Infracțiuni în lumea artei

            Există thrillere polițiste de un deosebit rafinament, în care acțiunea (fictivă sau inspirată din realitate) este plasată în lumea artei plastice. Majoritatea acestor filme au ca subiect furtul unei capodopere sau falsificarea uneia cu scopul de a o vinde drept autentică. S-au făcut filme notabile pe această temă, de la memorabila comedie romantică How to steal a million (1966), până la recentul, dar deja ignoratul thriller The burnt orange heresy (2020). Tema infracțiunilor comise în lumea artei a fost destul de vizitată în cinematografie, încât ar fi dificil pentru cineaști să găsească o nouă abordare. Cu toate acestea, primul sezon al unui serial lansat anul trecut – Codename: Annika – ne-a surprins în mod plăcut. Deși nu se feresc de anumite clișee, creatorii serialului (Aleksi Bardy și Mia Ylönen) aduc un suflu proaspăt, propunând un subiect prea puțin exploatat în cinematografie: spălarea de bani prin comerțul cu opere de artă. Regia este condusă cu mână sigură de Antti-Jussi Annila, iar cinematografia este semnată de Sari Aaltonen.

      Filmul convinge mai ales prin prestația actriței din rolul principal, Sannah Nedergård, care joacă, la cei 30 de ani ai săi, pentru prima dată un rol important într-un film. Ea o interpretează cu aplomb pe Emma Hake, o tânără polițistă ce încă nu-și finalizase instrucția când superiorii o trimit să cerceteze infracțiuni grave, petrecute în lumea afacerilor cu opere de artă. Annika Stormare este pseudonimul pe care ea și-l alege din motive subiective, ce se vor revela treptat, periclitând investigația și scoțând la suprafață traume grave din copilăria ei.

       Annika Stormare, folosindu-se de competențele sale de a depista falsuri în artă, va pătrunde în lumea magnatului Rasmus Ståhlgren (Ardalan Esmaili, un actor carismatic),

convingându-l să o angajeze în luxoasa lui galerie de artă. Rasmus era anchetat în secret de poliția finlandeză, deoarece anumite informații indicau cooperarea acestuia cu o puternică rețea mafiotă internațională. Odată intrată în lumea coruptă a artei, în jurul Emmei/Annikăi gravitează tot felul de personaje, unele pitorești, enigmatice, altele, abjecte, capabile de crimă: dealerul de artă Rasmus Ståhlgren, pomenit mai sus; colecționara de artă Béatrice Joly (Clarisse Lhoni-Botte); evaluatorul de artă Micke Rask (Jimmy Lindström), talentatul pictor Sherwan Kamil (Omid Khansari), gangsterul Denver Carpentier (Charles Martins), galeriștii de artă Agatha și Magnus Torstensson (Helena Bergström, respectiv, Thomas Hanzon). Sunt câteva figuri importante și printre cei ce lucrează de partea legii, dintre aceștia, Rina Olander (o excelentă Eva Melander) se va dovedi un personaj crucial. În viața personală a Emmei, doi oameni sunt foarte importanți: logodnicul ei, Sampo (Miro Lopperi e șarmant în rol de „aiurit”) și tatăl ei, Jouko Haka, suferind de demență (rol de compoziție executat impecabil de Carl-Kristian Rundman).

