Seninătate, solidaritate și emoții de toamnă

Cu anumite locuri se întâmplă uneori să ai o experiență paradoxală, pe care de altfel, o poți avea și cu anumiți oameni: îți fac o impresie plăcută la prima vedere (vizită/întâlnire), fără să te marcheze „intersectarea”. Al doilea contact, survenit întâmplător sau nu, e de impact: după despărțire, simți că limitele sunt ale tale, dacă aveai răbdare și atenție, ai fi știut să privești în profunzime pentru a descoperi splendoarea. A treia întâlnire, mai mult ca sigur, se va desăvârși în... prietenie. Apoi, ți se face dor... Ni se face dor de anumite locuri, care se înscriu pe o hartă sentimentală, fără a fi locurile noastre natale sau în topurile atracțiilor turistice. Mie, de câțiva ani, când vine toamna, mi se face dor de Satul Bogdana, din comuna „Ștefan cel Mare”, județul Bacău. De câțiva ani, în acel sat, în apropierea mănăstirii Bogdana, se desfășoară Simpozionul „Zone strategice de creație”*. Anul acesta, între 25 octombrie 2025 și 1 noiembrie 2025, s-a desfășurat a cincea ediție. Delegată de Revista de cultură „Ateneu”, am petrecut aici două zile. În tabără, i-am întâlnit pe artiștii băcăuani – Dragoș Burlacu, Oana Gârbea, Geanina Ivu, Elena Lupașcu, Marius Crăiță-Mândră, Luminița Radu, Bianca Rotaru, Maria Vlad – și pe artistul bucureștean Dan Badea. Cel mai mult îmi place să-i privesc pe pictori lucrând, întotdeauna păstrez o minimă distanță, imperios necesară pentru a nu-i incomoda.

În stânga - pictură de Dragoș Burlacu, 
în dreapta - pictură de Dan Badea

Dan Badea

Picturi de Geanina Ivu

Deși dificil de redat prin cuvinte, mi-am notat din cele văzute: la Dragoș Burlacu, pe o pânză, într-un square occidental, o femeie în vârstă hrănea, dintr-un buzunar al unui parpalac cenușiu, porumbei, iar pe o pânză neterminată, un cerb își umplea contururile cu cromatica unei frunze roșiatice; pe pânza Geaninei Ivu stăteau aninate în cuier cojoace tradiționale, 

Elena Lupașcu

prin bogăția de culori și contrastele puternice s-a obținut sugestia de greutate a materialului; la Oana Gârbea, dimpotrivă, materialul devine... diafan, iar motivul c

Oana Gârbea

ravatei conduce la ideea ancestralei rivalități masculin-feminin; Elena Lupașcu desenase amintirea ceremoniei petrecute cu câteva zile înainte în curtea mănăstirii, iar figurativul se completa cu linii abstracte, ce contribuiau la atmosfera de mister; la Dan Badea, abordările sunt psihologice, lucrările sale includ colaje, dar sunt dominate de figurativ: reprezentări de corpuri de adolescenți, surprinși cumva în „ralanti”  – un recurs la memorie; la Marius Crăiță-Mândră întâlnim un subiect din psihologia socială: „Maga” se numește pictura sa, cu o cromatică

În stânga, pictură de Geanina Ivu, 
dreapta jos - pictură de Marius Crăiță-Mândră

vibrantă și texturi tactile, dând impresia de tridimensional; Luminița Radu a început chiar aici o nouă etapă, cu lucrări religioase, puternice, am surprins-o lucrând la „Maica Domnului cu pruncul” (un tablou de dimensiuni mari, în cromatici cărămizii) în genunchi, la propriu, ceea ce mi-a relevat starea de smerenie; Bianca Rotaru are și ea abordări spirituale, continuând etapa ei despre Graal, așadar sacralitate și mister, artista a intensificat culorile, aducând laolaltă albastrul senin al cerului cu violetul și griurile de toamnă, în vreme ce lumina se revarsă din obiectul sfânt; Maria Vlad, atașată de aparatul ei foto, a surprins instantanee de poveste.

Luminița Radu

Bianca Rotaru

         Și poveste este tot ce se întâmplă în acest simpozion de creație artistică, desfășurat în colțul unui sat, cu rădăcini vechi și solide, un loc parcă vrăjit, căci e rupt de stridența și rumoarea orașelor, aici liniștea e profundă, semnalul la telefonul mobil e absent; doar în spațiul de cazare al frumoasei pensiuni rustice „La Ferma Veche” te poți conecta, prin wi-fi, la realitățile lumii. Cel mai bine a sintetizat artista Luminița Radu, într-o postare pe Facebook, sentimentul trăit aici: „O săptămână cu pace la Bogdana”.

