Viorel Cojan, Cristi Gaşpar, Mihai Docea, Eliza Noemi Judeu la vernisajul Din depărtare el mă vedea frumoasă

Cu ocazia lansării cărţii "Din depărtare el mă vedea frumoasă", am lansat rugămintea către trei artişti de a face o expoziţie cu temă erotică. La Cristi Gaşpar, tema erotică este abordată cu multă delicateţe, gingăşie şi cu o anume magie amintirii. (Lucrările din expoziţie fac parte dintr-un proiect mai amplu, sunt după cum ne mărturiseşte artistul, imagini visate). Cristi Gaşpar este şi cel care mi-a oferit o ţinută specială pentru carte, o copertă frumoasă şi ilustraţii deosebite în interior. (ilustraţiile fac parte tot din proiectul "Un desen în fiecare dimineaţă" http://cristigaspar.blogspot.com/ )
În cele 2 picturi ale sale, Mihai Docea este exuberant şi exotic.
În lucrările lui Viorel Cojan te farmecă misterul şi seducţia subtilă. Viorel mi-a făcut şi elegantul afiş.
Le mulţumesc celor trei artişti pentru suportul lor şi pentru că au răspuns pozitiv invitaţiei mele, prin arta lor deosebită au oferit un plus de valoare poeziilor mele.
Despre carte, au rostit cuvinte mult prea generoase, colegii mei de la Revista Ateneu, Carmen Mihalache şi Adrian Jicu. Mulţumesc mult!
În mod deosebit îi mulţumesc actriţei Eliza Noemi Judeu, care a susţinut un recital cu poeziile de-ale mele. Puteţi viziona pe youtube fragmente din recital. La această adresă: https://www.youtube.com/watch?v=TrtIuUPukAc

Viorel Cojan







Cristi Gaşpar








Mihai Docea


Alte imagini din galerie, de la vernisaj


fotografii de la vernisaj: Viorel Cojan

Poezii in lectura minunatei actrite Eliza Noemi Judeu

film de Marius Curucli: Bacau - lansare de carte Violeta Savu - Din depărtare el mă vedea frumoasă

Lansare de carte şi expoziţie de artă

Miercuri, 15 iunie 2011, ora 17, Galeria Nouă a U.A.P. - Filiala Bacău, se lansează volumul de versuri "Din depărtare el mă vedea frumoasă" de Violeta Savu.
Prezintă: Carmen Mihalache (critic de artă) şi Adrian Jicu (critic literar).
Expun artiştii: Cristi Gaşpar (grafică), Viorel Cojan (fotografie), Mihai Docea (pictură)
Recită actriţa Eliza Noemi Judeu

Organizatori: U.A.P. Bacău, Editura Tracus Arte Bucureşti
Afiş de Viorel Cojan

Coperta şi ilustraţiile cărţii: Cristi Gaşpar
Ilustraţiile fac parte din proiectul
Un DESEN in fiecare DIMINEAŢĂ” - un blog jurnal în imagini visate în fiecare noapte, proiect ce constă în schiţarea unui desen în fiecare dimineaţă, reprezentând visul din acea noapte şi postarea lui pe internet.
Desenele sunt postate pe http://cristigaspar.blogspot.com/ şi sunt realizate în perioada 11 august 2009 – 21 mai 2010.
Notă: Poezii cuprinse în această carte au fost citite la o lectură publică, în avanpremieră (cu câteva zile înainte de ieşirea de sub tipar), la Târgul Naţional al Cărţii de Poezie, pe 21 mai 2011. Prima lansare a cărţii a avut loc pe 28 mai 2011, la Târgul de carte Bookfest din Bucureşti, lansare organizată de Editura Tracus Arte, prezentare de poetul Cosmin Perţa (redactorul cărţii).