în amintirea pictoriței Viorica Zaharia
Draga mea prietenă, te-am revăzut
în visul întâi. Spun întâi deşi nu
a mai fost un altul, dar un vis de
acesta nu rămâne fără urmări.
În primul vis, răsfoiam un album
de cărţi poştale. Peste umăr
mai privea cineva fără chip.
L-am auzit întrebându-mă cine
a pictat tabloul din reproducerea
pe care abia apucasem să o ating.
Dintr-un reflex, de care acum mă
ruşinez, întâi m-am uitat în colţul
din dreapta, după semnătură. Apoi
am privit imaginile. În faţă era
o bancă din lemn pe care şedeam
noi două, una lângă alta.
La ultima noastră întâlnire, am stat pe
băncuţă, în parcul din faţa blocului tău.
N-am îndrăznit să ridicăm ochii spre
fereastra întunecată a apartamentului
pe care l-ai părăsit, lăsându-ţi acolo
singurătatea învelită în picturile tale,
cu aripi de fluturi, cu jocuri de copii,
cu armonii abstracte, cu zâmbetele
ale căror melancolii le adăposteai.
În stânga, erau doi arbuşti orna
mentali, cu flori galbene. După două
săptămâni, întregul oraş strălucea din
lumina aceleaşi flori. Într-o zi de Înviere,
stăteam într-un hamac cu cealaltă
cea mai bună prietenă a ta, de vârstă mai
tânără. Vorbeam despre tine şi mi-am
arătat mirarea pentru că în grădina ei
au apărut cei doi copăcei din visul meu.
Ea te visase mult, mult. Eu, o singură dată.
În planul îndepărtat erau multe buchete
cu flori de câmp, în toate culorile. Ți-am
spus că le-am adus de la munte, pentru
tine. Veselă, foarte veselă, aşa cum toţi
prietenii te ştiau a fi, mi-ai dăruit cei doi
arbuşti. Nici nu am ştiut cum se numeşte
această plantă până în ziua de azi. Când
am citit un poem al lui Ștefan Manasia.
„Armada galbenă”.
Forsythia (sau forsiţia pe româneşte)
preferă solurile uşoare. Uşor să îţi fie
cerul în care ai acum rădăcini, Viorica!
Această specie rezistă la secetă şi
ger. Specie rară fiind, cât de mult
urai frigul! Forsythia x intermedia
se adaptează bine în marile oraşe,
suportând poluarea. Dar tratamentele
dure cu cito? Citesc mai departe...
Preferă locurile însorite. Da, da,
împreună cât am mai căutat soarele!
Câte ierni ne-am plâns una alteia
de scăderea luminii! La căldură,
planta este „forţată” să înflorească!
Aprindeţi, prieteni dragi, candele,
dragei noastre să-i fie uşoară trecerea
spre înflorire! „Forsithya se tunde
imediat după înflorire.” Forsithya se
tunde imediat după înflorire... După
înflorire, vom aranja totul cum era
înainte... După înflorire, noi, prieteni
ai tăi, îţi promitem, noi nu vom folosi
nimic ascuţit. Fără decupaje, doar
flori, flori galbene împrăştiate
peste tot, un covor imens de flori
galbene.
Forsiţia se mai numeşte în popor
Ploaie de aur. Violeta Savu
Notă: Poezia prefațează albumul retrospectiv Viorica Zaharia. De asemenea, a mai fost publicată în Revista Vitraliu și face parte din volumul de poeme Franjuri (Ed. Tracus Arte, 2016)
O nostalgie caldă, ca o ploaie de aur, mi-a cuprins sufletul, citindu-te!
RăspundețiȘtergere