           Oare ce ne atrage la acest loc? Fiecare ediție a simpozionului s-a desfășurat în toamnă târzie, când pădurea e îmbrăcată în nuanțe vibrante de galben, roșu și portocaliu (indiferent de tehnica și stilul ales, aceste cromatici le-am observat strecurate în lucrările plasticienilor), iar lumina soarelui domol se strecoară printre frunzele tot mai subțiri ale copacilor (în toate compozițiile există revărsări de lumini și supralumini; în unele, și o tainică blândețe). Solidaritatea între artiști conferă consistență și dinamism simpozionului. Vor veni austeritatea și frigul iernii, dar par foarte departe, căci focul din vatră deja arde la ceasul serilor răcoroase și, cel puțin la fel de intens, arde focul interior al artiștilor.

Dan Badea, Bianca Rotaru, Elena Lupașcu, Geanina Ivu, Luminița Radu, Oana Gârbea,
Ghiță Dohotaru (administrator La Ferma Veche), Marius Crăiță-Mândră, Dragoș Burlacu

Bianca Rotaru, Violeta Savu, Luminița Radu

* Simpozionul Zone strategice de creație, ediția a V-a, este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin programul finațării nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2025, conform Legii nr. 350/2005. Echipa de implementare a proiectului: Geanina-Iustina Ivu Vlad – coordonator proiect și Maria Vlad-Zaharia – asistent proiect. Pe 8 octombrie 2025, la Atelierul de creție Geanina Ivu/Liliana Dumitriu, s-a vernisat expoziția cu lucrări de artă create la a V-a ediție a Simpozionului. 

Note: 1) Articol publicat de Violeta Savu în Revista de cultură ATENEU, noiembrie-decembrie, 2025

          2) Majoritatea imaginilor sunt făcute în Tabăra de la Bogdana, dar două sunt de pe simezele expoziției taberei

Spirit și creativitate în Tabăra de la Bogdana

Imagine de la vernisaj

La cea de-a patra ediție a Simpozionului Zone strategice de creație*, care s-a desfășurat la Bogdana, între 27 octombrie și 3 noiembrie 2024, au participat șapte artiști, membrii ai UAP România: Vasile-Bogdănel Antochi, Dan Badea, Dragoș Burlacu, Geanina Ivu, Elena Lupașcu, Luminița Radu, Bianca Rotaru. În tabără, artiștii au avut ocazia să schimbe opinii despre noi metode și tehnici de lucru, s-au conectat cu frumusețile naturii (pădurea are o cromatică bogată toamna), au vizitat Mănăstirea Bogdana, fiind impresionați de muzeul mănăstirii, care cuprinde un patrimoniu de carte veche și artă medievală românească.

       În comuna Ștefan cel Mare (din care face parte satul Bogdana), ai ocazia să mergi „pe urmele istoriei, pe unde umblau odată și plăieșii lui Ștefan-Vodă”. Spiritualitatea zonei cu siguranță a influențat pozitiv artiștii. Aflată la cea de-a patra ediție, această tabără are deja o amprentă proprie. Caracterisitici ei speciale: prietenia, lumina, ambianța călduroasă. Mi se pare remarcabil faptul că lucrările realizate au o forță plastică asemenea unora de vârf, realizate în atelierele de creație.

       Știu că e o opinie subiectivă, dar cred că lucrând în apropierea unui locaș sfânt (în acest caz, unul de cult ortodox), influențele benefice ca liniștea sufletească și aerisirea minții sunt considerabile. Religia și arta nu sunt disjuncte. Îmi vine în minte un paragraf din jurnalul Sfântului Nicolae Velimirovici (episcop de Ohrida și Jicea, numit și Nicolae al sârbilor, a trăit între 1880 și 1956), care-și argumentează aserțiunile despre Dumnezeu și Zidirile Sale cu o elegantă paralelă între pictor și pictură: „Nimic din ce este zidit nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar pe ale Lui. Ce este zidit vede și aude cele zidite. Numai ce este născut din El Îl poate vedea pe El. Și numai ce este născut din El Îl poate auzi pe El. Pictura pe pictor nu-l poate vedea, dară fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Clopotul pe turnătorul de clopote nu îl poate auzi, dară fiica turnătorului de clopote îl aude pe tatăl său. Ochiul nu îl poate vedea, căci a fost zidit ca să nu Îl vază. Urechea nu Îl poate auzi, căci a fost zidită ca să nu Îl auză. Dară vederea Îl poate vedea, și auzul Îl poate auzi”. Clopotele au bătut la Mănăstirea Bogdana, artiștii au auzit, pădurea și-a deschis larg brațele, artiștii au văzut; și astfel au pictat cu sufletul... Și utilizând – e necesar de făcut precizarea – în mod expert, tehnicile plastice. Ceea ce s-a putut lesne observa la vernisajul expoziției taberei, deschisă pe 9 noiembrie, la Atelierul de creație Geanina Ivu/Liliana Dumitriu, situat în municipiul Bacău, pe strada Mioriței.

