În grădină, o floare carnivoră era regină
În timpul celui de-al doilea război mondial, soția unui nazist, care nu era altul decât Rudolf Hess (mâna dreapta a lui Hitler), rămâne pe lângă casă pentru a se ocupa de grădină. Dar în grădină florile mor, așa că Frau Hess încearcă să îl găsească pe cel mai bun dintre grădinari. Așa va ajunge Isaac Baum, un evreu, profesor universitar în viața civilă, să fie scos din lagăr și angajat de către Frau Hess.
Frau Hess, interpretată de Maia Morgenstern, este o femeie aspră, severă, semidoctă și foarte mândră, are aceleași păreri antisemite ca ale soțului său (plecat cu treburi de război), este convinsă de superioritatea rasei ariene și îi disprețuiește profund pe evrei. Dar Frau Hess ascunde și un teribil secret iar rigiditatea dar și senzualitatea ei intensă se explică printr-o traumă din trecut. În grădină, Frau Hess a ridicat un zid (conceptul poate fi și o aluzie la Zidul Berlinului). Isaac Baum (Constantin Cojocaru) având o experiență de viață complexă este și un fin psiholog, apropiindu-se din ce în ce mai mult de femeie, o determină la mărturisiri.
Între cei doi, raportul de forțe este neobisnuit, ea este dură și puternică, el este sensibil, timid și total subjugat de energia ei. În încercarea de a afla unde este fiica lui, el îi face toate voile lui Frau Hess, își neagă până și religia și se îmbracă în haine naziste. E disperarea unui tată care acceptă orice sacrificiu pentru a-și salva fiica. Dar, într-un anumit fel, Isaac ajunge să se complacă în noul său rol, mai mult decât atât, este atras fizic de Frau Hess. Din spaima de singurătate, din satisfacția că în sfârșit se putea mândri cu o grădină ca o operă de artă, dar mai ales din cinism, ani la rând, Frau Hess îi întreține lui Isaac o iluzie. O mare și gravă iluzie.
Pe la începutul spectacolului, Frau Hess descria starea deplorabilă a grădinii sale prezentând o floare carbonizată. În final, inima lui Isaac este arsă la fel ca petalele acelei flori. Iar ea, Frau Hess, a fost pentru grădinarul care reușise să-i înfrumusețeze grădina, plantă agățătoare (iedera o răzbunase în copilărie) dar și una carnivoră, devoratoare.
Pe scenă a fost compus un cadru elegant, aleile grădinii fin sugerate iar în vârful zidului realizat din sacii puși unii peste alții, tufele de imortele dădeau o notă de diafan. Pumni de țărână la propriu erau împrăștiați din belșug odată cu sunetele de alarmă, care anunțau bombardamentele. Așa cum foarte bine au observat critici de specialitate, grădina este un simbol al lagărului, al îngrădirii. Un spectacol a cărui sufocare ar fi fost greu de suportat în lipsa scenelor de muzică și dans și fără prezența clovnilor din plan secundar.
„Frau Hess și grădinile ei” - o dramă tulburătoare accentuată și de ideea că dintre dragostea carnală a celor doi (dușmani între ei) ar fi rezultat un fiu. Naratorul este chiar fiul, care refuză să creadă că între cei doi părinți ai lui nu ar fi fost dragoste adevărată. Avem teatru în teatru. Fiul este cel care pune în scenă povestea întâlnirii celor doi părinți ai săi. După spectacol, după ce spectatorii au plecat, el încearcă să distrugă, filă cu filă, istoria apariției sale pe lume. Eu am rămas în sală, lipită de scaun, aș fi vrut atunci când copilul din flori a ajuns la momentul coperților din carton să mă duc să-l ajut să facă bucăți-bucățele acel dosar. Dar n-am putut... Ar fi fost o imixtiune... Un fotograf imortaliza momentul... Oricât am vrea să ascundem adevăruri grele și dureroase din biografia noastră, undeva, în locuri mai mult sau puțin știute, vor rămâne dovezi.
(Și, din nou, și cu acest spectacol m-a fascinat forța acestei mari actrițe - Maia Morgenstern, un fenomen artistic! A făcut un rol greu, a făcut, din nou, un rol mare.)
