Haos și ordine

 

Titlul miniseriei spaniole „El desorden que dejas” (2020), în traducere directă, ar fi „Dezordinea pe care o lași”; în limba română filmul s-a difuzat cu titlul „Haosul din urma ta”. Un titlu poetic și care îmi place un pic mai mult decât varianta originală, chiar dacă acțiunea și mesajele filmului fac referire la „dezordinea” din viața personală și mai puțin la noțiunea filozofică de haos (în greaca veche, haos însemnând „răsturnare, deschidere a ceva foarte vast, dezvăluire amplă”). Intriga filmului este complexă și are ca poli două caractere feminine fascinante prin frumusețe, elevație și stil, aparent extrem de diferite una față de cealaltă: Raquel (Inma Cuesta) și Viruca (Bárbara Lennie). Ambele sunt profesoare de literatură. Raquel este genul intelectualei talentate, conștiincioase; în viața personală, o timidă care îndrăznește din când în când să treacă barierele, pentru ca ulterior să fie cuprinsă de remușcări. Viruca e o enciclopedie vie de literatură, e foarte bine pregătită profesional, preferă metode moderne de predare. Viruca e expansivă, foarte încrezătoare în frumusețea și șarmul ei; îi place să seducă, o atrage riscul, traversând granița până dincolo de limita acceptabilului. Ambele au vocație didactică, dar se comportă diferit: Viruca e uneori prea apropiată de elevi, aceștia i se adresează pe nume cu o familiaritate exagerată; iar Raquel preferă metodele didactice clasice; onestă, încearcă să se impună printr-o severitate moderată, dar nu este indiferentă față de problemele elevilor. Viruca reprezintă haosul; Raquel și-ar dori, chiar dacă intențiile ei sunt pline de ezitări, să poată pună lucrurile în ordine. Paradoxal, tocmai ceea ce separă aceste două caractere determină apropierea lor, dar nu fizică ci metafizică, nu ca timp, ci în spațiu. Spațiul comun celor două femei este orașul fictiv Novariz, situat undeva în Galicia. Un oraș mic, o comunitate restrânsă unde toată lumea se cunoaște cu toată lumea, și cu toate acestea există zeci de tulburătoare secrete. După moartea mamei sale, Raquel, la dorința soțului ei, se mută împreună cu el în orașul natal al acestuia. Dar adaptarea ei în noul oraș e dificilă, cele mai multe probleme ivindu-se la Colegiul „Novariz”, unde o înlocuiește pe Viruca în funcția de titular al catedrei de literatură. Raquel e contrariată de competiția stranie ce se creează între ea și „fantoma” fostei profesoare a elevilor; în plus, e hărțuită prin diferite metode: un hacker îi fură date personale din telefonul mobil, între extemporale cineva îi strecoară un bilețel anonim: „Cât va dura până când și tu vei muri?!” Astfel, Raquel devine tot mai obsedată de dispariția Virucăi și în consecință începe o anchetă pe cont propriu. Sinucidere sau crimă?! Unele informații ar întări ideea sinuciderii. Cu atât mai mult cu cât despre Viruca află destul de repede că se despărțise de soțul ei și avea o relație nepotrivită cu unul dintre elevi: șarmantul și impetuosul Iago (Arón Piper). Există un trio de adolescenți care au avut importanța lor în lumea Virucăi: Iago, sensibilul Roi (care încearcă să-și înțeleagă sexualitatea; Roque Ruiz) și ultrafeminista Nerea (Isabel Garrido).

În ceea ce privește desfășurarea acțiunii, accentul nu se pune pe suspans, dar schimbările de situație și alternările de timp conferă dinamism. Intrigat să găsească răspunsul la întrebarea ucm de s-au comis acele greșeli care au dus la efecte catastrofale, pentru spectator devine mai important factorul psihologic. Lucrurile sunt destul de complicate, în intriga polițistă amestecându-se: interlopi periculoși, consum de anxiolitice, adolescenți aflați derivă, animozități între diferite personaje, crize economice care afectează grav traiul unor familii, trădări, infidelități, sex pasional, raporturi de dominare și manipulare emoțională.  

Un mare plus al filmului este accentul care se pune pe literatură și rolul ei. În primul episod din serie, Viruca îi dictează lui Iago și îl pune să scrie pe tablă următoarele versuri: „A muri/ E o artă, ca orice alt lucru./ O fac grozav de bine.// O fac să doară ca dracu’./ O fac să pară reală./ Am chemare, s-ar zice”. Versurile fac parte din poemul „Lady Lazarus”, de Sylvia Plath; în film ele sunt redate în varianta spaniolă; eu am preferat să citez traducerea directă a Elenei Ciobanu, din limba engleză. Tot de la Elena Ciobanu am aflat (din cartea „Arta de a muri”) cum Sylvia Plath își analiza depresia: „E ca și cum viața i-ar fi străbătută de două curente electrice: un curent vesel pozitiv și unul disperat negativ”. Tot așa, personajele principale ale acestui film par a fi traversate când de „un curent vesel pozitiv”, când de „unul disperat negativ”.

„El desorden que dejas” e o miniserie tv, cu opt episoade, regizată de Roger Gual, Sylvia Quer, Carlos Montero, fiind ecranizarea romanului cu același titlu, al lui Carlos Montero. Muzica, excelentă, este semnată de Ricardo Curto și Lucio Godoy. Sunt uimitoare peisajele cu munți, cu izvoare termale; filmările s-au făcut în nord-vestul Peninsulei Iberice, în Galicia, în cele mai pitorești locuri din orașele Ourense, Cambre, Oleiros, A Coruña, Celanova, Ribadavia; cele mai spectaculoase imagini sunt cele ale defileului Canionul Sil.  Isaac Vila și David Valldepérez sunt regizorii de imagine care ne-au încântat cu priveliști de vis!

(articol publicat de Violeta Savu, în Revista „Ateneu”, iulie-august 2021, p. 10)

„Filmul este o realitate perceptibilă și așa și este perceput de către spectator, ca o realitate paralelă.” Andrei Tarkovski