Tamara Antal. O expoziţie caldă şi luminoasă

   După o perioadă de absenţă, cauzată şi de călătoriile pe care le-a făcut în ultima vreme în Africa, Tamara Antal revine pe simezele galeriilor de artă băcăuane şi expune la Galeria Nouă o expoziţie de artă textilă şi acuarele, intitulată „Atelier deschis”. Artista a spus că ar fi putut-o subintitula „Din realitate spre iluzie”. Reale, concrete sunt materialele cu care lucrează aplicând şi o tehnică nouă în arta sa – tehnica împâslirii. Utilizează lână merinos (pe care a achiziţionat-o în Tunisia) şi cu migală, rafinament şi măiestrie o aplică pe suporturi alcătuite, de asemenea, din materiale naturale (unele fiind din voal natural din bumbac) rezultând lucrări de artă în culori foarte calde, a căror strălucire magică luminează interiorul în care sunt expuse. Dintre temele şi motivele pe care le abordează plasticiana notăm observarea trecerii timpului dar şi a ciclităţii acestuia (urmele de paşi, spirala, clepsidra – majoritatea prezentate în lucrări de mare amploare), legătura omului cu divinitatea (chipul care ar putea fi un autoportret foarte stilizat, spiritualizat până la a fi o interpretare a maramei Veronicăi), semne şi simboluri creştine cum ar fi crucile care pot fi observate în acuarele. Desenele minimaliste zugrăvesc, cu multă sensibilitate şi discreţie, tema copilăriei şi a maternităţii. Am admirat şi florile mari lucrate din materiale textile, dar şi pe cele din acuarele, de o fineţe ca de filigran, ale căror tulpini fragile sunt asociate cu ideea de fertilitate, simbolizând continuitatea vieţii.  

    Această nouă personală a Tamarei Antal a fost apreciată favorabil de criticul de artă Carmen Mihalache care în încheierea unui carnet plastic afirmă: „Expoziţia ei este o încântare pentru ochi, culorile fiind subtil combinate, cu rafinament, iar dialogul vizual între lucrările textile şi desene este unul menit să înlesnească o mai bună comunicare cu privitorul. Tapiseriile însufleţesc spaţiul galeriei şi simţi nevoia să le atingi, ca să le mângâi, preluând din căldura, din liniştea şi energia lor binefăcătoare. Tamara Antal se află într-un moment prielnic de creaţie, remarcabilă fiind dimensiunea spirituală a artei sale.”

(Notă: Articol publicat în Revista Ateneu, nr. 548, aprilie 2015)

Gala Star X. Ziua a patra de concurs, o zi reușită

Ada Lupu
„De ce” , dramatizare după „De ce fierbe copilul în mămăligă” de Aglaja Veteranyi.

Regia: Dumitriana Condurache

Un decor frumos și original a închipuit atmosfera circului în care trăiește o fetiță de 13 ani împreună cu familia ei distopică. Ada Lupu chiar a părut, fizic, o fetiță de 13 ani, a mânuit foarte bine obiectele, secvențele cu păpuși sau în care ea însăși interpretează o păpușă, i-au ieșit cel mai bine. Mi-a plăcut mult și rochia aceea imensă, înălțată vertical pe scenă, simbolizând autoritatea extremă a mamei asupra fetiței. De altfel, spectacolul a fost construit mai ales pe simboluri. Actrița a fost gingașă și delicată, a interpretat rolul cu sensibilitate, mie însă mi-ar fi plăcut să accentueze un pic mai mult latura tragică a personajului.  Un spectacol care a mizat mai mult pe partea vizuală, pe simboluri (scara dublă ilusra traumele, care de altfel erau prezentate și în monolog). Mânuirea cu măiestrie a obiectelor a fost un alt atu. Însă s-a pus mai puțin accent pe partea de interpretare dramatică. 
Romanul-poem „De ce fierbe copilul în mămăligă” este tulburător și mi-ar fi plăcut să i se dea viață pe scenă cu mai multă tensiune dramatică. Totuși, mie mi-a plăcut Ada Lupu, mi se pare o actriță senzorială, expresivă și foarte fotogenică, eu cred că ar fi potrivită şi pentru roluri în filme artistice. 

Dana Maria Marineci
„XX-euri” de Alina Nelega

Regia: Irina Crăiță-Mândră

Am fost invitați la o conferință. Tema conferinței: cum ar fi ca toți bărbații să fie transformați în femei? Să fie pe lume numai femei?! Dacă ne luăm după exemplarul prezentat, adică o foarte atrăgătoare sirenă blondă, putem fi convinși că lumea ar fi mult, mult mai frumoasă! Că doar frumusețea este atributul femeii, nu?! 