* Simpozionul Zone strategice de creație este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin programul finanțării nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005. Echipa de implementare a proiectului: Geanina Iustina Ivu-Vlad – coordonator proiect; Marius-Mihai Vlad – asistent proiect.

(articol publicat de Violeta Savu în numărul 663-664 al Revistei ATENEU, noiembrie-decembrie 2024, pag. 25,
Revista se poate citi integral, în format pdf, aici, dând click: ATENEU 663-664 )

Lucrări de artă realizate în cadrul Simpozionului Zone strategice de creație, ediția a IV-a

GEANINA IVU

Geanina Ivu - Blidar albastru

Geanina Ivu - Cojoc bărbătesc

DRAGOȘ BURLACU

Dragoș Burlacu - Digit al versus natural

Dragoș Burlacu -Sunlight

BIANCA ROTARU

Bianca Rotaru - Măr I

Bianca Rotaru - Măr II

LUMINIȚA RADU

Luminița Radu

Luminița Radu

DAN BADEA

Dan Badea

BOGDAN ANTOCHI

Bogdan Antochi

ELENA LUPAȘCU

Elena Lupașcu - Măicuța care bate toaca

Luminița Radu: „Albul şi negrul sunt suficiente pentru a spune tot.”

 Violeta Savu în dialog cu Luminița Radu 

Violeta Savu: – Ești pasionată de grafică și gravură, specialități exigente ale artei și care sunt tot mai rar practicate. Care au fost primii tăi pași în artă și ce anume te-a determinat să studiezi cu predilecție grafica?

Luminița Radu: – Am început să studiez grafica din anii de liceu, însă abia în anii de facultate am înţeles că era mai mult decât desluşisem până atunci. În facultate am descoperit gravura, pe care am învățat-o atât de la profesori, cât și împreună cu colegii din diverşi ani de studiu. După ce am terminat facultatea, am cochetat cu pictura, iar câţiva ani mai târziu am lucrat mult în peniță, pe hârtie manuală. Semnalul că menirea mea era alta a fost declanșat de

caietul meu de matematică din clasa I, pe care l-a păstrat învățătoarea mea și ea însăși mi l-a restituit după ani buni. Acel caiet era foarte frumos, subliniat cu roşu şi albastru, avea decupaje din cărţi ce reprezentau mulţimi de cifre încondeiate, dar şi accidente stângace ale mânuirii incorecte a stiloului. După 2010, am redescoperit gravura şi de atunci nu mă mai satur experimentând-o.

– Grafica și gravura pot părea arte mai sobre, față de pictura în ulei de exemplu, unde artistul are posibilitatea să se joace încurajat de diversitatea culorilor. Și totuși, care e partea de ludic în arta grafică? Ce-ți place mai mult: grafica sau gravura?

Luminița Radu: – Bună întrebare! M-am întrebat si eu adesesa. Chiar dacă am învăţat din cărţile de istoria artei că sunt genuri diferite, pentru mine ele se completează. Mai corect ar fi să spun că ele mă completează în a transpune o idee în cea mai bună formă. Recunosc că paleta mea este redusă, aproape inexistentă, pentru că albul şi negrul sunt suficiente pentru a spune tot. Nu simt că trebuie să strig emoţia prin roşu! Ac rece, linogravură, cologravură sunt tehnicile care-mi slujesc şi cu care mă joc. În 2019 am avut o expoziţie la Galeriile „Karo” cu lucrări de gravură, în care am vrut să arăt că știu tehnicile enumerate. Nu era suficient! Atunci am înţeles că trebuie să-mi îngădui să simt fiecare ştergere a plăcii ce urmează să fie imprimată, fapt care m-a eliberat de tensiunea lucrului făcut ca la carte şi mi-a permis jocul. Fiecare imprimare este unică, fiecare imprimat nu poate fi anticipat şi este o surpriză.

– Cum îți alegi subiectele, temele și motivele pe care le ilustrezi în arta ta?

Luminița Radu: – Fiecare preocupare s-a întors ca un bumerang sub forma unei expoziţii, astfel că în 2008 am expus pentru prima dată în Bacău; de altfel a fost expoziţia cu care aspiram pentru postura de membru U.A.P. al Filialei Bacău. Expoziţia s-a numit „X si 0”, la fel

ca jocul cel mai popular din lume, iar tema personifica o sumă de reprezentări existente sau închipuite. Nebunia pentru cifre şi litere ca formă de exprimare a continuat şi a triumfat în „Caietul de matematică”, amintit mai devreme, care a fost practic pasul decisiv spre gravură. Apoi, în 2010 am început o frumoasă corespondenţă cu sora mea. Ea călătorea foarte mult. Din fiecare loc în care ateriza îmi expedia o carte poștală, ce devenea apoi sursa mea de hrană artistică. Tehnicile de gravură şi grafică mi-au fost suport pentru ceea ce a devenit „Aproape de casă”. Subiectele mele se precedă unul pe altul!

– Într-una dintre expozițiile din pandemie ai tema motricității, în acele lucrări ai imprimat mult dinamism. Cum de-ai ales o astfel de temă – despre mișcare – într-o perioadă marcată de izolare?

Luminița Radu: – În perioada pandemiei, am lucrat foarte mult! Timpul oprit pentru alţii a însemnat pentru mine răgaz de reflecţie şi reorganizare mentală a propriului ritm. Etapa „picioarelor”, cum o numesc eu, am început-o mult înaintea pandemiei, însă atunci am scos-o din atelier. Practic, tema s-a suprapus cu înghețarea omenirii pentru câteva luni. Am avut bucuria de-a fi invitată într-o expoziţie colectivă, „Cu ochii întredeschişi”, curatoriată de Constantin Ţînteanu, şi acolo ai văzut primele lucrări din seria respectivă. Am expus alte „picioare” şi în expoziţia colectivă „IzolArt”, de la Galeria „Frunzetti”, împreună cu colegii de la atelierele de pe Mioriţei nr. 21. Suprapunerea temporală a celor două teme complementare, izolarea generală și mișcarea din lucrările mele, a fost doar o coincidenţă!

– Anul trecut, în februarie, ai expus la galeria „Nouă” din Bacău lucrări tulburătoare, capete de copil, în care ai folosit mult negru. De unde a apărut acest, vorba poetului, noian de negru?

Luminița Radu: – În ultimii doi ani am crescut un proiect foarte personal, poate prea personal! Capete de copil cu şi fără chip, reprezentând imaginea stereotip a individului în transformarea şi trecerea din lumesc în nefiinţă. Sunt expresii şi trăiri diferite ale suferinţei, transformării şi cimentării în pietre vii, trovanţi. S-a întâmplat ceva în acea perioadă... cei din familia noastră extinsă au pierdut pe cineva drag, a fost un moment foarte greu pentru toți. Iar eu așa am simțit nevoia să exprim în artă acea suferință...

– Anul trecut ai avut expoziție, împreună cu Bianca Rotaru, la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi. Cum a fost vernisajul și cu ce impresii te-ai întors de la Sângeorz?

Imagine de la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi
Constantin Țînteanu, Luminița Radu și Bianca Rotaru

Luminița Radu: – Expoziția „Jurnal” de la Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi a fost curatoriată de Constantin Ţînteanu şi am expus alături de artista şi prietena mea Bianca Rotaru. A fost un proiect care a adunat atât de multe trăiri şi emoţii contrastante, cam cât pentru trei expoziţii. A cuprins doi ani intenşi, cu lucrări multe, ieşite din spaţiul comodităţii în care am săpat în propria fiinţă ca să mă pot scutura de toată încărcătura de care nu eram capabilă să scap altfel. Este vorba despre emoţia naşterii şi a morţii în egală măsură, de stări de fericire şi de dezamăgire, toate ascunse sub masca aparenţei. Chipul încremenit al prototipului, transpus de mine prin chip de copil, reproducere a unui cap de ghips, a stat la baza schimbării. Pot spune că în ultimii doi ani a fost o conlucrare foarte strânsă între noi artiştii. N-a fost numai lapte şi miere, au fost şi trăznete şi ploi, dar a meritat fiecare secundă. La final, am fost fericiţi. Expoziţia „Jurnal” este un vis împlinit, fiind un gând proiectat acum zece ani, când am vizitat prima dată Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi. Fondatorul muzeului, sculptorul Maxim Dumitraş, ne-a primit în spaţiul expoziţional, deja înveşmântat, al muzeului său cu ziduri albastre, într-o zi din luna august 2022. Locul pare rupt din Rai, un Rai al artei! Am savurat fiecare secundă petrecută acolo!

– Am observat că ești foarte dedicată și activității tale didactice, ești foarte activă și pui multă pasiune. Care-s secretele prin care îi atragi spre artele vizuale pe elevii tăi? Ce satisfacții ai ca profesor la un colegiu de artă?

Luminița Radu: – Îmi place să fiu în mijlocul elevilor, îmi placc energia lor, studiul în atelier cu ei, liniştea palatului de cleştar, cum îmi place să-mi numesc atelierul de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”! Lucrez mult la școală, învăț multe lucruri cu şi de la elevii mei, iar relaţia o găsesc echitabilă şi egală. Cred că evoluţia mea depinde de interacţiunea cu adolescenţii aceștia. Secretul fericirii acestei relaţii este acela că ne ascultăm şi ne respectăm nevoile reciproc. Sunt profesor de 20 de ani, am multe generații de elevi care între timp s-au făcut mari şi mă bucur ascultându-le poveștile, mă bucur să-i întâlnesc pe simeze sau să ne salutăm pe holurile şcolii, iar toate acestea îmi aduc un sentiment indescriptibil de împlinire.

– Ce proiecte ai?

Luminița Radu: – Acum „clocesc” o nouă etapă, însă sunt într-o fază incipientă, de căutări, de descoperiri. Măștile capetelor fără chip nu mai reprezintă nicio provocare. Până la urmă au fost suficienţi doi ani cât am stors acest subiect! Aşa că voi exploata ce a mai rămas din corpul uman. Probabil peste un an voi putea să-ţi spun mai multe despre acest nou început, însă deocamdată, fără nicio intenţie de-a fi misterioasă, nu prea am ce să-ţi povestesc. Îmi doresc o expoziție personală, însă nu am o direcţie. Anul acesta l-am început fără planuri deja făcute, dar sunt sigură că se vor organiza astrele la un moment dat.

Luminiţa Radu este artist plastic, licenţiată a Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din  Iaşi, secţia grafică, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Bacău. Artista are participări la numeroase expoziţii de grup, atât în ţară, cât şi în străinătate. Totodată a realizat multe expoziţii personale, dintre acestea amintim: „X şi 0” (Galeria „Nouă”, Bacău); „Trei” (Galeria de Artă Contemporană, Bacău); „Caietul de matematică” (Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu”, Bacău), „128 Aproape de casă” (Galeria de Artă „N. Tonitza”, Iași); „256 Aproape de casă” (Centrul Expozițional Constantin Brâncuși, Chișinău). Din 2018 până în 2022, a realizat în parteneriat cu artista Bianca Rotaru trei expoziţii: „360⁰” (Galeriile „Karo”, Bacău); „Între timpi” (Galeria „Nouă”, Bacău) şi „Jurnal” (Muzeul de Artă comparată Sângeorz-Băi). Printre premiile cele mai importante cu care a fost onorată se numără Premiul pentru pictură – Atelier 35 al U.A.P., filiala Iași (2010); Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei („Saloanele Moldovei”, ediția XX, 2010); Premiul III la Bienala de Gravură (Chişinău), Premiul Anualei Bacău şi menţiune la Bienala Națională de Gravură „Gabriel Popescu” (Târgovişte).

Cine se va apleca asupra creațiilor Luminiței Radu va observa două caracteritici importante, aparent contradictorii, ale artei sale: rigoarea și sensibilitatea. Ea e un colecționar de emoții, fapt remarcat de Valentin Ciucă, încă din 2010, reputatul critic de artă apreciind-o în egală măsură pentru tehnica impecabilă: „Mizând pe o bună capacitate evocator-simbolică, Luminiţa Radu ne împărtăşeşte emoţii trecute destinate neuitării. Arta ei ţine de un fel de arheologie sentimentală, însă nu ignoră luciditatea măsurii prin care expresia să nu poată aluneca în sentimental”. Prodigioasa ei activitate din ultimii 4 ani a atras alte valoroase aprecieri, în acest sens, Constantin Țînteanu (sculptor, curator, critic de artă) constata într-un eseu publicat în revista noastră: „Tehnica Luminiței Radu e complexă, cu experimente complicate, ca de laborator, cu încercări repetate şi calcule matematice. [...] Suprafeţele rezultate sunt microreliefuri tactile citite cu vârful degetelor şi ochii închişi. O stare aproape metafizică răzbate din lucrările ce se dezvăluie, reprezentarea umană ajungând adesea un simplu pretext pentru explorarea eului interior; artista porneşte într-o călătorie de autocunoaştere cu fiecare pânză începută”. 

