Ce nu ai vrea să auzi, dar...

"Ştiu că nu asta vrei să auzi", foto Viorel Cojan

"Ştiu că nu asta vrei să auzi", după Carmen Dominte
Denise Ababei, actor Teatrul Bacovia Bacău
Regie: Irina Crăiţă-Mândră
Scenografie: Cezarina Iulia Popescu
Spectacolul care a avut premiera la Teatrul Bacovia, în seara zilei de 21 aprilie 2017, în cadrul Bacău FEST Monodrame, "Ştiu că nu asta vrei să auzi" ne-a spus povestea unei adolescente şi odată cu povestea ei, a ilustrat un episod dramatic de la revoluţia din 1989. 
Pentru cei care am prins anii de comunism, spectacolul a fost răvăşitor. Personal, în 1989, aveam vârsta eroinei din piesă, aşa că nu mi-a fost prea greu să mă identific cu personajul.
În "Ştiu că nu asta vrei să auzi", vedem prin ochii unei copile cum regimul comunist avea puterea de a perverti sufletele. Dar Raluca, o adolescentă, o fată cu părul împletit în codiţe reuşeşte să-şi păstreze inocenţa. Pentru ea, mai întristătoare decât claustrarea (foarte bine sugerată de cubul în care se trezeşte mereu închisă) impusă de dictatura politică, este faptul că persoanele mature din jurul ei sunt abrutizate. La şcoală i se impun reguli stupide. Materiile studiate, cele mai multe sunt rigide. Din păcate, nici în familie nu găseşte dragoste sau înţelegere. Marcată de ruptura dintre părinţi, speră că prin păstrarea unor lucruri în care s-au imprimat amintiri îşi va aduce înapoi tatăl. La un moment dat, într-un dialog cu mama ei, fata eliberează un strigăt de revoltă adresat tatălui. Dar nu ştim exact al cui e ţipătul, al ei sau al mamei? Aparenta resemnare din glasul mamei poate părea contrar caracterului acesteia, care mai târziu va comite actul imoral de a-şi denunţa benevol vecinii revoluţionari. De fapt, piesa spune un adevăr crud: în timpul comunismului, oricine, chiar şi o femeie obişnuită, care suferise propriile dezamăgiri în viaţa personală, putea ajunge informator. Şi încă de bună-voie...

Denise Ababei, foto Cătălin Niţu

Singurul prieten al Ralucăi este un coleg de clasă, iar această prietenie îi va aduce alt necaz fetei: va fi anchetată într-o boxă a securităţii. Sentimentul de teroare e foarte bine indus prin muzica excelent aleasă, prin pauzele apăsătoare dintre sunete şi cuvinte. Simţi sufocarea din pieptul personajului.
Finalul copleşeşte prin intensitate. Actriţa ezită în aşezarea matricolei înroşite pe piept. Cu o mişcare, puţin mai în stânga sau în dreapta, în marea masă a eroilor de la revoluţia din 1989, Raluca şi-ar fi putut schimba destinul... Prin sacrificiu, reuşeşte să evadeze din cubul de un alb anxios, în care nu se va mai întoarce niciodată.
Actriţa Denise Ababei a făcut un rol foarte bun, s-a auzit foarte bine pe scenă, are o dicţie impecabilă. A părut o fetiţă de 12-13 ani, o fetiţă care caută, cu asiduitate, prin propriile mijloace să afle ce înseamnă dreptatea şi adevărul, dar totodată păstrează cele mai frumoase caracteristici ale copilăriei: inocenţa şi ludicul.
Carmen Dominte a scris un text bun, coerent, a creat un personaj dramatic şi credibil. Iar Irina Crăiţă-Mândră din punct de vedere regizoral a exploatat la maxim calităţile textului. Admirabilă şi scenografia minimalistă, semnată de Cezarina Iulia Popescu, ea a costruit un spaţiu ce sugerează închisoarea ce te ţine captiv, fizic, dar mai ales emoţional şi mental,un sistem totalitar.
"Ştiu că nu asta vrei să auzi" este un spectacol curajos, pentru că el simbolizează în mare măsură şi incapacitatea multora de a depăşi vechile mentalităţi comuniste.
Ştiu că nu asta vreţi să auziţi : multe dintre problemele atinse în această monodramă sunt încă de actualitate.