La Dana Maria Marineci am admirat nu doar frumusețea, ci și naturalețea ei. Interpretarea Danei Marineci a fost sinceră și fără zorzoane inutile. Interacțiunea cu publicul a fost foarte reușită și a provocat ropote de aplauze. În a doua parte a recitalului, personajul Danei Marineci este o tânără care vorbește despre e-urile găsite în alimentație, în apă și cam peste tot, chiar și-n aer. Apoi, fantomatică, ea visează să ajungă la Florența. Acolo se află o fântână magică în care dacă arunci un bănuț ți se împlinește o dorință. Puțin frivolă dar copilăroasă și sensibilă, adică până la urmă încărcată de feminitate, această domnișoară cucerește și ea toate inimile. Dar frivolitatea este doar aparentă, sub masca de Halloween se ascund răni. Merită menționată ingenioasa împletire a realismului cu elemente din zona dark.

Acest spectacol, deși a fost simplu construit, a avut culoare - realizată prin arta actorului. 

Un spectacol ca o terapie, m-a făcut să mă simt confortabil chiar și atunci când monologul a conținut cuvinte licențioase (și, au fost câteva dar ele au fost generatoare de umor sănătos).  

Pe blogul Varanus, Val Mănescu afirmă: „Speculând inteligent principala calitate a interpretei, naturaleţea, tânăra regizoare a recitalului, băcăuanca Irina Crăiţă-Mândra, a creat un spectacol plin de viaţă, credibil şi, unde trebuia, emoţionant.” 

Ziua a treia de concurs la Gala Star X. O zi minunată

Cu dans, mimica, dans, dans, dans..., emoţii, multe emoţii...
Cea de-a treia zi de concurs la Gala Star, ediția a X-a a venit și ea cu surprize. În zi de duminică,primul spectacol a început la ora 11.

George Ciolpan. „Pasărea în văzduh”. Recital de pantomimă

Nu i-aș zice pantomimă sau n-aș spune doar pantomimă. La cei aproape 60 de ani pe care-i are, George Ciolpan a uimit publicul cu corpul său foarte subțire dar și foarte frumos lucrat, cu perfecțiunea mișcărilor de dance-break. A interpretat mai multe personaje, Spider man, Sperietoarea de ciori, un muzicant ambulant orb care cerșea la metrou, un om rătăcind prin deșert ș.a. Sperietoarea de ciori, cu subiectele ei delicate: singurătatea, părăsirea, nevoia de a oferi și a primi protecție și implicit iubire, a fost un moment plin de poezie (poezie din mișcările sugestive, se înțelege). Dar rafinamentul artistic a fost atins pe deplin în interpretările statuilor lui Constantin Brâncuși (Rugăciune, Pasărea măiastră, Coloana infinită - foarte frumoasă trecerea de la Pasărea măiastră, prin zbor, la Coloana infinită). Cu fascinante și elegante mișcări ale corpului, în armonie cu muzica bine aleasă și purtând cu măiestrie costumele încărcate și ele de sugestii, George Ciolpan a demonstrat că este un artist cu multă forță imagistică. Mie mi-a plăcut mult, au fost momente poetice.

Senzația zilei: Baczó Tünde „7/7” Spectacol de teatru-dans

Spectacolul acesta chiar a zis o poveste, o poveste universală despre vărstele femeii, trecând prin copilăria (cu gingășia fetiței care poartă un ghiozdan extrem de greu și care, pe umerii ei mici, pare a fi Marele Univers), apoi cu descoperirea cochetăriei, cu probarea rochițelor și a pantofilor cu toc din garderoba mamei, cu descoperirea primilor fiori ai dragostei, apoi căsătoria şi maternitatea, dureroasa trecere a anilor, ajungându-se la ... vârsta de argint. Baczo Tunde prin dansul ei a fost feminină, fermecătoare, senzuală, pasională, gingașă, ludică, gravă... a dansat cu toată ființa, cu tot corpul, inclusiv cu cel mai lung și frumos păr pe care l-am văzut eu vreodată... La eleganța acestui spectacol a contribuit și pianul live. A fost și o îmbinare a dansului cu arta vizuală, am admirat și desenele care se derulau pe ecran. Partea în care ea se contopește în dansul fractalilor m-a transpus într-o imaginară călătorie cosmică. 
Un spectacol de mare Artă! 

După aceste momente artistice, a urmat o artă mai puțin obișnuită... 
Kocsardi Levente. „Arta pârțului sau Conferința Daliniană a contelui De la Trompette” (pe texte din „Jurnalul unui geniu” de Salvador Dali). Despre acest spectacol, Val Mănescu a scris pe blogul lui: „Un mare fâââââââs ne-a tras, din fericire nu şi olfactiv, Kocsardi Levente, tot din Timişoara, care s-a aventurat să ilustreze un text de Salvador Dali ce face apologia băşinii, intitulat Arta pârţului sau conferinţa daliniană a contelui de La Trompette. Într-o actoriceală pentru care criteriile de evaluare nu pot fi aplicate, cu încercări repetate de a da valoare artistică unor cuvinte pe care le evităm, prin gesturi scandalos obscene, „curajosul” interpret şi-a atras oprobiul publicului, aşa că mulţi dintre spectatori au părăsit sala înainte de final. M-am numărat printre ei ei, nu din falsă pudibonderie, că doar şi eu sunt om şi mai scap câte una, ci pentru că m-a oripilat stilul plat, fără culoare, al interpretării. ”
Nici mie nu prea mi-a plăcut, dar poate că e vina mea,a m anumite limite și nu am înțeles prea bine ideea și nici arta verbală a lui Dali... Îmi place pictorul Dali, chiar mult. Si animatia lui suprarealista - ”Destino”. 

Seara a fost salvată de Daniela Vrânceanu, cu „Amalia respiră adânc”. Am mai văzut spectacolul și atunci am plâns. Aseară iarăși am plâns. Sensibilitate și mult dramatism, o frumoasă și reușită transpunere a Danielei Vrânceanu în personaj. Felicitări, Daniela Vrânceanu!

LSD Theatre Show în două părți la Gala Star X. Isabela Neamțu și Matei Chioariu

„Laughing wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre show”, Regia: Horia Suru
Isabela Neamțu m-a făcut să mă gândesc la o posibilă abordare feminină a personajulul Truman Burbank. De altfel, spectacolul „LSD Theatre show” și filmul „The Truman show” au ceva puncte în comun. Atâta doar că în „LSD Theatre show”, personajele, consumatoare de LSD, își închipuie cum ar fi dacă viața lor, gândurile lor, secretele lor cele mai ascunse ar deveni subiect de media iar asta le face plăcere Ba chiar îi fascinează... dar până la un anumit punct, când intră în conflicte cu ceea ce ei știu că se află cumva prestabilit.... diverse și cam multe cutume ale „societății”. La acestea se adaugă propriile lor conflicte interioare, și nu-s deloc puține.
Isabela Neamțu a fost convingătoare, nu avut (aproape) deloc stridențe (ceea ce mi se pare și mai greu de realizat într-un show care mizează pe umor), spectacolul ei a crescut gradual. Actrița a interacționat foarte bine cu publicul, iar intuiția ei a funcționat foarte bine atunci când l-a ales pe băiatul cu care a intrat în dialog. Inteligent și spontan schimbul lor de replici.
Personajul ei este o femeie tânără și cam labilă, care nu este în stare să ia decizii în viață și căreia, într-o zi, o „banală conservă de pește” îi declanșează o depresie puternică. Desigur, conserva este doar factorul declanșator, motivele depresiei sunt cu totul altele. Tânăra se află mereu în căutare și nu prea își găsește rostul, ceea c eo determină să se refugieze în.. alcool. Femeia nu poate tolera rigiditatea lumii și fățărnicia de care se lovește la tot pasul. Și alte cutume ale societății o sufocă. În final, găsește și oferă tuturor răspunsul la întrebarea ce este cel mai important în viață. „Să respiri!” Adică.... să trăiești, să fii viu!
Totuşi, unii au fost deranjaţi de cele câteva ţipete. (nici eu nu agreez urletele în teatru, îmi place ca personajul să mă convingă că urlă pe dinăuntru. Totuși, Isabela Neamțu nu mi s-a părut stridentă, chiar deloc.) 
Cu căldură, naturalețe, cu umor fin și autoironie bine dozată, Isabela Neamțu mi s-a părut o actriță rafinată pe care mi-aș dori să o văd și în alt rol.

„Seeking wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre show”, Regia: Horia Suru
Matei Chioariu a avut mare succes la public, stârnind ropote de aplauze. M-am amuzat și eu la show-ul lui, a fost distractiv. Dar n-a fost vesel, chiar deloc. Mi-a plăcut interpretarea actorului deşi pe alocuri mi s-a părut că a plusat exagerat fragilitatea personajului. Ascultăm de data aceasta monologul unui alt neadaptat, un tânăr care trăiește cu frica de a nu se afla despre el faptul că este gay. Un subiect poate chiar mai delicat decât cel anterior. Este satirizată „societatea” „civilă” pentru faptul că discriminează minoritățile sexuale. Câteva dintre ironiile legate de acest subiect mi s-au părut îngroșate, desigur este o părere subiectivă. În teatru, în general în artă, eu prefer sugestiile și subtilitățile.
Totuși, am avut ocazia să văd un actor talentat, care pe lângă interpretarea dramatică foarte reușită, a dansat și a cântat la un instrument (flaut) dar și cu vocea, momentul „Freddie Mercury” fiind senzațional. Da, am văzut un one man show.

„Alcoforado’sound”. Un spectacol al sunetelor și al gesticii

Gala Star X, 24 aprilie, Recital Extraordinar. Eliza Noemi Judeu

„Alcoforado’sound”. Adaptare de Firuța Apetrei după „Scrisorile portugheze” de Mariana Alcoforado;
Cu participarea muzicienilor: Ciprian Sicinschi, Dan Crivăț, Ciprian Cărare, Liviu Mera
  

foto: Marius Curucli

foto: Marius Curucli

„Alcoforado’sound” a fost... un spectacol puternic, senzual, plin de iubire, de revoltă, de răzvrătire și, în final, de renunțare și abandonare a propriei persoane. E o poveste de dragoste neîmplinită. Am mai văzut acest spectacol şi am fost emoţionată dar prestaţia din seara aceasta a Elizei Noemi Judeu a fost uluitoare. Vocea ei, cu tonalităţi diferite, când gravă, când tânguitoare, a fost mai răscolitoare ca niciodată. În plus, pe lângă senzualitate, Eliza a fost teribil de gestuală, reuşind să impresioneze cu „topirile” ei în discul negru reprezentând mânăstirea cu granițele neomenești. Actrița a transmis emoții vii și prin mişcările lente şi armonioase, prin dansul mâinilor, prin ipostaze ale corpului extraordinar de plastice. Aşa ceva am mai văzut şi simţit în spectacolele de dans contemporan. „Alcoforado’sound” a fost și o probă de „Expressive Gestures”. Muzicienii au fost şi ei la înălţime, interpretările lor elegante au subliniat sentimentul de dor, aducând totodată în suflet liniştea şi împăcarea. Un spectacol care inițial s-a numit „5 și cu 1, șase pentru un Amor”, care a „crescut” și a evoluat, atingând în forma aceasta, intitulată „Alcoforado’sound”, un maxim de tărie și rafinament artistic. Foarte frumos și finalul, cu tragismul lui abia schițat și tocmai prin aceasta, mai tulburător.

Seria a doua de fotografii: Ioan Viorel Cojan
Sursa foto: Teatrul Municipal Bacău

Gala Star. "Fetiţa soldat" cu Ingrid Robu

Gala Star X, vineri, 24 aprilie, Recital în concurs.
"Fetiţa soldat" de Mihaela Michailov, Regia: Adrian Tamaş
Actriță: Ingrid Robu

   Primul spectacol din concurs, „Fetiţa soldat”, nu a rupt gura târgului dar nici nu a dezamăgit. Mărturisesc că mă aşteptam la altceva şi deşi nu sunt om de teatru, mi s-a părut că recitalul a fost prea lung, la un moment dat frazele de pe ecran le depăşeau cu mult în profunzime pe cele cărora le-a dat glas actriţa Ingrid Robu. Ea a interpretat rolul unei fetiţe de 8 ani, orfană de mamă, care locuia împreună cu o bunică săracă și infirmă. 
   Ingrid Robu, îmbrăcată într-o rochiţă roşie cu bulinuţe albe, fizic lăsa impresia unei fetiţe de 8 ani, iar vocea ei chiar a părut cea a unui copil. A interpretat rolul cu candoare şi spre final, a conturat bine tristeţea personajul ei, o fetiţă naivă, dulce, cuminte, visătoare, care ajunge să vegheze de una singură, în noapte, la căpătâiul bunicii sale, punându-şi cu mult, mult prea devreme întrebări despre unde se duc oamenii atunci când mor. 

  Până la sfârşitul dramatic, spectacolul a avut şi doza lui de ludic şi umor inocent. Totuși... textul mi s-a părut puțin incoerent, am avut de câteva ori impresia că vira într-un anumit sens care apoi era abandonat şi se trecea brusc la altă idee. 

  Deşi mi-ar fi plăcut să fie prezentată mai concentrat şi cu ceva mai multă profunzime, povestea „fetiţei soldat” care şi-a propus să-şi salveze bunica (pentru a-şi salva astfel propria copilărie) este emoţionantă şi tristă.

Sursa foto: Caietul program al Galei Star, Ediția 10, 24-28 aprilie 2015