Bacãu Fest Monodrame, ediția XXIX, Teatrul Bacovia

 Devenire și fragilitate umană


Uneori cineva din apropierea noastră (legătura e de fiecare dată mai mult sufletească decât fizică, dar realizăm întotdeauna mai târziu) se stinge, pleacă din această lume lăsându-ne mai înspăimântați decât eram de spectrele bolii, singurătății sau chiar ale morții; uneori anxietatea își înfige în psihicul omenesc tentaculele sale; uneori în țări mai aproape sau mai depărtate se duc războaie nedrepte și sângeroase; uneori cineva drag sau chiar noi înșine suferim din cauza anumitor nedreptăți de la cei cunoscuți sau din cauza unui sistem social nedrept (dar există oare sistem social drept?); uneori chiar noi suntem cei care îi rănim pe ceilalți sau un întreg univers, din rea-voință, egoism sau ignoranță, și, de multe ori, nu ne mai putem găsi liniștea pentru simplul fapt că ne-am trădat pe noi înșine și propriile sentimente și credințe. Câteodată, în viață, apar fericirea, bunătatea, iubirea, prietenia și, mai ales, speranța în triumful acestora. Despre frământările, durerile și bucuriile vieții cu greu ne putem exprima în cuvinte, dar dintre toate artele este rostul teatrului să ne sensibilizeze, să formuleze în locul nostru frazele încărcate de acele emoții, pe care noi le-am trăit, experimentat sau observat în jurul nostru; mesagerii care fac să ajungă la public frumusețea acestei arte sunt actorii. De aceea a avea un festival de teatru în propriul oraș este ceva rar și care trebuie prețuit pentru folosul social și mai ales spiritual.

Dacă am început cu tonalitate gravă această prezentare este pentru că la ediția din acest an, cea de XXIX-a, a manifestării Bacău Fest Monodrame, referitor strict la recitalurile prezentate în concurs, majoritatea textelor au avut un fond existențialist, vorbindu-ne despre devenirea și fragilitatea ființei umane, despre singurătate, alienare și/sau neant. Ca argument este suficient să redăm titlurile spectacolelor, notând distribuțiile și fragmente din descrierile preluate din prietenosul caiet-program, menționând că la fiecare în parte, cu mici excepții, actorul/actrița a conturat un personaj credibil, diferențele au ținut mai mult de nuanțe, de intensitatea emoțiilor sau de experiența scenică: Amalia respiră adânc (cu Mihaela Alexandru, text de Alina Nelega, regie, Rodica Sîrbu) – „Textul vorbește, cu umor, despre privațiunile, visele frânte și viața grea din perioada comunistă și proaspăt dobândită în democrație.”; Sufletul pereche (cu Bogdan Buzdugan, text de Petre Barbu, direcția de scenă, Gheorghe Balint) – „Sufletul pereche este o comedie. Una umană. A fiecăruia dintre noi și a daimonului însoțitor. Care ne locuiește pe dinlăuntru și ne asigură o permanentă androginie mântuitoare.”, afirmă Doru Mareș; #NuEu (cu Andreea Tănase, după un text de Samuel Beckett, regie, Casandra Topologeanu) – „O femeie aflată în izolare încearcă să-și recupereze viața confruntându-se cu propriul trecut.”; Pattern (cu Daniel Beșleagă, un spectacol de Daniel Chirilă) – „Un fiu care și-a imaginat de-a lungul vieții figura paternă din povestirile și întâmplările trăite de ceilalți, un tată creat asemenea unui puzzle, o figură dominantă chiar și prin absență”, punctează însuși regizorul Daniel Chirilă; Iona (cu Alexandru Beteringhe, text de Marin Sorescu, regie și scenografie, Mateea Marin) – „Tema este singurătatea ființei umane, frământarea omului în efortul de aflare a sinelui. Iona întruchipează figura speranței eterne până la ultimul său gest pe care îl săvârșește în acest sens.”; Oglinda neagră (cu Ionuț Caras, după nuvelele Roaba și Suflul, de Luigi Pirandello; regia, Roberto Bacci) – „Luigi Pirandello ne așază în fața unei oglinzi în care e dureros și, totodată, necesar să ne observăm. Dar cine se află, cu adevărat, în fața acelei oglinzi? Să fie oare «personalitatea» noastră? [...] Sau este oare «esența» noastră?”, astfel ne interoghează Roberto Bacci; Nu atingi niciodată victima (cu Ecaterina Hâțu, text de Maria Manolescu Borșa, regie, Irina Slate) – „Olga este o mamă aflată în căutarea fiului pe care l-a înstrăinat din cauza propriilor prejudecăți.”; Fata din Curcubeu (cu Marcela Motoc, text și regie de Lia Bugnar) – „Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană.”; Kontrabass (cu Ihor Titov, text de Patrick Suskind, regie, Pavel Gatilov) – „Toate sentimentele pozitive ale personajului sunt legate de muzică, dar aceeași muzică îi aduce și tragedia în viață.”; Individual compus (cu Bogdan Iancu, text, regie și lumini, Andrei Măjeri) – „Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia.”; Vinovat-ă (cu Oana Pușcatu, text și regie, Sînziana Koenig și Nico Vaccari) – „Vinovat-ă este un one-woman show care confruntă criza schimbărilor climatice, cea mai mare amenințare a dreptății sociale din zilele noastre.” După cum lesne se poate constata, în recitalurile-concurs nu a fost nicio comedie, poate ici-colo s-a mai strecurat, subtil, câte o farsă... tragică. Dar adevărul este că de la fiecare recital, noi, spectatorii, am plecat mai îmbogățiți, mai atenți la jocurile existenței cu semnificațiile profunde.

