Un roman al sunetelor


Oferind un descriptiv de exceptie, romanul Doinei Rusti este mai degraba un poem. Un poem, as adauga, al Bucurestiului dintotdeauna si totodata al urbei nascute din cuvinte, din povesti, din legende si mitologii. Aceasta metamorfoza scriptica, petrecindu-se citeodata chiar sub ochii nostri, de cititori, reprezinta si partea cea mai originala a romanului, exprimind frecvent predilectia prozatoarei pentru un fantastic al sonoritatilor si al rezonantelor, al sunetelor care prind viata si care isi impun propria lor magie.” (Dan Cristea, în „Luceafărul de dimineață”) 

„O poveste în care miresmele de mosc sau de săpunuri orientale întâlnesc miasmele ciumaților și duhorile mahalalei, în care luxul protipendadei fanariote se hrănește din mizeria robilor, totul sub semnul amăgirii, care plutește, ca un avertisment funest (...)” (Adrian Jicu, în revista „Ateneu”)

Manuscrisul fanariot e un roman imbelsugat, onctuos si subtil condimentat, conceput in straturi, ca o placinta greceasca (...)” (Radu Ciobanu, în „Actualitatea literară”)

Manuscrisul fanariot e un roman luxuriant, cu numeroase personaje, cu o actiune extrem de densa, in planuri intrepatrunse. Fresca sociala si de epoca (...)” (Luminița Corneanu, în Revista „România literară”)
 
Încă nu citisem opiniile reputatului critic Dan Cristea, atunci când am ales titlul pentru acest articol în care nu vreau decât să mărturisesc câteva impresii de lectură. Da, sunt de acord cu toate opiniile de mai sus și cu altele laudative pe care nu le mai citez aici, Manuscrisul fanariot e un "roman fabulos" (A. Jicu, rev. "Ateneu"). De la început m-au fascinat şi pe mine aromele sale, am simţit aproape la propriu mirosul parfumului său, mai mult decât mi s-a întâmplat, de exemplu, la lectura acelui roman celebru "Parfumul" (Patrick Suskind) [fac o paranteză pentru a spune că mi-a plăcut mult şi acela, dar întâmplarea care frapează/şochează acolo am mai întâlnit-o, cu unele diferenţe, într-o scurtă povestire "Ulei de câine", de Ambroce Bierce (1842 – 1914)]. Dar să ne întoarcem la Manuscrisul fanariot... aşadar, i-am simţit parfumul, mai mult chiar decât în acel roman care elogiază această forţă misterioasă.
Mă izbesc de câteva probleme atunci când citesc volume de proză, nu-i de-ajuns faptul că le citesc cu destulă dificultate, mă-ntorc să recitesc câte o pagină şi de 2-3 ori.., dar nici nu le pot citi dacă nu găsesc o legătură intimă cu naraţiunea, o "cheie" a mea de lectură, ce nu ţine de teorii literare. Nu mi-a luat mult să găsesc această legătură cu Manuscrisul fanariot, dar nu a constat în miresmele lui, e-adevărat, îmbietoare, ci... în sunete. Pentru că Doina Ruşti face o inversare de asocieri: la sunete asociază imagini. Sunetele, oricât de stranii, sunt definite prin alte sunete ce ne sunt mai familiare, vocile au o anume muzicalitate, armonioasă, sau dimpotrivă... stridentă, enigmatică sau... bizară, seducătoare sau... înspăimântătoare. Vocile sunt comparate cu: "sunetul unei site de fasole - sâsâit şi pietros", o altă voce pare "transformată într-un şir nesfârşit de furnici", "cuvintele ca nişte pene de sticlă transformară oraşul în harfă". "Melodia avea un ritm spornic, de nuci mutate din coş în coş."
"Vocea îi ieşea rugoasă, dar amplă, ca dintr-o tobă pe care cineva a călcat-o în picioare, ca apoi să se strecoare în ea un pai umezit, prin care ieşea cu durere glasul captiv şi contorsionat prin cotloanele bietei tobe scâlciate." "duşumeaua scotea sunete la cea mai mică atingere, ca şi cum ar fi fost aşezată pe cutia de rezonanţă a unei viori. Dacă scăpa pe jos câţiva sâmburi de mere, ecoul lor se depărta timp de secunde, ca zgomotul unor mărgele căzute pe marmură."
Am recunoscut că sunt un cititor foarte dificil de proză, în care sap mereu şi după ceva poezie. Propoziţii, fraze întregi din Manuscrisul fanariot mi-au alimentat setea pentru poematic...:

"Mâneca de tafta flutura ca o aripă proaspăt frântă"
"Între ei se topi lumina unei lămpi sparte"
"Seara se lăsa greu, iar în luminişul ei trăsurile păreau înmuiate în apă de lună."

şi peste tot... Sunetele, vibraţiile intense ale... cuvintelor:
"Orice poveste e compusă din cuvinte, iar între ele sunt unele ca nişte păianjeni. Nu sunt făcute din sunete curate, ci din protestele discrete ale unor fantome, cuibărite în fibra precară a hematiilor omeneşti. Singurul lor rost în lumea asta e acela de a găuri gândurile. Auzi un cuvânt şi-l uiţi imediat, fără să ai habar că din vibraţiile lui se răsucesc deja firele lipicioase ale unei pânze de atac, pândind să apară o emoţie încă nedezvoltată, ca o tulpină ruptă de celelalte, o bobiţă în care dorm speranţele unui suflet."
Am subliniat o fărâmă de poezia acestei cărţi, cititorii ei se vor bucura şi mai mult regăsind-o în firul unei zbuciumate poveşti de iubire. Dar cartea se face plăcută şi prin doza de umor fin (este savuroasă acea teoretizare "estetică" a celei mai populare înjurături româneşti)
Manuscrisul fanariot - un roman fascinant, excepţional construit. Un roman puternic şi asta pentru că autoarea, Doina Ruşti, a mizat pe puterea... Cuvântului.

Doina Ruşti, pentru romanul "Manuscrisul fanariot", a primit în octombrie 2015, Premiul pentru proză al Revistei Ateneu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu