„Suntem valuri”, scrie pe un afiș superb, viu colorat.
Dacă te uiți atent poți observa că sunt îmbinate armonios două concepte
plastice diferite. Căutând informații suplimentare, vei descoperi numele a două
artiste: Mari Bucur și Silvia Tiperciuc. Expoziția a fost deschisă între 6 și
31 august 2021, la Galeriile „Frunzetti” din Bacău, iar titlul este începutul unei
fraze care a circulat des pe internet anul trecut, în perioada de carantină, și
care aparține filozofului Seneca: „Suntem valuri ale aceleiași mări, frunze ale
aceluiași copac, flori din aceeași grădină”. Suntem toți plămădiți din aceeași
materie, consideră filozoful stoic. Tot el spunea, într-una dintre scrisorile
sale către Luciliu: „Nu trăiește decât cel care e de folos altora, nu trăiește
decât cel ce dă un rost vieții”. Seneca era un admirator al artei, de aceea
credem că le-ar fi stimat în mod deosebit pe cele două artiste (care l-au citat
în și prin expoziția lor) atât pentru mesajul lor, cât și pentru spectacolul de
lumină, vibrație și culoare pe care l-au oferit cu generozitate iubitorilor
de frumos. Artistele nu au dorit să facă vernisaj, dar au lăsat, într-un loc
discret pe care e posibil să-l descoperi doar dacă parcurgi toate ungherele
expoziției, un caiet în care vizitatorii puteau scrie câteva idei personale. Recunosc
că nu m-am putut abține și l-am răsfoit un pic. Deși am vizitat expoziția la
doar o săptămână după deschidere, destule pagini erau completate. Cineva care a
semnat cu inițialele I. B. a notat: „Silvia Tiperciuc ne încântă cu pastelul,
transpus într-o matematică și o geometrie, pe care cu emoție îl urmărești; iar
Mari Bucur cu pictura-i bogată, de o dureroasă frumusețe, ne arată calea
altruismului, invitându-ne să avem grijă de oamenii trăitori cu sufletul”. Un
alt vizitator a cărui semnătură este indescifrabilă întocmește, la rându-i, o
micro-cronică plastică: „Dragă Mari, lumea ta e fabuloasă, cu multe «ferestre»
deschise către un trecut cu care noi adulții, în mare parte, am cam pierdut
conexiunile. [...] Dragă Silvia, o mare încântare pentru ochi și pentru spirit
sunt aceste «rezolvări cromatice» pe simple foi dintr-un caiet de matematică!”.
Foi de matematică pe simeze, foi pline de impresii entuziasmante în caietul
expoziției! Din picturile pline de povești ale lui Mari Bucur (unele parcă ar
fi ilustrații de cărți pentru copii), din abundența de imagini și culori,
uneori curge – precum un val – câte un îndemn transmis prin cuvinte: „Aveți
grijă de oamenii trăitori cu sufletul!”
Scene din viața de zi cu zi sunt reflectate, cu gingășie
dar și cu o deosebită acuratețe, de Mari Bucur. Geometriile interiorioare ale
Silviei Tiperciuc te incită să parcurgi labirinturi, te invită la introspecție.
Senzitivitatea, ingeniozitatea și expresivitatea celor două plasticiene au
impresionat-o și pe Carmen Mihalache (critic de teatru și de artă), care și-a
mărturisit impresiile sale în cotidianul „Deșteptarea”, în articolul „Valuri de
bucurie, de înseninare”, din care decupăm: „Lucrările
lui Mari Bucur au ceva dintr-un patchork, un quilt, din fiecare pătrățel sărind
o plăcută surpriză. Sunt gânduri colorate prinse acolo, figuri și ființe
năstrușnice, personaje diverse, istorioare, aduceri aminte, reverii, totul
fiind reprodus cu pasiunea detaliului, cu indicibilă savoare. Și cu un simț
special al culorii, al poeziei culorii, mai precis. E o stenică dezlănțuire de
armonii cromatice în lucrările ei, care conțin o încântătoare notă de
spontaneitate, de ingenuitate, de prospețime țâșnită din îndrăzneala
asociativă. La Silvia Tiperciuc, observ o evoluție în sensul conciziei
expresiei picturale, a unui rafinament al simplității. Talentată și
activă, căutând noi modalități de expresie, iubitoare de profunzimi, artista ne
propune acum o suită de lucrări nonfigurative, abstracte, cu diferite tipuri de
contraste, cu tensiuni ascensionale, urmărind o logică a ritmurilor și subtile
tranziții cromatice. De efect sunt și micile colaje: creative, imaginative,
realizate cu măiestrie, cu minuțiozitate și acuratețe tehnică. Traseele de
culoare din micile și grațioasele lucrări îți captează privirea, îți transmit o
stare de bine, colorându-ți ziua. De fapt, asta
face expoziția celor două artiste minunate: îți oferă bucurie curată,
înseninare, de care avem atâta nevoie”!
(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, septembrie 2021, p. 21)
|
Mari Bucur |
|
Silvia Tiperciuc |
|
Mari Bucur |
|
Silvia Tiperciuc |
|
Mari Bucur |
|
Silvia Tiperciuc |
|
Mari Bucur |
|
Silvia Tiperciuc |
Un comentariu:
Felicitari! Sunt mandra ca va cunos personal pe amandoua!
Trimiteți un comentariu