Ion Tudor Iovian - Migdale prăjite

ea – şi nu o numeşti
urâtă şi rea ieşită de nicăieri
scuipă otrăvuri pe străzi pe frunze pe fluturi
face măscări
îţi arată sânul sterp fetia uscată

şi tu
pe scăunelul de paie rezemat de zidul tutungeriei din colţ
îţi frângi degetele care îţi amorţesc
şi ronţăi migdale prăjite în soarele lichid

şi vântul sărat dinspre mare
îţi aduce aminte că lumea nu-i mai mult decât
puful de pitulice care ţi se agaţă în gene
nu spui nimic
surâzi unei fiinţe de fum cu eşarfă care tocmai s-a desprins
din trecutul tău
şi se depărtează în susul străzii

şi vin oameni către tine dintr-o lume din care nu mai faci parte
şi nu-i cunoşti şi nu ştii ce vor nici ce să le spui
când îţi lasă în preajmă tava cu capul tău însângerat

şi vin păsări din cerul de catran arse pe aripi
şi nu le cunoşti şi nu ştii ce scriu cu gheara
pe inima ta pe inima lui

„viaţa mea e în urma mea” spui cu tristeţe şi îţi dai seama
că aerul din jurul tău se face zid se face cămaşă de forţă
că în spatele tău nu mai există nimic e doar un hău acolo

dar din viitor îţi sosesc
cocori pe care i-am mai văzut doar că-s de fier acum şi nu vor
mai zbura înapoi
îţi sosesc scrisori pe care le-ai mai citit doar că acum te anunţă
că nu vei mai primi scrisori

din viitor vii şi tu însuţi mai împuţinat mai tras la faţă
mai speriat de ce se află acolo
cu degete tot mai reci şi cârlige de călătorie dus-dus

acum ronţă migdale prăjite pe scăunelul tău de paie
lângă tutungeria din colţ care nu mai există

tot mai amare şi tot mai tari sunt migdalele
mai tari ca pietricelele copilăriei sparte în gură
dar tot mai puţine
şi mai tari
şi mai amare


 poezie din volumul "Vedere de pe pod în infranegru. Poezii gris-piper sau Şi va veni apocalipsa textului" - Ion Tudor IOVIAN

M-a surprins poeta Violeta Savu cu lectura  unui poem de-al meu,  « Migdale prăjite ». A făcut-o cu inspiraţie dublată de fin spirit critic ca argument pentru   alegerea mea ca premiant al acestei ediţii.   Masca veneţiană pe care a purtat-o în timpul lecturii i-au sporit delicateţea şi misterul mediteraneean.” (Ion Tudor Iovian)
(Ion Tudor IOVIAN a primit Premiul Revistei Ateneu pentru Poezie, Octombrie 2014)

Coarne în peştera neagră

Mergi pe marginea de 
lumină. Vino spre mine.
Ascultă cum apa duce
în pământ foşnetul 
mantiei. 

În negru m-am învelit. Nu te teme, cine
spune că un înger nu poate avea
strălucirea corbului?

Îngerul bun, cu aripile lui negre
şi grele, lasă în trecere, o umbră
în stea.

Mereu se întoarce în acest ascunziş,
în care am crescut ca o liană.

Port pe frunte două foliole mari.
Neştiutorii le-au numit coarne.
Cu ele respir. Să nu le atingi.
Sângerează.

Violeta Savu

Concept foto: Mia Nazarie, Shot: Adrian Topor
                                   mi@ Nazarie Photography