Margareta scriitorilor

 

    În „Margareta noastrã” (Chișinãu, Ed. „Cartier”, 2021), Dumitru Crudu satirizeazã lumea culturalã contemporanã, în particular pe cea literarã. Titlul este o „capcanã”: Margareta este doar un personaj secundar, simbolizând un ideal imposibil de atins. Pe de altã parte, sigur cã titlul face referire și la un celebru roman, „Maestrul și margareta”, Cosmin Perța gãsind cã romanul lui Crudu are în comun cu cel bulgakovian „registrul grotesc-parodic” în care autorul român „descrie societatea scriitorilor chișinãuieni”. Personajul-narator din „Margareta noastrã” se numește Colea Iarușevschi și este un scriitor consacrat, încã tânãr, relativ apreciat de breaslã. El se lasã acaparat de lumea boemã, tumultuoasã și bogatã în derapaje a confraților sãi. Pe poetul Marius Terebnea, maestrul sãu în poezie, aproape cã-l divinizeazã, într-un fel îl și invidiazã pentru succesele repurtate deopotrivã în literaturã și în viața personalã. Dupã cum afirmã autorul în preambul, modelul personajului Marius Terebnea i-a fost inspirat de celebrul poet basarabean Eugen Cioclea. Deși sunt anumite coincidențe între biografia prototipului și a personajului din carte, cei doi nu trebuie confundați. Din povestirile lui Colea, reiese caracterul lui Terebnea: un tip inteligent, talentat, misogin, rebel, fãrã scrupule, efervescent și contradictoriu, speculativ și arogant; peste toate acestea, dependent de alcool. Din înlãnțuirea gândurilor lui Colea, îi putem contura și acestuia un profil: e locvace, ambițios, sensibil, generos, timid, suspicios, mistic (moderat). Știm cã fusese recompensat cu premii literare importante; așadar, presupunem cã este talentat, chiar dacã el însuși ironizeazã instituția premiilor, recunoscând cu sinceritate propria culpã.

     E foarte multã autoironie în acest roman. Dintre personajele secundare, cel mai comic este unul care se numește... Dumitru Crudu! „Dumitru Crudu trecea printre mese însoțit de hohote neîntrerupte de râs. Eu, dacã aș fi fost în locul lui, m-aș fi cãrat de mult. Se vede însã cã tipul, de dragul de-a bea un vin pe gratis, era în stare sã înghitã orice gãlușcã”.

     Umorul din „Margareta noastrã”, la prima vedere, e dulce-amãrui, dar în realitate sunt destule pasaje acide. Tagma scriitorilor nu e de prea bunã calitate: rivalitãțile și comploturile sunt la ordinea zilei, invidiile, bețiile, indiscrețiile, bârfele, farsele, micile compromisuri (sau chiar unele mari, cum ar fi colaborãrile unora dintre „veterani” cu forțele opresive ale sistemului comunist), puseurile de vanitate, minciunile etc. Chiar și așa, la indivizii din aceastã categorie, nu sunt lipsite calitãți precum solidaritatea, prietenia, devotamentul, loialitatea, o anumitã candoare, aspirația la idealuri înalte și chiar sacrificiul. Aceste trãsãturi pozitive îi leagã și pe cei doi scriitori: Marius Terebnea și mai tânãrul Colea Iarușevschi. Tânãrul va ilustra cu umor, dar și cu nostalgie și pãreri de rãu etapele decãderii maestrului sãu.

     Chiar dacã asistãm la un lung monolog al lui Iarușevschi (ceea ce nu exclude dialogul interior), este multã acțiune în „Margareta noastrã”, iar avalanșa verbalã nu împiedicã, dimpotrivã imprimã un ritm alert. Forfoteala din mintea lui Colea Iarușevschi este generatã de lupta sa cu inerția. Colea și-ar dori un echilibru între subiectivitate și obiectivitate, o armonie între mesajele literaturii și conduita scriitorilor. De aceea, acest roman l-aș considera în primul rând unul despre conștiințã. Dar e și unul despre timpul absolut și cel relativ. Evadarea, ieșirea din timp, se face prin introducerea unor episoade fantastice, suprarealiste, dar cu toate acestea verosimile (cãlãtorii nocturne ciclice cu taxiuri conduse de șoferi obscuri; vizite de un comic absurd; apeluri telefonice neantizate; dispariții neelucidate etc., etc.).

   Marius Terebnea în cele din urmã se stinge, dar dacã moartea lui este o certitudine, existã în schimb șanse ca poezia sã-i supraviețuiascã: „Moartea lui îl transformase din nou într-un mare poet, așa cum mai fusese perceput doar la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, dupã care fu uitat cu totul. Mã îndoiesc cã cei care se rãțoiau la autoritãți sã-i ridice un monument pe Aleea Clasicilor și sã-i dea numele sãu unei strãzi din Chișinãu sã-l fi citit, dar dãdea bine la public și avea prizã comercialã. Am stins dezgustat televizorul pentru a-i deschide o carte de poezii”.

   Concluzionând, aș spune cã romanul recent al lui Dumitru Crudu este despre conștiințã (moralã și artisticã) și despre timp. „Dar nu trebuie sã concepem timpul în afara sufletului”, spunea Plotin. Și iatã cã în „Margareta noastrã”, timpul nu se petrece în afara sufletului. S-a vorbit deja (Romeo-Aurelian Ilie) despre „pseudo-triunghiul” amoros: Marius Terebnea – Margareta – Colea Iarușevschi. Cred cã existã douã triunghiuri amoroase; la cel enunțat se adaugã Margareta – Colea Iarușevschi – Liza. Și poate vor fi cititori care-și vor pune întrebarea: pe cine iubește de-adevãratelea Colea? Eu cred cã o iubește pe acea femeie care a apreciat frumusețea trandafirilor albaștri și la care s-au oprit splendidele buchete de flori. De aceea, dintre cele douã finaluri oferite de autor, personal optez pentru al doilea. Consider cã primul este un „pseudo-final”, deznodãmântul fiind identic cu „al doilea final”.

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, ianuarie 2022, p. 11

pdf-ul, aici http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2022_01net.pdf)