Andreea Darie, foto: Cotidianul Deşteptarea |
Duminică, 23 aprilie 2017
Spectacol în CONCURS
"Două piese cu o femeie", după Franz Xaver Kroetz,
regia Ion Mircioagă
Teatrul 7, Iaşi
Actor: Andreea Darie
Spectacolul de tip one-women-show se bazează pe două texte ale dramaturgului Franz Xaver Kroetz: "La noroc" şi "Melodia preferată". Din a doua piesă, am văzut un spectacol formidabil montat în Bacău, în regia lui Horia Suru, cu o interpretare memorabilă a actriţei Eliza Noemi Judeu.
"Două piese cu o femeie" uneşte două poveşti, petrecute în timpuri diferite (prezent şi trecut), dar personajele feminine ar putea să fie, de fapt, una şi aceeaşi femeie. Numele ei este Rasch. Femeia matură rememorează un episod nefericit din trecutul ei, după cum citim în sinopsis-ul din caietul-program: "Un cântec difuzat la radio îi declanşează o amintire îndepărtată în care ea, împreună cu fiul, călătoreşte cu trenul în speranţa că-l va revedea pe bărbatul iubit." Timpurile alternează: prezent-trecut, iarăşi prezent. Trecutul este sugerat metaforic prin călătoria cu trenul. Recursul la copilărie se face prin imaginea trenuleţului electric. Povestea din prezent se bazează pe monodrama "Melodia preferată" şi este relatată fără cuvinte, înţelegem doar din mimică şi gesturi ce se întâmplă cu Rasch, este răvăşită sufleteşte, singurătatea o înnebuneşte şi o aruncă în depresie puternică. În trecut, în urmă cu probabil vreo 20 de ani, era foarte tânără, o adolescentă care-şi câştiga singură pâinea într-o fabrică de confecţii. Naivă, cade uşor victimă unui bărbat deja însurat. Ea călătoreşte cu trenul, împreună cu pruncul ei, sperând că se va întâlni, fie şi pentru scurt timp, cu tatăl copilului. Imatură, destul de superficială, chiar dacă a trecut prin fantastica experienţă a naşterii, în ea nu s-au trezit încă instinctele materne şi nu prea ştie cum să se comporte cu copilul. Intenţionează să-l părăsească în tren, pe o banchetă dintr-un compartiment care a "fost doar pentru ei doi" (simbol al casei/locuinţei de care cei doi, mamă şi copil, au stringentă nevoie). Totuşi, Rasch se întoarce după copil, îmbrăţişându-l lung, dar şi... sufocându-l.
În timpul călătoriei, Rasch susţine un lung monolog, se adresează copilului, dar de fapt rememorează pentru ea însăşi scurta, dar destul de frământata ei istorie personală. În timpul acesta, coase. Şi se înţeapă grav cu acul. Acest element al înţepăturii îl întîlnim şi-n episodul "Melodiei preferate", când Rasch se înţeapă foarte tare în acul unui cactus din garsoniera în care locuieşte. Înţepătura sugerează că este vorba de acelaşi personaj. Totodată este şi simbol al eşecului în viaţă. În basme (v. "Frumoasa din pădurea adormită"), simbolistica înţepăturii se leagă de adormire, de vis, de moarte clinică. Finalul piesei face recurs la această simbolistică, conferind însă deznodământului caracter tragic.
Jocul actriţei mi-a plăcut mai mult în episoadele non-verbale, deşi dificile, le-a executat fără erori, dar în partea din mijloc, cea verbală, cel puţin în spectacolul jucat în cadrul Bacău FEST Monodrame, nu mi s-a părut prea convingătoare.
Însă, încărcat de simboluri, probabil acest spectacol l-aş înţelege altfel, poate mai mult şi mai bine, la o revizionare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu