The Revenant. Un basm feeric. O poveste profundă

M-am întrebat de ce anumiţi oameni, pe care îi apreciez foarte mult, au un dinte sau chiar mai mulţi dinţi împotriva acestui film. M-am gândit la câteva explicaţii, dar recunosc că nu sunt absolut convinsă de valabilitatea lor.
Cert este că multe păreri (semi)negative sau cel puţin rezervate aparţin mai multor oameni de litere. O explicaţie ar fi faptul că scenariul filmului este subţire, nu asta a fost miza filmului, un scenariu mai bine dezvoltat ar fi sufocat mesajele create prin sugestie vizuală si senzorială. Probabil că literaţii au acordat o atenţie considerabilă textului şi nu e de mirare că au fost dezamăgiţi. Însă, dintre amicii şi prietenii mei, cei care au tangenţă cu artele vizuale, în general nu doar că au apreciat filmul, dar chiar au fost fascinaţi. Mie mi-ar fi plăcut să fiu artistă, dar sunt sau să zicem mă străduiesc să fiu scriitoare. Şi totuşi, mie mi-a plăcut foarte mult acest film, l-am văzut de două ori, după a doua vizionare am hotărât că The Revenant este unul dintre filmele pe care le-aş păstra, ca pe un diamant de mare preţ, într-o colecţie. De ce? Sigur, o calitate deosebită, pe care o recunosc chiar şi cei care se află într-o anume adversitate faţă de film, este cea a imaginii, asigurată de incredibilul artist Emmanuel Lubezski. Imaginile sunt de o frumusețe care-ţi taie răsuflarea, iar eu nu le-aş ceda pentru nimic în lume pentru o vizionare de tip National Geographic, dupa cum m-au ironizat unii (a nu se inţelege ca nu urmăresc documentare, printre preferatele mele se numără The crimson wing:mystery of the flamingos, Powaqqatsi, Ten canoes). Oricât de magistral ar fi realizat un documentar, tot nu ar avea poezia vizuală din The Revenant. Filmul mi-a oferit ocazia nu doar de a privi peisaje de o maiestate copleşitoare, ci mi-a indus şi sentimentul că aş călători dimpreună cu lumina, plutind deasupra munţilor încărcaţi de zăpadă. Iar umbra mea parcă trecea și ea pe deasupra apei, topindu-se în furia cascadei. The Revenant mi-a dat posibilitatea să arunc o privire sau mai multe priviri în urmă asupra unor cadre de basm. The Revenant... nu e doar eroul, în acest film, şi imaginile, şi lumina, chiar şi timpul, dar şi visul și... răzbunarea, totul se întâmplă să revină. Ceea ce unii au considerat repetitiv, redundant, obositor... pentru mine a fost ritmic ca un refren armonios. Refren-revenant... Unii comentatori consideră ridicolă lupta cu ursul, nerealistă şi de aici generalizează întreg filmul ca fiind infantil. În mod ciudat, deşi sunt o fană declarată a filmului, subscriu la aceste păreri aproape în totalitate. Este ridicolă lupta cu ursul?! Da, poate fi în ochii anumitor privitori. Domnul Constantin Călin ne spunea, într-o întâlnire amicală la redacţia Revistei Ateneu, că el îşi aminteşte că a fost la Cinema la premiera filmului "Păsările" de Hitchcock, iar la scena, de un intens dramatism, a atacului păsărilor, pe mulţi din sală i-ar fi pufnit râsul... Da, mi se pare excelentă paralela. Cam tot atâta ridicol este şi în scena luptei cu ursul din The Revenant... mie mi se pare o parabolă. Durata ei este nepermis de lungă... zic unii. Dar oare de ce? Acea secvenţă introduce, intenţionat, o discontinuitate. Până în acel moment avem o poveste, inspirată dintr-un caz real... o poveste realistă cum unii fals judecă întreg filmul. Dar tocmai că nu este deloc un film realist. E un film fabulos în care nimic din ceea ce se întâmplă după lupta eroului cu ursul nu trebuie raportat la realitate şi nici la ... normalitate. După acea luptă, filmul capătă caracter supranatural şi oniric. Aşadar sunt de acord, lupta cu ursul musteşte de nerealism! Infantil?! Oh, da, povestea are un sâmbure de basm. Îmi poate aminti de poveştile în care Făt Frumos se luptă cu un ditamai monstrul şi după o luptă cumplit de grea, în care nu pornise deloc cu sorţi de izbândă, Făt Frumos ucide balaurul! Eu ador poveştile, deşi sunt om matur, uneori mă întorc la ele şi mă bucur recitindu-le. Deşi nu împărtăşesc sută la sută opiniile Viorellei Manolache, mi-a plăcut foarte mult analogia pe care o face cu basmul "Harap Alb", în cronica, publicată pe liternet.ro, "The revenant sau pielea ursului din pădure".
Ce să mai zic de simboluri, totemuri etc? Unii le-au considerat absurde, alţii au zis că aglomerează filmul. Mie mi-au plăcut! Poate nu m-aş pricepe să explic fiecare simbol în parte. Am să dau doar un exemplu, lăsând imaginile să vorbească de la sine.
O imagine din film:

după cum aflat dintr-o cronică, citează o fotografie datând din anul 1870, în care ni se arată o piramidă formată din... schelete din bizoni. Fuseseră vânaţi pentru pieile lor, iar resturile erau lăsate pe pământ pentru ... fertilizare!

fotografie din 1870

Faţă de povestea de la care s-a plecat, The Revenant introduce un personaj nou. Copilul metis pe care Hugh Glass l-ar fi avut cu soţia lui amerindiană. Iar apelul la a nu judeca un om după culoarea pielii este evident. În cazul filmului este foarte important personajul fiului, simbolizând persoana inadaptată, neacceptată de societate etc, dar și posibilitatea împăcării/unirii a două lumi foarte diferite. Hugh Glass depune eforturi supraomenești pentru a străbate un drum extrem de dificil (e și o călătorie inițiatică în fond, eu am receptat-o în acest mod şi mai puţin ca o lecţie de supravieţuire). Mobilul eroului nu este de a se răzbuna pe sine, ci de a răzbuna moartea fiului. În călătoria sa (inițiatică), Hugh Glass învață să-și ceară iertare, vina sa era una morală, fusese călăuză pentru un grup de colonişti, porniţi la vânătoare de blănuri. Animalele pădurii sălbatice erau sacrificate din dorinţa de câştig material... Hugh Glass îşi însuşeşte lecţiile primite, treptat se împrietenește cu natura, și cu spiritele ei, integrându-se perfect. Așa se motivează și inconsistența dialogului verbal. Căci: „Informaţiile pe care le primim din mediu sunt de natură senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile (de atingere), olfactive (mirosul), vestibulare (mișcarea), proprioceptive (poziţia corpului în spaţiu).” 
Filmul m-a cucerit şi prin interpretarea fără pereche a actorului Leonardo DiCaprio, dar aş menţiona şi excelentul rol secundar pe care-l face Tom Hardy. Unii susţin că rolul lui DiCaprio a fost mai mult fizic... Nu e chiar aşa, sau nu e nici pe departe doar atât... Sigur, DiCaprio a făcut nişte eforturi fizice incredibile, dar cum Oscarul nu se acordă din câte ştiu eu pentru cascadorie, cred că mai degrabă rolul a fost apreciat pentru gradul înalt de dificultate. În cuvinte puţine şi de cele mai multe ori, prin tăceri îndelungi, priviri expresive și o excepțională redare a naturii senzoriale, actorul a reuşit să creioneze caracterul unui personaj, să prezinte diferite şi intense stări emoţionale. E mai greu decât a fi capabil să rosteşti impecabil o replică (pe care la o adică la film, spre deosebire de teatru, poţi să o repeţi de mai multe ori în faţa camerei până când iese aşa cum ar trebui). Dar chiar şi în ceea ce priveşte vocea, Leonardo DiCaprio este perfect în acest rol. Vocea lui este schimbată, răguşită, exemplificând şi în acest mod trauma personajului.
