Sculptorii care înalţă albastrul mai presus decât culoarea cerului şi a mării

Amancio González Andrés,
fotocredit Ovidiu Ungureanu

Amancio González Andrés, născut în León (Spania) are o experienţă artistică de peste trei decenii. Lucrează în orice tip de material, lemn, bronz, fier, piatră, marmură etc, lucrările sale monumentale le întâlnim în Spania, Danemarca, Turcia, Croaţia, Mexic, Rusia. A turnat în bronz douăzeci şi şapte de busturi ale celor mai importanţi scriitori din Regatul León, printre care se află şi renumitul poet spaniol Antonio Gamoneda, care i-a dedicat artistului mai multe poezii. În „Hablo con Amancio”, poetul laudă măiestria scuptorului, care rănind şi mângâind transformă lemnul în ceva sacru. Arta sa, abstractă, uneori inspirată din mitologia greacă, se remarcă printr-o puternică expresivitate. 

În rezidenţa de la „Albastru”, Amancio González Andrés se întoarce la acest material, pe care-l abandonase în urmă cu aproximativ cinci ani. Cele două sculpturi, care reprezintă figuri umane, transmit o stare de împietrire (într-un fascinant contrast cu căldura lemnului de stejar), privitorii fiind impresionaţi de sentimentele de tristeţe şi suferinţă. A treia sculptură reprezintă un animal fabulos, e simbolul unei metamorfoze pe care o desluşeşti privind atent la ochii blânzi, captând sugestia resemnării. Am discutat cu Amancio González Andrés, care ne-a spus următoarele despre lucrările făcute la „Albastru”.

 Hombre Rata „reprezintă o persoană (bărbat sau femeie), care într-un anumit moment al vieţii sale, forţat de anumite împrejurări, s-a transformat ca Gregor Samsa (personajul principal din Metamorfoza, nuvela lui Kafka – n.r.) într-o altă fiinţă”. Omul-şobolan „trăieşte într-o realitate creată de el însuşi, reprezentată fizic de cubul negru (cub pe care, deloc întâmplător, omul-şobolan stă sprijinit şi pe care îl sprijină cu coada sa virilă – n.r.)”.

Return reprezintă „o persoană care se întoarce acasă, după ce a lipsit ani îndelungaţi. Masca pe care o poartă simbolizează că omul respectiv este foarte schimbat, fizic dar şi psihic, faţă de momentul în care a plecat. Are un braţ lipsă, pentru că timpul l-a măcinat, provocându-i leziuni”.

În El columpio II vedem „un bărbat care are o viaţă interioară bogată, într-o postură meditativă, şezând într-un leagăn cu patru corzi. Oricine ştie că leagănele cu patru corzi nu funcţionează. Bărbatul caută ocrotire în amintirile copilăriei sale, timpul când se putea salva prin intermediul viselor. Dar visele din copilărie, din păcate, nu mai funcţionează pentru persoanele adulte”. Lacrima cafenie de pe obrazul drept acutizează sentimentul de zădărnicie, de spulberare a idealurilor din tinereţe, dar poate semnifica şi regretul pentru erorile comise, pata umană. 
Amancio González Andrés a respins în lucrările sale albastrul, optând pentru negru, culoarea nopţii. Pentru că sufletele personajelor sale sunt triste, întunecate.