Balcanicele. O altă pagină dureroasă a istoriei
„Balcanicele”, de Jules Tasca, Regia: Alexander Hausvater, Distribuţia: Constantin Florescu, Carmen Ionescu, Liviu Cheloiu, Andreea Tănase, Elisabeta Râmboi, Ioana Repciuc, Liviu Pintileasa şi Cătălin Mareş
„Pornind de la textul „The Balkan Women” al dramaturgului și scenaristului american Jules Tasca, regizorul Alexander Hausvater a reușit o simbioză unică între arta teatrală la cel mai înalt nivel și mediul filmic, prin îngemănarea cu filmul „Le Roi du Coeur”, regizat de Philippe de Broca în anul 1966. Rezultatul este un spectacol în care teatrul și filmul comunică în loc să concureze, o experiență în care ecranul hrănește scena, iar scena susține proiecția, într-un dialog halucinant, copleșitor.” (sursa: Teatrul Tony Bulandra. Târgoviște)
„Pornind de la textul „The Balkan Women” al dramaturgului și scenaristului american Jules Tasca, regizorul Alexander Hausvater a reușit o simbioză unică între arta teatrală la cel mai înalt nivel și mediul filmic, prin îngemănarea cu filmul „Le Roi du Coeur”, regizat de Philippe de Broca în anul 1966. Rezultatul este un spectacol în care teatrul și filmul comunică în loc să concureze, o experiență în care ecranul hrănește scena, iar scena susține proiecția, într-un dialog halucinant, copleșitor.” (sursa: Teatrul Tony Bulandra. Târgoviște)
Foarte puternic dar și dur acest spectacol care prezintă atrocități ale războiului din Bosnia. Mie personal mi-a făcut nervii praf. Noroc cu momentele de muzică și dans care au fost eliberatoare. Lumea pare că se află în conflict continuu, ura nu are sfârșit. „Cel de-al treilea război mondial nu s-a terminat. Nu se va termina niciodată. Până nu mor toți musulmanii. Sau sârbii...” se spune la un moment dat. Dacă în „Frau Hess și grădinile ei” finalul mai lăsa cumva loc de speranță, în „Balcanicele” te năucește continuitatea violenței. Iar finalul, tragic, are note apocaliptice.
În „Balcanicele” este prezentat cazul femeilor musulmane care au fost supuse la violuri sistematice de către soldații sârbi.
Și în această piesă întâlnim cazul unui copil din flori... flori care se iubesc dar dramele istoriei le fac toxice una pentru cealaltă.
Fata născută din dragostea dintre un sârb și o musulmancă este curajoasă, extremistă, nonconformistă, intransigentă. Teribila ei energie și dorința-i arzătoare de răzbunare se dovedesc letale pentru cei care au iubit-o și pentru ea însăși.
Nu cred că poți vedea această piesă fără să te cutremuri. Rămâi interzis și fără cuvinte...
Eu am rămas fără cuvinte. Voi lăsa să vorbească versurile poetei Miruna Vlada. În volumul „Bosnia. Partaj” (ed. Cartea Românească,2014) ea are o poezie care se potrivește perfect cu tot ceea ce am văzut în „Balcanicele”.
SENADA
- de Miruna Vlada
„sunt o femeie de jucărie. am o voce
care apare seara
în pereţii acestui apartament.
nu ne jucăm întotdeauna
dar eu sunt întotdeauna de jucărie.
eu apar în zid. ei m-au numit senada.
ei se joacă eu nu mă joc
eu sunt doar de jucărie.
spuma săpunului, imediat după ce
el iese din baie
şi se spală pe mâini.
când el iese din baie eu intru cu vocea
prin perete
eu văd cu vocea mea pe întuneric
spuma aceea caldă rămasă pe săpun
ca şi cum nişte flori mici şi albe au ieşit
din pielea lui.
e întuneric şi mă joc înăuntru cu spuma
săpunului
ei mă strigă prin casă ei râd tare fac zgomot
ca să nu se sperie de bărbăţia lor
le e frică de armele lor
strigă tare
senada
se na da
see naa daa
vocea lor nu rămâne pe loc
intră şi iese bezmetic din pereţi
eu rămân eu stau nu mi-e frică de ce să-
mi fie frică
eu nu mă joc
eu sunt zid
şi după ce termină sticlele de vin
spaima devine groază
încep să iasă rând pe rând de sub fusta mea.
