Vis cu Nora Iuga

 

Nora Iuga, primind „Premiul de excelență”,
din partea Revistei „Ateneu”, 2017

         Eram în apartamentul meu, în Bacău, într-o după-amiază însorită de vară. Storurile jaluzelelor din sufragerie erau pe jumătate trase, temperatura din cameră era destul de plăcută. Deodată am auzit soneria. Nu aşteptam musafiri, dar m-am dus să văd cine este la uşă. Am rămas cu gura căscată, prin vizor mă uitam la… Nora Iuga! Nora Iuga în Bacău? La mine acasă?! Nu se poaaaate!!! Deschid larg uşa, pe casa scării avem sistem din acela electric, cu senzori, pentru economie. E atât de economicos încât becul sensibil se aprinde la mişcare şi luminează doar câteva secunde. Aşa că singura care lumina la mine-n prag era poeta Nora Iuga, cu exuberanţa-i caracteristică, mi-a spus veselă: „Nu mă aşteptam ca uşa să se deschidă înaintea luminii!” Eu, nerevenindu-mi din uimire, mă emoţionez, încep să tremur un pic. Intrăm amândouă în sufragerie. Nora Iuga se aşează pe unul dintre scaunele tapiţate, cu o aşa mare naturaleţe încât tinzi să crezi că a mai fost de câteva ori bune pe aici.

- Ce rău îmi pare, nu am cu ce să vă servesc! Doar cafea…

- E foarte bine! Şi uite, o prepar chiar eu! bate ea voioasă din palme.

Eu tot nu îmi revin bine din uimire, iar poeta într-o clipită a şi ajuns în bucătăria mea. Găseşte fără nicio problemă pachetul de cafea, ibricul în care de obicei îmi prepară cafeaua cealaltă Nora, sora mea. Poeta Nora ştie şi ea care îmi sunt ceştile preferate! Servim tacticos băutura aromată.

Deodată prin geamul semi-rabatabil din balcon se strecoară un individ ciudat, e înalt şi voinic, iar fizic, e la fel de urât cum e Omul-care-râde. Sunt speriată, dar trebuie să îmi apăr oaspetele nepreţuit. Şi, curajoasă, eu, o piticuţă, îl înfrunt pe acel om brutal. Imediat mi se alătură Nora Iuga.

Bineînţeles, poeta i-a venit de hac acelui om respingător, iar el i-a reproşat, şuierând printre dinţi, cu ciudă, că ea nu trebuia să fie acolo…
Dimineaţă îi povestesc visul meu Norei, sora mea. „Numai la poezie te gândeşti, şi atunci când dormi! Păi asta e o combinaţie între mine şi poezie!” îmi zice veselă. Şi apoi, sora mea a făcut o cafea cu un gust nemaipomenit, fin acidulată, răspândind în aer un parfum floral. Am savurat-o împreună, în timp ce am citit câteva pagini din antologia „Inima ca un pumn de boxeur”.

(text scris în ianuarie 2014, publicat în ianuarie 2015 în Revista „Ateneu”)

Bacău 2017, cu Angela Marinescu, Dan Petrușcă,
Violeta Savu, Magda Cârneci, Nora Iuga