Dialog realizat de Violeta Savu (interviul a fost publicat în Revista „Ateneu”, ianuarie 2023, p. 7)

Orașul Bacău privit cu ochii frumuseții

Maria VLAD - Furnale și pești

„Film de scurtmetraj versus artă fotografică” a fost un demers al Asociației Culturale „Zaharia'Art”, în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău. Vernisajul a avut loc la Biblioteca Județeană „C. Sturdza” Bacău, într-o superbă zi de octombrie a anului trecut. Expoziția de pe simeze a cuprins fotografie și grafică, lucrări inspirate din viața citadină, semnate de zece artiști vizuali: Dragoș Burlacu, Ioan Burlacu, Viorel Cojan, Marius Crăiță-Mândră, Geanina Ivu, Ion Mihalache, Luminița Radu, Bianca Rotaru, Constantin Țînteanu, Maria Vlad. Au fost proiectate trei filme de scurtă durată, realizate de Maria Vlad în colaborare cu Vlad Cazimir.

Evenimentul a fost atractiv pentru public, dar și important pentru cultura locală băcăuană. Dacă am privi astăzi imaginile, redate atunci în filme documentare, cu orașul nostru când totul era normal, când oamenii ieșeau pe străzi fără măști de protecție, impresia ar fi că timpul s-a dilatat enorm. Parcă am trăit cândva, demult, nu doar în urmă cu câteva luni, acele vremuri când străbăteam fără teamă străzile, cu treburi sau doar pentru plimbare, când în unele zile poate ne relaxam prin Parcul „Cancicov” sau îl traversam pentru a ajunge la bibliotecă și habar nu aveam cât eram de norocoși. Cu un ochi aproape vizionar, Maria Vlad și Vlad Cazimir (o simetrie nume-prenume ce are un fericit corespondent în complementaritatea artistică) în documentarul „Despre Bacău – 4 minute” au pus accent pe detalii urbanistice, totodată ilustrând și sufletul orașului. În doar patru minute, au surprins pe peliculă atât estetica unor monumente istorice, edificii religioase, case memoriale, muzee și alte obiective culturale, cât și respirația specifică Bacăului: plăcuta forfotă din timpul zilei, replierea străzilor la lăsarea serii și mai ales subtilul aer melancolic, bacovian, pe care doar firile mai sensibile îl pot percepe.

Expoziția de fotografie și grafică a impresionat prin energie și forță plastică, participanții fiind membrii reprezentativi ai Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Am putut admira zece maniere artistice distincte, sensibil egale calitativ, diferind modurile de interpretare de la artist la artist, fiecare având individualitatea sa.

Geanina Ivu ilustrează inspirat panorama orașului, urmărind formidabile suprapuneri sau continuități geometrice. Reportajul lui Viorel Cojan reflectă aproape cinematic secvențe dintr-un formidabil performance artistic stradal, ce-ai putea bănui că s-a petrecut într-un cartier parizian, dacă nu ai identifica în amănunte arhitecturi băcăuane. O estetică deosebit de rafinată abordează Ioan Burlacu, făcându-ne să apreciem cele mai ascunse esențe: profunzimea unor idei filozofice se poate deduce din stivuirea unor bușteni urmând verticala unei scări, iar poezia se concentrează în bulbul unei flori. Dragoș Burlacu, experimentând pe film, interiorizează enigma și misterul feminin, privind printr-un ochean ascuns la frumusețea reflexivă. Reflexive sunt și autoportretele Luminiței Radu, în care nu doar privirea în oglindă contează, ci și o istorie personală amprentată de parfumul discret al cărților poștale. Marius Crăiță-Mândră e tot atât de abstract și minimalist pe cât e în discursurile sale plastice recente. E provocator prin faptul că redă, chiar și în această formă de expresie, texturi, cromatică și simboluri grafice. Sensibile și romantice sunt cadrele realizate de Ion Mihalache, punând în valoare frumusețea feminină într-un decor intimizat, oniric. Constantin Țînteanu a ales fotografii dintr-un cabinet de curiozități, documentând, așa cum face și în sculptură, memoria. Bianca Rotaru a propus un obiect interesant și straniu: într-o cutie luminată de leduri a introdus un element grafic, suprapunând astfel planurile real și ireal. And last but not least, cea mai tânără dintre participanți, încă studentă la arte frumoase, Maria Vlad contrapunctează inteligent viciile citadine moderne (poluarea aerului) cu elemente suprarealiste.