Yoshin Ogata,
fotocredit Ovidiu Ungureanu

Yoshin Ogata, născut în Miyakonojo (Japonia), are peste patruzeci de ani de experienţă artistică. A expus pentru prima oară la Shinseisaku-Kyokai, în Tokyo. A studiat în Japonia, Londra şi Italia. A călătorit, a lucrat şi a studiat în Europa, SUA, Mexic. În arta sa abstractă conceptuală se canalizează spre elemente din natură. Astfel, cele trei lucrări realizate de Yoshin Ogata, la Centrul de Cultură „George Apostu”, au ca temă apa. Sculpturile sale ne amintesc de principiul formulat de William Hogarth şi anume că „frumosul rezidă în combinaţiile unei linii curbe”. Aceste sculpturi se caracterizează printr-o fineţe aparte, determinată de gingaşa ondulare/ondulaţie a liniilor, mulţi dintre privitori identificând un erotism subsidiar. Dincolo de realitatea (sau nu) a unor aluzii de provenienţă erotică, sunt certe ritmurile interioare, energia imaterială, vibraţia senzorială, principiul yin-yang, contrastele precum senzaţia de plin şi de gol, de creştere şi descreştere, de gravitaţie şi suspendare în timp. Stimulat de alegerea temei, Yoshin Ogata e singurul dintre cei trei artişti care a intervenit, însă foarte fin şi discret, cu nuanţe de albastru în sculpturile sale. Apa absoarbe cu prioritate frecvenţele joase ale luminii, iar pe cele neabsorbite le reflectă. O rază de lumină care traversează o masă importantă de apă va fi vizualizată ca albastru. Un soclu al unei lucrări este aproape ca smaraldul, ceea ce ne face să ne gândim la valuri şi alge marine. Lacrima, care stă suspendată, ca şi cum ar fi agăţată de cer, iterată ca un lait motiv în toate cele trei lucrări, domnul Secretar de Stat Gheorghe Popa a numit-o, la vernisaj, plastic, metaforic, „lacrima timpului”.

Yoshin Ogata a spus următoarele despre lucrările sale. 

„Whater shape (Forma apei) este semnul asociat cu forma apei, mişcarea liniştitoare a cercurilor şi sunetului apei, care ne îndeamnă la contemplaţie. Apa creează propriul ei circuit: picătura din cer - râu-mare (lac) - se întoarce în cer - o nouă picătură, asemeni ciclului vieţii. Însemnătatea acestei opere e scena liniştită dinăuntrul minţii noastre.

The drop (Picătura) reprezintă forma «imaginii florii de lotus», fixată în timp şi spaţiu în memoria pârâului. E forma apei care «saltă», când o picătură cade pe suprafaţa apei. E scena formei florii de lotus, creată dintr-o PICĂTURĂ DIN VIITOR, pregătindu-se să se înalţe din apă.

Genesis (Geneză) Picătura ca origine, şi curgerea sunt filosofiile de bază din spatele acestei opere. Nu e doar o simplă formă a curgerii, ci şi o formă care condensează bogăţia esenţei exprimată de timp şi spaţiu în timpul ivirii/apariţei unui anume obiect. Exprimă intens povestea a două concepte opuse ale naturii şi abstracţiunii”.

Napoleon Tiron,
fotocredit Ovidiu Ungureanu

Napoleon Tiron, născut în localitatea Oasele, judeţul Galaţi, absolvă în 1979, la Bucureşti, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Mai apoi, el însuşi va activa ca profesor universitar. Napoleon Tiron, considerat la ora actuală unul dintre cei mai mari sculptori din România, are lucrări în aproape toate ţările din Europa (Marea Britanie, Germania, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia, Norvegia, Danemarca, Spania, Grecia, Olanda, Rusia), în Canada şi SUA. Criticul de artă Liviana Dan spunea: „Napoleon Tiron este unul dintre cei mai importanţi, mai extravaganţi sculptori din România. Tiron are un mod individual, aproape personal de a aborda teoriile sculpturii. Cu o sensibilitate particulară abandonează orice fel de solemnitate.”În „Grădina cu statui” de la Centrul de Cultură „George Apostu”, Napoleon Tiron a propus o replică a celebrului ansamblu sculptural, „Tată şi fiu”, al artistului care patronează dincolo de timp instituţia, regretatul George Apostu. Cele trei lucrări în lemn de stejar, minimaliste, reprezintă „Familia”. Napoleon Tiron provoacă privitorul să identifice care dintre cele trei lucrări reprezintă femeia (mama), bărbatul (tatăl), copilul. 

Dar cea mai înaltă este, surprinzător sau nu, femeia, pentru că maternitatea are nu doar rolul ei foarte important în perpetuare, dar este şi spiritual înălţătoare. Supleţea nu este deloc un impediment pentru ca femeia-mamă să se aplece atent, cu grijă asupra copilului. 

Și la Napoleon Tiron întâlnim filozofia plinului şi a golului, a raportului fascinant dintre nimic şi infinit. Despre a treia lucrare, care ar reprezenta tatăl (capul familiei), Napoleon Tiron a afirmat că este un portret, un omagiu dedicat lui Mihai Mihai, un fost coleg de-ai săi.

 Tema aleasă de Napoleon Tiron este evident unul tradiţională, familia, dar abordarea este abstractă, foarte modernă, sculptorul făcând în această lucrare unitară, compusă din trei piese, şi un interesant studiu asupra proporţiilor. Napoleon Tiron nu a apelat la culoare. Asta poate pentru că, orice familie are propriul cer, propria mare în care îşi scaldă bucuriile şi necazurile, propriul indescriptil Albastru. 
Notă: Sculpturile au fost realizate la Centrul de Cultură „George Apostu, în cadrul Programului internaţional de rezidenţe artistice de sculptură „Albastru”, ediţia a II-a, vernisajul a avut loc pe 27 iulie. Artiști rezidenți: Napoleon Tiron, Amancio González Andrés, Yoshin Ogata . Curatorul programului pentru fiecare ediţie este artistul Maxim Dumitraş, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

(Articol semnat de Violeta Savu, în Revista „Vitraliu”, octombrie 2018)

Instantanee realizate de Ovidiu Ungureanu în timpul desfășurării Simpozionului „Albastru”, ediția a II-a

 

Al doilea Albastru

Textura lemnului, împrietenit cu Yoshin Ogata, mai fină decăt epiderma
fecioarei care iese din apa mării. Strălucind prin bronzul
acvatic. Yin yang silenţios. O lacrimă stă agăţată de-o creangă
a pomului interzis. Al cunoașterii? Al atingerii. Suntem împreună,
închiși cu frumuseţe, în peștera lui Ogata.
Dacă evadăm, vom rătăci ani îndelungaţi în singurătate. 

Și noi vom ajunge ca bătrânul lui Amancio González Andrés,
consolându-ne cu mișcarea odihnitoare a leagănului, totuși ratând
revenirea la copilărie. Un bărbat cu braţul amputat, sângerând
aleargă, nu știm dacă plânge, poartă mască. Poate că-i este teamă

de animalul preistoric din spatele lui. Dar fiara nu are colţi.

Are cea mai blândă privire acest animal, care-și ascunde

cu atâta tandreţe coada viguroasă.

Napoleon Tiron deţine veriga de înţelepciune și echilibru,
el unește serendipitatea cu dorinţa erotică. În indescriptibile
tunele abstracte, supuse gravitaţiei. Cu goluri de aer.

Familie.
Mamă, tată, fiu. 

Maxim Dumitraș,
Fotocredit Ovidiu Ungureanu

Cei trei artiști au fost așezaţi pe axă de cel de-al patrulea,

Maxim Dumitraş, care le-a zis: „Dragii mei, voi sunteţi pentru mine
Al doilea Albastru. V-am făcut portretele în stele și lună de lemn,
v-am cioplit carusel cu căluţi și v-am adus în spectrul curcubeului,
între verde și indigo”.

Dar Ogata, eliberându-se din plăcuta strânsoare a miracolului,
a macerat soliditatea albastrului cu alge marine. Amancio,
săptămâni în șir, a tânjit după fierbintele soare spaniol.
Când ridica ochii spre cer, vedea norii fumurii.
Azul oscuro casi negro. Dark blue almost black.

Fără șovăială, Napoleon a încălcat toate regulile,

angoasat de absenţa nervoasă a luminii. Abandonându-se
în această lume nereceptivă. Anihilarea culorii.

(Poem de Violeta Savu, publicat în Revista „Ateneu”, Bacău, septembrie, 2018)

Amancio González Andrés, Napoleon Tiron, Maxim Dumitraș, Yoshin Ogata
în vizită la Studioul „Chromatique”