"The revenant" a împărţit publicul: cei care spun că filmul nu este unul foarte bun, ba unii îl consideră chiar o "aiureală" sau ceva de genul. În general, persoanele care judecă sever filmul The revenant fac parte din categoria celor împătimiţi de lectură (cred că e un mic defect profesional şi e oarecum de justificată atitudinea lor, din cauza inconsistenţei dialogului). Am şi destui amici scriitori care au apreciat în mod deosebit filmul, S.G.B. a subliniat într-un comentariu de pe fb faptul că The Revenant este "o parabolă", un apărător al filmului este Iulian Tănase, care a scris pe blogul lui personal o cronică favorabilă şi incitantă - "Cum nu l-a plagiat Inarritu pe Tarkovski". Din ceea ce am observat eu, cei care se manifestă isteric (subliniez Isteric) împotriva filmului şi sunt în stare şi să te înjure dacă le spui că ţie ţi-a plăcut mult filmul, fac parte dintre acele persoane pasionate de vorba multă şi deşartă, cărora le face o deosebită plăcere să se audă pe ei înşişi şi care ţin să li se acorde întotdeauna dreptate. Cu alte cuvinte, sunt aşa nişte persoane cu o deosebită autoritate (cum ar fi şi acel faimos critic de film şi tenis).
Părerile pe care mi le-am mărturisit aici sunt ale unei simple spectatoare, nu mă pricep la critica de film. Doar am încercat să-mi explic, poate mai mult pentru mine decât pentru alţii, de ce mi-a plăcut foarte mult ceva, ce am constat, puţin surprinsă, că alţii au desconsiderat.
Închei spunând că am fost la film cu sora mea, ea este de profesie matematician. Şi ei i-a plăcut foarte mult filmul şi a reacţionat chiar în timpul vizionării: "a, dar acesta nu e un film realist!" Cred că trebuie să fii iubitor de artă şi să stai bine la capitolul gândire abstractă pentru a fi apropiat de filmul The Revenant. Un film despre care tind să cred că peste câțiva ani se va vorbi subliniind de fiecare dată inovația regizorală. Inarritu e genial şi niciun alt film de-al lui nu seamănă deloc cu acesta. Ba, în filmele anterioare, Inarritu a pus foarte mult accent pe text, cu mult dialog, tensiune dramatică, iar metafora vizuală era puţin dezvoltată.
În concluzie, The Revenant este doar în aparență un film simplu, dar de fapt el relevă o dramă umană, individuală, prezentată în stil existențialist. E poate filmul care combină cele mai multe genuri: este dramă, western, thriller, fantasy, biografic. Scena luptei cu ursul are caracter de groază. Într-o măsură destul de mare, The Revenant este film de artă. Film metafizic. Film-metaforă.
Notă: nu susţin că eu am dreptate şi ceilalţi se înşeală, sunt doar nişte puncte de vedere. Subiective.
Au fost destui cârcotaşi care au afirmat că Leonardo DiCaprio a primit Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul din The Revenant, doar aşa pentru că... i-ar fi venit rândul... Măi să fie...! Ce vrajă o fi făcut oare Inarritu de a primit Oscarul pentru regie în 2016? Căci lui parcă îi venise rândul în 2015, când a fost onorat cu Oscar pentru regia filmului "Birdman"... Cred că nu şi-au dat seama cei de la Academia Americană de Film că era vorba de acelaşi regizor, doar sunt atât de diferite cele două filme... !
Din punctul meu de vedere, chiar dacă nu primea niciun premiu Oscar, The Revenant este un film mare, puternic, inovator.