Hilma af Klint

 Impresia vizuală a filmului este ridicată de referințele importante din istoria artei nordice, mie personal oferindu-mi prilejul de a descoperi plasticieni pe care nu îi știam: Anna Cassel, Hugo Salmson, Helene Schjerfbeck. În episodul al treilea este introdus în intrigă un tablou al artistei Hilma af Klint (1862 – 1944). Am vrut să aflu mai multe despre ea și am găsit câteva articole disponibile pe internet. Marcată în copilărie de moartea tragică a surorii ei mai mici, artista suedeză Hilma af Klint se refugiază mai târziu în misticism, fondând împreună cu patru prietene de-ale ei chiar o societate secretă – la întrunirile lor, acestea studiau din cărțile sfinte, dar organizau și ședințe de... spiritism. Aceste experiențe au influențat arta Hilmei, spre exemplu, în seria Paintings for The Temple, ea introduce elemente astrale. Actualmente considerată o pionieră a artei abstracte, în timpul vieții, Hilma af Klint a expus doar peisaje, portrete și câteva desene pentru studiul științelor naturale. În testamentul ei, artista a stipulat ca lucrările ei abstracte să fie cunoscute publicului doar după 20 de ani de la moartea ei. Pentru cei care doresc să afle mai multe despre opera și viața artistei, pe youtube sunt disponibile mai multe documentare, recomand scurtmetrajul realizat de Paul Priestley.

       Revenind la film, precizez că primul sezon din Codename: Annika este alcătuit din șase episoade. Deocamdată, sezonul al doilea nu are confirmare oficială, fiind posibil ca serialul anunțat să rămână miniserie. Dar miniseria aceasta are consistență, mai ales prin evoluția psihologică a personajului principal Emma/Annika, interpretată nemaipomenit de actrița Sannah Nedergård, care își seduce spectatorii cu privirile ei intense, dicția impecabilă și o remarcabilă expresivitate a mimicii faciale. 

    Cine va urmări Codename: Annika poate va înțelege ceva în plus despre posibilitățile pozitive și negative ale comerțului cu opere de artă. Dacă o lucrare de artă se vinde cu o sumă exorbitantă, nu înseamnă că acea lucrare chiar este foarte valoroasă din punct de vedere artistic. Din păcate, în unele cazuri, activități nelegiuite nu pot fi excluse. Iar când o galerie va anunța cu surle și trâmbițe expunerea unor lucrări inedite ale unui pictor celebru, trecut în eternitate, mai ales dacă expoziția va fi cu licitație, simpatizanții Annikăi își vor aminti că există experți în „a crea o proveniență pentru un tablou fals”. „Proveniență” care poate fi creată chiar și pentru un tablou original, dar foarte probabil, intențiile curate vor lipsi cu desăvârșire.

(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 656 al Revistei „Ateneu”, Aprilie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe ateneu.info)

Casting pentru viață

Teatrul Municipal „Bacovia” și-a surprins publicul cu o nouă premieră: spectacolul „Audiția”, după piesa scriitorului rus Alexander Galin, în regia lui Octavian Jighirgiu, este o adevărată reușită. Jocul actorilor este nemaipomenit de bun, e un spectacol de echipă, în care în mod deosebit „personajul colectiv” a transmis starea aceea de bine pe care o caută în general spectatorii când se duc la Teatru. Regia lui Octavian Jighirgiu este remarcabilă prin fluență, prin asamblarea momentelor într-un tot unitar, prin lucrul excelent cu actorii și, nu în ultimul rând, printr-o excelentă înțelegere a textului dramatic.   
 Combinația de tragic și comic din „Audiția” a cucerit publicul, s-a râs la numeroase momente, aplaudându-se la scenă deschisă, dar lacrima neevaporată, rămasă în colțul ochiului, s-a datorat mai mult caracterului tragic. 

