Benoît Magimel și Juliette Binoche
The
taste of things – ce festin culinar, ce festin vizual! O bucătărie foarte
bine utilată, fremătătoare ca un furnicar, agitația contrastează cu focul
mocnind în vatră. Pe soba cu plite de fontă tronează oale imense, în una se așază
pături de carne, peste care se toarnă apă fierbinte, diversitatea legumelor
încântă cromatic, supa se strecoară nu cu o paletă perforată, ci cu o pânză
albă imaculată, de parcă s-ar face, pentru animalele sacrificate, un ritual de
astrucare. Preparatele făcute aici, deopotrivă fanteziste, consistente și
hrănitoare au drept autori: Dodin Bouffant, un chef creativ, riguros și orgolios;
Eugénie, o bucătăreasă pricepută în a da viață rețetelor culinare, intuitivă și
tandră; Violette, un ajutor de bucătar, care „nici apa nu știe prea bine să o
fiarbă”, dar ea dă tonul cumpătării și, chiar dacă ne aflăm la sfârșitul
secolului XIX, un HR al micii echipe (HR = Human Resources), fiindcă o va introduce
patronilor pe foarte tânăra Pauline, novice plină de har, motor întru
durabilitate.
Dodin Bouffant și Eugénie – amândoi se află în toamna vieții lor și sunt
stâlpii acestei uluitoare bucătării franceze, lucrând împreună de peste 20 de
ani. Între ei există o chimie formidabilă, sincronizarea lor e perfectă.
Atracția depășește granițele bucătăriei. Într-o zi, când luau gustări în
splendida lor grădină, Dodin îi cere voie lui Eugénie să-i treacă pragul
camerei după lăsarea serii. Eugénie preferă discreția, subtil îl dojenește, dar
în multe nopți îl așteaptă cu ușa descuiată. Într-o seară, pe pat, în
clarobscur, un instantaneu à la Vermeer, torsul ei sculptat ca un diamant, cu pielea
străluminoasă, o replică fidelă a pulpei alb-verzui din para atent confiată, ce
înfrumuseța platoul cu bunătăți, darul lui pentru ea. Un maestru bucătar (chef,
cum i se mai spune – cuvântul este derivat din termenul francez chef de cuisine, adică șeful unei
bucătării), în afara de echipa ce-i pune în aplicare ideile gastronomice,
pentru a-și proba creațiile mai are nevoie de un grup de gurmanzi. Aceștia sunt
patru prieteni aleși pe sprânceană de Dodin, fiind oameni din înalta societate,
iubitori de artă și literatură, care completează tabloul unei mese festive cu
discuții intelectuale, cu polemici solide, purtate pe tonuri egale. Rafinament,
respect, eleganță... Bun-gust din belșug!
Caviar pe dosul palmei, calcan fiert în sos de lapte, lămâie și frunze
verzi, verdețuri proaspete atent culese din apropiata grădină, unt limpezit
curgând pe rumeneala coastei de vițel scoase din cuptor, surprinzătoarea
senzație de rece de sub crusta de bezea caldă, smântână curgând în șuvoi
subțire peste legumele sotate, supă groasă din fructe de mare, bucăți de salată
verde fiartă pozând în soldăței căzuți la datorie pe suprafața tavei de copt...
și alte preparate ce pot isteriza simțurile gustative. Imaginile nu pot revela
aromele înnebunitoare, dar privitorul e fascinat/sedus de gesturi: gestul de a
împrăștia sarea, gestul de a învârti în oala cu supă, gestul de a frământa
aluatul, gestul de a așeza preparatele în tavă, chiar și gestul de a gusta –
gesturi ce cuprind o infinită pasiune. Meritul de a reuși să reflecte arta
culinară prin gesturi îi aparține, desigur, regizorului francez-vietnamez Anh
Hung Tran. Nu ar fi reușit să realizeze acest excepțional film fără ajutorul
chef-ului Pierre Gagnaire (responsabil
pentru partea gastronomică a filmului) și fără cei doi actori din rolurile
principale, titrații Benoît Magimel și Juliette Binoche. Foarte important este desigur romanul lui Marcel Rouffe, La vie et la passion de Dodin-Bouffant, care a fost adaptat pentru ecran de
De fapt, regizorul Anh Hung Tran recidivează în a transpune pe ecran
elemente de artă culinară. Sugestia aromelor este evidentă chiar din titlul
primului său lungmetraj, producția vietnameză Mui du du xanh (The
scent of green papaya/Mirosul de papaya verde, 1993), un film
de o rară sensibilitate, oniric, despre care reputatul critic de film Roger
Ebert, în introducerea cronicii sale, spunea că „este atât de calm și de dulce
încât vizionarea lui e ca și cum ai asculta o muzică liniștitoare”.
Drama lansată în
2023, The taste of things, conține un twist: ceva neprevăzut se
va întâmpla, ducând la destrămarea armoniei din bucătăria lui Dodin... Ne
abținem de la spoilere... Ceea ce putem spune fără să dezvăluim din secretele
filmului este că toamna e un simbol puternic, nu doar superbele peisaje cu
copaci aurii și arămii impresionează (e locul să spunem că spendida
cinematografie e asigurată de directorul Jonathan Ricquebourg), ci forța
toamnei de a o stăpâni deplin pe Eugénie, apoi, forța de a-l prinde în capcana
romantică a anxietății pe Dodin... Se poate împotrivi cineva sau ceva
ademenitoarei melancolii a toamnei? Sărind peste iarnă, doar primăvara...
(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 671-672 al Revistei „Ateneu”, iulie-august 2025,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu