Spirit și creativitate în Tabăra de la Bogdana

Imagine de la vernisaj

La cea de-a patra ediție a Simpozionului Zone strategice de creație*, care s-a desfășurat la Bogdana, între 27 octombrie și 3 noiembrie 2024, au participat șapte artiști, membrii ai UAP România: Vasile-Bogdănel Antochi, Dan Badea, Dragoș Burlacu, Geanina Ivu, Elena Lupașcu, Luminița Radu, Bianca Rotaru. În tabără, artiștii au avut ocazia să schimbe opinii despre noi metode și tehnici de lucru, s-au conectat cu frumusețile naturii (pădurea are o cromatică bogată toamna), au vizitat Mănăstirea Bogdana, fiind impresionați de muzeul mănăstirii, care cuprinde un patrimoniu de carte veche și artă medievală românească.

       În comuna Ștefan cel Mare (din care face parte satul Bogdana), ai ocazia să mergi „pe urmele istoriei, pe unde umblau odată și plăieșii lui Ștefan-Vodă”. Spiritualitatea zonei cu siguranță a influențat pozitiv artiștii. Aflată la cea de-a patra ediție, această tabără are deja o amprentă proprie. Caracterisitici ei speciale: prietenia, lumina, ambianța călduroasă. Mi se pare remarcabil faptul că lucrările realizate au o forță plastică asemenea unora de vârf, realizate în atelierele de creație.

       Știu că e o opinie subiectivă, dar cred că lucrând în apropierea unui locaș sfânt (în acest caz, unul de cult ortodox), influențele benefice ca liniștea sufletească și aerisirea minții sunt considerabile. Religia și arta nu sunt disjuncte. Îmi vine în minte un paragraf din jurnalul Sfântului Nicolae Velimirovici (episcop de Ohrida și Jicea, numit și Nicolae al sârbilor, a trăit între 1880 și 1956), care-și argumentează aserțiunile despre Dumnezeu și Zidirile Sale cu o elegantă paralelă între pictor și pictură: „Nimic din ce este zidit nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar pe ale Lui. Ce este zidit vede și aude cele zidite. Numai ce este născut din El Îl poate vedea pe El. Și numai ce este născut din El Îl poate auzi pe El. Pictura pe pictor nu-l poate vedea, dară fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Clopotul pe turnătorul de clopote nu îl poate auzi, dară fiica turnătorului de clopote îl aude pe tatăl său. Ochiul nu îl poate vedea, căci a fost zidit ca să nu Îl vază. Urechea nu Îl poate auzi, căci a fost zidită ca să nu Îl auză. Dară vederea Îl poate vedea, și auzul Îl poate auzi”. Clopotele au bătut la Mănăstirea Bogdana, artiștii au auzit, pădurea și-a deschis larg brațele, artiștii au văzut; și astfel au pictat cu sufletul... Și utilizând – e necesar de făcut precizarea – în mod expert, tehnicile plastice. Ceea ce s-a putut lesne observa la vernisajul expoziției taberei, deschisă pe 9 noiembrie, la Atelierul de creație Geanina Ivu/Liliana Dumitriu, situat în municipiul Bacău, pe strada Mioriței.

* Simpozionul Zone strategice de creație este un proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin programul finanțării nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2024, conform Legii nr. 350/2005. Echipa de implementare a proiectului: Geanina Iustina Ivu-Vlad – coordonator proiect; Marius-Mihai Vlad – asistent proiect.

(articol publicat de Violeta Savu în numărul 663-664 al Revistei ATENEU, noiembrie-decembrie 2024, pag. 25,
Revista se poate citi integral, în format pdf, aici, dând click: ATENEU 663-664 )

Lucrări de artă realizate în cadrul Simpozionului Zone strategice de creație, ediția a IV-a

GEANINA IVU

Geanina Ivu - Blidar albastru

Geanina Ivu - Cojoc bărbătesc

DRAGOȘ BURLACU

Dragoș Burlacu - Digit al versus natural

Dragoș Burlacu -Sunlight

BIANCA ROTARU

Bianca Rotaru - Măr I

Bianca Rotaru - Măr II

LUMINIȚA RADU

Luminița Radu

Luminița Radu

DAN BADEA

Dan Badea

BOGDAN ANTOCHI

Bogdan Antochi

ELENA LUPAȘCU

Elena Lupașcu - Măicuța care bate toaca

Bodkin. Locul perfect unde să nu faci un podcast

Robyn Cara, Will Forte, Siobhán Cullen 

Primul sezon al serialului Bodkin (2024; coproducție SUA-Irlanda) mi-a captat atenția, din următoarele motive: mi-a propus o lume misterioasă (cultura populară irlandeză), a avut suspans și întorsături de situații, dialoguri și monologuri reușite, confruntare între tradiție și modernitate, actori devotați, umor (mult umor negru; satiră și parodie), peisaje minunate (s-a filmat în West Cork și Dublin), montaj bun. Regia și scenariul au destule minusuri, însă filmul e ridicat de o cinematografie bună, realizată de doi directori de imagine experimentați: Cathal Watters și Piers McGrail.  

Dacă ești un spectator român, s-ar putea să-ți câștige simpatia un personaj secundar: Sean (interpretat convingător de Chris Walley) poartă tricoul naționalei de fotbal, ascultă Paraziții și exclamă cu mândrie: „Eu sunt din România!”. Sean este un tânăr taximetrist din micuțul și izolatul sat irlandez Bodkin (localitate fictivă), convins că a fost adoptat din România. El este angajat pe post de șofer de o echipă formată din trei detectivi amatori: Gilbert Power, un podcaster american, care încearcă să-și salveze cariera, căsnicia și situația financiară, totodată e în căutarea originilor sale irlandeze (sociabil, sensibil, un bărbat vesel la suprafață, trist în interior; interpretare nuanțată realizată de Will Forte), asistenta lui, tânăra Emmy Sizergh (ambițioasă, un pic snoabă, moralistă și imprudentă, dar perspicace și abilă; interpretată corect de Robyn Cara) și jurnalista de investigație Dove Maloney, reporter de succes la ziarul The Guardian, dar în urma unei greșeli comise într-o anchetă, sancționată de editorul ei prin încredințarea unei misiuni în îndepărtatul și izolatul sat Bodkin (Dove este o tânără inteligentă, autoritară, impertinentă, temerară, conflictuală și autodistructivă; personajul e bine conturat de actrița Siobhán Cullen). Cei trei fac echipă pentru a cerceta un caz din trecut: în urmă cu 25 de ani, în 1998, trei oameni au dispărut în mod misterios din Bodkin, în noaptea de Samhain (sărbătoare păgână, de origine celtică, marcând sfârșitul sezonului de recoltare și începutul iernii). Dove, Gilbert și Emmy tratează în mod diferit cazul, uneori având intuiții bune, alteori urmând piste greșite. Adesea se contrazic, treptat ajung la unison, învață unul de la celălalt (fie din reușite, fie din eșecuri), împreună reușesc să se apropie de adevăr, în situații critice dovedesc solidaritate.

Cum era de așteptat, disparițiile din trecut au multe în comun cu prezentul. Suspectul principal al lui Dove (ea erijându-se lider al trio-ului) devine în scurt timp Seamus (un tip dubios, cu un trecut întunecat de contrabandist, încă din 1998, se ascundea în Bodkin sub o identitate falsă, iar una dintre cele trei persoane dispărute era Fiona, iubita lui; Seamus este excelent interpretat de

Will Forte și David Wilmot

David Wilmot, un actor titrat, care din poziția unui rol secundar, pare a conduce întreg spectacolul). Gilbert dorește să facă un true crime podcast despre misterioasa dispariție din trecut. Idealist, el consideră suficient să te comporți din primele clipe prietenos cu oamenii, iar ei vor răspunde sincer la cele mai indiscrete întrebări. Poate cu amabilitatea în exces, ar fi obținut rezultate acolo de unde venea (din California), dar irlandezii din Bodkin sunt mizantropi, superstițioși, suspicioși, țâfnoși, închid ușa în nas unui necunoscut înainte de a răspunde la „bună-ziua”. Paradoxal, dar nu gratuit, față de Gilbert e binevoitor Seamus, care poate fi plin de venin în relațiile cu alte persoane.

Dacă filmul ar fi urmat intriga polițistă, concentrându-se mai mult asupra psihologiei personajelor (fiecare personaj important are câte un secret întunecat), dezvoltând în plus dramatismul (relațiile de prietenie, de iubire și de familie), ar fi câștigat în coerență. Din păcate, defectul major al miniseriei ține de compozit. Filmul adună: agenți de la Interpol infiltrați în sat, trafic ilegal de anghile, reminiscențe ale conflictului IRA, pseudo-călugărițe (sectante new-age), hipioți, ferme de servere, excroci mărunți, idile superficiale etc. Amalgamul se explică prin faptul că primul sezon al serialului (sau al miniseriei, deocamdată sezonul al doilea nu este confirmat) are mulți regizori (Bronwen Hughes, Nash Edgerton, Johnny Allan, Paddy Breathnach) și mulți scenariști (Jez Scharf, Oneika Barrett, Paddy Campbell, Mike O’Leary, Alex Metcalf, Megan Mostyn-Brown, Ursula Rani Sarma; ponderea o deține Jez Scharf, el ocupându-se și de producție).

Bodkin putea fi un film mai bun, fiind interesant conceptul de a dezvolta o intrigă polițistă concomitent cu realizarea unui podcast. Castingul bun, chimia dintre personaje, momentele de suspans, superbele peisaje de coastă sunt calități ale filmului. Din păcate, ultimele două din cele șapte episoade dezamăgesc, sunt absurde și plictisitoare. Totuși, spectatorul rămâne ceva timp în inimă cu vocea din off a lui Gilbert, cu care începe și se încheie aproape fiecare episod. Printre platitudini, se strecoară câteva idei profunde: „Se pare că moartea e tot atât de complicată ca viața. Cu răsturnări de situație, surprize și explicații. Uneori crezi că ai găsit răspunsurile. Dar n-ai găsit altceva decât alte întrebări”; „Cândva vedeam adevărul ca pe o singură lumină uriașă. Dar în Bodkin am învățat că adevărul e ca lumina trecută printr-o prismă. Mai multe culori și perspective, un mister încâlcit”. Pentru că fraza sa sună frumos, îi ierți personajului confuzia dintre adevăr și realitate – adevărul este unic, realitatea poate avea multiple fațete.  

(articol publicat de Violeta Savu la rubrica „Realitatea paralelă”, în numărul 662 al Revistei „Ateneu”, Octombrie 2024, număr care este disponibil integral, în format pdf pe site-ul https://revista-ateneu.ro/)