Acțiunea are loc într-un oraș mic rusesc, unde în jurul anului 2000, în sala unui cinematograf dezafectat, se adună șase femei (patru sunt mature; două, adolescente) revoltându-se că nu au fost acceptate la „audiție”. Au venit la audiție, după ce au citit într-un ziar că japonezii „angajează tinere femei talentate. Dansul și cântatul constituie un atu”. Ele solicită „angajatorului” un fel de pre-examinare pentru a intra în concurs.
Sigur că totul pare o farsă, începând de la faptul că femeile adulte par extrem de naive, neînțelegând că japonezii vor să angajeze viitoare strip-teaseuze, iar adolescentele, trecute printr-o nedorită „școală a vieții”, victime ale societății și ale familiei (vândute la propriu de o mătușă ticăloasă), par a fi singurele care înțeleg „dedesubtul” anunțului de angajare.
Pe măsură ce femeile își vor etala talentele, vor ieși la iveală dramele din viețile lor personale. Ele sunt victime fie ale infidelității soțului, fie ale violenței domestice, fie ale sărăciei, fie ale subestimării intelectualității de către un sistem corupt, cu tare totalitare. Blazate sau/și deprimate, ele vor totuși să evadeze din „închisorile” lor fără gratii, să se emancipeze, să demonstreze soților lor (cele trei care sunt măritate) că pot fi independente, având impresia că Audiția la concursul lansat de japonezi este șansa lor de a-și schimba în bine viitorul. Una dintre ele este o „falsă” concurentă, ea este o văduvă săracă, și vine la audiție doar pentru a-și susține fiicele, pe cele două adolescente. Cu toate acestea este capabilă să ofere un adevărat show-women. Văduva este interpretată de Daniela Vrînceanu, iar performanța actriței e la cote înalte, pitorescul ei personaj fiind adesea „sufletul” petrecerii (adică al „Audiției”). Un excelent rol de compoziție realizat de Daniela Vrînceanu! Eliza Noemi Judeu este fermecătoare în rolul sensibilei, timidei și inteligentei Nina. Îmi era cunoscută versatilitatea ei actoricească, chiar dacă am văzut-o evoluând mai ales în roluri dramatice, dar aici m-a surprins coloratura (împrumut acest termen din muzică) ei în registrul comic. Florina Găzdaru este și ea convingătoare în rolul unei femei bogate, încă frumoasă, deși trecută de prima tinerețe, bolnavă de gelozie. Simona Nica a susținut o partitură dificilă, ea reușind să contureze personajul deopotrivă ridicol și tragic al Tamarei. Și i-a stat foarte bine cu acordeonul, pe care l-a mânuit excelent.

Eva Cosac și Mădălina Mihai le-au interpretat pe cele două adolescente cu multă dezinvoltură, ele au adus prospețime în sudatul lor personaj, părând siameze. 

În partea a doua au apărut soții concurentelor, și în cazul lor, sunt tipologii: omul de afaceri arogant și lipsit de scrupule (Matei Bogdan, excelent în rol), intelectualul depresiv (Bogdan Buzdugan, interpretare bună, sensibilă), bețivul brutal (Ștefan Ionescu, convingător într-un rol incomod). Liantul este studentul Albert (interpretare tonică a lui Alexandru Bodron). Dumitru Rusu, în rolul japonezului, a îmbrăcat (cu brio) o mască impenetrabilă (la propriu, dar mai ales la figurat). 

Mi s-a părut interesant cum e împărțit spectacolul : în prima parte, cea mai consistentă, sunt puse în evidență femeile și poveștile lor de viață; în a doua parte, bărbații cu frământările lor; iar în cea de-a treia parte se adună cuplurile, se intensifică tensiunile dintre femei și bărbați, dar prin reciprocitate se ajunge la înțelegeri/împăcări, se reîntregesc cuplurile.
Și totuși, ceva rămâne neliniștitor de dramatic: soarta adolescentelor... 

La Audiția, pe scenă s-a râs și s-a plâns, s-a cântat și s-a dansat, personajele (și actorii care le-au interpretat cu fidelitate) au visat și au disperat, iar spectatorii s-au putut bucura de un spectacol emoționant, plin de culoare, de viață, și de sens (chiar dacă unul cam... dramatic). 

(Violeta Savu)

AUDIȚIA de Aleksandr Galin

Traducere: Liudmila Szekely Anton

Regia: Octavian Jighirgiu

Scenografia: Aurel Asanache

Coregrafie: Alice Veliche

Video design: Andrei Cozlac

Lighting design: Adrian Buliga

Distribuția : Daniela Vrînceanu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Simona Nica, Eva Cosac, Mădălina Mihai, Bogdan Buzdugan, Ștefan Ionescu, Matei Bogdan, Alex Bodron, Dumitru Rusu.

Notă: Premiera a avut loc pe 13 și 14 aprilie 2024