de la Straja, se regăsesc la aproape toţi expozanţii. Îţi dai seama de asta chiar dacă nu ai avut prilejul să vizitezi acele locuri, din faptul că regăseşti imagini asemănătoare la artişti diferiţi, deosebindu-se prin perspectivă, unghi, culori sau... interpretare.
Dar total ieşite din orice fel de canoane sunt tablourile lui Ion Mihalache. Ar fi un non-sens să spun că s-a depăşit pe sine însuşi pentru că în cariera sa artistică, I. Mihalache se află într-o continuă auto-depăşire, în permanenţă vine cu ceva nou, schimbă tematici, subiecte, formulele de exprimare, mereu îi reuşeşte foarte bine. Când am ieşit de la expoziţia ce abia se vernisase, sub imboldul impresiilor foarte proaspete am spus despre lucrările lui Ion Mihalache că sunt mai "altfel" decât orice "mai altfel" am văzut eu până acum. E drept, că nu sunt totuşi o cunoscătoare de artă, ci o modestă admiratoare. Dar mi se par formidabile aceste desene, despre care Irina Băcăoanu îmi mărturisea, la rându-i, în cele mai elogioase aprecieri vizavi de ele, că-i amintesc de felicitarile vechi, din copilăria noastră. Ea se mira de ce i-a putut provoca inspiraţia artistului, nişte banali stâlpi!
Să faci artă din ceva aparent banal, iată o reală măiestrie. I-am arătat, pe calculator, dnei Carmen Mihalache (critic de artă şi teatru) din desenele postate de artist pe pagina lui oficială de fb. Carmen Mihalache a exclamat: "parcă ar fi solfegii muzicale!" Şi da, chiar că după aceea am văzut şi eu portative cu chei sol deşi ele nu există în desene. De fapt, cred că poţi vedea în aceste desene şi mai mult dar totodată şi mai puţin decât a reprezentat artistul, exact în asta constă farmecul lor. De exemplu, eu am văzut într-un desen nişte siluete feminine, când i-am zis asta Irinei Băcăoanu ea mi-a răspuns că da, da, aşa e, foarte bine am observat. Dar nu sunt convinsă dacă nu cumva i-am indus propria iluzie optică.

Ion Mihalache

În alt desen , de-o parte şi de alta a tulpinei unui copac, am desluşit două zoomorfe miniaturale. Deasupra unei case, în locul unde ar fi trebuit să planeze nori, umbre ale pădurii... M-a impresionat şi percepţia deformată asupra timpului şi anotimpului. Tabăra a avut loc în mijlocul verii dar crochiurile lui Ion Mihalache mi-au transmis o nostalgie specifică lunii noiembrie. Mă-ntreb dacă le-aş fi văzut în martie, aş fi simţit oare boarea primăverii?! Picturile în ulei au o anumită blândeţe şi nu doar desfată ci şi liniştesc ochii privitorilor. Unele vederi mi s-au părut frontale, iar în cele mai multe lucrări se suprapun două sau chiar mai multe planuri. În lucrările realizate de Ion Mihalache la Straja, punctul pare aş fi dat întâlnire nu cu infinitul (nimic nu mă duce cu gândul la ... nesfârşit) ci cu veşnicul, cu împietrirea timpului.
Şi... se spune că aşchia nu sare departe de trunchi... La doar 12 ani , fiica artistului, Smaranda Mihalache a debutat pentru prima oară pe simeze. Mi-au plăcut mult desenele Smarandei. Se pare că moşteneşte talentul tatălui şi, la fel ca şi acesta, se pricepe să facă portrete. Unul din portrete a fost deja publicat în revista Ateneu, în desenul respectiv micuţa artistă o "prinde" (şi o face foarte bine) pe pictoriţa Bianca Rotaru. Îi conturează principalele trăsături ale chipului, captează şi ceva din personalitatea acesteia, iar întregul desen pare făcut ca şi cum creionul nu s-ar fi desprins de hârtie. Celălalt portret în care e zugrăvită iarăşi Bianca Rotaru este esenţializat, poate că nu o recunoşti neapărat pe cea reprezentată, fizic e posibil sa nu o recunoşti - pentru că, în opinia mea, portretul acela este un simbol elevat al prieteniei, trăsăturile Biancăi sunt transfigurate, spiritualizate. Şi lui Ştefan Pristavu i-a făcut portretul din câteva linii simple. Admirabil copilăreşti sunt cele două desene zoomorfe, în care Smaranda strecoară tandreţe dar şi un umor cald.