Caietul expoziției „Suntem valuri...”

„Suntem valuri”, scrie pe un afiș superb, viu colorat. Dacă te uiți atent poți observa că sunt îmbinate armonios două concepte plastice diferite. Căutând informații suplimentare, vei descoperi numele a două artiste: Mari Bucur și Silvia Tiperciuc. Expoziția a fost deschisă între 6 și 31 august 2021, la Galeriile „Frunzetti” din Bacău, iar titlul este începutul unei fraze care a circulat des pe internet anul trecut, în perioada de carantină, și care aparține filozofului Seneca: „Suntem valuri ale aceleiași mări, frunze ale aceluiași copac, flori din aceeași grădină”. Suntem toți plămădiți din aceeași materie, consideră filozoful stoic. Tot el spunea, într-una dintre scrisorile sale către Luciliu: „Nu trăiește decât cel care e de folos altora, nu trăiește decât cel ce dă un rost vieții”. Seneca era un admirator al artei, de aceea credem că le-ar fi stimat în mod deosebit pe cele două artiste (care l-au citat în și prin expoziția lor) atât pentru mesajul lor, cât și pentru spectacolul de lumină, vibrație și culoare pe care l-au oferit cu generozitate iubitorilor de frumos. Artistele nu au dorit să facă vernisaj, dar au lăsat, într-un loc discret pe care e posibil să-l descoperi doar dacă parcurgi toate ungherele expoziției, un caiet în care vizitatorii puteau scrie câteva idei personale. Recunosc că nu m-am putut abține și l-am răsfoit un pic. Deși am vizitat expoziția la doar o săptămână după deschidere, destule pagini erau completate. Cineva care a semnat cu inițialele I. B. a notat: „Silvia Tiperciuc ne încântă cu pastelul, transpus într-o matematică și o geometrie, pe care cu emoție îl urmărești; iar Mari Bucur cu pictura-i bogată, de o dureroasă frumusețe, ne arată calea altruismului, invitându-ne să avem grijă de oamenii trăitori cu sufletul”. Un alt vizitator a cărui semnătură este indescifrabilă întocmește, la rându-i, o micro-cronică plastică: „Dragă Mari, lumea ta e fabuloasă, cu multe «ferestre» deschise către un trecut cu care noi adulții, în mare parte, am cam pierdut conexiunile. [...] Dragă Silvia, o mare încântare pentru ochi și pentru spirit sunt aceste «rezolvări cromatice» pe simple foi dintr-un caiet de matematică!”. Foi de matematică pe simeze, foi pline de impresii entuziasmante în caietul expoziției! Din picturile pline de povești ale lui Mari Bucur (unele parcă ar fi ilustrații de cărți pentru copii), din abundența de imagini și culori, uneori curge – precum un val – câte un îndemn transmis prin cuvinte: „Aveți grijă de oamenii trăitori cu sufletul!”

Scene din viața de zi cu zi sunt reflectate, cu gingășie dar și cu o deosebită acuratețe, de Mari Bucur. Geometriile interiorioare ale Silviei Tiperciuc te incită să parcurgi labirinturi, te invită la introspecție. Senzitivitatea, ingeniozitatea și expresivitatea celor două plasticiene au impresionat-o și pe Carmen Mihalache (critic de teatru și de artă), care și-a mărturisit impresiile sale în cotidianul „Deșteptarea”, în articolul „Valuri de bucurie, de înseninare”, din care decupăm: „Lucrările lui Mari Bucur au ceva dintr-un patchork, un quilt, din fiecare pătrățel sărind o plăcută surpriză. Sunt gânduri colorate prinse acolo, figuri și ființe năstrușnice, personaje diverse, istorioare, aduceri aminte, reverii, totul fiind reprodus cu pasiunea detaliului, cu indicibilă savoare. Și cu un simț special al culorii, al poeziei culorii, mai precis. E o stenică dezlănțuire de armonii cromatice în lucrările ei, care conțin o încântătoare notă de spontaneitate, de ingenuitate, de prospețime țâșnită din îndrăzneala asociativă. La Silvia Tiperciuc, observ o evoluție în sensul conciziei expresiei picturale, a unui rafinament al simplității. Talentată și activă, căutând noi modalități de expresie, iubitoare de profunzimi, artista ne propune acum o suită de lucrări nonfigurative, abstracte, cu diferite tipuri de contraste, cu tensiuni ascensionale, urmărind o logică a ritmurilor și subtile tranziții cromatice. De efect sunt și micile colaje: creative, imaginative, realizate cu măiestrie, cu minuțiozitate și acuratețe tehnică. Traseele de culoare din micile și grațioasele lucrări îți captează privirea, îți transmit o stare de bine, colorându-ți ziua. De fapt, asta face expoziția celor două artiste minunate: îți oferă bucurie curată, înseninare, de care avem atâta nevoie”!

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, septembrie 2021, p. 21)

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Mari Bucur

Silvia Tiperciuc

Descãrcãri electrice și implozii vegetale

Bogdan Antochi

Am vizitat expoziția artistului Bogdan Antochi cu douã zile înainte de vernisaj, când încã se lucra la panotare. Mi-a plãcut mult ce am vãzut; Bogdan Antochi este un artist tânãr care de la primele sale apariții pe simezele galeriilor de artã a fãcut impresie bunã. Dar trebuie spus cã de la ultima sa personalã (cel puțin, ultima din câte știu eu, în 2015: „Ziduri“, Galeria „Nouã“, Bacãu) a evoluat spectaculos, încât unele lucrãri din actuala expoziție (care acoperã douã galerii, așadar un duplex) par realizãrile unui artist matur, cu ani îndelungi de experiențã. L-am gãsit pe artist în expoziție un pic agitat pentru ultimele detalii ale panotãrii; pe lângã el, artiști consacrați care îi acordau sfaturi în acest sens. Încurajarea celor mai tineri de cãtre maeștri e ceva ce nu se întâmplã prea des; admirația în mod obligatoriu trebuie sã funcționeze reciproc! Desigur, pãstrând proporțiile: învãțãcelul admirã cu venerație bãtrânul (a se înțelege cã nu de vârstã e vorba, ci de înțelepciune!), cu speranțã și încredere în viitor! Revenind, în acea zi Bogdan Antochi mi-a spus cã nu are încã un text și ar vedea necesar unul ca preambul pentru deschiderea expoziției. Am privit cu atenție tablourile, m-am uitat surprinsã la titlul expoziției: „Impedanțã vegetalã“ – inițial fãrã a-l înțelege. Am reflectat și am scris cele ce urmeazã. Ceea ce a creat Bogdan Antochi în aceastã expoziție este o rețea. O rețea în care se combinã vegetalul cu celestul și electricitatea. Ceea ce poate frapeazã în titlul expoziției e acest cuvânt tehnic, „impedanțã“. Din fizicã ne amintim cã impedanța se referã la opoziția unui circuit la curentul electric. Dar artistul pluseazã prin introducerea adjectivului „vegetal“, fãcând parcã referire la un vers de-al Anei Blandiana: „Eu cred cã suntem un popor vegetal./ Cine-a vãzut vreodatã/ Un copac revoltându-se?“ Iatã contradicția despre care ne vorbește expoziția: revolta (opoziția/ impedanța) și resemnarea (vegetalã). Liantul dintre cele douã este cerul, pe care artistul îl contemplã în momente diferite ale zilei și în anotimpuri diferite. Cerurile lui Bogdan Antochi ascund, de fapt, stãri sufletești: norii întunecați care prevestesc furtuna simbolizeazã tristețea, o tulburare sufleteascã; dar privind atent vom descoperi și apusuri în culori violete (melancolia se așterne) sau chiar rãsãritul de soare (speranța). Caracterul eterogen este rezultatul unei atente observãri a realului: ochiul uman poate decupa din naturã un detaliu care sã cuprindã o bucatã de cer, cabluri electrice, cãrãmizi (din ziduri sau acoperișuri), vegetație. Astfel, prin reinterpretarea sa cu instrumentele plasticii, artistul unește finitul cu nemãrginitul. Bachelard spunea cã „macrocosmosul și microcosmosul sunt corelative“. I-am trimis un e-mail lui Bogdan Antochi cu reflecțiile mele, iar el le-a publicat pe Facebook alãturi de afiș și invitația la vernisaj. În consecințã, atunci când Iulian Bucur a fãcut în fața publicului o laudatio pentru expoziție, a intrat cumva într-o polemicã foarte prietenoasã cu ideile mele, folosind arta eristicii și mai ales a maieuticii, pornind de la titlul expoziției: „Poeta Violeta Savu a gãsit poezie în aceastã asociere paradoxalã, aproape oximoronicã, între impedanțã și vegetal. Între faptul de a fi static, a suporta aproape orice și, dimpotrivã, de a împiedica, de a opune rezistențã. Dar orice sistem are o impedanțã. Noi, oamenii, ne comportãm ca un sistem care are o impedanțã. Da, titlul e o dihotomie, e un fel de dușmãnie, de ceartã între doi termeni. Dar poate fi considerat și în alt sens. Existã un fir între cele douã noțiuni, între împiedicat (impedanța) și vegetal. Vegetalul poate sã fie revoluționar, și impedanța sã fie inertivã. Expoziția mizeazã pe ideea de paradox. Veți gãsi în tablouri acea juxtapunere între partea platã la modul absolut și vibrația cea mai energicã. Veți gãsi gestul de o sublimã eleganțã și tușa executatã aproape mecanic; o ceartã secretã între culorile fluorescente, fosforecente, fãcute de mâna electricã și griurile cu ecourile lor abia auzite. Pictorul nostru vine dintr-o zonã a cețurilor (lucreazã de ceva vreme în încețoșata Britanie). Dar el a adus de acolo puțin din ceața Londrei; în schimb a adus mai mult din cuceririle artei digitale. Aceastã expoziție este nu atât de azi, cât mai ales de mâine. Existã secante care traverseazã tablourile și care încearcã sã taie imaginea aproape împotriva voinței privitorului. Iar tabloul de mâine va fi un pic mai autonom fațã de cum ne-am putea noi imagina astãzi. Spunea odatã un poet cã zidul este despre viațã, iar fereastra este despre înțelepciune. Curatorii acestei expoziții au pus zidurile înspre ziduri, iar cele cu cer și luminã spre fereastrã, încercând sã spunã cã existã o linie între traiul banal, biologic, tegumentar și posibilitatea noastrã de a visa, de a evada. Nichita Stãnescu e cel care face asocierea între fereastrã și zid: «Tot ce am trãit în zadar s-a fãcut zid, tot ce am înțeles s-a fãcut fereastrã». La Bogdan Antochi, vom gãsi și cer mediteraneean în ferestrele lui de înțelepciune. Expoziția lui Bogdan e mai mult decât frumoasã; ea invitã la evadare spre alte lumi prezente și alte lumi posibile“, a încheiat Iulian Bucur elegantul sãu discurs, pe care l-aș echivala cu o altfel de poezie, care îndeamnã la speranțã și invitã la evadare. Spre încântãtoare lumi posibile!