Bogdan Buzdugan

Spre exemplu, Sufletul pereche vorbește despre degradarea fizică și psihică versus dorința de tinerețe și de creație, iar Bogdan Buzdugan a creionat foarte bine stările, nuanțând lupta dintre corporalitate și idealul artistic; în Iona se deschid firave căi de a câștiga libertatea, pentru ca la scurt timp să se închidă automat, aruncând personajul într-o nouă și atroce disperare – mi s-a părut că lui Alexandru Beteringhe i-au ieșit mai bine pasajele reflexive, că la cele de revoltă ceva nu a funcționat în interpretare, poate și din cauza vârstei prea tinere pentru un text încărcat simbolic și, de asemenea, folosirea în partea introductivă a unei asistente care a mânuit o marionetă cred că n-a ajutat prea mult, ci a îngreunat jocul protagonistului.
În Oglinda neagră, în prima parte, personajul se autoanalizează fără menajamente, nu ezită să fie caustic cu proiecția lui din oglindă, a doua parte e un regal despre moarte, privită și analizată ca putere misterioasă, ce poate surprinde prin dimensiunea ei tragică, dar și prin frapantul potențial tămăduitor. 
Ionuț Caras
Trofeul Bacău Fest Monodrame
Paradoxal, cel mai reflexiv spectacol a fost și cel mai reușit. Paradoxul este că un astfel de text e mult mai solicitant pentru actor decât pare la prima vedere și riscul este că poate părea monoton unui public mai puțin avizat. Dar Ionuț Caras a fost atât de convingător, încât fiecare frază rostită a fost instant asimilată de auditoriu, e drept că publicul acestui festival de la Bacău după atâtea ediții putem spune că s-a rodat... Cred că nu a existat spectator să nu fi plecat marcat de la Oglinda neagră, cu dorința de a-l revedea pe actor, cât mai curând. 

Marcela Motoc


Fata din Curcubeu
, cu accente melodramatice, ne-a prezentat cazul trist al unei tinere, care în ciuda faptului că este nevoită să își ofere serviciile sexuale pentru a putea supraviețui, își păstrează candoarea, sinceritatea și delicatețea; personajul a fost interpretat de Marcela Motoc, care a transmis căldură și emoție, a trecut cu rafinament prin stări diferite și, ceva ce mi-a fost dat mai rar să văd, pur și simplu s-a transfigurat în timp ce juca, ea a avut cel mai luminos chip din întreg festivalul. 

Toate spectacolele s-au jucat, cum s-ar spune, cu „casa închisă”, dar la Individual compus, publicul a dat pur și simplu năvală, atrași atât de notorietatea regizorului de teatru Andrei Măjeri, cât și de personalitatea tânărului actor Bogdan Iancu, cunoscut și pentru prestațiile sale din cinematografie. Individual compus a fost un spectacol plin de dinamism, sper să nu greșesc, dar cred că a fost singurul din concurs care a avut și o coregrafie profesionistă, semnată de Sergiu Diță, iar Bogdan Iancu a confirmat marile așteptări: a debordat de energie și ne-a făcut să apreciem și mai mult textul cu care anul trecut Andrei Măjeri câștiga, în cadrul aceluiași festival, premiul II, la concursul de dramaturgie Valentin Nicolau. Un alt spectacol care merită subliniat a fost Kontrabass, o psiho-dramă despre un instrumentist marcat de singurătate și vanitate, în care actorul ucrainean Ihor Titov a fost convingător, mai ales tehnic, dar în jocul lui s-a putut observa o anumită oboseală. Foarte emoționant a fost discursul său de la sfârșit, când s-a adresat direct publicului, vorbind despre tragediile războiului din Ucraina, îndemnându-ne „să prețuim fiecare clipă”. Venite de la el, aceste cuvinte simple au căpătat greutate (a tradus pentru noi, nu știu dacă din limba rusă sau ucraineană, actrița Daniela Vrînceanu). Oana Pușcatu a demonstrat o deosebită capacitate de a trece prin registre diferite și abilitatea de a prinde, într-un adevărat maraton, mai multe personaje, în recitalul Vinovat-ă, un spectacol complex și solicitant, atât prin gravitatea poveștilor relatate, cât și prin scenografia semnată de Gabi Albu.

După atâta încordare și tensiune dramatică, am găsit că au fost foarte inspirate alegerile organizatorilor pentru spectacolele invitate, publicul având ocazia să se deconecteze serile la „comedii ușoare”, bucurându-se totodată de performanțe actoricești de înaltă clasă. În prima seară ne-am distrat cu Tzuki și Tati (cu Marius Bodochi și Florin Piersic Jr., text și regie, Florin Piersic Jr.), au urmat Ciao, Bella! (cu Clara Flores, Ioana Farcas și Maria Miruna Lazar, text și regie, Antoaneta Zaharia); Moș Nichifor (cu Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, după Moș Nichifor Coțcariul, de Ion Creangă, regie, Alexandru Dabija) și One Man aproape show, cu și de Pavel Bartoș. În ultima zi a festivalului, Centrul Replika a oferit pentru cadrele didactice din Bacău spectacolul Limite (cu Mihaela Rădescu, text de Michaela Michailov și Radu Apostol, versuri de Bobi Dumitraș, regie&light-design, Radu Apostol). Festivitatea de premiere a fost urmată de producția Teatrului „Bacovia”, Uzina artiștilor (text de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan; regie, Matei Lucaci Grunberg), spectacol comentat de Carmen Mihalache, critic de teatru, în cotidianul Deșteptarea, din cronica intitulată Un spectacol de echipă cuceritor decupăm: „Dar teatrul înseamnă, în primul rând, echipă, pentru că este o artă colectivă, iar în acest spectacol chiar vedem o echipă bine sudată, tânără, dinamică, mlădioasă, adaptându-se inteligent la mai multe stiluri de joc, într-un spectacol de declarată factură eclectică, în genul unui musical istoric”.

Ne întoarcem la programul festivalului ca să spunem că a conținut și două importante conferințe: „Metode și mecanisme de construcție a rolului” și „Rolul teatrelor în dezvoltarea culturală a comunităților locale”. Publicul s-a arătat interesat și de spectacolele-lectură ale celor trei piese nominalizate la Concursul de Dramaturgie – Monodramă; au intrat în finală dramaturgii Codruța Cadar, Andrei Măjeri și Dana Voicu, cu textele Chimia unei gume de mestecat aruncate pe stradă, True blue și, respectiv, 8 Martie, iar lecturile au fost susținute de actori ai Teatrului Bacovia – Vlad Nicolici, Ștefan Alexiu, respectiv, Alina Simionescu.

În acest an, am remarcat la recitalurile din concurs că nu s-a urmărit divertismentul, ci s-a pus accent pe arta actorului, textele prezentate au avut teme profunde, iar juriul preselecției și-a făcut datoria, respectând criteriul valoric. Cât despre membrii juriului concursului putem spune că nu au fost deloc capricioși: nu s-au zgârcit cu aplauzele, nu s-au ferit să discute unul cu celălalt pe holurile teatrului, analizând nivelul performanței artistice a concurentului/concurentei (chiar dacă erau auziți și de simpli spectatori). Mi-a plăcut această transparență, a contribuit la aerul de familiaritate. A fost o ediție prietenoasă, iar publicul a umplut, în unele cazuri până la refuz, sălile de spectacol, iar o asemenea efervescență umple inimile de bucurie. Și chiar dacă vremea a fost doar în primele două zile favorabilă, în teatru era lumină și o căldură domoală.

 Câștigătorii

La ediția a XXIX-a a manifestării Bacău Fest Monodrame, desfășurate în perioada 5 – 10 mai 2023, juriul recitalurilor în concurs a fost format din criticul de teatru Maria Zărnescu, regizorul Sânziana Stoican și actorul George Ivașcu, decanul Facultății de Teatru din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. În urma vizionării celor 11 spectacole care au intrat în finală, juriul a nominalizat trei actori: Ionuț Caras, Marcela Motoc și Oana Pușcatu, și a decis ca Trofeul Bacău Fest Monodrame să-i revină actorului Ionuț Caras, de la Teatrul Național din Cluj, pentru spectacolul Oglinda neagră.

Premiul actorilor Teatrului Bacovia, „Actori pentru actor – Dinu Apetrei”, a fost acordat lui Bogdan Buzdugan, pentru rolul din spectacolul Sufletul pereche. Premiul voluntarilor – Ștefan Iordache a fost acordat actriței Marcela Motoc, pentru rolul din spectacolul Fata din curcubeu.

Juriul Concursului de Dramaturgie – Monodramă, alcătuit din Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei Artitudini, Claudiu Groza, critic de teatru şi Andrei Huțuleac, actor și regizor, a decis ca Premiul Valentin Nicolau să meargă la Codruța Cadar, pentru textul Chimia unei gume de mestecat aruncate pe stradă.

Premiul al doilea a fost câștigat de Andrei Măjeri, iar premiul al treilea de Dana Voicu

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, nr. 645, mai 2023; p. 6)