Dezamăgirile unui clovn şi prinţesă medievală îmbrăcată în blugi

Bacău FEST Monodrame
Marţi, 25 aprilie 2017

Alex Buescu, "Opiniile unui clovn", după Heinrich Böll,
Regia: Anca Maria Colţeanu
Teatrul Luni, Bucureşti

Dezamăgirile clovnului Hans Schnier ne-au fost spuse de către tânărul actor Alex Buescu. Din păcate, minunatul roman al lui Heinrich Böll, "Opiniile unui clovn" n-a fost transmisă pe deplin. Am ascultat un rezumat al cărţii, despre care cred că pentru interpretare scenică trebuia făcut un pic mai condensat. Totuşi, Alex Buescu s-a identificat bine cu personajul, dar nu a avut suficientă forţă, mi s-a părut lipsit de energie. Un spectacol lung şi destul de monoton, având ca temă principală bigotismul şi suferinţa din dragoste. Actorul a fost descurajat (şi bruiat!) de penibilile zgomote din pub-ul Valhalla, produse probabil de un aparat de măcinat cafea.
L-am apreciat pe Alex Buescu pentru emoţie şi sensibilitate, dar şi pentru memoria foarte bună, el reproducând cursiv, timp de mai bine de o oră, povestea tristului vagabond arlechin.

Valentina Zaharia, foto: Cotidianul Deşteptarea

Valentina Zaharia, "Venus şi Adonis", după William Shakespeare
Regie: Ioana Petre, Teatrul Mignon, Bucureşti
Chitară: George Popescu

În sfârşit, am văzut la Bacău FEST Monodrame... şi arta actorului. Fără o scenografie în spate, îmbrăcată într-un top şi o pereche de blugi (a renunţat la "frumoasele costume", adaptându-se la spaţiul neadecvat şi cam neprietenos de la Hotel Decebal), folosindu-se doar de o bucată dintr-o geacă, de o eşarfă mătăsoasă, acompaniata de George Popescu cu minunate acorduri de chitară clasică, Valentina Zaharia a fost şi Venus, şi Adonis, şi naratorul! Ba, a imitat foarte bine şi calul cavalerului! Am vibrat la întâlnirea plină de candoare a celor doi îndrăgostiţi, am ascultat cu încântare versurile în pentametru iambic. Un spectacol în care m-am simţit legănată de o frumoasă poveste de dragoste. Cu Valentina Zaharia am făcut o călătorie în timp şi m-am trezit în epoca medievală, chiar dacă prinţesa era îmbrăcată modern, în blugi negri! Nu ştiu ce ar fi zis Shakespeare, dar cred că şi el ar fi îndrăgit-o. Eu am îndrăgit-o pe Valentina Zaharia pentru dicţia impecabilă, pentru mişcările armonioase, pentru gestica elegantă şi da, şi pentru seriozitatea cu care şi-a asumat acest rol (am apreciat-o foarte mult că a făcut de la început observaţia să se facă linişte la bucătărie şi că a fost oarecum ironică atunci când a spus că speră să placă povestea pe care ne-o va dărui, chiar dacă spectacolul se ţine "într-o sală de mese".)
Din păcate, eu nu am prins spectacolul în concurs al lui Ali Deac. Dar din cei cinci concurenţi pe care i-am urmărit la Bacău FEST Monodrame, Valentina Zaharia este preferata mea. 

Bacău Fest Monodrame se desfăşoară în Bacău, între 21-26 aprilie, organizator: Teatrul Municipal "Bacovia" şi Primăria Municipiului Bacău

Singurătatea femeilor, două recitaluri la Bacău FEST Monodrame

Bacău FEST Monodrame
Luni 24 aprilie 2017

Spectacol în CONCURS
Actor: Iulia Valentina Verdeş
"Before breakfast", după Eugene O'Neill
regie: Constantin Florescu , Teatrul Municipal Ariel, Râmnicu Vâlcea

Iulia Verdeş, foto: Alin Leancă

Drama în cuplu... Eşecul vieţii de cuplu... Trădări, neîmpliniri, adulter... Povestea este spusă de ea, soţia frustrată, neglijată şi înşelată de soţ. Pare a fi o femeie rece, răzbunătoare îşi va omorî soţul. Ni se spune de la început asta, aşa că uciderea soţului eu cred că e mai mult metaforică.
Iulia Valentina Verdeş a reuşit să contureze destul de bine "depersonalizarea" personajului, însă spectacolul a avut părţi monotone, prea multe tăceri lungi, lipsite de sens. Scenografia a fost reuşită, sugerând claustrarea şi anxietatea, cei doi parteneri ridică ziduri între ei şi se trezesc prizonieri unul celuilalt. Sunt închişi într-un spaţiu ostil. 
În fotografiile din proiecţii îl vedem pe soţul femeii. Un bărbat cu aspect maladiv. Un bărbat care se simte neîmplinit, atât în viaţa de familie, cât şi în cea profesională, pasiv, blazat. 
Ultima fotografie a bărbatului, cu lama briciului tăindu-i beregata, e de factură horror.

Nefericirea celor doi soţi a început de fapt cu pierderea copilului. Moartea pruncului e devastatoare. Efectul: cei doi se vor distruge unul pe celălalt.
La acest spectacol, personal am simţit nevoia unui plus de tensiune. 
Însă nu a fost un spectacol rău. Iulia Valentina Verdeş a fost o prezenţă frumoasă, cu ochi expresivi, a transmis mesajele mai mult prin priviri, şi poate mai puţin prin gesturi. Nici sala nu a avantajat-o, cred că spectacolul acesta ar fi căpătat mai multă forţă jucat pe scena teatrului, distanţa cam mică dintre actor şi spectator, în acest caz, a diminuat tensiunea dramatică.

Spectacol în CONCURS
Actor: Simona Codreanu
"Gări înlăcrimate: fragmente dintr-un vodevil inexistent", după Anton Pavlovici Cehov
Regie: Nicoleta Dănilă, proiect independent Târgu Mureş

Simona Codreanu, foto: cotidianul Deşteptarea

Cu o intrare de mare impact, mi-am zis: o să urmeze ceva tare fain! N-a fost chiar aşa, dar nu cred că din vina actriţei. Ea a demonstrat că are date bune, atât pentru comedie, cât şi pentru dramă. Însă spectacolul a fost putin dezavantajat de proasta acustică, pentru acest gen de spectacol, a pub-ului Valhalla, unde s-a desfăşurat recitalul. Din locul in care am stat eu, nu s-a auzit prea bine. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, actriţa a avut nerv, a umplut toate spaţiile goale, şi-a ţinut în mână spectatorii, a interacţionat cu ei. 
De la acest spectacol am plecat cu mesajul enunţat şi în sinopsis: "Cine crede că femeile sunt doar delicate se înşeală amarnic. În general beau mai mult decât te aştepţi, mint mai mult, înşeală mai mult şi iubesc banii mai mult decât ar vrea să-şi iubească bărbaţii.": 
A  fost un show plăcut, cu o energie bună. Şi uneori asta contează mult, poate fi, şi a şi fost, ca o terapie. 

Bacău Fest Monodrame se desfăşoară în Bacău, între 21-26 aprilie, organizator: Teatrul Municipal "Bacovia" şi Primăria Municipiului Bacău

Două povestiri, o înţepătură de ac

Andreea Darie, foto: Cotidianul Deşteptarea

Bacău FEST Monodrame
Duminică, 23 aprilie 2017

Spectacol în CONCURS
"Două piese cu o femeie", după Franz Xaver Kroetz, 
regia Ion Mircioagă
Teatrul 7, Iaşi  
Actor: Andreea Darie 

Spectacolul de tip one-women-show se bazează pe două texte ale dramaturgului Franz Xaver Kroetz: "La noroc" şi "Melodia preferată". Din a doua piesă, am văzut un spectacol formidabil montat în Bacău, în regia lui Horia Suru, cu o interpretare memorabilă a actriţei Eliza Noemi Judeu. 

"Două piese cu o femeie" uneşte două poveşti, petrecute în timpuri diferite (prezent şi trecut), dar personajele feminine ar putea să fie, de fapt, una şi aceeaşi femeie. Numele ei este Rasch. Femeia matură rememorează un episod nefericit din trecutul ei, după cum citim în sinopsis-ul din caietul-program: "Un cântec difuzat la radio îi declanşează o amintire îndepărtată în care ea, împreună cu fiul, călătoreşte cu trenul în speranţa că-l va revedea pe bărbatul iubit." Timpurile alternează: prezent-trecut, iarăşi prezent. Trecutul este sugerat metaforic prin călătoria cu trenul. Recursul la copilărie se face prin imaginea trenuleţului electric. Povestea din prezent se bazează pe monodrama "Melodia preferată" şi este relatată fără cuvinte, înţelegem doar din mimică şi gesturi ce se întâmplă cu Rasch, este răvăşită sufleteşte, singurătatea o înnebuneşte şi o aruncă în depresie puternică. În trecut, în urmă cu probabil vreo 20 de ani, era foarte tânără, o adolescentă care-şi câştiga singură pâinea într-o fabrică de confecţii. Naivă, cade uşor victimă unui bărbat deja însurat. Ea călătoreşte cu trenul, împreună cu pruncul ei, sperând că se va întâlni, fie şi pentru scurt timp, cu tatăl copilului. Imatură, destul de superficială, chiar dacă a trecut prin fantastica experienţă a naşterii, în ea nu s-au trezit încă instinctele materne şi nu prea ştie cum să se comporte cu copilul. Intenţionează să-l părăsească în tren, pe o banchetă dintr-un compartiment care a "fost doar pentru ei doi" (simbol al casei/locuinţei de care cei doi, mamă şi copil, au stringentă nevoie). Totuşi, Rasch se întoarce după copil, îmbrăţişându-l lung, dar şi... sufocându-l. 
În timpul călătoriei, Rasch susţine un lung monolog, se adresează copilului, dar de fapt rememorează pentru ea însăşi scurta, dar destul de frământata ei istorie personală. În timpul acesta, coase. Şi se înţeapă grav cu acul. Acest element al înţepăturii îl întîlnim şi-n episodul "Melodiei preferate", când Rasch se înţeapă foarte tare în acul unui cactus din garsoniera în care locuieşte. Înţepătura sugerează că este vorba de acelaşi personaj. Totodată este şi simbol al eşecului în viaţă. În basme (v. "Frumoasa din pădurea adormită"), simbolistica înţepăturii se leagă de adormire, de vis, de moarte clinică. Finalul piesei face recurs la această simbolistică, conferind însă deznodământului caracter tragic.
Jocul actriţei mi-a plăcut mai mult în episoadele non-verbale, deşi dificile, le-a executat fără erori, dar în partea din mijloc, cea verbală, cel puţin în spectacolul jucat în cadrul Bacău FEST Monodrame, nu mi s-a părut prea convingătoare. 
Însă, încărcat de simboluri, probabil acest spectacol l-aş înţelege altfel, poate mai mult şi mai bine, la o revizionare. 

Ce nu ai vrea să auzi, dar...

"Ştiu că nu asta vrei să auzi", foto Viorel Cojan

"Ştiu că nu asta vrei să auzi", după Carmen Dominte
Denise Ababei, actor Teatrul Bacovia Bacău
Regie: Irina Crăiţă-Mândră
Scenografie: Cezarina Iulia Popescu
Spectacolul care a avut premiera la Teatrul Bacovia, în seara zilei de 21 aprilie 2017, în cadrul Bacău FEST Monodrame, "Ştiu că nu asta vrei să auzi" ne-a spus povestea unei adolescente şi odată cu povestea ei, a ilustrat un episod dramatic de la revoluţia din 1989. 
Pentru cei care am prins anii de comunism, spectacolul a fost răvăşitor. Personal, în 1989, aveam vârsta eroinei din piesă, aşa că nu mi-a fost prea greu să mă identific cu personajul.
În "Ştiu că nu asta vrei să auzi", vedem prin ochii unei copile cum regimul comunist avea puterea de a perverti sufletele. Dar Raluca, o adolescentă, o fată cu părul împletit în codiţe reuşeşte să-şi păstreze inocenţa. Pentru ea, mai întristătoare decât claustrarea (foarte bine sugerată de cubul în care se trezeşte mereu închisă) impusă de dictatura politică, este faptul că persoanele mature din jurul ei sunt abrutizate. La şcoală i se impun reguli stupide. Materiile studiate, cele mai multe sunt rigide. Din păcate, nici în familie nu găseşte dragoste sau înţelegere. Marcată de ruptura dintre părinţi, speră că prin păstrarea unor lucruri în care s-au imprimat amintiri îşi va aduce înapoi tatăl. La un moment dat, într-un dialog cu mama ei, fata eliberează un strigăt de revoltă adresat tatălui. Dar nu ştim exact al cui e ţipătul, al ei sau al mamei? Aparenta resemnare din glasul mamei poate părea contrar caracterului acesteia, care mai târziu va comite actul imoral de a-şi denunţa benevol vecinii revoluţionari. De fapt, piesa spune un adevăr crud: în timpul comunismului, oricine, chiar şi o femeie obişnuită, care suferise propriile dezamăgiri în viaţa personală, putea ajunge informator. Şi încă de bună-voie...

Denise Ababei, foto Cătălin Niţu

Singurul prieten al Ralucăi este un coleg de clasă, iar această prietenie îi va aduce alt necaz fetei: va fi anchetată într-o boxă a securităţii. Sentimentul de teroare e foarte bine indus prin muzica excelent aleasă, prin pauzele apăsătoare dintre sunete şi cuvinte. Simţi sufocarea din pieptul personajului.
Finalul copleşeşte prin intensitate. Actriţa ezită în aşezarea matricolei înroşite pe piept. Cu o mişcare, puţin mai în stânga sau în dreapta, în marea masă a eroilor de la revoluţia din 1989, Raluca şi-ar fi putut schimba destinul... Prin sacrificiu, reuşeşte să evadeze din cubul de un alb anxios, în care nu se va mai întoarce niciodată.
Actriţa Denise Ababei a făcut un rol foarte bun, s-a auzit foarte bine pe scenă, are o dicţie impecabilă. A părut o fetiţă de 12-13 ani, o fetiţă care caută, cu asiduitate, prin propriile mijloace să afle ce înseamnă dreptatea şi adevărul, dar totodată păstrează cele mai frumoase caracteristici ale copilăriei: inocenţa şi ludicul.
Carmen Dominte a scris un text bun, coerent, a creat un personaj dramatic şi credibil. Iar Irina Crăiţă-Mândră din punct de vedere regizoral a exploatat la maxim calităţile textului. Admirabilă şi scenografia minimalistă, semnată de Cezarina Iulia Popescu, ea a costruit un spaţiu ce sugerează închisoarea ce te ţine captiv, fizic, dar mai ales emoţional şi mental,un sistem totalitar.
"Ştiu că nu asta vrei să auzi" este un spectacol curajos, pentru că el simbolizează în mare măsură şi incapacitatea multora de a depăşi vechile mentalităţi comuniste.
Ştiu că nu asta vreţi să auziţi : multe dintre problemele atinse în această monodramă sunt încă de actualitate.