La vernisaj, evenimentul a fost completat de poeta Cristina Ștefan, care a citit un emoționant text din creația proprie.

Astfel, s-a împlinit cu asupra de măsură ceea ce și-a propus coordonatoarea proiectului, Geanina Ivu: „Dorim să readucem în prim-plan bucuria de a privi și a împărtăși miracolul mirării noastre. De la scurtmetraj, la fotografie (reportaj, artă conceptuală sau fotografie de portret, compoziție, natură statică, peisaj); de la frumusețea orașului Bacău și a împrejurimilor, la viața de zi cu zi a băcăuanilor; de la peisaje și impresionante momente de călătorie, la literatură – toate aceste practici de sinceritate vizuală conțin ingredientul magic al pasiunii comune pentru arta fotografică”.

 (articol publicat de Violeta Savu , în Revista „Ateneu”, nr. 608, mai 2020)

Ioan Burlacu - Floare

Ioan Burlacu - Scară

Dragoș Burlacu - Reflexie

Viorel Cojan 

Marius Crăiță-Mândră - Suprafață

Marius Crăiță-Mândră - Suprafață

Geanina Ivu - Oraș

Ion Mihalache - Triptic

Luminița Radu - Air mail

Luminița Radu - Me

Bianca Rotaru

Constantin Țînteanu

Maria VLAD - Balcoane

Zone de creație

Lucrări de Marius Crăiță Mândră,Vasile Crăiță Mândră și Geanina Ivu
(Imagine din expoziție)

În perioada 26 septembrie-3 octombrie s-a desfãșurat, în localitatea Bogdana, județul Bacãu, simpozionul „Zone strategice de creație «Centenar»“, sub mottoul „pe urmele rãzeșilor lui Ștefan cel Mare“. Simpozionul a fãcut parte din „sfera manifestãrilor dedicate de Consiliul Județean Bacãu și Asociația Culturalã, Educaționalã, Umanitarã «Zaharia'Art»“ Centenarului. Coordonatorul acestui proiect a fost Geanina Ivu; asistent proiect, Maria Vlad. Simpozionul a fost gãzduit la Pensiunea „Ferma Veche“, situatã la marginea pãdurii încã înverzite la început de toamnã, doar vârfurile frunzelor fiind ușor îngãlbenite. A fost locul unde, vreme de o sãptãmânã, opt artiști profesioniști au pictat. Activitãțile din simpozion au fost reflectate fotografic de Viorel Cojan și Geanina Ivu. Lucrãrile au fost expuse la Galeriile „Frunzetti“, vernisajul a avut loc pe 26 octombrie. Pe lângã tablourile și fotografiile realizate la Bogdana, de plasticienii Vasile Crãițã Mândrã, Elena Samburic, Viorel Cojan, Ion Mihalache, Marius Crãițã-Mândrã, Geanina Ivu, Luminița Radu, Bianca Rotaru, Bogdan Antochi, în expoziție au fost panotate și lucrãri ale regretatei pictorițe Viorica Zaharia. 

Viorica Zaharia

În acest simpozion, m-am alãturat celor nouã artiști, având șansa unicã de a urmãri etapele unui proces de creație plasticã. Conceperea unui tablou începe, cu siguranțã, chiar înaintea alegerii spațiului de lucru, dar ochiul meu fizic a putut urmãri doar din exterior acest proces. Fiecare pictor și-a ales, cu freamãt, „zona de lucru“, „zona de creație“, unii gãsindu-și, mai repede decât alții, un spațiu compatibil. Au fost pictori care au lucrat, fãrã a se incomoda, unul în apropierea altuia, dar câțiva dintre ei au simțit nevoia de izolare, alții de spații cât mai largi (unul dintre pictori a pictat la marginea unei livezi de meri). S-a creat o efervescențã cu totul specialã, s-a lucrat mult, imediat dupã micul dejun și cafeaua de dimineațã, uneori de o eventualã documentare (contemplarea naturii, fotografii, analiza micului, dar dichisitului muzeu etnografic din curtea pensiunii, lecturi, audiții muzicale, discuții despre artã etc.), toți pictorii se aflau în fața șevaletului, iar fotografii se înarmau cu aparatele de fotografiat. Am urmãrit fascinatã ritualul pregãtirii de lucru, alegerea culorilor, fixarea șevaletul în funcție de cãderea luminii. Și apoi, marea confruntare: artistul în fața pânzei albe. De cele mai multe ori, existã o inevitabilã spaimã, atât de hãu, cât și de infinit, pe care, în mod asemãnãtor, o trãim și noi scriitorii când ne aflãm în fața foii albe. Ușor, pictorii au depãșit acest prag, iar pânzele, dupã ce au fost atinse cu pensula, îmblânzite, au tot implorat mângâierea culorilor. Ceea ce s-a și sãvârșit. 

Chiar pe locul pensiunii, cândva a existat o fermã veche, pãstrându-se câteva elemente din vechea arhitecturã. Astfel, Bogdan Antochi, lucrând cu vopsele acrilice, a avut ocazia de a dezvolta o temã mai veche a sa, ziduri. 

Bogdan Antochi

Luminița Radu a lucrat colaj/ tehnicã mixtã. Având culori armonioase și odihnitoare pentru ochi, tablourile ei au „aer“, respirã, sunt poetice. 

Luminița Radu

Elena Samburic a lucrat în acrilice, inspiratã de vârtejul frunzelor moarte, de cerul albastru, una dintre lucrãri explodând energic de la galbenul foarte intens, o culoare reprezentativã în pictura artistei. 

Elena Samburic

Fotografiile expuse de Viorel Cojan sunt suprarealiste.

Viorel Cojan

În ulei, au lucrat Bianca Rotaru, Geanina Ivu, Marius Crãițã Mândrã, Vasile Crãițã-Mândrã și Ion Mihalache. 

Bianca Rotaru a optat pentru continuarea temei de la recenta sa expoziție, un studiu foarte bine gândit și transpus plastic despre mișcare. Sunt lucrãri care se remarcã prin dinamicã. 

Bianca Rotaru

 Picturile Geaninei Ivu abordeazã teme și motive etnografice, iar culorile se împletesc frumos, așa cum altãdatã o fãceau firele de urzealã în rãzboaiele de țesut ale bunicilor de la țarã. În subsidiar, e și o trimitere la dispariția unor tradiții. 

Geanina Ivu

Marius Crãițã-Mândrã a lucrat abstract, în stil minimalist, amintindu-ne parcã de versul lui Seferis: „Mai bunã-i o picãturã de sânge decât o cupã de cernealã“. În fondurile sale grizate, peisajul e psihedelic. 

Marius Crăiță Mândră

Dacã am pomenit de peisaj, trebuie spus cã aici au excelat, parcã luându-se la întrecere, Vasile Crãițã-Mândrã și Ion Mihalache. Culorile arãmii ale toamnei, amurgul de toamnã violet le regãsim deopotrivã în picturile celor doi. 

Ion Mihalache

Peisajele pictate de Ion Mihalache, în tușe de culoare groase și pãstoase, în care aproape poți simți suflarea vântului peste pãdure și iarba câmpului, sunt melancolice, vag angoasante. 

Marius și Vasile Crăiță Mândră

Eram de fațã atunci când Vasile Crãițã Mândrã îi mãrturisea fiului sãu, care picta în imediata vecinãtate, cã în tabloul sãu, doi stâlpi de beton s-au transformat în trunchiuri de copaci. Maestrul spunea cã se aflã în dilemã dacã sã intervinã sau nu asupra acestei metamorfoze. Sunt sigurã cã întrebarea era retoricã. Au rãmas trunchiurile de copaci, dând echilibru și imprimând un caracter ușor abstract întregii compoziții. Întâmplarea m-a fãcut sã mã gândesc la peisajele lui Vasile Crãițã-Mândrã, care au un specific al lor greu de explicat în cuvinte. Fiecare element: un trunchi de copac, o frunzã, cornișa unei clãdiri etc. are propriul sãu metabolism. Și poate aceasta ar fi o explicație pentru inefabilul din peisajele seniorului Crãițã-Mândrã. 

(articol semnat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, octombrie 2018)

Fotografie de Viorel Cojan

O seară de poezie

Moment de la vernisajul expoziției, de la stânga la dreapta:
Vasile Crăiță-Mândră, Carmen Poenaru (președinte UAP Bacău),
Geanina Ivu, Violeta Savu

Afișul expoziției, concept: Viorel Cojan și Geanina Ivu
de la stânga la dreapta: Bianca Rotaru, Marius Crăiță-Mândră, Geanina Ivu,
Vasile Crăiță-Mândră, Elena Samburic, Ion Mihalache, Bogdan Antochi,
Luminița Radu, Violeta Savu, Viorel Cojan (mască lup)

Mai multe fotografii realizate pe perioada simpozionului și de la vernisajul expoziției se pot vedea pe pagina oficială Zaharia'Art https://www.facebook.com/ZahariaArt-2087685718211605/