nu au mâinile murdare
eu nu fac zgomot
ei au ieşit rând pe rând
nu erau murdari ei făceau gălăgie
senada nu mai e numele meu, e numele lor
eu ţin ochii închişi eu văd pe întuneric
murdăria nu se vede pe întuneric
eu nu mai am piele
dar am sub fustă tot ce a mai rămas din
războiul ăsta nenorocit
spuma de săpun cu miros de piele dar
fără piele.
îmi strigau numele şi îmi acopereau faţa.
nu mai era numele meu acum era
numele lor
ultimul a aprins lumina.
du-te la baie să te speli, a strigat.
eu sunt de jucărie n-am cu ce să mă spăl.
la robinet nu curge nimic, nu am putere
să învârt de robinet
de unde iese apa? nu pot atinge
robinetul
nu e nici un săpun aici, doar nişte cârpe
aruncate pe jos
mă şterg. curg. mă şterg. curg.
dacă aş şti numele lor
i-aş striga şi eu pe nume. le-aş pune
mâna pe faţă.
mă joc la comutator. aprind şi sting. mă
şterg curg.
aprind şi sting.
nu se mai aud vocile.
s-a supărat senada, zice. hopa, fiţi atenţi
că s-a supărat senada.
când vin aici, intru în baie, doar în baie,
nu ştiu celelalte camere.
intru mereu după ce el se spală pe mâini
şi închide lumina
intru ca să mă uit la spuma săpunului
şi văd prosoapele albe, mari. săpunul
mirosul pielii lui curate între pereţii
Casei Karaman.
nu mai e gălăgie.
acum au schimbat robinetul ăla ruginit
acum e un buton pe care apeşi uşor şi
curge apa.
de unde vine apa?
când iese de sub fusta mea aprinde
lumina
şi covorul e plin de pete roşii
du-te şi spală-te jegoaso
nu pot atinge robinetul tremur
«în raidul nostru de ieri de la Bihac am
omorât vreo 30
şi tot nu s-a făcut atâta mizerie» zice
«Senada asta sângerează cât un pluton»
zice
nu e săpun
la robinet curge apă cu rugină.
mi-am îndesat nişte cârpe înăuntru ca să
se oprească
«parcă i-am tăiat beregata sub fusta aia,
zău aşa»
dacă aş avea piele m-ar chema senada aş
purta numele lor
dacă aş avea sânge l-aş curăţa cu
prosopul ăsta alb.
ar şti că senada e din nou aici în baie că
ar vedea prosopul murdar
eu sunt o jucărie cu sânge.
dau drumul la apă în fiecare seară şi el
intră să oprească robinetul.
eu vreau să mă joc, am venit din nou aici
în Foca,
unde a rămas trupul meu, numele meu
în zid
el se sperie degeaba, că nu-l pot atinge
vrea să repare robinetul, mă strigă
senada prin toată casa
mai întâi a chemat instalatorii
apoi l-au internat. şi acum mă tot strigă
în continuu. senadaaa.
eu privesc spuma săpunului. am rămas aici.
medicul legist mi-a consemnat greutatea
înălţimea, culoarea părului
m-au aşezat în documentele lor
au murdărit pacea cu numele meu.”
care apare seara
în pereţii acestui apartament.
nu ne jucăm întotdeauna
dar eu sunt întotdeauna de jucărie.
eu apar în zid. ei m-au numit senada.
ei se joacă eu nu mă joc
eu sunt doar de jucărie.
spuma săpunului, imediat după ce
el iese din baie
şi se spală pe mâini.
când el iese din baie eu intru cu vocea
prin perete
eu văd cu vocea mea pe întuneric
spuma aceea caldă rămasă pe săpun
ca şi cum nişte flori mici şi albe au ieşit
din pielea lui.
e întuneric şi mă joc înăuntru cu spuma
săpunului
ei mă strigă prin casă ei râd tare fac zgomot
ca să nu se sperie de bărbăţia lor
le e frică de armele lor
strigă tare
senada
se na da
see naa daa
vocea lor nu rămâne pe loc
intră şi iese bezmetic din pereţi
eu rămân eu stau nu mi-e frică de ce să-
mi fie frică
eu nu mă joc
eu sunt zid
şi după ce termină sticlele de vin
spaima devine groază
încep să iasă rând pe rând de sub fusta mea.
nu au mâinile murdare
eu nu fac zgomot
ei au ieşit rând pe rând
nu erau murdari ei făceau gălăgie
senada nu mai e numele meu, e numele lor
eu ţin ochii închişi eu văd pe întuneric
murdăria nu se vede pe întuneric
eu nu mai am piele
dar am sub fustă tot ce a mai rămas din
războiul ăsta nenorocit
spuma de săpun cu miros de piele dar
fără piele.
îmi strigau numele şi îmi acopereau faţa.
nu mai era numele meu acum era
numele lor
ultimul a aprins lumina.
du-te la baie să te speli, a strigat.
eu sunt de jucărie n-am cu ce să mă spăl.
la robinet nu curge nimic, nu am putere
să învârt de robinet
de unde iese apa? nu pot atinge
robinetul
nu e nici un săpun aici, doar nişte cârpe
aruncate pe jos
mă şterg. curg. mă şterg. curg.
dacă aş şti numele lor
i-aş striga şi eu pe nume. le-aş pune
mâna pe faţă.
mă joc la comutator. aprind şi sting. mă
şterg curg.
aprind şi sting.
nu se mai aud vocile.
s-a supărat senada, zice. hopa, fiţi atenţi
că s-a supărat senada.
când vin aici, intru în baie, doar în baie,
nu ştiu celelalte camere.
intru mereu după ce el se spală pe mâini
şi închide lumina
intru ca să mă uit la spuma săpunului
şi văd prosoapele albe, mari. săpunul
mirosul pielii lui curate între pereţii
Casei Karaman.
nu mai e gălăgie.
acum au schimbat robinetul ăla ruginit
acum e un buton pe care apeşi uşor şi
curge apa.
de unde vine apa?
când iese de sub fusta mea aprinde
lumina
şi covorul e plin de pete roşii
du-te şi spală-te jegoaso
nu pot atinge robinetul tremur
«în raidul nostru de ieri de la Bihac am
omorât vreo 30
şi tot nu s-a făcut atâta mizerie» zice
«Senada asta sângerează cât un pluton»
zice
nu e săpun
la robinet curge apă cu rugină.
mi-am îndesat nişte cârpe înăuntru ca să
se oprească
«parcă i-am tăiat beregata sub fusta aia,
zău aşa»
dacă aş avea piele m-ar chema senada aş
purta numele lor
dacă aş avea sânge l-aş curăţa cu
prosopul ăsta alb.
ar şti că senada e din nou aici în baie că
ar vedea prosopul murdar
eu sunt o jucărie cu sânge.
dau drumul la apă în fiecare seară şi el
intră să oprească robinetul.
eu vreau să mă joc, am venit din nou aici
în Foca,
unde a rămas trupul meu, numele meu
în zid
el se sperie degeaba, că nu-l pot atinge
vrea să repare robinetul, mă strigă
senada prin toată casa
mai întâi a chemat instalatorii
apoi l-au internat. şi acum mă tot strigă
în continuu. senadaaa.
eu privesc spuma săpunului. am rămas aici.
medicul legist mi-a consemnat greutatea
înălţimea, culoarea părului
m-au aşezat în documentele lor
au murdărit pacea cu numele meu.”
În aceste două spectacole, Hausvater abordează tema războiului. În primul, tema este inspirată din cel de-al doilea război mondial, iar în al doilea, de un război mai apropiat de zilele noastre, războiul din Bosnia. Din păcate, în timpurile noastre moderne, războaiele, atentatele, conflictele sângeroase continuă. Oamenii comit crime abominabile din cauze aberante... diferențe de cultură, etnie și religie.
Conflictul israeliano-pastelian continuă, Atentatul de pe 11 septembrie 2001, urmat de Războiul din Afganistan, numeroasele atentate teroriste comise de grupările extremiste,decapitarea creștinilor ortodocși în Siria, războiul din Siria etc., etc., etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu