Ziduri pe ziduri

Pe 25 septembrie, la Galeria „Nouă” de la sediul UAP Bacău, tânărul plastician Bogdan Antochi a deschis o expoziție de pictură, intitulată sugestiv „Ziduri”. Un titlu percutant, care pe unii i-a trimis cu gândul la Zidul Berlinului, dar poate cea mai frumoasă comparație a realizat-o maestrul Ilie Boca, amintindu-ne de legenda meșterului Manole, cel care a „zidit-o pe Ana”. Totuși, expoziția lui Bogdan Antochi nu este despre Zidul Berlinului, ci după cum însuși artistul a mărturisit, este rezultatul muncii sale de documentare asupra „unor clădiri de patrimoniu, aflate în stare de degradare”. Cu toate că lucrările lui Bogdan Antochi ilustrează ziduri în stări de descompunere, prin culorile lor calde, picturile nu transmit sentimente deprimante, ci dimpotrivă, creează un ambient intim, plăcut și liniștitor.

Vorbeam despre comparațiile ineluctabile între zidurile picturale ale lui Bogdan Antochi și unele ce au devenit iconice în istoria omenirii sau în istoria artelor. Picturile lui Bogdan Antochi se potrivesc de minune cu câteva piese ale formației Pink Floyd, de pe albumul „The wall” (1979), album pentru care Roger Waters și-a dorit să fie făcut și un film, dorință care i-a fost împlinită de regizorul Alan Parker. În mod surprinzător, între picturile lui Bogdan Antochi (n. 1989) și filmul „Pink Floyd The Wall” (1982) există niște afinități. Filmul lui Alan Parker este cenușiu și are câteva accente de culoare, roșului acordându-i-se o mare importanță. Zidurile lui Bogdan Antochi sunt lucrate în griuri cu accente intense de roșu-cărămiziu. Însă roșul din filmul lui Alan Parker este agresiv, simbolizează sângele a cărui curgere a fost provocată prin crime și alte tipuri de violență, roșul lui Antochi ar putea fi un simbol al sacrificiului, neîndoielnic sentimentul pe care i-l transmite privitorului este cel de tihnă. Așadar, în filmul lui Alan Parker roșul reprezintă teama, la Bogdan Antochi, roșul este liniște, pace, dragoste. Într-o secvență din film, la un moment dat drapelul statului britanic se ridică pe o înaltă cruce gri, prin animația realizată de Gerald Scarfe, treptat din steag rămâne doar crucea roșie, iar roșul începe să se întindă pe toată suprafața crucii-suport. Într-o lucrare, tânărul nostru plastician reprezintă un contur creat într-un zid de cărămizi, este vorba de o cruce mare pictată în... griuri. Dar griul din pelicula cinematografică, atât cel din imaginea crucii evocate, cât și în tot restul filmului, este palid și simbolizează adesea alienarea omului contemporan. Forțând o expresie, aș putea spune că la Bogdan Antochi nici chiar griul nu este cenușiu, de altfel la el griurile sunt calde sau argintii, iar simbolistica este legată de sentimentul trecerii timpului, de dispariție, dar o dispariție aproape mută, discretă. Spuneam că zidurile lui Bogdan Antochi s-ar potrivi cu câteva dintre piesele de pe discul „The wall”, făcând însă această afirmație, nu m-am referit nicio clipă la firul narativ (subliniez faptul că filmul respectă povestea redată în albumul muzical). Deși „zidurile” lui Bogdan Antochi spun propria lor poveste, ele nu sunt narative. Sunt frumoase realizări plastice, compoziții armonioase. Privind aceste picturi, în același timp eu am auzit și muzica lor, care era una foarte apropiată de sonoritățile unor piese cum ar fi „Outside the wall”. Piesa începe puțin înainte de sfârșitul filmului, se prelungește pe generic, iar muzica se asociază cu imaginile în care un grup de copii, de etnii diferite, strâng cărămizile împrăștiate pe un teren, după ce oamenii mari au dărâmat, prin explozii, un zid. Așadar cei mici vor pune fiecare câte o cărămidă pentru a construi o lume nouă. Bogdan Antochi reconstruiește și el o lume. Iar versurile din „Outside the wall” vorbesc într-un fel și despre demersul său în atât de frumoasa lume a artei: „All alone, or in two's,/ The ones who really love you/ Walk up and down outside the wall.// Some hand in hand/ And some gathered together in bands./ The bleeding hearts and artists/ Make their stand.// And when they've given you their all/ Some stagger and fall, after all it's not easy/ Banging your heart against some mad bugger's wall.// Isn't this where....”

Bogdan Antochi își demonstrează talentul și tenacitatea în această expoziție (deja a treia personală a sa), fiind unul dintre tinerii foarte promițători în arta plastică. Un tânăr capabil nu doar să iasă el însuși „în afara zidului”, ci să și lanseze invitații la eliberare din orice îngrădire fizică sau spirituală.

(Notă: articol publicat în Revista „Ateneu”, octombrie, 2015. Mai nou, Revista Ateneu dispune de doua pagini si pe reteaua facebook: Revista de Cultură "Ateneu" şi Colocviile Revistei Ateneu)