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, iulie-august 2021, p. 25)

Vernisaj Viorica Zaharia. Marea retrospectivă

Draga mea, de dincolo, prietenă
Înainte de fiecare vernisaj, cei care suntem prietenii Vioricăi încă mai aşteptăm un telefon de la ea, cu impulsul simplu, dar atât de convingător: "Hai la vernisaj!". Apoi, auzeai imediat râsul ei plin de viaţă... Haideţi la vernisaj! E vernisajul Vioricăi Zaharia, de care ne este dor. Ne este dor de artista Viorica Zaharia, ne este dor de buna ei dispoziţie, ne este dor de prietenia ei. Bucuria ei, tristeţile şi mângâierile, împlinirile şi uneori, nemărturisirile ei (cine nu pomeneşte în evocarea ei marea discreţie?!) - toate acestea, şi mai mult decât atât; marea ei inimă se reflectă în picturile la care a lucrat cu pasiune arzătoare, dar totodată cu deosebită atenţie, profesionalism, inteligenţă. De la o expoziţie la alta, Viorica Zaharia schimba registrele, de aceea expoziţia retrospectivă de vineri, care cuprinde peste 200 de picturi, este una în care întâlnim teme diverse. Ele cuprind partea cea mai frumoasă din viaţa unei artiste, al cărei zbor a fost frânt prea devreme... şi această frângere este revelată plastic. Artistă de mare sensibilitate, găsim în picturile ei un aer diafan şi enigmatic, culori care ne alină, dar şi multă siguranţă. Pictura Vioricăi Zaharia este de o rară frumuseţe, având calitatea deosebită de a îmbina armonios geometria cu graţia.
Fie că aţi cunoscut-o şi cu siguranţă aţi îndrăgit-o, fie că abia acum o descoperiţi, nu rataţi şansa să veniţi la vernisajul din 11 noiembrie, cu o rază de lumină caldă, pe care sigur o veţi avea în privire, când vă veţi afla în faţa unor picturi minunate. Viorica Zaharia, în marea ei generozitate, continuă să dăruiască. Lumină, culoare, fluturi, jocuri din lumea copilăriei, cifre, semne, sentimente, sentimente...

VERNISAJUL va avea loc vineri, 11 noiembrie, la Galeriile FRUNZETTI Bacău.

Concept/editare album și afiș: Geanina Ivu, Viorel Cojan
Curator expoziţie: Geanina Ivu
Organizator: Mihai Zaharia și Galeriile Frunzetti Bacău