Celebra afirmaţie: „O imagine valorează/vorbeşte cât o mie de cuvinte” a
fost enunţată în anul 1921 de către publicistul american Fred R. Barnard, el se
referea atunci la reclamele lipite pe maşini. Această aserţiune destul de
apodictică, fiind citată în exces în ultima vreme, a devenit un clişeu. Din
punctul meu de vedere, o imagine este cu atât mai valoroasă cu cât ea poate fi
descrisă în cuvinte cât mai puţine, de aceea asocierea între fotografie şi
haiku mi se pare foarte potrivită, cu precădere când fotografiile sunt detalii
din natură. Amintim că una din condiţiile poeziei haiku este să conţină cel puţin
o imagine sau un cuvânt care să exprime anotimpul. Am vizitat cu deosebită
plăcere expoziţia foto-haiku „Declic în silabe”, deschisă în Galeria „Hol” a
Muzeului de Istorie „Iulian Antonescu”, unde am admirat fotografii realizate în
natură de Constantin Broşu şi am citit cu plăcere din creaţiile haijinilor:
Virginia Popescu, Oana Gheorghe, Mara Paraschiv, Mihaela Băbuşanu Amalanci,
Ildiko Juverdeanu, Ioana Bud, Ana Urma, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Vasile
Conioşi Mesteşanu, Viorica Băluţă, Dan Norea, Lenuţa Gabriela Ocneanu.
Fiecare lucrare a fost alcătuită dintr-o fotografie şi trei poezii haiku (scrise
de autori diferiţi). M-am întrebat cum s-a reuşit o sudare atât de armonioasă
între imagine şi versuri. Un start bun poate fi esenţial pentru succesul unui
proiect. În cazul de faţă, s-a pornit de la imagine.
Propunerile lui Constantin Broşu au fost foarte bine alese, fotografiile
sale apropiindu-se de starea de graţie a unei poezii haiku, prin caracteristici
cum ar fi originalitatea, claritatea, decantarea esenţei, sinceritatea
mesajului şi desigur, mai ales, dragostea pentru natură. Inevitabil idilice,
secvenţele care redau momente din viaţa plantelor şi animalelor se salvează de
platitudine, ochiul artistului fotograf urmărind surpriza, emoţia, intimitatea.
În expoziţie şi-au găsit loc enigmatice vederi pictural-onirice, precum şi interesante
imagini abstracte.
În retroacţiunile lor, haijinii au creat adevărate bijuterii: „survolând
uşor/ turnurile gemene - / o libelulă”, „piaţa de peşte - / furând fără
scrupule/ cumătra viespe”, „nehotărâre - / fată bătrână la geam/ aşteptând
zborul” (Virginia Popescu); „a fi sau a
nu fi - / tata ascute molcom/ tăişul coasei”, „vechea gară - / la obiecte pierdute/ câteva vise” (Oana Gheorghe); „ritmuri alerte - / spaima
îngheţată/ pe buzele reci”, „cal şi stăpân/ bătătoresc pământul - / chemări de
bucium” (Mara Paraschiv); „Dorinţa fetei - / Rochiţa rândunicii/ ţesută cu
maci”, „Soarele-n flăcări - / cu mişcări de gheişă/ se-adună noaptea”, „nici
eu, nici tata - / azi se leagănă-n scrânciob/ doar tristeţea” (Mihaela Băbuşanu
Amalanci); „chiromanţie - / pe linia vieţii/ o buburuză”, „stâlpi de telegraf -
/ codul morse încurcat de-o/ ciocănitoare” (Ildiko Juverdeanu); „primul te iubesc! - / în curtea liceului/
printre magnolii” (Ioana Bud); „plopii la taifas - / peste liniştea zilei/ doar
o tornadă” (Tincuţa Horonceanu Bernevic); „vreascuri uitate/ la margine de
lume/ răsare un mac” (Viorica Băluţă); „Linie moartă/ ascunsă printre ierburi -
/ teama de ţigani” (Norea Dan); „liniştea amiezii - / uitate-n caniculă/ două
undiţe”, „crucea tatii/ luând-o la vale/ pe lângă vii” (Vasile Conioşi
Mesteşanu); „un salt obişnuit - / o altă provocare/ doar pentru haijini” (Ana
Urma); „pe un con de brad/ umblă-n pas de peregrin/ o paparugă” (Lenuţa
Gabriela Ocneanu)
Este remarcabil că, în această expoziţie, fotografia şi haiku-urile se
complinesc şi se înfrumuseţează reciproc. Una dintre rigorile creaţiei lirice
japoneze este refuzul metaforei. În mare parte, această regulă nu a fost
încălcată nici de autorii care au participat la expoziţia „Declic în silabe”.
Şi totuşi, expoziţia respectivă este bogată în metafore dar ele sunt vizibile numai
atunci când vom considera fotografia şi minimalistul poem, un tot unitar. Am
citat mai sus câteva poeme dar, desprinzându-le de imaginea – „soră”, s-a
pierdut metafora şi totodată a dispărut surpriza spectaculară. Trebuie şi să
priveşti şi să citeşti pentru a înţelege, spre exemplu, că o buburuză este
simbolul unui vis neîmplinit, turnurile gemene apar sub înfăţişarea unor vârfuri
de papură, două crenguţe de măceşe sunt comparate cu două undiţe sau cu o salbă
de mărgele. De fapt, trebuie să priveşti cu atenţie şi să citeşti pe îndelete,
pentru a te bucura de întregul spectacol.
În cursul vernisajului care a avut loc pe 15 mai, publicul a putut asista şi
la un ceremonial al ceaiului, moment artistic realizat de două tinere de la
Asociaţia româno-japoneză Himawari din Iaşi. Evenimentul s-a încheiat cu lansarea volumului de haiku
„Stejarul cu flori de cireş”, aparţinând poetei Mihaela Băbuşanu Amalanci.
Cartea a fost prezentată de Mara Paraschiv, scriitoare, membră U.S.R. şi de
prof. Laura Văceanu, care de altfel, a semnat şi prefaţa cărţii din care
spicuim: „Wabi (frumuseţea austeră), mei (frumuseţea naturii şi a inteligenţei
umane), karumi (simplitate, eleganţă), aware (stare emoţională intensă), mushin
(negativitate, conotaţie din filozofia Zen), sabi (tristeţea singurătăţii),
toate aceste principii estetice specifice poeziei haiku, le descoperim în
poeziile lirice ale autoarei Mihaela Băbuşanu Amalanci. « Soare arzător -/ azi
doar umbra nucului/ mai puternică»”.
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
 |
| foto: Constantin Broşu |
